Probabil ați auzit deja de proiectul de ordonanță de urgență publicat de Ministerul Transporturilor, care dacă va fi aprobat de Guvern, va interzice practica transportului de ocazie (cu „ia-mă nene”) în urma căruia șoferul primește bani. Motivul invocat este că această practică afecteaza profund activitatea intreprinderilor autorizate si mediul concurential, avand un impact negativ inclusiv asupra bugetului de stat. Iată cu după taxa pe stâlpi (de electricitate, ceea ce va duce la scumpirea curentului sau a energiei electrice începând cu anul viitor), politicienii noștri au găsit încă o soluție de a redresa, nu-i așa, economia. Pentru că circulând „clandestin” cu un șofer pe care îl plătești și care nu declară încasarea la stat și respectiv nu cotizează pentru ea (impozitul pe venit), țara se duce de râpă. Așa că să mergeți frumos cu mijloacele de transport în comun. Asta nu-i mare lucru, dar mă gândesc că urmează probabil să se interzică și blogurile, că de ce să scrii pe net
SC Diversitatea SRL
Nu mai știu cum sau de la ce a pornit, dar zilele trecute m-am trezit gândindu-mă la faptul că dacă arunci o bilă într-un perete, se va întoarce, deoarece lovind peretele, va fi împinsă înapoi, cu o forță egală și de sens opus. Dar nu va ajunge chiar până la tine, deoarece mai intervine frecarea cu aerul, care acționează ca o frână. Și iarăși m-am gândit la cum se deplasează norii pe cer, pe baza presiunii atmosferice. Și alte asemenea chichițe tehnice, pe care nici nu le mai rețin exact. Bineînțeles, dacă s-ar pune problema calculării vitezei bilei și a locului exact unde se va opri din drumul ei de la perete spre tine, cum să vă zic, e ca un coșmar. Adică trebuie să ții cont de niște legi fizice, exprimate-n niște teoreme, să aplici niște formule complexe pentru a determina... ce? O nimica toată. Cui îi pasă că bila se oprește la unul sau la doi centimetri de tine? Ce nevoie are spiritul uman, însetat cel mai adesea de muzică, de literatură sau de poezie, să se murdărească cu aceste
Viitorul în scris
Titlul s-ar putea să vă inducă în eroare. Nu este vorba despre viitor, trecut pe hârtie, ci despre cum se va scrie în viitor. Însă pentru a specula asupra metodelor de scriere ale viitorului, sa facem mai întâi o comparație între prezent și trecut, adică să urmărim evoluția scrisului în decursul timpului. La început s-a scris pe papirus și diverse forme de hârtie. Manual. Scrisul de mână era, desigur, apanajul oamenilor educați, al cărturarilor (astăzi teoretic toată lumea știe scrie, deși, dacă judecăm după notele de la BAC ale ultimilor ani și după unele articole de pe bloguri, am mari îndoieli în această privință). Mai departe, au apărut primele instrumente de scris, cum ar fi mașina de scris, și, desigur, tipografiile. Mașina de scris a fost un mare pas evolutiv pentru om, care acum putea scrie cu litere de tipar, într-un format să-i zicem oficial, care să se preteze la a fi afișat public oriunde. În realitate, s-a pierdut ceva din personalitatea scriitorului, literele înclina
Elevii și patriotismul
Zilele trecute a fost 1 Decembrie și n-am scris despre asta. Alături de obișnuitele patetisme și declarații sforăitoare, unii profesori i-au sondat și pe elevii din dotare cu întrebări tematice. Este cazul și Ancăi Giura, deținătoarea blogului evaziuni spontane și autoare a numeroase articole de pe Bookblog și Glasul Ardealului , care se pare că și-a întrebat elevii (de cca 17 ani) ce înseamnă pentru ei patria. Spicuiesc din răspunsurile afișate pe Facebook : Patria este, pe scurt, acolo unde ești liber . (Bogdan) Patria reprezintă limba pe care o vorbim şi limba în care visăm. (Andreea) Patria este acel sentiment pătrunzător şi puternic pe care-l simţim la intonarea imnului. (Rareş, campion european la karate) Patria o fac limba şi istoria. (Octavia) Patria mea reprezintă pentru mine o a doua mamă... (Iuliana) Patria este locul în care trăiesc emoţiile şi suferinţele vieţii mele. (Andrei) În patria mea, mass-media promovează starul, nu eroul. (Alexandra) Ar trebui
Despre modă
Despre modă se poate vorbi mult și bine, la fel cum hainele se pot îmbrăca în diferite variante și culori, eu prefer însă s-o fac fără să cad în derizoriu și fără să mă etalez cu niște piese vestimentare scumpe care să nu aibă nimic în afară de ambalaj. Pentru că acest lucru se poate constata deseori în jurul nostru. În primul rând, îmi vin în minte diversele modele care prezintă moda, alese parcă pentru a imprima ideea că nu poți să arăți bine și să fii atrăgătoare ca femeie decât dacă ești subțire ca un fir de ață sau ca un fir de trandafir, la propriu. Probabil că motivul trebuie căutat în orientarea sexuală bizară a unor designeri și creatori de modă dar să ne oprim deocamdată aici. Ei bine, femeile din realitate nu sunt trase printr-un șnur, uneori au forme, care și ele uneori plac bărbaților (teoria cum că dacă ești plinuță nu te place nimeni este falsă; am cunoscut bărbați care se simțeau atrași cu predilecție de astfel de femei, mai corpolente). După cum aceleași femei din
Amintiri din școală
Școala a potențat una din cele mai faine perioade din viața mea. Îmi amintesc cu plăcere de primii pași într-ale învățăturii din clasele 1-4, când tovarășa învățătoare (era imadiat înainte de căderea comunismului, așa că termenul uzual pentru domn era tovarăș ) ne desena pe tablă sau ne caligrafia literele alfabetului. Apoi, clasele 5-8, cu nebunia tinereții de atunci, cu sângele care ne zvâcnea în vene, mai ales după ce dădeam o tură prin clasă, alergându-ne unii pe alții de exemplu cu seringi pline cu apă. Deasupra noastră era laboratorul de chimie și nu o dată a coborât profu' de chimie, care întâmplător ne era și diriginte, să facă o razie și să confiște o plasă de seringi, pentru că începeau să îi tremure eprubetele-n stative de la alergătura noastră. Pe vremea aceea împărțeam profesorii în două categorii. Erau o parte mai aspri, exigenți, duri, care ne ascultau și ne scoteau mereu la tablă, și de care ne era frică. Pe restul îi percepeam ca fiind slabi și de multe ori
From Timișoara, with love
Nu, nu-s eu din Timișoara. Nici nu locuiesc acolo, nici rude n-am și nici prieteni sau cunoștințe din real life. Dar am observat că o grămadă de bloggeri sunt timișoreni. Nu știu care-i faza și de ce-a dat Timișoara atâția bloggeri români, poate pentru că banatu-i fruncea sau cum se zice. Da'n orice caz, pentru ei și pentru toți cei care locuiți prin zonă, vă prezint astăzi un fotograf evenimente timisoara , care se ocupă bineînțeles cu imortalizarea clipelor magice petrecute alături de cei dragi și ale cărui poze arată super . Dar decât să-l laud eu, mai bine să las fotografiile să vorbească, pe principiul că o imagine valorează cât o mie de cuvinte. Eu zic că sunt de o foarte bună calitate, și evident că nu mă refer la suportul fotografic sau aparatul cu care au fost făcute ci la esența și expresivitatea lor, totodată la frumusețea sau chiar arta care pare să le fie o a doua natură. Imaginile au fost preluate de pe site-ul respectiv și micșorate;
Evoluție sau involuție?
Când eram mic, rula la televizor un film cu sclavi, parcă Sclava Isaura dar nu mai rețin exact, în orice caz, la un moment dat unul dintre sclavi a obținut cel mai de preț lucru din lume : libertatea. Așa am învățat eu la vârsta respectivă că libertatea e cel mai important lucru, și mi-am notat asta undeva, într-un sertăraș din căpșorul meu. Ulterior, o prietenă a reușit să-și împlinească cel mai de preț vis , plecând în străinătate. Mai târziu aveam să înțeleg că cel mai de preț lucru are o semnificație diferită pentru fiecare om în parte. Dar dacă ar fi să tragem o linie și să sintetizăm opinia generală, cred că am cădea de acord că acesta este, pentru marea majoritate a oamenilor de astăzi, nu banii cum poate ați crezut ci sănătatea. Sănătatea este atât de importantă pentru noi încât a născut expresii care au devenit tradiție și folclor. Să fii sănătos sau să-l porți sănătos se spune deseori ca răspuns la un mulțumesc, înlocuind formula clasică cu plăcere . Sănătate , sau mul
Vrei să te muți în București?
Era un banc. Cică în blocul unde locuia Bulă se mută o tânără blondă. După câteva zile, mai precis weekendul următor, Bulă începe să audă zgomote suspecte și puternice din apartamentul ei, care era vizavi de al lui, și care nu-l lasă să doarmă toată noaptea. A doua zi, la fel. Luni dimineața, mergând la serviciu, se întâlnește cu blonda respectivă pe scări și o întreabă despre zgomotele respective. La care ea îi răspunde: „Mă mut” Bulă o întreabă că așa devreme, nici măcar nu a sosit, și ea răspunde că da, zâmbind șăgalnic. Bulă n-o mai vede, dar weekendul următor aude din nou zgomotele respective. Și luni dimineața dă din nou cu ochii de ea. Uluit, o întreabă: „Unde mergeți?” La care ea îi răspunde: „Sunt răcită, mă duc la marmacie să-mi cumpăr niște medicamente...” Revenind la un registru mai serios, dacă și dvs sunteți în ipostaza acelei blonde, la modul că vreți să vă mutați, nu să vă mutați , se pune problema transportului mobilei din dotare. Pentru că presupun că n-aveți bas
Produse de unică folosință
Trăim într-o epocă a produselor de unică folosință. Societatea de consum a impus acest lucru asupra noastră, pentru că cei care au bani sunt interesați să facă și mai mulți bani. De exemplu, acum mai mulți ani, cam pe vremea lui Ceaușescu, puteai cumpăra pixuri și paste la pix. Evident, o pastă costa mai puțin decât un pix, așa că luând de exemplu un pix și 10 paste, aveai posibilitatea să înlocuiești pastele pe măsură ce se consumă și să ieși mai ieftin decât dacă ai fi luat 10 sau 11 pixuri. Bineînțeles, o să spuneți că nu e mare lucru, având în vedere că prețul unui pix este foarte mic, totuși, aceste costuri mici se adună, iar în final producătorul de pixuri reportează un venit mai mare. Similar, noi, cumpărătorii, plătim mai mult din buzunar iar la sfârșitul anului diferența de preț este deja consistentă, dacă avem în vedere toate produsele de acest tip. Paradoxal, această situație este în măsură să creeze oportunități de afaceri pentru oamenii inteligenți. Într-o lume în car
Paturi vs saltele
Nu demult am văzut un film cu Jean Reno, intitulat Vizitatorii. Filmul, o comedie în care un cavaler medieval împreună cu scutierul lui ajung în timpurile noastre, e foarte amuzant și are mult dinamism; mi-a plăcut. Până și titrarea a fost excelentă, contrar așteptărilor (nu l-am văzut la cinema). De exemplu, cavalerul face la un moment dat baie (asta după ce se spălase în veceu) și după ce termină, îi spune scutierului: „Treci și tu în scăldătoare!” Am uitat să vă zic că au făcut baie cu hainele pe ei. Mai departe, când s-au dus să se culce, cavalerul s-a trântit în pat și a spus: „Culcușul este moale.” Deci bine tradus. Dar apropo de culcuș, și cu asta ajung la tema articolului de față, mă gândeam așa în mintea mea oare cum era viața în epoca medievală fără epilatoare, fără becuri și cam pe ce paturi dormeau ei. Bine, la drept vorbind, paturi cred că existau și pe vremea aia, probabil doar triburile din antichitate dormeau pe rogojini. În plus, sunt sigur că nobilii aveau paturi
