Războiul pastelor de dinți

27.5.15  Ethos Plus, Reflecții
Mai demult, cu câțiva ani buni în urmă, piața pastelor de dinți din România era oarecum diversificată. Îmi vin în minte 3 mărci care erau la vogă atunci și pe care le vedeam promovate la televizor: Aquafresh, Colgate și Blend a Med. Prima avea niște reclame drăguțe, dar care treptat au dispărut, iar tot ce mai rețin azi legat de această pastă sunt versurile: „Aquafresh în trei culori / protejează de trei ori.”. Ultimele două au continuat să-și dispute supremația iar numele uneia dintre ele este astăzi legat de un cabinet stomatologic Bucuresti.

Incursiune în Estetica Dentară

Colgate este la ora actuală, indisputabil aș zice, cea mai cunoscută pastă de dinți din România. Succesul ei se datorează în mare măsură unei puternice campanii mediatice, sponsorizată de firma producătoare, respectiv Colgate-Palmolive. Firmă despre care citeam că face câteva schimbări de produse pe an (scoate anumite sortimente și introduce alte în schimb, având un nume ușor diferit), doar pentru a putea lipi eticheta „nou” pe ele. Evident, banii de publicitate se regăsesc în prețul final al produsului, într-o formă sau alta.

Pe vremea când cele trei mărci erau la modă, Blend a Med avea o reclamă în care ne spunea că acizii din sucuri și alimente atacă smalțul dinților, deteriorându-l. Și, continua reclama, cercetătorii lor au făcut un mic test: au luat două ouă, le-au spălat pe primul cu Blend a Med și pe al doilea cu o pastă obișnuită, după care le-au cufundat într-o soluție acidă. A doua zi, numai coaja primului ou era în continuare tare. Un vecin de scară a reluat experimentul acasă, cufundând ouăle în oțet, și a obținut, în mod surprinzător, aceleași rezultate. Surprinzător deoarece adeseori reclamele ne vând neadevăruri.

Timpul a trecut și azi Colgate cheltuie în continuare sume mari de bani pentru a-și vinde o imagine și a-și lega numele de Asociația medicilor stomatologi din România. De cealaltă parte, imaginea brandului Blend a Med este la noi medicul stomatolog Florin Lăzărescu, pe care îl găsim la Clinica Stomatologica Trident. Și ce activități mediatice a făcut domul Lăzărescu în ultimul timp? Alături de alți 6 medici, colegi cu el la aceeași clinică, a scos o carte, intitulată Incursiune în Estetica Dentară, care a fost lansată atât în limba română cât și în limba engleză. Curat mediatic, am putea spune.

Așadar, de o parte avem o publicitate susținută iar de cealaltă moderația în reclame și asocierea cu un singur medic stomatolog (nu cu toți stomatologii din România, de s-ar putea măcar așa ceva), care medic demonstrează o înclinație nu atât pentru publicitate cât pentru studii și cercetări (cărți). Iar aceste cărți nu sunt neapărat tehnice și aride, există nenumărate informații medicale inedite ce pot fi puse în paginile lor, așteptând să fie descoperite de noi. Deși există și componenta știițifică, implementată probabil de ei la clinică (citesc pe site despre tratamente, prevenții și tehnologii de ultimă oră).

Sunt câteva din motivele pentru care tind să am mai multă încredere într-unul din cele două branduri. Și cred că v-ați dat seama în care.