Faceți leduri, nu mercur!

23.4.15  Ethos Plus
Parafrazând binecunoscutul citat „make love, not war” (sau sloganul comunist de pe vremea lui Ceaușescu: „din tunuri să facem tractoare” :D), în articolul de față vreau să vorbesc puțin despre lumină, leduri și mercur. Despre de ce e mai bine să cumperi un neon 18W ce folosește tehnologia LED decât un bec clasic sau o lampă fluorescentă (așa-numitul bec economic). Însă nu înainte de a vă spune că am fost plăcut surprins să constat că am deja 15 cititori prin Google și 39 de +1 pe blog, iar asta fără să-mi promovez blogul în vreun fel sau să-mi spamez prietenii să-i devină fani, cum fac alții. Ca urmare, pe viitor o să-i fac o pagină Facebook, una pe Google+ și o adresă de subscribe, astfel încât doritorii să-l poată urmări mai ușor, pe orice platformă ar socializa. Iar acum să revenim la lumină.

lampă cu led

Spun să revenim la lumină pentru că, deși suntem în anul 2015, folosim în continuare o tehnologie veche de peste 100 de ani. După ideilor revoluționare ale lui Tesla și apariția primelor filamente, pe la sfârșitul anilor 1800, nu multe s-au întâmplat în acest domeniu. Becul cu incandescență, același bec pe care îl foloseau străbunicii noștri, este și azi piesa de rezistență din casele celor mai mulți oameni. Dar poate că ar trebui să nu mai revenim. Poate că ar fi cazul, după 3-4 generații, să folosim o sursă de lumină mai bună, mai eficientă, mai modernă și mai avantajoasă.

Din păcate, încă nu avem foarte multe variante. Exceptând tuburile cu halogen (impropriu numite neoane) pe care le găsim în gări sau instituții publice și care sunt bazate într-adevăr pe o tehnologie diferită (respectiv a emisiilor de fotoni ale unor gaze) dar care nu reduc prea mult factura de curent, singura propunere ce ne-a fost băgată pe gât în ultima vreme de unii producători se referă la lămpile cu fluorescență. Sunt acele lămpi cu tub înfășurat sau spiralat, pe care le găsim în magazine sub eticheta de „bec economic” și care costă cât 10-20 de becuri clasice, pe puțin. Din nefericire, deși dacă le ținem aprinse mult timp sunt rentabile (fiind utile de exemplu la iluminatul străzilor), ele au o cădere de tensiune cât cascada Niagara și ating maximul de iluminare abia la câteva minute de la pornire, ceea ce le face nepractice într-o cameră de apartament, unde apăsăm des pe întrerupător.

apică led

Dar cea mai mare problemă a lămpilor fluorescente, despre care nu vorbește aproape nimeni, este prezența în interiorul lor a vaporilor de mecrur. Vaporii de mercur sunt extrem de toxici așa că dacă becul se sparge, situația este - fără a exagera - una de forță majoră. Probabil acum veți înțelege mai bine de ce, dacă veți avea curiozitatea să citiți instrucțiunile de folosire ale unei astfel de lămpi, veți găsi scris că montarea trebuie făcută doar de persoane avizate, fără a se atinge suprafața becului, iar dacă el se sparge, trebuie să lăsați geamurile deschise în cameră minim 30 de minute. Atunci, cum de nimeni nu vorbește despre asta? Pentru că promovarea lor pare rezultatul unor eforturi publicitare din partea producătorilor, care altfel nu puteau cere 20 de lei pe un bec tradițional. O invenție născută din dorința de a face un profit mai mare.

Dar mai există o tehnologie, capabilă să genereze lumină mai plăcută decât a becurilor clasice, mai ieftin decât lămplile fluorescente și fără emisii de mercur, care însă nu beneficiază nici pe jumătate de promovarea acestor lămpi. Este vorba despre tehnologia ledurilor. Ledul îl cunoașteți deja, de la televizoarele sau monitoarele de acasă: este acel indicator mic, roșu, ce vă arată că aparatul, deși oprit, este conectat la curent (băgat în priză). Este acea luminiță ce se aprinde când apăsați pe butonul telecomenzii, indicându-vă că telecomanda are baterie și semnalul s-a transmis mai departe. Este acel beculeț de la tastatură ce se aprinde când apăsați tasta CAPS LOCK. Și consumă atât de puțin, încât ne permitem să le lăsăm pornite non-stop.

reflector led

Problema ledurilor e că tehnologia e încă la început iar frecvențele și nuanțele de culori pentru ele erau destul de fixe (de exemplu, doar roșu sau verde). Dar în ultimul timp s-au înregistrat progrese remarcabile în această direcție, fapt ce a făcut posibilă apariția unor leduri de putere tot mai mare și cu o lumină albă, naturală. Și dacă lanterne cu LED putem cumpăra deja din marketuri, au început să apară, iată, și magazine online, cum este cel spre care v-am pus primul link (MagicLED), de unde puteți cumpăra corpuri de iluminat pentru încăperi. Deocamdată ele nu sunt foarte multe dar dacă aveți posibilitatea, eu vă sfătuiesc să optați pentru ele și să le promovați. Și poate, nu peste mult, sinistrele becuri economice cu mercur vor deveni doar o tristă amintire.

sursă imagini: magicled.ro