Un alt titlu posibil al acestui articol ar fi: Simona Halep a câștigat turneul de tenis din Emiratele Arabe Unite, de la Dubai. Turneu la care (a)românca de 23 de ani a obținut al zecelea trofeu al carierei, după ce a învins-o pe mai tânăra cu un an Karolina Pliskova, cu 6-4, 7-6 (4).
Cu această ocazie, Halep a urcat din nou pe locul 3 în clasamentul mondial WTA. De fapt, a revenit după o foarte scurtă absență, căci ea ocupase acel loc încă din 27 octombrie, până săptămâna trecută, când s-a aflat pe locul 4. O nouă victorie deci și o nouă urcare în top, în fața unor sportive mai robuste și mai puternice, dar iată, mai tinere și mai puțin experimentate.
Ar fi urmat turneul de la Doha, dar, epuizată probabil după cel pe care l-a câștigat, Simona a declarat că nu va participa și la el. Sportiva a acuzat oboseală accentuată și dureri la coaste și gleznă. Eu îi urez să se pună pe picioare cât mai repede și, de ce nu, să o vedem la un moment dat numărul 1 mondial.