Non-stop (2014)

23.6.14  Ethos Filme
Dacă aveți chef de un film de acțiune, vă recomand Non-Stop, o producție din 2014 în regia lui Jaume Collet-Serra, avându-i în rolul principal pe Liam Neeson și Juliane Moore. Pe Neeson l-am mai văzut într-un film de Jaume Collet-Serra, și anume în Unknown, un thriller din 2006 cu un scenariu care te ține în suspans până la final. Nici Non-Stop nu-i croit din alt material, ba e mai bun în multe privințe, iar după aproape 4 luni de la lansare își menține un rating peste 7 pe IMDb.

non-stop 2014

Evident, filmul e centrat în jurul personajului principal, Bill (Liam Neeson), un polițist însărcinat cu siguranța traficului aerian. Nu știam că există așa ceva, se pare că după evenimentele din 11 septembrie 2001 legislația americană a introdus în fiecare avion câte doi astfel de șerifi, îmbrăcați în civil dar cu câte o armă în caz de nevoie, pentru a proteja pasagerii și avionul. Avion care face motivul principal al filmului de față: aproape toată acțiunea se petrece în el.

Evident, o să asistăm la o încercare de deturnare a lui, a avionului, și la lupta eroului nostru cu teroriștii. Doar că lucrurile sunt ceva mai picante. Mai întâi, Bill trebuie să-i identifice pe agresori. Fapt care nu-i așa de simplu, că nu-și scot armele la vedere și nici glugile pe cap, strigând în gura mare: „Atenție, aceasta este o deturnare!” În schimb, trimit niște SMS-uri în care amenință că, din 20 în 20 de minute, vor omorî pe cineva. Și, din 20 în 20 de minute, cineva din avion moare.

Și în asta constă partea de mister a filmului: modul cum se corelează între ele lucrurile, cum mor respectivii și încercarea de a-i găsi pe cei care se află în spate. Pe final de tot, sigur, filmul o dă pe niște motivații ieftine (gen patriotism și blabla) și o rezolvare hollywoodiană, dar în rest, mai ales dacă vă plac thrillerele, eu zic că n-o să vă pară rău că l-ați văzut. Liam Neeson, acțiume, mister, Non-Stop 2014. Vizionare plăcută!