Două site-uri utile pentru burlaci

27.9.16  Ethos Plus
Ca orice bărbat, am și eu preferințe când vine vorba de mașini. De exemplu, în trecut aveam impresia că Opelurile nu sunt mașini atât de fiabile sau de aspectuase. Ca orice om, am dreptul să mă înșel. Și ca orice brand, Opelul are posibilitatea să evolueze. Din cumularea tuturor acestor drepturi și posibilități, rezultă că îmi place cum arată noul Opel Astra Sedan, model 2016. Design modern, bord computerizat, stil și eleganță. Design care păstrează liniile clasice ale Opelului, dar le trabspune într-o cheie modernă.

Opel Astra Sedan

Dincolo de aspect, probabil cel mai mare atu al acestei mașini este prețul scăzut: sub 10.000 de euro de Opel Erebus, prin programul Remat. Sunt niște condiții scrise acolo la subsol cu caractere mărunte, dar dacă le citiți și le îndepliniți, pare o mașină rezonabil de ieftină, indiferent cu ce o compari. Adică inclusiv cu Dacia. Ieftină și nouă, nu luată din piață, de la vreaun samsar, sau de pe site-urile auto, după ce i s-a umblat la kilometraj. Ce e nou e nou.

N-am intrat până acum pe Opel Erebus (opel.autoerebus.ro) dar cred că site-ul poate fi util tuturor celor care vor să-și facă un upgrade la mașină. Mai ales cei care au o tărăboanță și nu-și permit să investească foarte mult într-o mașină de fițe. Sau burlacii. Era un banc pe Facebook cu tipurile de mașini pe care le conduc bărbații, iar la burlac era o mașină gen Dacia, cred, dar putem trece Opel, care-i peste. La BMW sau Mercedes erau bărbații cu bani.

Și tot din ciclul site-uri interesante pentru burlaci, văzute pe net, vă mai prezint unul cu mașini, de data asta de spălat: easywash.ro. Este vorba de o spălătorie de haine non-stop, cu punct de lucru în căminul Titu Maiorescu, de pe Timpuri Noi, din capitală. Ce are interesant site-ul ăsta? Conceptul de laundromat. E un fel de autoservire: bagi jetonul și poți spăla și usca automat o cantitate mare de rufe, într-un timp scurt. Ceea ce e mai mult decât ok dacă locuiești singur, nu vrei să dai banii pe detergenți și nici să-ți uzezi mașina de spălat proprie.

Despre cum să scapi de burlăcie și să treci la următorul nivel, într-un episod viitor.