Pentru că mai devreme am avut o mică epifanie, vă invit la un moment de reflecție să-i zicem filozofică, pe tema scopurilor și obiectivelor pe care ni le alegem în viață.
Așadar, te naști, ești copil, te joci și, în momentul în care ți se formează pe de-antregul personalitatea și conștiința de sine, te trezești tânăr. În acel moment ai impresia că tot universul îți stă la picioare, că poți muta munții din loc, că poți schimba lumea, că viitorul este al tău. În plan personal, ai prieteni și prietene, iubiți și iubite, cărora însă nu le dai prea mare importanță, deoarece, nu-i așa, sunt atâtea alte fete și băieți cu care ai putea ieși la orice oră...
Timpul trece, termini o facultate și te afli la început de carieră. De data asta, viitorul îți este palpabil, îl poți atinge, poți deja începe să construiești la el, pentru că ești suficient de matur și pregătit. Primul țel pe care ți-l pui în minte este, bineînțeles, să devii un om de succes, profesional vorbind. Să faci mulți bani, să ai o casă a ta, eventual să-ți deschizi o firmă, să-ți meargă bine, să reușești. În tot acest timp, continui să ai relații de iubire și prietenie, pe care însă le treci în plan secund. Uneori iubita se ceartă cu tine, vă despărțiți, ești afectat dar nu te gândești prea mult la asta, pentru că n-ai timp, deja ai început să lucrezi la o firmă de prestigiu și ești foarte ocupat, va veni o altă fată, sau un alt băiat.
Facem un fast-forward până la vârsta de 35-40 de ani. Între timp tu ai deja mașina ta, poate și familie, ți-ai luat un apartament în rate, mai ai de plătit doar 15 ani la bancă și visezi, de obicei în weekend, că peste săptămână nu ai timp de visat, să poți pune deoparte suficienți bani cât să mergi și anul ăsta la mare, toate cele trei săptămâni. Sau, dacă faci parte din categorie acelor puțini oameni de succes, ai reușit, ai deja firma ta și mergi regulat în Caraibe, casa este de mult plătită - dar ești la fel de prins cu extinderea și dezvoltarea business-ului tău, cu a face și mai mulți bani, ba poate și mai prins.
Cam de pe la vârsta asta organismul începe să-ți trimită semnale prin care să-ți spună că poate ai luat-o într-o direcție greșită. Mai exact, apar primele semne ale faptului că nu ești infailibil, corpul începe să scârție pe ici pe colo, apare prima durere de spate, sau de umeri, sau de altceva, îți cumperi ochelari pentru că devii miop și, pentru prima dată în viață, îți dai seama că, de fapt, la un moment dat vei îmbătrâni și vei muri. Brusc nu mai ești invulnerabil, iar spectrul acestei perspective te face să te cutremuri, pentru că îți dai seama că nu este doar o simplă perspectivă, sau posibilitate, ci chiar viitorul tău inexorabil, de care nu poți scăpa: la un moment dat, vei îmbătrâni și vei muri. Tot pe la vârsta asta realizezi că, din mulțimea de iubite potențiale, sau iubiți, rămân vreo două sau trei persoane, nu mai multe, cu care ai fi putut într-adevăr să-ți împarți viața.
Mai derulăm câțiva ani. Acum ești cu părul alb și câțiva nepoți care la rândul lor termină facultatea și au viitorul înainte, pot schimba lumea. Iar tu te uiți la viața ta și constați că nu ai schimbat nimic. Că singurul care a trecut prin transformări în această perioadă ai fost tu. Că nu ai reușit să faci altceva decât să acumulezi, cu truda unei vieți întregi, bani sau posesiuni materiale, pentru a-ți clădi cu ele „un viitor”, când evident că nu le vei putea lua cu tine dincolo, sau în neant, oricare ar fi semnificația morții. Care viitor? Pentru ce anume ai luptat tu? Chiar și în cazul fericit în care ai avut mormane de bani, ele ți-au permis să îmbraci o cămașă de firmă în locul unui tricou ieftin și să trăiești mai confortabil, dar tu vei pierde și mai mult când vei muri.
Care e mecanismul, prin ce miraj al sorții ești păcălit să lupți pentru un viitor, pentru un destin ce-ți este refuzat de la bun început, în mod inexorabil? Presupun că în acel moment vei ridica ochii spre cer, căutând prezența unui Dumnezeu. De nu-l vei găsi, totul va fi fost în zadar. Iar de-l vei găsi, vei realiza că singurul lucru pe care eventual îl poți lua cu tine după moarte este nu bilanțul contabil de sfârșit de an, ci iubirea pe care ai sădit-o în alte suflete, de-a lungul vieții. Acele relații, adică, pe care le-ai trecut tot timpul în plan secundar, ocupat fiind cu acumularea cât mai multor bani, funcții și titluri.
Așadar, te naști, ești copil, te joci și, în momentul în care ți se formează pe de-antregul personalitatea și conștiința de sine, te trezești tânăr. În acel moment ai impresia că tot universul îți stă la picioare, că poți muta munții din loc, că poți schimba lumea, că viitorul este al tău. În plan personal, ai prieteni și prietene, iubiți și iubite, cărora însă nu le dai prea mare importanță, deoarece, nu-i așa, sunt atâtea alte fete și băieți cu care ai putea ieși la orice oră...
Timpul trece, termini o facultate și te afli la început de carieră. De data asta, viitorul îți este palpabil, îl poți atinge, poți deja începe să construiești la el, pentru că ești suficient de matur și pregătit. Primul țel pe care ți-l pui în minte este, bineînțeles, să devii un om de succes, profesional vorbind. Să faci mulți bani, să ai o casă a ta, eventual să-ți deschizi o firmă, să-ți meargă bine, să reușești. În tot acest timp, continui să ai relații de iubire și prietenie, pe care însă le treci în plan secund. Uneori iubita se ceartă cu tine, vă despărțiți, ești afectat dar nu te gândești prea mult la asta, pentru că n-ai timp, deja ai început să lucrezi la o firmă de prestigiu și ești foarte ocupat, va veni o altă fată, sau un alt băiat.
Facem un fast-forward până la vârsta de 35-40 de ani. Între timp tu ai deja mașina ta, poate și familie, ți-ai luat un apartament în rate, mai ai de plătit doar 15 ani la bancă și visezi, de obicei în weekend, că peste săptămână nu ai timp de visat, să poți pune deoparte suficienți bani cât să mergi și anul ăsta la mare, toate cele trei săptămâni. Sau, dacă faci parte din categorie acelor puțini oameni de succes, ai reușit, ai deja firma ta și mergi regulat în Caraibe, casa este de mult plătită - dar ești la fel de prins cu extinderea și dezvoltarea business-ului tău, cu a face și mai mulți bani, ba poate și mai prins.
Cam de pe la vârsta asta organismul începe să-ți trimită semnale prin care să-ți spună că poate ai luat-o într-o direcție greșită. Mai exact, apar primele semne ale faptului că nu ești infailibil, corpul începe să scârție pe ici pe colo, apare prima durere de spate, sau de umeri, sau de altceva, îți cumperi ochelari pentru că devii miop și, pentru prima dată în viață, îți dai seama că, de fapt, la un moment dat vei îmbătrâni și vei muri. Brusc nu mai ești invulnerabil, iar spectrul acestei perspective te face să te cutremuri, pentru că îți dai seama că nu este doar o simplă perspectivă, sau posibilitate, ci chiar viitorul tău inexorabil, de care nu poți scăpa: la un moment dat, vei îmbătrâni și vei muri. Tot pe la vârsta asta realizezi că, din mulțimea de iubite potențiale, sau iubiți, rămân vreo două sau trei persoane, nu mai multe, cu care ai fi putut într-adevăr să-ți împarți viața.
Mai derulăm câțiva ani. Acum ești cu părul alb și câțiva nepoți care la rândul lor termină facultatea și au viitorul înainte, pot schimba lumea. Iar tu te uiți la viața ta și constați că nu ai schimbat nimic. Că singurul care a trecut prin transformări în această perioadă ai fost tu. Că nu ai reușit să faci altceva decât să acumulezi, cu truda unei vieți întregi, bani sau posesiuni materiale, pentru a-ți clădi cu ele „un viitor”, când evident că nu le vei putea lua cu tine dincolo, sau în neant, oricare ar fi semnificația morții. Care viitor? Pentru ce anume ai luptat tu? Chiar și în cazul fericit în care ai avut mormane de bani, ele ți-au permis să îmbraci o cămașă de firmă în locul unui tricou ieftin și să trăiești mai confortabil, dar tu vei pierde și mai mult când vei muri.
Care e mecanismul, prin ce miraj al sorții ești păcălit să lupți pentru un viitor, pentru un destin ce-ți este refuzat de la bun început, în mod inexorabil? Presupun că în acel moment vei ridica ochii spre cer, căutând prezența unui Dumnezeu. De nu-l vei găsi, totul va fi fost în zadar. Iar de-l vei găsi, vei realiza că singurul lucru pe care eventual îl poți lua cu tine după moarte este nu bilanțul contabil de sfârșit de an, ci iubirea pe care ai sădit-o în alte suflete, de-a lungul vieții. Acele relații, adică, pe care le-ai trecut tot timpul în plan secundar, ocupat fiind cu acumularea cât mai multor bani, funcții și titluri.
