Câștigă bani făcând cumpărături și colectând bonurile fiscale

15.5.15  Unknown Știri
bani

Probabil cu toții cunoașteți faptul că Ministerul Finanțelor a organizat o primă loterie a bonurilor fiscale, a cărei extragere a avut loc luni, 13 aprilie 2015, a doua zi de Paști. Ce a presupus această extragere? Ca voi să colectați bonurile fiscale primite de la casieriile magazinelor de unde vă facți cumpărăturile și să verificați la data extragerii dacă nu cumva dețineți un bon fiscal câștigător, adică extras într-o anumită zi și conținând o anumită sumă. Ideea din spatele acestei loterii a fost ca oamenii să înceapă să acorde mai multă atenție bonurilor fiscale, sau chiar să le ceară în caz că vânzătorul omite să le elibereze, cu scopul evident de a scădea evaziunea fiscală care este, nu-i așa în floare.

Poate cunoașteți și rezultatele acestei prime extrageri. Nu mai puțin de 15.000 (cincisprezece mii) de persoane au deținut un bon câștigător! Astfel, premiul, în valoare de un milion de lei noi (sumă consistentă!), s-a împărțit la toți și a ajuns undeva la 60 de lei pe cap de câștigător. Dar loteria a fost oricum de acomodare, așa că probabil organizatorii vor schimba regulile sau vor introduce altele noi, limitând numărul de câștiguri la următoarele extrageri. Extrageri care, a anunțat același Minister, se vor desfășura lunar, începând cu luna iulie a anului curent.

Toate aceste lucruri, cum ziceam, probabil le știați. Ceea ce poate nu știți la momentul de față, informația fiind proaspătă, este că loteria bonurilor fiscale va fi reluată luna viitoare, adică în iunie, mai devreme decât ne așteptam. Aceasta va fi tot o ediție specială, la fel ca prima, la care vor participa toate bonurile fiscale colectate în perioada aprilie-mai 2015. Așadar, dacă aveți astfel de bonuri, le puteți păstra pentru că nu se știe niciodată. Adică, dacă sunteți optimiști din fire, puteți spera la un câștig semnificativ. Iar dacă sunteți pesimiști, veți avea motive să spuneți că ați pierdut un milion de lei.

Eu vă doresc fiecăriua să vi se împlinească după așteptări!