Întrebarea s-ar putea să apară pe buzele celor care revin în țară după ce s-au stabilit în străinătate, a străinilor care decid să ne viziteze sau chiar a unor români care circulă mult, au rămas fără mașină (de exemplu în urma unei avarieri) și au nevoie urgentă de una, pe termen scurt sau mediu. Așadar, de unde putem închiria o mașină, din București în primul rând și de pe teritoriul României în general? Soluția pe care v-o ofer în acest articol vizează o firmă de inchirieri auto Bucuresti, respectiv WLC RENT.
Din ce am înțeles, circulația în capitală este o mare problemă. Traficul la orele de vârf este uneori infernal, iar dacă iei taxiul să mergi undeva, te poți aștepta la sume pipărate și servicii de proastă calitate. Am citit despre șoferi de taxi care fumează în mașină, ascultă radioul (în traducere: manele) la volum mare fără a cere permisiunea clientului, îi împuie capul cu problemele lui, asta ca să mă rezum la câteva elemente. Apoi, drumul durează mult, ești dependent de șofer (pe care trebuie să-l comanzi și să-l aștepți, sau vei fi la cheremul rechinilor ce așteaptă să te jupoaie de bani) și nu ai garanția unei mașini de lux sau măcar confortabile. Mai este nevoie să continui? Cred că nu.
În contrast cu toate acestea, iată câteva din principalele avantaje pe care WLC RENT le oferă clienților săi, așa cum rezultă chiar de pe site-ul firmei:
Poate acesta este și motivul pentru care businessurile cu închirieri de mașini sunt foarte profitabile, aducând antreprenorilor sume considerabile, de ordinul a sute de mii de euro. Pentru că dacă vii cu un produs sau serviciu de calitate, la prețuri competitive, într-o piață saturată de țepe, nu poți decât să marchezi puncte în favoarea ta.

- Acoperire. Mașinile pot fi comandate la Aeroportul Otopeni București, aeroportul Băneasa, la orice adresă din capitală și chiar din țară. Asta înseamnă că și dacă aterizezi la Cluj, vrei să mergi a doua zi în București iar a treia zi să faci o excursie la Brașov, poți apela la ei cu încredere.
- Clientul, persoană fizică sau juridică. Compania oferă de închirieri pe termen lung (leasing operațional) pentru firmele mici și mijlocii, la prețuri competitive.
- O gamă variată de mașini. Mici sau mari, pe benzină sau diesel, Audi, Dacia sau Renault, le au pe toate. De altfel, imaginile din articol sunt toate preluate de pe site-ul lor.
- Promoții și discounturi. WLC RENT oferă bonusuri de fidelitate, reduceri periodice, discounturi la rezervările făcute din timp și un raport preț/calitate, spun ei, onest și atractiv.
- Disponibilitate. Serviciul se află la dispoziția dvs nonstop, 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână. De asemenea, se asigură suport prin chat, mail și telefonic, în aceleași condiții (nonstop). Acesta fiind totodată un indicator de seriozitate, competență și profesionalism (nu știu dacă furnizorul de dvs de cablu, spre exemplu, vă oferă asistență 24/7).