Închisoarea ca instituție culturală

19.3.15  Unknown Reflecții
Scriam, în articolul precedent, despre artă ca business. Tot legat de domeniul artei, în ultima perioadă, o grămadă de politicieni și afaceriști au fost săltați de DNA și procuratură, ajungând în final la mititica. Ceea ce este un fapt remarcabil în sine; acum 5 ani nu aș fi crezut nici în ruptul capului una ca asta. De fapt, și acum mă întreb cum de este posibil, care e șmecheria, așa de bine funcționează DNA-ul încât mai că nu poți pronunța numele unui politician fără să-i asociezi în gând un dosar penal? Indiferent de substrat, consider că e foarte bine.

închisoare

Faza inedită este că majoritatea noilor pușcăriași bogați și-au descoperit după gratii pasiuni și aspirații pe care nu ar fi bănuit nimeni că le au înainte. Respectiv, s-au apucat să scrie cărți. Astfel, Becali a scris despre ceea ce știe el mai bine: fotbal și religie, Năstase a scos o carte cam în genul discursurilor lui stufoase și adormitoare, pe teme politice, Sorin Ovidiu Vântu a scris și el ceva, după care și-a deschis blog etc. Politicieni, primari, patroni ai cluburilor de fotbal, cu toții au fost încercați de zeul peniței și muza inspirației, pe subiecte cât se poate de rafinat-literare, ca de exemplu cum se prepară carnea într-un abator.

Ceea ce-i un alt fapt remarcabil. Mai că ai zice că, dintre toate instituțiile românești, închisoarea funcționează, iar cei ajunși acolo își rafinează perspectiva și preocupările. Dacă n-ar fi un mic punct din lege care spune că astfel de activități îți pot aduce (și de regulă îți aduc) scutiri de până la 30 de zile din pedeapsa inițială. Well...