Lui Platon îi este atribuit următorul citat:
Încă de mic copilul se teme de întuneric. Pentru că îi este frică de ceea ce nu cunoaște, în mintea lui imatură iau naștere fantezii cu monștri care vor să îi facă rău. Acest lucru este de înțeles. După ce crește, copilul devenit tânăr învață să nu se mai teamă de lucruri pe care nu le cunoaște suficient de bine. Iar apoi, când ajunge adult, decide în unele cazuri să se afunde cu totul în acest întuneric. Și, rămas acolo timp îndelungat, începe să i se facă frică de lumină.
Este o involuție, bineînțeles. Așa că poate copilul care se teme de întuneric știe el ce știe. Și are dreptate să se teamă de noaptea disoluției lui. În întuneric nu se află nimic nefast, nimeni care să ne facă rău. Întunericul însuși este problema.
Putem să-i iertăm pe copiii care se tem de întuneric, dar adevărata tragedie este a adulților care se tem de lumină.
Încă de mic copilul se teme de întuneric. Pentru că îi este frică de ceea ce nu cunoaște, în mintea lui imatură iau naștere fantezii cu monștri care vor să îi facă rău. Acest lucru este de înțeles. După ce crește, copilul devenit tânăr învață să nu se mai teamă de lucruri pe care nu le cunoaște suficient de bine. Iar apoi, când ajunge adult, decide în unele cazuri să se afunde cu totul în acest întuneric. Și, rămas acolo timp îndelungat, începe să i se facă frică de lumină.
Este o involuție, bineînțeles. Așa că poate copilul care se teme de întuneric știe el ce știe. Și are dreptate să se teamă de noaptea disoluției lui. În întuneric nu se află nimic nefast, nimeni care să ne facă rău. Întunericul însuși este problema.