Cum să faci bani pe net

10.2.14  Ethos Plus
În ultimul ei articol, Dana Lalici ne întreabă ce magazine cu reduceri vizităm. Sau dacă le vizităm și profităm de diversele oferte care apar. Uite o idee foarte bună de a face bani pe net: afilierea. De ce? Pentru că dacă intri pe pagina de balerini de pe matar.ro (un site altfel necunoscut, cel puțin pentru mine), vezi sus mare, cu alb pe roși, înscrisul: „Golim Rafturile :)”. Pantofii (de fapt balerinii, dar mi-e dificil să-i pronunț astfel; cuvântul mă duce cu gândul la papuci de balerine) sunt reduși cu până la 25% pe prima pagină, și văd că au șapte pagini. Transport gratuit la comenzi de peste 49 de lei. Iar pe pagina de afiliere suntem informați că lucrează cu Profitshare și că oferă discounturi de 13% din valoarea cumpărată de clienții trimiși de tine. De aia.

oferte și promoții

De aia ideea cu afilierea este o idee bună. Știu, pe mine nu m-a pasionat niciodată să fac afiliere la obiecte de îmbrăcăminte pentru femei, la lenjerie, la genti, la rochii etc, și probabil nici voi, dacă sunteți bărbați. Pentru că produsele respective nu ne trezesc interesul. Dar dacă vrei să ai succes, trebuie să gândești nu ca un bărbat ci ca un afacerist. Și să oferi nu ce-ți place ție ci ce se cere. Ori femeile se știe că sunt mari cumpărătoare. Un bărbat se va mulțumi să poarte același sacou luni de zile dar o femeie va face rost de bani pentru o poșetă sau niște ciorapi noi. Ori va face rost de un iubit nou. În orice caz, îți va vizita din nou prăvălia. Bineînțeles, ideea se poate extinde și la alte produse, cum ar fi laptopuri, telefoane etc.

fata care danseaza

Așadar, vorbim de un site cu oferte, nu neapărat pentru femei (dar cu o mare pondere în ce le privește) ci în primul rând cu chestii avantajoase, ieftinăciuni, chilipiruri. Un site unde vizitatoarea știe că găsește permanent cele mai atractive elegante discounturi la cosmetice, haine șamd, centralizate de la toate magazinele care vând așa ceva! Nu trebuie să le caute ea pe net, acest lucru cade în seama autorului site-ului, el va avea tot interesul să scrie despre cele mai tari oferte. Astfel, cititorii vor cumpăra produse ieftine iar el va fi bonificiat de firmele care vând acele produse, pentru că le aduce clienți.

Mă cam tentează un astfel de site. Păreri, sugestii, doritori să se implice?