În acest articol o să vă povestesc ceva despre mine. :)
Se zice că perioada studenției e cea mai mișto perioadă din viața unui om. N-aș putea să infirm, dar nici să susțin foarte tare: pentru mine e mișto și perioada asta. În orice caz, studenția mi-am început-o mutându-mă la Cluj, eu fiind ardelean de felul meu. Și primul lucru care a trebuit făcut a fost căutarea unei chirii. Am găsit chirie, de fapt părinții mi-au găsit ca să fiu corect, la o babă, undeva în Gheorgheni, dacă știți cartierul. Avea un apartament frumos, cu două camere, dar nu decomandate. Ceea ce era cam nasol, că pentru a ajunge în camera ei, baba trebuia să treacă printr-a mea. Și mno, nu aveam prea multă intimitate.
Băbuța respectivă era destul de simpatică așa. Avea televizor, la care se uita. Pe televizor se dădeau și știri, la care din nou se uita. Dar de înțeles, mai greu. De exemplu, a fost mai demult o fază în care un ministru a declaract ceva de genul că câțiva directori, politicieni, patroni de trusturi media etc sunt aserviți unor interese străine. După care a plecat în străinătate, fără a da alte explicații. Ministrul, zic (parcă Severin era). Și bineînțeles, presa a început să facă vâlvă, că ce declarații-s ăstea, că de ce n-a zis mai clar, că să dea detalii etc. Și baba vedea ea vâlva dar nu prea se dumirea ce și cum, și mă tot întreba. La un moment dat, ca s-o scot la capăt, i-am răspus că Severin i-a acuzat pe restul că sunt spioni. La care ea a exclamat edificată: „Gata, acum înțeleg! Știu desrpe ce-i vorba. Își riscă mult viața spionii ăștia. Am văzut filme cu spioni...”
Mai era o chestie, legată de locuința respectivă. Și anume că ușa de la intrare avea două încuietori: zarul și iala. Eu am primit doar cheia de la ială. În general n-au fost probleme. În particular, baba uneori mai ieșea prin oraș la cumpărături, e drept că rar, și atunci închidea ușa apartamentului cu ambele chei. Iar eu stăteam afară până venea ea. Ceea ce înseamnă și că eram permanent cu ea în locuință. Vă dați seama că n-am stat mult acolo și mi-am căutat o altă chirie. Și a doua oară am nimerit mult mai bine.
Problema chiriilor nu-i deloc simplă într-un oraș mare, cum este de exemplu Clujul, unde prețurile pentru un imobil urcă undeva la nivelul stratosferei. Iar pentru cei care de exemplu locuiesc în București, probabil depășesc atmosfera terestră. :) În orice caz, pot spune și c-am fost de cealaltă parte a baricadei, cel puțin vreo trei săptămâni așa, când m-am angajat la o agenție imobiliară. Angajat e cam mult spus, de fapt n-am semnat niciun act, mai mult munceam benevol, alături de niște foști colegi de liceu cu care m-am reîntâlnit acolo. Plata ar fi fost pe bază de comision din contractele realizate. N-am semnat niciunul (deși am fost la mustață) dar am câștigat experiență în domeniu. Și am împânzit orașul cu bilețele, așa se făcea, la ofertele noastre imobiliare (luam blocurile unui cartier la rând și umpleam poștele de fluturași). Vorba aia, decât să stai degeaba, mai bine lucrezi degeaba.
Azi am înțeles că nu mai merge așa, că e nevoie de ceva atestat sau școală pentru a deveni agent imobiliar. Sigur că mai nou există și alte oportunități, odată cu extinderea internetului. Tot la fel de sigur că cei care sunt închistați într-un mod de gândire vechi, „clasic”, nu le fructifică și sfârșesc prin a da faliment. O agenție imobiliară astăzi, de fapt o afacere astăzi, oricare ar fi ea, implică partea de online, implică socializare, implică informare (știri, bloguri), implică o platformă virtuală (pe net) șamd. Ce vreau să zic? Păi să luăm un site în domeniu: aisiel.ro. Au site, tocmai i-am pus link. Au blog, ușor accesibil, din meniu. Blogul înseamnă blog, e pe platforma WordPress, are tema lui proprie, și se scrie pe el (cei care aveți bloguri de formă, aveți aici încă un pont). Și au pagină pe Facebook. Acuma, habar n-am dacă oferă prețuri competitive sau servicii minunate, dar simplul fapt că știu a se promova le aduce mai mulți potențiali clienți.
Astăzi prețurile au coborât la apartamente și chirii. De înțeles, cu criza. Dar ca să-ți cumperi ceva, tot ai nevoie de foarte mulți bani. Deocamdată, sunt la capitolul cu strângerea acestor bani. Dar vă pot spune că cel puțin am lucrat în domeniu. :) Și am învățat și unele cuvinte noi, cum ar fi samsar. Despre acestea însă, poate într-un alt articol...
Se zice că perioada studenției e cea mai mișto perioadă din viața unui om. N-aș putea să infirm, dar nici să susțin foarte tare: pentru mine e mișto și perioada asta. În orice caz, studenția mi-am început-o mutându-mă la Cluj, eu fiind ardelean de felul meu. Și primul lucru care a trebuit făcut a fost căutarea unei chirii. Am găsit chirie, de fapt părinții mi-au găsit ca să fiu corect, la o babă, undeva în Gheorgheni, dacă știți cartierul. Avea un apartament frumos, cu două camere, dar nu decomandate. Ceea ce era cam nasol, că pentru a ajunge în camera ei, baba trebuia să treacă printr-a mea. Și mno, nu aveam prea multă intimitate.
Băbuța respectivă era destul de simpatică așa. Avea televizor, la care se uita. Pe televizor se dădeau și știri, la care din nou se uita. Dar de înțeles, mai greu. De exemplu, a fost mai demult o fază în care un ministru a declaract ceva de genul că câțiva directori, politicieni, patroni de trusturi media etc sunt aserviți unor interese străine. După care a plecat în străinătate, fără a da alte explicații. Ministrul, zic (parcă Severin era). Și bineînțeles, presa a început să facă vâlvă, că ce declarații-s ăstea, că de ce n-a zis mai clar, că să dea detalii etc. Și baba vedea ea vâlva dar nu prea se dumirea ce și cum, și mă tot întreba. La un moment dat, ca s-o scot la capăt, i-am răspus că Severin i-a acuzat pe restul că sunt spioni. La care ea a exclamat edificată: „Gata, acum înțeleg! Știu desrpe ce-i vorba. Își riscă mult viața spionii ăștia. Am văzut filme cu spioni...”
Mai era o chestie, legată de locuința respectivă. Și anume că ușa de la intrare avea două încuietori: zarul și iala. Eu am primit doar cheia de la ială. În general n-au fost probleme. În particular, baba uneori mai ieșea prin oraș la cumpărături, e drept că rar, și atunci închidea ușa apartamentului cu ambele chei. Iar eu stăteam afară până venea ea. Ceea ce înseamnă și că eram permanent cu ea în locuință. Vă dați seama că n-am stat mult acolo și mi-am căutat o altă chirie. Și a doua oară am nimerit mult mai bine.
Problema chiriilor nu-i deloc simplă într-un oraș mare, cum este de exemplu Clujul, unde prețurile pentru un imobil urcă undeva la nivelul stratosferei. Iar pentru cei care de exemplu locuiesc în București, probabil depășesc atmosfera terestră. :) În orice caz, pot spune și c-am fost de cealaltă parte a baricadei, cel puțin vreo trei săptămâni așa, când m-am angajat la o agenție imobiliară. Angajat e cam mult spus, de fapt n-am semnat niciun act, mai mult munceam benevol, alături de niște foști colegi de liceu cu care m-am reîntâlnit acolo. Plata ar fi fost pe bază de comision din contractele realizate. N-am semnat niciunul (deși am fost la mustață) dar am câștigat experiență în domeniu. Și am împânzit orașul cu bilețele, așa se făcea, la ofertele noastre imobiliare (luam blocurile unui cartier la rând și umpleam poștele de fluturași). Vorba aia, decât să stai degeaba, mai bine lucrezi degeaba.
Azi am înțeles că nu mai merge așa, că e nevoie de ceva atestat sau școală pentru a deveni agent imobiliar. Sigur că mai nou există și alte oportunități, odată cu extinderea internetului. Tot la fel de sigur că cei care sunt închistați într-un mod de gândire vechi, „clasic”, nu le fructifică și sfârșesc prin a da faliment. O agenție imobiliară astăzi, de fapt o afacere astăzi, oricare ar fi ea, implică partea de online, implică socializare, implică informare (știri, bloguri), implică o platformă virtuală (pe net) șamd. Ce vreau să zic? Păi să luăm un site în domeniu: aisiel.ro. Au site, tocmai i-am pus link. Au blog, ușor accesibil, din meniu. Blogul înseamnă blog, e pe platforma WordPress, are tema lui proprie, și se scrie pe el (cei care aveți bloguri de formă, aveți aici încă un pont). Și au pagină pe Facebook. Acuma, habar n-am dacă oferă prețuri competitive sau servicii minunate, dar simplul fapt că știu a se promova le aduce mai mulți potențiali clienți.
Astăzi prețurile au coborât la apartamente și chirii. De înțeles, cu criza. Dar ca să-ți cumperi ceva, tot ai nevoie de foarte mulți bani. Deocamdată, sunt la capitolul cu strângerea acestor bani. Dar vă pot spune că cel puțin am lucrat în domeniu. :) Și am învățat și unele cuvinte noi, cum ar fi samsar. Despre acestea însă, poate într-un alt articol...
