Videochatul ca profesie

14.9.16  Ethos Plus
Dacă ar fi să credem informațiile care circulă pe net, o mulțime de fete din jurul nostru, pe lângă care poate trecem pe stradă sau care ne sunt vecine, se ocupă în timpul liber cu practica videochatului. O meserie tot mai populară, dat fiind și numărul mare de studiouri ce angajează astfel de fete. Unii nu au nicio problemă cu asta în timp ce pentru alții acest „job” poate părea mai mult decât deplasat. Indiferent însă de care parte a baricadei vă aflați, videochatul, de acasă sau de la un studio, este deja o realitate pe care nu o putem nega. Și dacă tot se practică, în rândurile următoare vă invit la o discuție pe tema modului și locului în care alegem să-l practicăm: acasă sau în cadrul unei firme specializate. Discuția are la bază articolul De ce sa nu faci Videochat de Acasa, publicat pe siteul www.glamourstudio.ro, ca punct de plecare.

videochat acasă

Dacă ești fată, videochatul de acasă constituie, la prima vedere, soluția ideală pentru a-ți rezolva problemele financiare, rămânând în același timp discretă, adică anonimă. Din păcate însă, orice monedă are două fețe, deducem noi din articolul menționat anterior. Putem presupune că site-ul care îl găzduiește, fiind chiar al unui studio de profil și deci făcând angajări în domeniu, are tot interesul să cheme fetele să lucreze la el, nu să le lase acasă, de unele singure. Totuși, să încercăm să trecem peste asta și să judecăm obiectiv motivele listate acolo. Iată câteva lucruri la care se poate medita:

Oricât de distractivă și libertină ar părea, activitatea de videochat este tot o activitate care, dacă vrei să îți aducă bani, trebuie tratată ca o muncă. Adică cu maximă seriozitate și implicare. Din acest motiv, a lucra acasă nu-i neapărat cea mai bună idee, dacă nu ai forța interioară de a te ține cu adevărat de lucrul pe care ți l-ai propus fără să fie necesar să primești imbolduri din exterior. De exemplu, în cadrul unui job normal ai un program regulat pe care trebuie să-l respecți, niște îndatoriri, trebuie să ajungi la muncă la o anumită oră etc. Acasă, singură, de capul tău, poți să devii delăsătoare și să îți ieși din ritm.

Apoi, ca independentă, va trebui să îți procuri singură aparatura de care ai nevoie, și care oricum nu va putea concura cu cea profesională, de calitate, din studiourile specializate. Videochatul de acasă are și dezavantajul lipsei de interacțiune cu colegele tale, ceea ce înseamnă că îți va lua mai mult timp să acumulezi o anumită experiență necesară în acest domeniu și vei da cu capul de mai multe bârne între timp. Mai mult, aș plusa eu, vei fi o țintă mai ușoară pentru diverse persoane dubioase sau perverse de pe net și vei fi lipsită de „piața de desfacere”, adică clientela de bază pe care ți-o poate procura un studio cu state vechi.

În cazul în care lucrezi într-o firmă, fie ea și de videochat, tu te ocupi doar cu ceea ce știi să faci: să vorbești cu clientul, să îl seduci, să îl ții pe linie cât mai mult, să îl faci să aibă încredere în tine etc, folosindu-te astfel de atributele tale native, feminine. De restul lucrurilor necesare pentru ca treaba să meargă bine și să fie profitabilă (găsirea clienților, asigurarea confidențialității și a unui cadru legal de muncă, logistica necesară, care trebuie să fie la parametri optimi, internetul de bună calitate, partea de traininguri etc) se ocupă firma. În cazul în care ești freelancer, trebuie să fii nu doar seducătoare, ci și manager, și fotograf profesionist, și tehnician IT, și posesor de firmă sau PFA, dacă nu vrei să riști anumite probleme cu statul, etc.

Și exemplele pot continua, vă invit să citiți și articolul din link, care merge cam pe aceeași idee.

Ce concluzie am putea trage de aici? Concluzia mea, cu care puteți sau nu să fiți de acord, este că „piața de videochaterițe”, dacă le putem spune așa, a ajuns la o anumită maturitate, dacă deja apar articole în care se prezintă unele riscuri sau motive videochat acasa. Și că există destul de multe fete care doresc să se ocupe cu asta. După cum spuneam la început, poate că trecem pe lângă ele aproape zilnic, în drumul nostru la birou, fără să știm cu ce se ocupă și mirându-ne cum de își iau mașini mai frumoase decât ale noastre, în timp mai scurt.