Evoluția înapoi

10.2.14  Unknown Plus
Adică ca la comuniști, care zic „Tot înainte!” în timp ce se deplasează în spate. Dar noi suntem în capitalism, lucrurile ar trebui să avanseze. Nu? Teoretic. Practic, sunt unele chestii care-mi scapă. Astăzi o să fac opinie separată de cei care susțin majoritatea trendurilor actuale și o să vorbesc puțin despre tehnologie.

Când a apărut primul calculator, era de dimensiunea câtorva dulapuri. Și făcea calcule simple, adunări și înmulțiri de bază, îi lua câteva minute să le termine. Pe măsură ce știința a evoluat, calculatoarele au devenit tot mai mici și mai performante, până la celebrele Pentium 4, Dual Core și i3/i5/i7, pe care le cunoaștem cu toții. Dar, odată obținută o dimensiune confortabilă pentru desktopuri (încă de pe vremea sistemelor 286, dacă mă întrebați pe mine), lucrurile nu s-au oprit aici: s-a investit în miniaturizarea și mai mult a calculatoarelor.


Now, don't get me wrong: nu am nimic cu laptopurile, care au o justificare perfect logică, în virtutea faptului că uneori ne mai deplasăm și avem nevoie de un PC portabil. Laptopul este pentru dektop ca telefonul mobil pentru telefonul fix. Aș putea zice că înțeleg și tabletele într-o anumită măsură, să zicem dacă sunteți medic și le folosiți pentru a vă programa consultațiile, ele își au un anumit rost. Folosite cu cap. Dar s-a ajung că până și telefoanele mobile conțin procesoare de mare putere. Chestia asta n-o înțeleg.

În primul rând, ține de „uzabilitate”. Cât de lejer poți tasta pe un telefon mobil? Că poate vrei să scrii un articol pe blog. Cât de ușor poți să te uiți la un film, pe ecranul ăla minuscul? La microscop, sau cum? Pe bune, nu înțeleg. Văd oameni care își cumpără tablete, notebookuri etc, ca apoi să-și ia auxiliare: mouse, tastatură, monitor pe care să vadă filmele... Ce rost are atunci faptul că iei ceva mic, dacă ulterior trebuie să îi adaugi chestii pentru a-l face cât de cât funcțional? Nu mai zic de husa tableta, geantă pentru laptop șamd.

Sigur, le găsești. De exemplu scrii pe Google tastatura tableta la Delmag și te duce acolo. Scrii pe Google „tunner” sau „inscriptor extern” și îți găsește o grămadă de oferte. Dar nu vi se pare că, pornind de la extrema dulapului, am ajuns la cealaltă extremă, a telefonului „smart”? Are și mărimea rolul ei. Nu poți face un PC cât un ac de gămălie, și nici nu ar fi practic. O mașină mică consumă mai puțină benzină dar nu va avea niciodată un motor la fel de puternic ca una mare și nici nu va fi la fel de spațioasă. Sau cum vi s-ar părea un vibrator minuscul? :)

Evident, va mai dura o vreme până când febra sau „revoluția mobilelor” va dispărea. Că atât timp cât omul e prins în goana după nou, există tot interesul ca aceste produse să fie promovate și comercializate. Dar nu, nu cred că-i o direcție ascendentă...