Amintiri din școală

3.12.13  Unknown Plus
Școala a potențat una din cele mai faine perioade din viața mea. Îmi amintesc cu plăcere de primii pași într-ale învățăturii din clasele 1-4, când tovarășa învățătoare (era imadiat înainte de căderea comunismului, așa că termenul uzual pentru domn era tovarăș) ne desena pe tablă sau ne caligrafia literele alfabetului. Apoi, clasele 5-8, cu nebunia tinereții de atunci, cu sângele care ne zvâcnea în vene, mai ales după ce dădeam o tură prin clasă, alergându-ne unii pe alții de exemplu cu seringi pline cu apă. Deasupra noastră era laboratorul de chimie și nu o dată a coborât profu' de chimie, care întâmplător ne era și diriginte, să facă o razie și să confiște o plasă de seringi, pentru că începeau să îi tremure eprubetele-n stative de la alergătura noastră.

tablă școlară

Pe vremea aceea împărțeam profesorii în două categorii. Erau o parte mai aspri, exigenți, duri, care ne ascultau și ne scoteau mereu la tablă, și de care ne era frică. Pe restul îi percepeam ca fiind slabi și de multe ori ne băteam joc de ei. Eram imaturi la acea vârstă și făceam totodată multe prostii. Bineînțeles, fuga de la ore sau aruncatul cu creta (ori cu alte obiecte) în profesor când acesta se întorcea cu fața spre tablă nu ne lipseau din repertoriu. Iar copierea era un lucru de bază la anumite materii. Țin minte o fază amuzantă de la geografie, în care profa a venit la oră și nu ne-a scos la tablă sau ascultat ci ne-a dat lucrare. La care, bineînțeles, aproape toți am copiat, că nu prea învățam noi la geogra'. Când a venit momentul aducerii lucrărilor corectate, profa' i-a zis unei colege: „Nadia, tu ai copiat!” Ea a spus că nu-i adevărat, așa că profa' a început să ne citească din lucrarea fetei: „Podișul Dobrogei se întinde pe o suprafață de blabla (vezi harta pagina 23)”. Copiase ad-literam din carte. Cel puțin la tablă ar mai fi putut face unele desene care să semene a podiș... :)

Mai târziu a fost liceul și apoi băncile facultății. Cu aceleași table care parcă ne priveau iscoditoare, doar că acum mai mari, și încărcate cu formule mai complexe. Și pe care parcă nu mai îndrăzneam să așternem vechile noastre prostii, desene și caricaturi, privindu-le ca pe ceva sacru. Ori poate că și vârsta a fost de vină. Din banalele suprafețe de desenat, aceste table au ajuns să însemne, cel puțin pentru mine, suportul pe care se așterne cunoașterea. La fel cum pagina albă a cărții este suport pentru literatură iar pagina de blog suport pentru articole. Aproape că erau înconjurate de o aură magică și mi le imaginam ca fiind născute din logosul creator, asemenea tăblițelor de legi ale lui Moise.

Abia mai târziu am realizat că ele sunt obiecte banale, ce pot fi comandate de la diverse firme sau de pe diverse site-uri, cum este www.tablescolare.com. Dar poate că acesta e doar un amănunt nesemnificativ, ce poate fi ignorat de către noi...