Da, ați citit bine. Nu e metaforă, nu e glumă de amețit la bar și nici scenariu de film horror. O femeie din Rusia și-a vândut, literalmente, sufletul. Și pentru ce? Pentru o mașină sport? Pentru o vilă la mare? Nu. Pentru o colecție de păpuși Labubu și un bilet la un concert folk. Da, ați citit corect și a doua oară.
Totul a început pe Telegram, unde un tip pe nume Dmitri, consultant de marketing (deci probabil obișnuit cu idei ciudate), a postat ce credea el că e o glumă: 100.000 de ruble – cam 1.180 de dolari – pentru sufletul tău, semnat cu sânge. Se aștepta la râsete și meme-uri. În schimb, a primit un mesaj de la Karina, 26 de ani, care a zis, simplu și direct: „Da, vândut.” Fără negocieri, fără clauze ascunse. Doar un „vreau păpușile alea”, relatat ulterior.
Și așa s-a întâmplat. Karina a semnat contractul cu propriul sânge – imaginați-vă scena, e ceva între film de groază și sketch de comedie absurdă – și i l-a dat lui Dmitri. Acesta, uimit că a reușit, a postat dovada online cu un comentariu genial: „Mă simt ca Davy Jones acum.” (Pentru cei care nu știu, e personajul cu cheia în piept din „Pirații din Caraibe”, care strânge suflete. Perfect.)
Banii? Au dispărut în câteva zile. O parte au mers pe păpușile Labubu – acele creaturi cu zâmbete ciudate care par să te urmărească din colțul camerei – iar restul pe un bilet la concertul cântăreței folk Nadezhda Kadisheva. Priorități clare: colecționarism și muzică tradițională rusă. Cine suntem noi să judecăm, într-o lume atee?
Bineînțeles, Biserica Ortodoxă Rusă are altă părere: „A ales răul!”, „Va suferi!”, „Va muri!”. Reacția lor a făcut oarecum ca povestea să devină virală. Oamenii s-au întrebat: e o glumă? E disperare? E doar sete de atenție? Poate, mai simplu, e o dovadă că mulți dintre noi avem un preț – uneori, acel preț are dinți și ochi mari de păpușă.
În realitate, contractul nu are nicio valoare legală. Spiritual? Aici e cu risc. Dar Karina e fericită cu păpușile ei, Dmitri are o poveste de povestit la petreceri, iar noi avem o lecție: dacă vrei ceva cu adevărat, uneori ești tentat să mergi până la capăt. Chiar dacă acel capăt înseamnă să-ți semnezi contractul cu un pix, sau... cu un ac înroșit.
