Am văzut pe Telegram o poză foarte mișto, și apoi am găsit-o pe Facebook, dar din păcate nu cred că pot s-o pun aici în articol, pentru că am impresia că era cu copyright, adică nu ai voie să o preiei fără să plătești sau să contactezi autorul. Ca să nu fie articolul gol (fără poză), în locul ei vă pun următoarea imagine mișto, care este de pe Pixabay:
Dar, ca să revin la imaginea de care vă vorbeam, acolo erau un grup de oameni preistorici, care se încălzeau la un foc, și la o mică distanță doi câini care discutau între ei. Și primul câine îi spune celui de-al doilea: "Play nice and one day they'll be walking behind us carrying our poop in a bag". Adică, "comportă-te frumos și într-o zi oamenii aceștia o să umble în spatele nostru, cărându-ne rahatul într-o pungă". 😀 (Acum v-am dat și textul în engleză, ca să puteți căuta singuri poza.)
Mie mi s-a părut foarte amuzantă, deoarece noi tindem să percepem că suntem stăpânii animalelor și că ele depind de noi, iar noi suntem cei care le dresăm, dar în acealași timp nu putem nega realitatea conform căreia micii noștri prieteni patrupezi obțin de la noi cel puțin la fel de multe pe câte obținem noi de la ei, și fără să facă niciun efort. Adică, ei doar se joacă cu noi și ne iubesc, ceea ce ar face oricum între ei sau cu altcineva, căci este ceva natural, pe când noi, pe lângă că îi iubim și ne jucăm cu ei, ne facem programul în funcție de ei, îi scoatem la plimbare (deci alocăm timp pentru ei), îi ducem la veterinar, le cumpărăm mâncare (și cheltuim bani pentru ei) etc... Într-un fel, am putea spune că noi umblăm după coada lor mult mai mult decât sunt ei la cheremul nostru.
Iar asta te face să te întrebi: cine este adevăratul stăpân și cine este cel dresat? 😀
