Închiriază rochii superbe, de firmă

9.8.16  Ethos Plus
Am intrat mai devreme pe pagina site-ului dressbox.ro, un magazin online cu rochii de seara elegante, despre care aveam să aflu ulterior că sunt de firmă, create de designeri celebri și case de modă de lux. O chestie interesantă este legată de prețuri. Dar mai întâi, să vă arăt câteva modele de pe acest site:

rochie french connection

rochie jill stuart

rochie just cavalli

rochie karl lagerfeld

rochie marina

rochie stella mccartney

rochie tadashi shoji

rochie terani couture

Ei, ce părere aveți? Nu-i așa că sunt superbe? Există și un motiv pentru asta. Frunzărind paginile site-ului, am aflat că toate rochiile de acolo sunt achiziționate din magazinele de brand ale caselor de modă cu care lucrează ei sau de la distribuitorii autorizați ai acestor case de modă. Practic, sunt rochii de lux, nu imitații. Vă dați seama, asta ar fi garderoba de vis a oricărei femei. Dar lucrurile nu se opresc aici.

Cât ar costa, în mod normal, o astfel de rochie? Vă spun eu, foarte mult. Prima din imagine, de exemplu, costă - înțeleg - cam 1300 lei în magazine, și nu e deloc cea mai scumpă rochie. Și totuși, prețul listat acolo este de 290 de lei. De ce? Pentru că, și aici vine partea interesantă, Dressbox îți oferă posibilitatea de a închiria aceste rochii pentru 4 zile, plătind doar o fracțiune din costul lor real!

Practic, gândește-te că ai de mers la un eveniment special, la o ocazie, la o nuntă etc. Și să zicem acolo participă oameni cu bani, sau vrei tu să ieși în evidență și să porți ceva extraordinar. Pentru că, nu-i așa, viața merită trăită din plin, acum, când suntem tineri(e), nu la bătrânețe. Dar poate că nu ai resursele financiare cu care să-ți procuri o astfel de garderobă. Închiriind o rochie de la acest magazin, ai șansa să fii la înălțime în orice anturaj, oricât de elitist sau select. Mai mult, deoarece aceste rochii sunt rare în magazinele de profil din România, posibilitatea ca altcineva să fie îmbrăcată la fel ca tine este minimă. Și da, dacă chiar îți place și îți permiți, poți și să o cumperi, nu doar să o închiriezi!

Mie îmi place ideea. Vă las pe voi să vă delectați cu modelele de rochii de seară din rafturile virtuale ale acestui magazin ingenios. Cu mențiunea, pe final, că am auzit de o mulțime de pagini de Facebook ale unor așa-zise magazine de haine ce vând lucruri de firmă la discounturi fabuloase dar care, odată ajunse acasă, se dovedesc a fi haine sau încălțăminte deplorabilă, second hand. Adică țepe pe față. Ei bine, pe site-ul Dressbox scrie că atunci când plasați o comandă, puteți bifa o opțiune ce vă permite să verificați coletul la sosire, tocmai pentru a vă asigura că este vorba despre o rochie autentică și nu de un fals.

De altfel, puteți proba aceste rochii și în showroomul lor.