Lupta cu gândacii: scenariu de film horror sau reality show?

27.2.14  Ethos Plus
Ieri am văzut un clip în care Lia Faur vorbea despre ultima ei carte de poezii. O temă recurentă a acestei cărți o constituie fluturii. Fluturii sunt o metaforă des întâlnită în literatură, și nu pentru că îi simțim în burtă când ne îndrăgostim, ci datorită unei particularități pe care aceștia o au: se transformă din omide în vietăți cu aripi. Este o transformare evolutivă, a unei ființe care se târăște pe jos, într-una care zboară către cer, și de aceea ei pot simboliza elevarea sau ascensiunea. Ați citit celebra Metamorfoză a lui Kafka? Acolo are loc ceva de sens opus: personajul principal se transformă, la un moment dat, într-un gândac. Familia este oripilată de noua lui înfățișare, nimeni cu excepția sorei nu îi arată compasiune iar el se simte ca un parazit și se întreabă cât va supraviețui în această nouă formă.

gândac

Dacă ar fi trăit în România, probabil răspunsul ar fi fost că foarte mult. Iar asta datorită serviciilor noastre de deratizare și dezinsecție. Nu știu voi pe unde lucrați, dar la firmă la mine există niște depozite cu mărfuri. Și există și un contract cu o firmă de deratizare. Pentru că așa este legea, dacă ești societate juridică trebuie să respecți niște norme de curățenie și securitate, printre care să menții igiena spațiilor în care îți desfășori activitatea, asta implicând și să ai un contract cu o firmă de deratizare. Deci nu se poate evita, așa că avem un astfel de contract. Ce face firma cu care avem contract? Își trimite de câteva ori pe an angajații să ne schmbe cutiile cu otravă pentru gângănii și asta-i tot. Credeți că asta a dus la dispariția șoarecilor, șobolaniilor și a familiilor sau rudelor acestora din spațiile noastre? Ați ghicit.

Astăzi o să vă prezint o firmă de deratizare, dezinsecție și dezinfecție. Sunt 3 de D, iar firma se numește Compania DDD, și are site pe o adresă interesantă, formată din numărul lor de telefon. În primul rând trebuie să spun că intrând pe site-ul lor, am fost surprins de excelenta lui calitate. Mă refer inclusiv la design, la usabilitate, la organizare, la concepție. Nu doar că arată bine dar este ușor de navigat, modern, se încarcă rapid, are conținut accesibil, atractiv și lizibil (fontul vizibil, literele mari, culorile plăcute ochiului), structurat foarte bine pe categorii și subcategorii. Și da, are conținut! Ceea ce-i o chestie remarcabilă, având în vedere tematica site-ului. În loc să dai peste ceva informații tehnice și anoste, de tip Monitorul Oficial, intri pe o pagină care îți prezintă informații utile și reușește să-ți trezească interesul pentru ei. Adică, firme deratizare; cine s-ar fi gândit că poți face un site excepțional pentru ele?

rozător

Iar pe site-ul lor am aflat motivul pentru care vizitele făcute de firma de dezinsecție cu care avem noi contract nu sunt eficiente. Motivul este că n-ar trebui să fie simple vizite. De ce? Deoarece gestionarea eficientă a dăunătorilor nu este un eveniment singular, ci un proces. În trei etape: evaluare, implementare și monitorizare. Dacă te gândești puțin, au dreptate: când ești bolnav, decât să iei un pumn de aspirine (eveniment singular), nu mai bine mergi la medic, care întâi te va consulta (evaluarea bolii), apoi îți va scrie o rețetă (implementare) iar la sfârșit va urmări rezultatele (monitorizare)? Desigur, să mergi la medic e mai scump decât să iei ce medicamente ai tu prin casă. Analogia noastră se oprește însă aici. Pentru că, cel puțin în opinia mea, prețurile pe care le văd la ei sunt mai mult decât ok. Sună prea bine? Poate de aceea oferă și garanție. Adică nu ți-au murit prietenii mici și negri în urma tratamentului, revin pe cheltuiala lor. Tot nu ești mulțumit? Îți dau banii înapoi. Așa că mă gândesc și eu: dacă tot ești oblogat să apelezi la astfel de servicii, de ce să nu le alegi pe cele mai bune?

Poate vă gândiți că tot același lucru peste tot. Nu știu dacă-i așa. Îmi spunea mama mea mai demult că pe vremea când era ea la școală nu existau gândaci de colorado. Apoi, aceștia au început să „migreze” și pe la noi. În primul an, i-au dus în practică agricolă cu școala (o chestie obișnuită în epoca ceaușistă) și le-au dat premiu celor care găsesc un colorado. Au găsit în total unul sau doi gândaci. Anul următor, deja era plin. Chestia e că insectele (și nu numai ele) sunt foarte adaptabile. Le omori cu o soluție, anul viitor acea soluție nu mai are aceeași eficiență, devin rezistente la ea. Motiv pentru care poate nu-i totuna că folosești substanțe moderne sau cumperi chestii expirate. Dar hei, ce știu eu? Eu sunt un simplu blogger.

tânțar

Atâta că sunt un blogger pasionat de net și de tehnologie. Și vă pot spune că, dacă ar fi să-mi angajez pe cineva care să-mi facă un site, i-aș chema fără probleme pe cei care le-au făcut lor site-ul. Și că dacă ar fi să-mi gândesc și promovez o afacere, probabil le-aș urma modelul. Iar asta n-o spun decât foarte rar.