A intrat în birou sigur pe el și s-a așezat pe scaunul din fața ei cu lejeritatea celui care parcă ar știi dinainte rezultatul întrevederii. Privirea, gesturile, atitudinea corporală, fermitatea și calmul cu care articula cuvintele, toate vorbeau de la sine, certificând dincolo de orice CV-uri sau recomandări exterioare cei peste 15 ani de experiență în manageriat, vânzări și semnarea de contracte. Despre ce era vorba de data asta? Tipul comercializa ceasuri. Și nu orice fel de ceasuri, ci Ceasuri Fossil.
Poate dacă ar fi fost vorba de alte aparate cu ecran, cum ar fi tabletele, n-ar fi fost nevoie să se deplaseze până acolo, ar fi fost de ajuns o discuție telefonică. În fond, trăim în era informației globalizate și accesibile la un click distanță, eră în care telefoanele s-au extins cu un mic „creier”, devenind inteligente, iar calculatoarele s-au micșorat până la dimensiunea la care încap într-un buzunar. Să vinzi astfel de gadgeturi, n-ar fi fost o problemă. Dar cine mai cumpără astăzi ceasuri? Și nu orice tip de ceasuri, căci Fossil este o marcă renumită, cu produse de calitate, comparabilă cu Casio sau alte branduri similare. Și, în mod evident, prețul lor era pe măsură.
Acestea erau gândurile care-i treceau involuntar prin cap (pentru că, spre deosebire de alte blonde, ea chiar gândea) în timp ce-l privea cum îi vorbește. Acceptase întâlnirea mai mult din complezență, gândindu-se să îl refuze rapid, în primele 5 minute. Dar bărbatul avea o cadență a vocii aparte, care te fermeca. Dacă s-ar putea să facem o analogie între litere și notele de pe portativ, între cuvinte și tonuri muzicale, atunci vocea lui era un tango pe care ea demult nu-l mai încercase. Așa că îl asculta, ca vrăjită, articulând din când în când unele cuvinte și spunându-și în gând: „Îl mai las încă 5 minute... în fond, nu-i frumos să-l refuz așa de repede”. Era, oricum, ultima ei întâlnire din acea zi.
Dar ascultându-l și privindu-i magia corpului și a dicției perfecte, ceva a început să se schimbe în convingerile ei legate de acel contract. Și, ca și cum i-ar fi simțit ezitarea, bărbatul a început să coboare vocea, dându-i o intonație vibrantă, sacră. Treptat, în afară de cuvintele lui aproape șoptite, în încăpere s-a așternut un fel de liniște, astfel încât ei i se părea că-i poate auzi până și respirația, un dute-vino regulat, inspir, expir, care a început să-i stârnească emoții profunde și interzise. Ritmul acesta constant o cufunda ca într-o transă; și-a dat seama curând că are nevoie de niște apă rece pe față, dar era incapabilă să se ridice sau să opună vreo rezistență. După un timp, el și-a ridicat mâna și s-a uitat la ceas. Și atunci și-a dat seama care era sursa acelui ritm, al acelei cadențe. Nu, nu era inima lui. Tic-tac-ul provenea de la ceasul de mână, frumos, elegant, plin de rafinament, dându-i o notă de distincție și masculinitate.
Peste 10 minute bărbatul ieșea din birou cu zâmbetul pe buze. Încă o afacere reușită...
(sursă foto: pagina din link)
Poate dacă ar fi fost vorba de alte aparate cu ecran, cum ar fi tabletele, n-ar fi fost nevoie să se deplaseze până acolo, ar fi fost de ajuns o discuție telefonică. În fond, trăim în era informației globalizate și accesibile la un click distanță, eră în care telefoanele s-au extins cu un mic „creier”, devenind inteligente, iar calculatoarele s-au micșorat până la dimensiunea la care încap într-un buzunar. Să vinzi astfel de gadgeturi, n-ar fi fost o problemă. Dar cine mai cumpără astăzi ceasuri? Și nu orice tip de ceasuri, căci Fossil este o marcă renumită, cu produse de calitate, comparabilă cu Casio sau alte branduri similare. Și, în mod evident, prețul lor era pe măsură.
Acestea erau gândurile care-i treceau involuntar prin cap (pentru că, spre deosebire de alte blonde, ea chiar gândea) în timp ce-l privea cum îi vorbește. Acceptase întâlnirea mai mult din complezență, gândindu-se să îl refuze rapid, în primele 5 minute. Dar bărbatul avea o cadență a vocii aparte, care te fermeca. Dacă s-ar putea să facem o analogie între litere și notele de pe portativ, între cuvinte și tonuri muzicale, atunci vocea lui era un tango pe care ea demult nu-l mai încercase. Așa că îl asculta, ca vrăjită, articulând din când în când unele cuvinte și spunându-și în gând: „Îl mai las încă 5 minute... în fond, nu-i frumos să-l refuz așa de repede”. Era, oricum, ultima ei întâlnire din acea zi.
Dar ascultându-l și privindu-i magia corpului și a dicției perfecte, ceva a început să se schimbe în convingerile ei legate de acel contract. Și, ca și cum i-ar fi simțit ezitarea, bărbatul a început să coboare vocea, dându-i o intonație vibrantă, sacră. Treptat, în afară de cuvintele lui aproape șoptite, în încăpere s-a așternut un fel de liniște, astfel încât ei i se părea că-i poate auzi până și respirația, un dute-vino regulat, inspir, expir, care a început să-i stârnească emoții profunde și interzise. Ritmul acesta constant o cufunda ca într-o transă; și-a dat seama curând că are nevoie de niște apă rece pe față, dar era incapabilă să se ridice sau să opună vreo rezistență. După un timp, el și-a ridicat mâna și s-a uitat la ceas. Și atunci și-a dat seama care era sursa acelui ritm, al acelei cadențe. Nu, nu era inima lui. Tic-tac-ul provenea de la ceasul de mână, frumos, elegant, plin de rafinament, dându-i o notă de distincție și masculinitate.
Peste 10 minute bărbatul ieșea din birou cu zâmbetul pe buze. Încă o afacere reușită...
(sursă foto: pagina din link)