Lumea în imagini colorate

30.9.11  Lotus Imagini
Zilele trecute am dat peste un blog care m-a inspirat să-mi schimb tema curentă. Şi pentru că are şi un conţinut frumos, m-am gândit să vi-l prezint. Este un blog vizual, adică cu foarte multe imagini - cred că în proporţie de peste 99%. Caricaturi, desene, picturi, grafică etc. Blogul se numeşte Creativmania.

Fireşte, desenele de acolo nu sunt creaţia autorului sau autorilor blogului (pe care nu-i cunosc căci au avut grijă să oculteze această informaţie) ci culese de ei. Chiar şi aşa, rezultatul este interesant. Iată câte ceva din ce puteţi vedea acolo:





















După părerea mea blogul ar fi mult mai bun dacă articolele ar fi altfel gândite. O idee ar fi ca fiecare postare să trateze un singur artist şi să conţină şi câteva cuvinte despre el, opera lui sau setul respectiv de imagini. Deci o introducere cu câteva lucruri utile şi la un nivel informaţional, nu doar vizual sau emoţional. Iar în acest caz titlurile articolelor ar putea fi mult diversificate.

Dar blogul e la început, abia deschis luna aceasta, aşa că încă are timp. Mult succes!


Later edit 7 dec 2013: Între timp blogul a sucombat.