O, dar vai, unde ați dispărut? Unde ați dispărut, bun simț și bun gust? Bun simț în relațiile cu ceilalți semeni dar și în raport cu propria voastră ființă. Mă uit pe stradă și văd o generație nouă, alienată parcă de tot, prinsă într-o lume virtuală ce îi oferă doar iluzia unei vieți. O generație nouă dar îmbătrânită parcă prematur. O generație digitală. Copii și tineri cu chipul trist sau posomorât, asemenea unei ploi de toamnă, cu ochii ațintiți în tabletele și telefoanele lor, singurele dispozitive care le mai alimentează visele. Dar oare tinerii de azi mai visează? Mai vor să cucerească lumea? Să urce piscurile munților? Altele decât ale unor jocuri virtuale? Nu știu. Peste tot în jurul meu, oameni îmbrăcați în negru sau culori închise, și îmi dau seama că sunt în doliu după propria lor viață pierdută. Unde au dispărut șarmul de altădată și hainele colorate sau pline de farmec? Unde au dispărut mănușile galante sau măcar utile , umbrelele cochete și batistele șic? Acum se fo
Sexul și libertatea conștiinței
Pe vremea lui Ceaușescu, sexul era un subiect tabu. Evident, se făcea sex și atunci, prin metoda asta au venit pe lume și securiștii sau cuplul ceaușist, dar nu prea se discuta despre el. Cred că din cauza unor prejudecăți pe care liderii de atunci le aveau, și poate din intuiția faptului că libertatea erotică e un pas spre libertatea cugetului. Dacă Elena Ceaușescu purta fustă lungă, toate femeile trebuiau să poarte fustă lungă. La televizor rulau emisiuni care le închinau ode iubiților conducători dar absentau cu desăvârșire filmele sau emisiunile cu tentă erotică. Astăzi, privind la tona de imagini cu fete sexy spre aproape nude pe care le livrează mass-media, nu v-ar veni să credeți cum arătau lucrurile cu circa 25 de ani în urmă. De fapt, nu doar sexualitatea era reprimată. Tot ce te putea face să gândești liber avea semnul interzis. Poate unii ați auzit de celebra (pe atunci) Mișcare Transcendentală, din care au făcut parte diverși oameni de cultură ai României, care a fost
Ceasul - obiect pe cale de dispariție
Evoluția tehnologiei moderne a făcut și face ca unele obiecte să devină, treptat, istorie. Mai puțin performante, înlocuite de gadgeturi mai bune sau care preiau și funcțiile lor, ele vor ajunge, probabil, piese de muzeu. Un astfel de obiect este clasicul și banalul ceas. Conceput ca un instrument de măsură, ceasul era până nu demult indispensabil omului. Analogic vorbind, el este asemenea unei busole (un alt obiect nu doar pe cale de dispariție, dar practic scos din uz). Busola te ajută să te orientezi în spațiu, fiind extrem de utilă, pe vremuri, navigatorilor pe mări. În mod similar, ceasul te ajută să te orientezi în timp, fiind un instrument de măsură temporală. Evident, puțini oameni călătoresc pe tărâmuri neumblate, și oricum azi există internet, telefonie și GPS-uri, așa că busolele nu prea mai sunt necesare. Dar toți suntem, vrem sau nu, călători prin timp. Importanța ceasului pentru om s-a reflectat în însăși în folclorul și limba poporului nostru (și probabil a altor
Homefront (2013)
Homefront este o penibilitate de film. Încă unul pe care l-am văzut în diagonală și pe sărite, pentru că nu poate fi văzut altfel. Păcat că Jason Statham a ales să devină un fel de Steven Segal, că are potențial de mai mult. Dar mno, probabil că rolurile mai bune pe care le-a prins sunt un joc al conjuncturii. Adică el se bagă la orice și-atunci rezultatul depinde de scenariu. Povestea e plină de clișee. Un polițist sub acoperire care a dus la prinderea unui celebru traficant de droguri, se retrage cu fetița lui (de circa 14-15 ani) într-o localitate mai izolată, unde să nu-l știe nimeni. Dar evident, și orășelul acela are „tartorul” lui, care află cine-i eroul nostru și pune de niște focuri de artificii. Numai că și-a găsit nașul. Unele clișee sunt de-a dreptul stridente, cu Statham fugind, la propriu, după coada unei mâțe, pe care o salvează până la urmă și-o mângâie în drum spre casă, sau cu fetița lui care e răpită. V-am zis că știe și să se bată? Fetița. Vă zic acum. Mno,
Timișoara noaptea
Edit 9 dec 2016: am fost informat că Cristian Hedrea ar fi copiat clipul de pe canalul lui Marius Cristescu. Într-adevăr, clipul lui Marius (postat mai jos) a apărut pe YouTube cu doi ani mai devreme. Un clip interesant, publicat de Cristian Hedrea într-o sâmbătă noaptea, în Timișoara. Pentru curioși, s-a folosit o cameră Canon 5D II. Frumos montajul de imagine și sunet. Și același clip, postat în 2011, cu doi ani și ceva mai devreme, pe canalul lui Marius Cristescu:
