De ce îți place vara?

6.6.14  Unknown Plus
La un moment dat, părintele (jucat de Dem Rădulescu) l-a întrebat pe băiat care vacanță îi place mai mult: de vară sau de iarnă. Iar băiatul a spus că de vară, că e mai lungă. De ce e mai lungă? Pentru că la căldură, lucrurile de dilată. Nu știm dacă fericirea se dilată și ea vara, dar cu certitudine majoritatea dintre noi încercăm să ne luăm vacanțe, concedii și pauze în această perioadă. Care tocmai a început, de vreme ce suntem în 6 iunie.

vara

O soluție pentru cei care caută unde să-și petreacă concediul sau vacanța de vară poate veni de la oferta autohtonă de sezon: munte, mare, stațiuni de la noi din țară. Pentru că fiind locale, adică nu în străinătate, costurile sunt mult mai mici (deși, dacă mă gândesc bine, prețurile în hoteluri s-ar putea să fie destul de pipărate, fapt care a făcut ca unii să prefere, de exemplu, litoralul bulgăresc). Totuși, cu multe forme de relief (litoral, câmpie, podiș, deal, munte) și patru anotimpuri, România are multe locuri frumoase care pot fi vizitate mai ales în această perioadă a anului.

Pentru cei care vor să combine prețurile mici cu vizitarea unor locuri care nu sunt de esență sau origine românească, o soluție poate fi municipiul Sebeș. Întemeiat de coloniști secui, putem presupune că veți găsi acolo mai mult decât cultura și tradiția pur-românească, pe care o aveți și acasă. Cazare vă puteți lua la hotel Clasic Sebes și de vizitat, puteți alege între: Biserica Evanghelică-Lutherană edificată în stil gotic, Turnul octogonal de lângă Mănăstirea Franciscană, rezervația geologică Râpa Roșie și altele.

Iar dacă aveți și blog, puteți să vă descrieți apoi pe el peripețiile avute. Am rezervat o camera in Poiana Brasov pe Bookingexpert.ro, ar putea să fie introducerea unui astfel de articol, și apoi să continuați cu perspectiva generală asupra orașului, locurile vizitate, prețurile, oamenii, interacțiunile cu ei, tradiția, bogăția culturală, fără să uitați, evident, să vă condimentați articolul cu pozele făcute. La final vă așterneți pe pagina virtuală impresiile și starea generală cu care ați rămas în urma călătoriei.

Dacă pozele pot să păstreze clipe și amintiri, un blog poate memora mult mai mult, fiind un jurnal al gândurilor și trăirilor voastre din trecut. Peste ani și ani veți reciti, poate, paginile scrise acum, și vă veți reaminti detaliat totul. Indiferent însă că dețineți sau nu un astfel de blog, lăsați puțin la o parte grijile zilnice, faceți o pauză la serviciu și mergeți undeva să vă relaxați. Pentru că suntem deja în 6 iunie, și este vară, iar vara concediile se dilată...