Cărucioare pentru copii

Ca adulți, nu toți ne permitem o mașină. Dar fiecare dintre noi a avut, când a fost bebeluș, o mașinuță personală. Este vorba despre căruciorul în care ne purtau părinții. În mod cert, copilul aduce multe bucurii în familie dar îi pune pe mama și pe tata la niște cheltuieli în plus. Totuși, acestea sunt proporționale cu vârsta micuțului, așa că nu trebuie să disperăm. În articolul de față vă voi prezenta un magazin ce comercializează diverse lucruri pentru cei mici, oprindu-mă asupra câtorva modele de carucioare copii.

cărucioar mykids 3 în 1

Presupun că nu mai trebuie să argumentez de ce este necesar să cumpărăm un cărucior pentru nou-născutul nostru. Toți părinții au așa ceva, fie și pentru simplul motiv că nu își pot ține copilul în brațe la infinit. Un avantaj suplimentar al cărucioarelor este că de regulă pot fi folosite pentru copiii de până la 3-4 ani, adică exact vârsta la care încep să nu mai aibă nevoie de ele. Altfel spus, este o investiție pe care o faci o singură dată. Dar cât costă? Ei bine, prețurile depind foarte mult de pretențiile și așteptările pe care le aveți. Modelul din prima imagine, de exemplu, este un superb cărucior 3 în 1 (landou, sport și scoică), din materiale de calitate și dotat cu diverse accesorii utile. Astfel, landoul este reglabil în partea lui superioară, oferind posibilitatea ca bebelușul să fie așezat în mai multe poziții (înclinat), interiorul este din bumbac 100%, salteluța din materiale non-alergice, modulul sport are patru trepte de reglare, centură se siguranță cu prindere în 5 puncte, husă pentru piciorușe, plasă de țânțari, apărătoare de ploaie etc. Îl puteți cumpăra de la Toyz.ro cu 1565 de lei. E relativ scump dar arată excelent și face parte din categoria produselor de top. Să nu uităm că are și un coșuleț auto adaptabil pentru mașină, cu centură de siguranță, husă, protecții pentru umeri etc. Ori, după cum probabil știți, începând cu 15 februarie scaunul auto pentru copii a devenit obligatoriu. Acest cărucior vă scutește de necesitatea de a mai da bani și pe un scaun separat.

cărucior sport kinderkraft

Bineînțeles, există și variante mai ieftine. Modelul din a doua imagine costă numai 347 de lei și dispune la rândul lui de centură de siguranță, spătar și suport reglabil pentru picioare, capotină, roți duble, dintre care cele din față au sistem de blocare iar cele din spate sistem de frână, coș de cumpărături și, pe deasupra, poate fi pliat cu ușurință. Iar dacă vrem, îi putem adăuga și o plasă de protecție împotriva insectelor sau a ploii, pentru circa 18 lei. Este, așadar, o soluție flexibilă și avantajoasă pentru orice buzunar.

plasă de protecție insecte

Ca orice magazin modern, Toyz are un site de unde puteți comanda online, produsele putând fi plătite inclusiv ramburs, adică la momentul livrării. Livrare de care se ocupă tot ei. Site-ul conține o gamă variată de produse și jocuri pentru cei mici, iar unele dintre ele beneficiază de diverse discounturi și promoții, așa că nu strică să vă abonați la newsletterul lor, pentru a fi la curent cu ultimele oferte speciale și a cumpăra produsul dorit la prețuri mai mici.
27.4.15  Unknown Plus

Faceți leduri, nu mercur!

Parafrazând binecunoscutul citat „make love, not war” (sau sloganul comunist de pe vremea lui Ceaușescu: „din tunuri să facem tractoare” :D), în articolul de față vreau să vorbesc puțin despre lumină, leduri și mercur. Despre de ce e mai bine să cumperi un neon 18W ce folosește tehnologia LED decât un bec clasic sau o lampă fluorescentă (așa-numitul bec economic). Însă nu înainte de a vă spune că am fost plăcut surprins să constat că am deja 15 cititori prin Google și 39 de +1 pe blog, iar asta fără să-mi promovez blogul în vreun fel sau să-mi spamez prietenii să-i devină fani, cum fac alții. Ca urmare, pe viitor o să-i fac o pagină Facebook, una pe Google+ și o adresă de subscribe, astfel încât doritorii să-l poată urmări mai ușor, pe orice platformă ar socializa. Iar acum să revenim la lumină.

lampă cu led

Spun să revenim la lumină pentru că, deși suntem în anul 2015, folosim în continuare o tehnologie veche de peste 100 de ani. După ideilor revoluționare ale lui Tesla și apariția primelor filamente, pe la sfârșitul anilor 1800, nu multe s-au întâmplat în acest domeniu. Becul cu incandescență, același bec pe care îl foloseau străbunicii noștri, este și azi piesa de rezistență din casele celor mai mulți oameni. Dar poate că ar trebui să nu mai revenim. Poate că ar fi cazul, după 3-4 generații, să folosim o sursă de lumină mai bună, mai eficientă, mai modernă și mai avantajoasă.

Din păcate, încă nu avem foarte multe variante. Exceptând tuburile cu halogen (impropriu numite neoane) pe care le găsim în gări sau instituții publice și care sunt bazate într-adevăr pe o tehnologie diferită (respectiv a emisiilor de fotoni ale unor gaze) dar care nu reduc prea mult factura de curent, singura propunere ce ne-a fost băgată pe gât în ultima vreme de unii producători se referă la lămpile cu fluorescență. Sunt acele lămpi cu tub înfășurat sau spiralat, pe care le găsim în magazine sub eticheta de „bec economic” și care costă cât 10-20 de becuri clasice, pe puțin. Din nefericire, deși dacă le ținem aprinse mult timp sunt rentabile (fiind utile de exemplu la iluminatul străzilor), ele au o cădere de tensiune cât cascada Niagara și ating maximul de iluminare abia la câteva minute de la pornire, ceea ce le face nepractice într-o cameră de apartament, unde apăsăm des pe întrerupător.

apică led

Dar cea mai mare problemă a lămpilor fluorescente, despre care nu vorbește aproape nimeni, este prezența în interiorul lor a vaporilor de mecrur. Vaporii de mercur sunt extrem de toxici așa că dacă becul se sparge, situația este - fără a exagera - una de forță majoră. Probabil acum veți înțelege mai bine de ce, dacă veți avea curiozitatea să citiți instrucțiunile de folosire ale unei astfel de lămpi, veți găsi scris că montarea trebuie făcută doar de persoane avizate, fără a se atinge suprafața becului, iar dacă el se sparge, trebuie să lăsați geamurile deschise în cameră minim 30 de minute. Atunci, cum de nimeni nu vorbește despre asta? Pentru că promovarea lor pare rezultatul unor eforturi publicitare din partea producătorilor, care altfel nu puteau cere 20 de lei pe un bec tradițional. O invenție născută din dorința de a face un profit mai mare.

Dar mai există o tehnologie, capabilă să genereze lumină mai plăcută decât a becurilor clasice, mai ieftin decât lămplile fluorescente și fără emisii de mercur, care însă nu beneficiază nici pe jumătate de promovarea acestor lămpi. Este vorba despre tehnologia ledurilor. Ledul îl cunoașteți deja, de la televizoarele sau monitoarele de acasă: este acel indicator mic, roșu, ce vă arată că aparatul, deși oprit, este conectat la curent (băgat în priză). Este acea luminiță ce se aprinde când apăsați pe butonul telecomenzii, indicându-vă că telecomanda are baterie și semnalul s-a transmis mai departe. Este acel beculeț de la tastatură ce se aprinde când apăsați tasta CAPS LOCK. Și consumă atât de puțin, încât ne permitem să le lăsăm pornite non-stop.

reflector led

Problema ledurilor e că tehnologia e încă la început iar frecvențele și nuanțele de culori pentru ele erau destul de fixe (de exemplu, doar roșu sau verde). Dar în ultimul timp s-au înregistrat progrese remarcabile în această direcție, fapt ce a făcut posibilă apariția unor leduri de putere tot mai mare și cu o lumină albă, naturală. Și dacă lanterne cu LED putem cumpăra deja din marketuri, au început să apară, iată, și magazine online, cum este cel spre care v-am pus primul link (MagicLED), de unde puteți cumpăra corpuri de iluminat pentru încăperi. Deocamdată ele nu sunt foarte multe dar dacă aveți posibilitatea, eu vă sfătuiesc să optați pentru ele și să le promovați. Și poate, nu peste mult, sinistrele becuri economice cu mercur vor deveni doar o tristă amintire.

sursă imagini: magicled.ro
23.4.15  Unknown Plus

Idei de decorat locuința

Indiferent că locuim la casă sau la bloc, cu toții dorim să ne simțim cât mai bine în spațiul pe care-l ocupăm cea mai mare parte din timp. Venind în întâmpinarea acestei nevoi, cei de la HomeX ne pun la dispoziție o gamă impresionantă de produse cu care ne putem înfrumuseța pereții, patul, grădina ș.a.m.d. Dintre ele, mă voi opri în acest articol la o categorie de decorațiuni mai puțin cunoscute, și anume la rame foto. Rame ce fac și obiectul fotografiilor de mai jos.

rama foto metalică

Se spune că Dumnezeu e ascuns în detalii iar acest lucru este valabil și când vine vorba despre poze sau fotografii. Pentru tânărul din ziua de azi, obișnuit să-și creeze albume cu nenumărate selfie-uri pe Facebook, problema unui tablou clasic sau al unei fotografii înrămate nu prea mai are relevanță. Dar pentru ochiul iubitor de frumos, este adeseori acel detaliu ce face diferența între o locuință banală și una plină de distincție. Imaginați-vă un perete cu tablouri clasice, în rame ca cele alăturate. Cu portrete ale voastre, ale iubiei/soției voastre (sau soțului) și, de ce nu, ale copiilor. Într-o lume dominată de digital! O reîntoarcere la spiritul artistic tradițional ar aduce cu sine un plus de rafinament pentru cel capabil să îl perceapă.

Pe HomeX am văzut rame închise, deschise și aurii, din metal și rășină. Prețurile variază între câțiva zeci de lei (30 pentru ramele simple din prima imagine) și câteva sute, pentru că unele produse sunt de calitate superioară. Modelele sunt extrem de variate iar numărul lor - suficient cât să satisfacă orice gusturi. Gusturi pe care poate nici nu le conștientizăm, în lipsa exercițiului practic. De exemplu, în Vinerea Mare am fost acasă la un prieten. Știam de la el că-și decorase curtea și casa cu tot soiul de obiecte de artizanat: pitici, doi manechini îmbrăcați în costume populare, diverse animale, își făcuse o ciupercuță acoperită, cu mese și scaune din lemn în mijlocul curții etc. Nu am fost impresionat când îmi spunea de ele dar când am pus piciorul în curte, am rămas mască.

rama foto alegria

Domeniul obiectelor artizanale și decorative este unul viu, în care se investește. Cât privește motivele pentru a cumpăra de la HomeX, o să vă dau câteva detalii luate chiar de pe site. Magazinul comerciealizează obiecte legate de casă, grădină etc într-o gamă extrem de bogată (peste 5500 de produse), de a căror calitate se pun chezași. Dacă totuși nu sunteți mulțumit de ele, le puteți returna în termen de 14 zile (presupun că de la data primirii). Mai aveți garanție 30 de zile la orice produs cumpărat și transport gratuit, dacă valoarea comenzii depășește 300 de lei, oriunde pe teritoriul țării.
22.4.15  Unknown Plus

De unde pot închiria o mașină?

skoda octavia
Întrebarea s-ar putea să apară pe buzele celor care revin în țară după ce s-au stabilit în străinătate, a străinilor care decid să ne viziteze sau chiar a unor români care circulă mult, au rămas fără mașină (de exemplu în urma unei avarieri) și au nevoie urgentă de una, pe termen scurt sau mediu. Așadar, de unde putem închiria o mașină, din București în primul rând și de pe teritoriul României în general? Soluția pe care v-o ofer în acest articol vizează o firmă de inchirieri auto Bucuresti, respectiv WLC RENT.

citroen
Din ce am înțeles, circulația în capitală este o mare problemă. Traficul la orele de vârf este uneori infernal, iar dacă iei taxiul să mergi undeva, te poți aștepta la sume pipărate și servicii de proastă calitate. Am citit despre șoferi de taxi care fumează în mașină, ascultă radioul (în traducere: manele) la volum mare fără a cere permisiunea clientului, îi împuie capul cu problemele lui, asta ca să mă rezum la câteva elemente. Apoi, drumul durează mult, ești dependent de șofer (pe care trebuie să-l comanzi și să-l aștepți, sau vei fi la cheremul rechinilor ce așteaptă să te jupoaie de bani) și nu ai garanția unei mașini de lux sau măcar confortabile. Mai este nevoie să continui? Cred că nu.

audi
În contrast cu toate acestea, iată câteva din principalele avantaje pe care WLC RENT le oferă clienților săi, așa cum rezultă chiar de pe site-ul firmei:
  1. Acoperire. Mașinile pot fi comandate la Aeroportul Otopeni București, aeroportul Băneasa, la orice adresă din capitală și chiar din țară. Asta înseamnă că și dacă aterizezi la Cluj, vrei să mergi a doua zi în București iar a treia zi să faci o excursie la Brașov, poți apela la ei cu încredere.
  2. Clientul, persoană fizică sau juridică. Compania oferă de închirieri pe termen lung (leasing operațional) pentru firmele mici și mijlocii, la prețuri competitive.
  3. O gamă variată de mașini. Mici sau mari, pe benzină sau diesel, Audi, Dacia sau Renault, le au pe toate. De altfel, imaginile din articol sunt toate preluate de pe site-ul lor.
  4. Promoții și discounturi. WLC RENT oferă bonusuri de fidelitate, reduceri periodice, discounturi la rezervările făcute din timp și un raport preț/calitate, spun ei, onest și atractiv.
  5. Disponibilitate. Serviciul se află la dispoziția dvs nonstop, 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână. De asemenea, se asigură suport prin chat, mail și telefonic, în aceleași condiții (nonstop). Acesta fiind totodată un indicator de seriozitate, competență și profesionalism (nu știu dacă furnizorul de dvs de cablu, spre exemplu, vă oferă asistență 24/7).

renault fluence
Poate acesta este și motivul pentru care businessurile cu închirieri de mașini sunt foarte profitabile, aducând antreprenorilor sume considerabile, de ordinul a sute de mii de euro. Pentru că dacă vii cu un produs sau serviciu de calitate, la prețuri competitive, într-o piață saturată de țepe, nu poți decât să marchezi puncte în favoarea ta.
8.4.15  Unknown Plus

Banii nemunciți se pierd

Citeam cu câteva săptămâni în urmă despre Adrian Tuțu (foto), primul câștigător al competiției „Românii au talent”, care în patru ani a tocat toți banii obținuți drept premiu. A plecat în 2011 la București cu 120'000 de euro, adică peste 5 miliarde de lei vechi, și s-a întors la începutul acestui an în Focșani, falit. Banii i-a cheltuit „investind” în haine, videoclipuri și ducând o viață de huzur, pe care singur o recunoaște. Evident, n-am auzit niciunul dintre noi de o lansare a lui ca muzician, așa că investiția a fost pusă între ghilimele.

Adrian Tuțu

Am putea atribui lipsa lui de cumpătare (nu a salvat nici măcar o pare din bani într-un cont de bancă, ceva) vârstei fragede pe care o are: numai 23 de ani. Și totuși, revăzând informația legată de el, mi-am adus aminte de o emisiune televizată de care mi-a povestit cineva și care-i viza pe o serie de câștigători la loto. Cum nu am văzut-o personal, nu pot construi un „caz” puternic pe baza ei, dar merită menționat că viața niciunuia dintre norocoșii urmăriți în acea emisiune nu s-a schimbat în bine, ei pierzând în final toți banii. Ba parcă unul s-a și sinucis. Cum se zice în popor, n-au avut parte de ei.

Așa că mă gândeam, și cu ocazia asta vă propun o teorie, că banii pe care-i obții din exterior, fără să muncești pentru ei (indiferent că este vorba de munca unui tractorist sau de afacerile unui milionar) și deci fără să-i meriți, până la urmă sau îi pierzi, sau te pierd ei pe tine. Dacă nu ai dat nimic în schimbul lor - adică nu ai investit timp, resurse intelectuale sau fizice și energie - atunci, trâgând un asemenea loz câștigător care teoretic te-ar urca câteva trepte pe scara socială, te trezești în situația unui elev de ciclu primar căruia i se înmânează rezultatele admiterii la o prestigioasă facultate. Nu va ști ce să facă cu ele și va sfârși luând tot 4 la testul lui din clasă.

Bineînțeles, aștept și păreri din public.
6.4.15  Unknown Reflecții

Avantajele străzilor pavate

Suntem la capitolul urbanism și lecția de azi este a pavajelor. Sau a pavelelor, cum mai sunt ele numite. În articolul de față vreau să vă spun care consider eu că sunt avantajele lor în comparație cu ceea ce fac bravii noștri primari turnând ciment și betoane, pentru ca anul viitor să toarne din nou, și din nou, dacă nu cumva toacă toți banii din bugetul local și lasă străzile cu gropi. Pentru că da, o caracteristică a betonului (plăcii de beton, de ciment etc) este că se strică ușor.

pavele

Când acoperi o stradă oarecare cu beton, torni o placă continuă, nu din bucăți. Problema cu această placă este că nu-i deloc flexibilă. Astfel, cu timpul (și cu trecerea mașinilor de mare gabarit peste), ea se va uza și va crăpa în anumite locuri, asta ducând la apariția gropilor. Nu și în cazul pavelelor, care sunt bucăți mici de piatră ce se îmbină la intervale bine definite, alcătuind un tot mult mai rezistent. Să luăm un exemplu: imaginați-vă o șopârlă cu solzi. Pielea ei solzoasă îi conferă rezistență dar și flexibilitate, animalul putându-se mișca în voie, deoarece solzii sunt mici și se pot mula pe forma mușchilor. Dar ce s-ar întâmpla dacă am înlocui acești solzi cu o platoșă din metal? Chiar dacă în aparență platoșa ar fi mai rezistentă, șopârla și-ar pierde complet orice flexibilitate, devenind țeapănă. Este exact cazul străzilor clasice, acoperite cu beton.

pavaje

Alte avantaje ale pavelelor sunt faptul că ele lasă pământul să respire, se pot adapta la orice teren (le puteți folosi pe stradă, în grădină, pe un drum de țară), sunt mai ușor de reparat (înlocuiești doar bucățile stricate) și, nu în ultimul rând, au forme și culori diferite, ceea ce înseamnă că puteți realiza cu ele modele foarte frumoase, transformând locul respectiv într-un mic paradis. Desigur, pentru asta contează și de unde le luați. Pe lângă prețul convenabil, un magazin de profil ar trebui să vă ofere o gamă cât mai bogată de pavele, de dimensiuni, forme și din materiale cât mai variate. Mai ales legat de aceste aspecte, poate merită să aruncați un ochi pe Pavconsult (primul link din articol). În mod cert gama lor de produse bate orice așteptări iar Wikipedia îi folosește drept referință.
30.3.15  Unknown Plus

Erosul, între film și realitate

Trebuie să vă mărturisesc că uneori mă uit la filme pentru adulți. Nu foarte des, nu fac o obsesie din asta, dar nu-mi crapă obrazul de rușine când văd o producție de acest gen. Problema este că majoritatea filmelor în cauză sunt penibile. Deși admit că unele sunt bazate pe idei năstrușnice (de exemplu am văzut parodii la filme artistice celebre), în general protagoniștilor le lipsește stofa de actor, regizorilor le lipsește bugetul iar scenelor erotice le lipsește credibilitatea. Dacă mai adăugăm gusturile dubioase pentru diverse perversități, limbaj vulgar și alte asemenea, tabloul e complet.

masaj erotic

Toate ca toate, dar lipsa de credibilitate este cel mai mare defect al lor. Să vă dau un exemplu. Există o serie de producții încadrate la categoria masaj erotic. Lucrurile decurg cam așa: într-o cameră a unui salon de masaj, își face apariția o tipă care vrea să se relaxeze. Maseorul iese temporar din cameră cât timp ea se dezbracă, apoi, acoperită doar cu un prosop peste fund, se întinde pe pat. După care maseorul intră și începe masajul. Evident, cu timpul atmosfera se încinge, prosopul dispare și intrăm în scena erotică propriu-zisă. Se poate și invers, adică clientul e bărbat și maseorul e femeie, depinde de film.

Așadar, este aproape ca în cazul unui masaj club de la noi. De fapt, cam asta e și ideea acestor serii. Din păcate însă, realizarea e execrabilă. În primul rând, fetele care intră acolo pentru a fi masate (sau bărbații, după caz) nu știu că sunt într-un astfel de „salon fierbinte” și mimează surpriza când mâinile maseorului devin îndrăznețe. Hai mă lași? Mai departe, protagoniștii n-au nici cea mai vagă idee cum să maseze pe cineva, ceea ce fac ei acolo fiind mai mult de formă, până ajung la momentul care de fapt îl interesează pe spectator. În sfârșit, dialogurile sunt complet fanteziste: nimeni în viața de zi cu zi nu ar vorbi vreodată la fel dacă s-ar afla într-o astfel de ipostază.

Citeam undeva de o conferință a unor psihologi sau sexologi care au vrut să le explice unor tineri că ceea ce vedem în filmele de profil este pură ficțiune iar în viața reală nu o să întâlnim astfel de comportamente. Sunt total de acord. Însă comparația nu favorizează filmele, ci realitatea. Dacă unui regizor de gen i-ar veni ideea să instaleze o cameră ascunsă într-un salon de masaj erotic din real life, vă spun la sigur că ar ieși un film mult mai tare.
27.3.15  Unknown Plus