Ce să faci cu puii de cățel nedoriți

Deoarece firma la care lucrez eu e situată la marginea orașului, paznicii au „angajat” o cățea-lup (contrapartea feminină a unui câine-lup) pe post de crainic TV. Adică latră când vede un străin prin zonă, ceea ce-i destul de util pe timp de noapte, dacă ești paznic. :)

Prin zonă însă mai există câini, așa că respectiva cățea s-a combinat cu unul și a adus pe lume câțiva pui mici, negri și scheunători. Pe care nimeni n-o să-i țină aici. Și cu ocazia asta mi-am amintit de un obicei barbar, practicat prin satele noaste: când se nasc astfel de pui de câine nedoriți, stăpânul scapă de ei aruncându-i în apă. La propriu: în bagă într-un sac și îl aruncă într-un râu. Lucru care mi se pare inuman, monstruos chiar. Cât de dificil ar fi să-i crești până la o anumită vârstă, după care să-i lași liberi (sau să-i duci undeva, departe), dându-le astfel o șansă de supraviețuire? Mai ales la țară, la sat? Te costă o oală sau două de hâlbe în plus pe zi?

Gestionarul de la firma mea a dat anunț pe net că donează pui de cățel. Iată ce ușor se poate rezolva o astfel de situație, fără să omori niște biete animale care nu ți-au făcut nimic, făcându-le un serviciu atât lor cât și doritorilor de câini de pază? Asta, evident, dacă ignorați varianta sterilizării.

În concluzie, cred că dacă există voință și implicare, soluții se găsesc întotdeauna.

O mașină nouă în fiecare an

Deși locuiesc la oraș (mai bine zis un orășel micuț, dar orișicum), tatăl meu se trage dintr-un sat aflat la 5 km distanță. Acolo, peste drum de casa bunicilor, își duce viața un fel de unchi (verișor cu tata sau ceva de genul, la sat toată lumea e neam cu toată lumea în cele mai neașteptate moduri) a cărui mezină, o superbitate de fată, a plecat de ani buni în Italia. S-a măritat acolo, cred că are și copil. Ei bine, tipa vine regulat, cel puțin o dată pe an, acasă. Și, de fiecare dată când am văzut-o eu sau sora mea, era într-o mașină superbă.

La început m-am întrebat de unde are mașina în cauză, dat fiind că părinții ei n-au iar varianta cu condusul mașinii proprii din Italia până în România nu ținea, fie și numai pentru faptul că în fiecare an circula cu o altă mașină. Până la urmă sora mea a lămurit misterul: mașiniile erau închiriate. Adică, de fiecare dată când venea acasă, tipa mergea la Bistrița (cel mai mare oraș din județ), de unde își închiria un autoturism pe toată perioada cât stătea în țară.

Ceea ce-i foarte mișto: te plimbi cât și cum vrei tu, nu depinzi de nimeni, ai o mașină nouă, la alegere, și nu trebuie să o conduci din Italia până aici. Ți se dă la cheie, când ai ajuns în țară. În plus, eu aveam impresia că asta-i ceva chestie rezervată vedetelor de Hollywood sau oamenilor bogați, așa că fata a urcat și mai mult în ochii mei. Până la urmă, se pare că nu-i o afecere chiar așa de exclusivistă. Cel puțin nu în cazul firmei Airport Bucharest Rent a Car, unde prețurile încep de la 14 euro. Și nu pentru Dacia, ci pentru Seat!

De fapt, dacă mă gândesc bine, 14 euro e chiar foarte puțin: ce înseamnă 60 de lei pentru București? Desigur, Airport Bucharest Rent a Car îți pune la dispoziție o mașină încă de când ai ajuns pe aeroport, așa că practic, de cum te dai jos din avion, ai la dispoziție un autovehicul personal. Prețul devine și mai mic dacă vii în țară cu cineva, de exemplu cu familia. În acest caz, dacă ați călători toți 3, 4 sau câți sunteți, prețul metroului poate că l-ar ajunge pe cel al mașinii închiriate. Unde mai pui lipsa de confort, aglomerația și toate cele? În mod cert, varianta cu închirierea este net superioară altor opțiuni de transport.

Asistență non-stop (24/7), mașini diverse (cele mai bune mărci), gabarit variat (am văzut Mercedes Vito pentru 9 persoane), cam la asta se rezumă serviciile unei firme serioase de profil. Bine, cea din exemplul meu este din capitală. Dar presupun că și în alte județe există oferte la fel de avantajoase.

Ce faceţi cu apa reziduală?

Dacă sunteţi fericitul posesor al unei benzinării, spălătorii auto sau chiar micro-intreprinderi, ştiţi că aveţi o problemă: apa reziduală. Apa îmbâcsită de grăsimi şi uleiuri, eventual amestecată cu cea pluvială, de care trebuie să scăpaţi în final. Ei bine, ce faceţi cu ea? Presupun că nu o puteţi arunca pur şi simplu, din cauza debitului sau volumului ei foarte mare, fapt ce ar pune în pericol eventualul râu sau teren unde vă gândiţi să o deversaţi. Şi probabil că nu aveţi nici condiţiile de a o transforma pe toată în vapori. În afară de asta, dacă puteţi elimina cumva hidrocarburile din ea, apa în sine este bună.

O soluţie, şi probabil soluţia optimă, este să o separaţi de reziduurile care o poluează. Pentru asta, aveţi nevoie de un vas de tip separator, care poate fi de exemplu din beton. Procedeul de separare este destul de simplu iar astfel de vase sau separatoare grăsimi pot fi achiziţionate de la Dumar Construct. Dumar este o firmă cu capital românesc ce activează de peste 22 de ani pe piaţă şi produce prefabricate din beton. Recent însă, firma s-a asociat cu Danco Group Engineering, o altă societate extrem de longevivă de pe piaţa autohtonă. Danco producea diverse rigole, instalaţii şi staţii de epurare sau separatoare din oţel. Colaborarea celor două societăţi a făcut posibilă comercializarea de separatoare de mare tonaj, din beton.

Odată instalat corect un astfel de separator, acesta va filtra apa curată, pe care o va scurge printr-un sistem de canalizare la care va fi racordat, de uleiurile şi grăsimile poluante, ce se vor acumula în interiorul separatorului în cantitate mult mai mică. Odată ce ele ating un anumit volum, vor trebui îndepărtate manual, dar aceasta se va face la intervale relativ mari de timp. Mai multe despre mecanismul concret de funcţionare al separatoarelor puteţi citi pe Geek.

Dronele şi tehnologia viitorului

Oricât de curioşi am fi şi oricât de mult ne-am dori să explorăm această planetă, există anumite locuri care ne vor rămâne multă vreme inaccesibile, datorită limitărilor inerente fiinţei noastre. De exemplu, nu vom putea ajunge prea repede în centrul pământului, pentru a studia îndeaproape componenţa acestuia, din motive lesne de imaginat. Dar, acolo unde omul nu poate pune piciorul, utilizarea tehnologiei se poate dovedi salvatoare. Un exemplu foarte recent este cel al fotografului Ryan Deboodt care, utilizând o dronă, a reuşit să filmeze de sus peştera Hang Son Doong.

Situată la graniţa dintre Laos şi Vietnam, aceasta este cea mai mare peşteră din lume, având o lungime de aproape 9 km şi putând adăposti, conform Huffington Post, un zgârie-nori de 40 de etaje. Peştera conţine propria ei junglă şi are un râu care o traversează. Chiar dacă ea poate fi vizitată de turişti, niciodată nu a fost realizată o perspectivă atât de minunată şi grandioasă ca cea de acum, făcută posibilă prin intermediul dronelor. Iată filmul în cauză:


Nu trebuie să fii pasionat de fotografie pentru a ţi se aprinde imaginaţia la vederea acestui clip şi a-ţi dori şi tu un aparat zburător pe care să-l poţi manevra după dorinţă. Chestia mai puţin ştiută este că ele sunt deja accesibile.

În România există cel puţin un magazin de unde se pot cumpăra astfel de  drone, suficient de performante cât să le poţi folosi în scopuri similare. Având în stoc camere video, echipamente de supraveghere şi spionaj sau lanterne şi lasere, firma gnex.ro din Cluj se ocupă şi cu vânzarea de quadcoptere - mici zburătoare cu 4 elice, ce pot fi conduse de la distanţă printr-o telecomandă şi, în cazul modelelor mai avansate, pot filma la rezoluţii HD şi face fotografii la rezoluţii superioare celor HD. Evident, acestea dispun de chestii sofisticate, cum ar fi stabilizatoarele pentru camera video, astfel încât imaginea să arate profesionist şi să nu tremure. Din acelaşi magazin mai puteţi comanda, din câte am văzut, diferite elice sau baterii de schimb.

Într-o săptămână de la postare, clipul lui Ryan Deboodt a înregistrat circa 2,4 milioane de vizualizări şi a fost preluat de publicaţii de talie mondială. Poate că data viitoare, în locul lui va fi unul dintre clipurile voastre. Pentru că, încetând să mai fie un gadget al domeniului ştiinţifico-fantastic, dronele au devenit o realitate a zilelor noastre.

FunkStudio, pentru că meritaţi

Cam aşa ar putea suna o reclamă la FunkStudio. Care este un studio de videochat. Ok, cu asta intrăm într-o zonă tabu, aceea a obţinerii de beneficii materiale de pe urma valorificării corpului tău. Citeam zilele trecute într-un status de Facebook că un blogger nu ar trebui să scrie despre studiouri de videochat, ca să nu se păteze. Despre fetele care se angajează acolo, autoarea nu mai specifica nimic. Probabil se subînţelege că şi ele se pătează. Sau nu? Iată mai jos câteva opinii personale pe tema asta.

Sexualitatea a fost, este şi probabil va fi încă multă vreme un subiect tabu. De ce? Din cauza unor complexe şi prejudecăţi pe care le are fiinţa umană vizavi de eros. Şi totuşi, dacă eliminăm orice stare de jenă şi gândim la rece, organele genitale sunt şi ele părţi ale corpului omenesc, la fel ca gura, mâinile, nasul, urechile. De ce ne jenăm doar gândindu-ne la ele? Sau doar observându-le? Pentru că da, exact asta face un model de videochat, oferă un spectacol vizual şi atât. Interacţiunea cu privitorul se realizează prin intermediul unui monitor, cei doi se află în locuri fizice diferite, nu se ating şi probabil nu se vor întâlni niciodată.

Dar este greşit să-ţi vinzi corpul! aud parcă nişte voci în fundal. Păi nu-ţi vinzi corpul, doar ţi-l pui în valoare. Te foloseşti de el. Un hamal nu face exact acelaşi lucru, câştigând bani folosindu-şi corpul? Constituţia lui fizică îi permite să care saci în spate 8-10 ore pe zi. În acest timp, formele unei fete îi permit să se filmeze. Iar oamenii dau bani ca să o vadă. Este asta atât de îngrozitor de rău? Pe bune? Şi nici măcar nu ţine numai de corp, care, conform celor de la FunkStudio, contează într-o poporţie de 30-40%. Mai important e cum ştii să-ţi valorifici atuurile, să comunici, să interacţionezi. Adică, mai trebuie şi să ai ceva în tărtăcuţă şi să fii sociabilă. Acum, un analist la o firmă oarecare nu-şi foloseşte potenţialul intelectual pentru a câştiga bani? Iar o afaceristă de succes nu-şi foloseşte charisma şi sociabilitatea pentru a încheia afaceri avantajoase?

Desigur, nu zice nimeni că nu există tentaţii. Şi că nu se poate aluneca pe o pantă a depravării din aşa ceva (e o diferenţă, totuşi, între videochat şi masaj erotic cu finalizare). Dar asta am senzaţia că ţine mai mult de fată, nu de studio. La fel, nu zice nimeni că nu sunt firme care te ţepuiesc sau te exploatează. Cât priveşte FunkStudio, par destul de ok din ce se vede pe site. Atenţie: nu îi cunosc în mod direct, nu pot oferi garanţii. Am zis par. Dar de aici şi până la a zice că n-ai voie să scrii pe subiectul ăsta ca blogger, că te pătezi, e cale lungă, nu credeţi?

Case closed.

PS: au şi camere mişto.

Eclipsă parțială de soare, azi

Astăzi, 20 martie 2015, are loc o eclipsă de soare care durează peste două ore. Debutul eclipsei este la 10:45 iar finalul ei la 13:05, maximul fiind în jurul amiezii (11:55). Eclipsa este parțială pe teritoriul țării noastre dar, pe măsură ce ne deplasăm spre nord, gradul de acoperire a Soarelui crește. Astfel, în partea sudică a țării Soarele va fi acoperit cam 43% în timp ce spre nord cam 55%. Ieșind din cadrul țării noastre, în vecinătatea Polului Nord eclipsa va fi totală. Mai multe detalii aveți în acest articol.

În general, o eclipsă de Soare se formează atunci când Luna (satelitun natural al Pământului) se interpune pe direcția Soare - Pământ. Este bine de știut că, chiar și în aceste condiții, nu trebuie să privim direct spre discul solar fără ochelari speciali de protecție, deoarece asta ar putea să ne lezeze ochii. Dacă însă aveți acești ochelari, puteți arunca o privire, pentru că la momentul de față deja eclipsa a început. Asta dacă nu cumva Soarele va fi la voi complet eclipsat de către nori. Pentru că iarna încă nu a plecat.

Dansul, o activitatea prea puțin practicată azi

După două articole despre artă ca business și pseudo-artă în închisoare, să vorbim puțin și despre artă ca stil de a trăi. Mai precis, despre dans. Dansul este la ora actuală una dintre, probabil, cele mai pe nedrept ignorate activități din sfera preocupărilor umane. De ce pe nedrept? Pentru că dacă am practica-o mai des, ne-ar umple viețile de sens și bucurie. Dar cine mai are timp să se bucure de viață într-o lume dată pe rapid-înainte, în care grija zilei de mâine și stresul de la serviciu sunt factorii dominanți?

Am văzut mai demult un film foarte frumos, intitulat Shall We Dance (Dansăm?), cu Richard Gere, Jennifer Lopez și Susan Sarandon în rolurile principale. Gere interpretează un avocat serios, care ajunge la un moment dat într-un salon de dans, intrigat de afișul ce-l vedea zilnic pe clădirea cu pricina, pe lângă care își avea drumul spre casă. Odată ce se înscrie la cursurile de acolo, viața lui începe să capete culoare și farmec iar el devine din posacul care era înainte, o fire mult mai comunicativă, sociabilă, empatică. Faptul că la început nu le spune fiicei și soției despre noua sa pasiune dă naștere la tot felul de situații amuzante, una dintre ele fiind de exemplu că este prins dansând cu mătura, fapt ce o face pe soția lui să-l suspecteze că are o iubită. Desigur, nici instructoarea de dans nu arată rău (Jennifer Lopez), așa că probabil vă întrebați ce direcție va lua filmul. Vă las însă să-l căutați și să-l vedeți singuri, pentru că merită.

Ceea ce vreau să spun și se poate deduce din rândurile de mai sus este că dansul, fie că avem în minte ritmurile de tango, fie că vorbim de Dans Sportiv, fie că ne gândim la alte stiluri, poate fi o supapă de eliminare a stresului chiar pentru omul modern, prea ocupat să se mai gândească la așa ceva. La fel cum pot fi artele marțiale, artele plastice sau aerobicul. Dacă am face doar acest mic pas spre a ne acorda mai mult timp și a încerca să ne redescoperim și să ne retrezim pasiuni poate de mult uitate, ne-am elibera de sclavia acestui ritm robotizant și obositor în același timp. Iar tinerii, dacă și-ar cultiva această pasiune din timp, ar rămâne veșnic niște adolescenți îndrăgostiți înăuntrul lor.