Lecția de feștit

Văzută mai demult, dar oricum bună:


Râdeți voi râdeți, dar ați văzut cum arată satele de azi? Părăsite. Cam tot tineretul a migrat spre țările calde, adică ăsta, occidentale. Lucrează. E adevărat că majoritatea dintre ei fac munci de jos, în agricultură, cules de căpșuni etc, dar le convine mai mult decât să stea acasă. În orice caz, le convine mai mult decât să muncească la agricultură acasă.

Iar fetele, păi fetele de azi de la țară sunt mai emancipate decât fetele de la oraș de acum câțiva zeci de ani. Modelul acela cu mândra care se îmbracă popular, merge la șezătoare, se întâlnește cu bădița duminică la hora satului? Ei, mă lași? S-au schimbat vremurile, frate.

sursă

Atâta că prin această schimbare, poate și pierdem ceva. Nu știu sigur ce, dar în orice caz, păstrați pozele de la țară, pe care le aveți cu bunicii voștri. S-ar putea să valoreze mult în viitor.

Materii inutile

Una dintre materiile care nu mi-au plăcut de nicio culoare în școală a fost lucrul manual. Sau tehnologia practică, ori cum îi mai spunea după aceea. Că lucrul manual era parcă în clasele mai mici, și era acceptabil, trebuia să facem tot felul de chestii de exemplu din plastelină, din câte rețin. Dar mai târziu a venit tehnologia. Acea oră în care trebuia să pirogravezi, pilești, bați o tablă, faci un cui, chestii din ăstea de mecanic.

Pentru mine, a fost o oră inutilă. O oră pe care o petreceam în veceul școlii, sau prin alte părți, dar nu la locul de desfășurare a studiilor. O oră din care nu am învățat nimic. Dar gândindu-mă acum, retrospectiv, posibil ca materia să nu fie total inutilă, cel puțin unora dintre elevi. Pentru că fiecare ne naștem cu o anumită chemare, și dacă mie îmi place româna, sau literatura, altcuiva matematica și altcuiva istoria, există și oameni cu înclinații spre mecanică, înclinație pe care această oră de tehnologie le-o poate cumva activa, îi poate face să-și descopere această afinitate sau poate chiar talent și să-și urmeze destinul.

Dar vă voi spune de ce, totuși, este prost gândită. Pentru că ar trebui să ne ofere tuturor, cu sau fără înclinații, câteva cunoștințe de bază, pe care să le chiar putem folosi în viață. Ar trebui să rămâi la sfârșitul anului cu ceva de acolo. De exemplu, să știi care sunt mărimile de bază la șurube. Să îți cumperi din timp o trusă de șurubelnițe, cum este cea din imagine. În fond, ce-s câțiva zeci de lei pentru o chestie care îți rămâne și de care eventual te poți folosi toată viața? Nu mă refer la subtilități, dar să știi schimba un întrerupător, o siguranță la tabloul electric, să bați un cui fără a cere ajutor, e prea mult ce cer? Cine folosește pirogravura în viață?

Faptul că însă nu am studiat așa ceva în școală, ocupându-ne în schimb de a trasa diverse modele în lemn, prin ardere, adică vă dați seama, noi făceam artă în lemn, face că astăzi, când intru pe site-uri ca http://www.lincos.ro, de pe care am preluat imaginea de mai sus, să mă uit la produsele lor ca vițelul la poartă nouă. Sau ca mâța în calendar. Pe bune: aparat de reglat faruri, scule speciale, pistoale pneumatice, gresoare, aparat pentru încălzire cu inducție, ce-s ăstea domnule? Și de aceea spun că materia respectivă, chiar dacă poate trezi unora interesul pentru domenii conexe, este cam degeaba.

Dar bine, dacă stau să mă gândesc, poate că nici alte materii nu-s cu mult mai breze. Dar poate despre ele cu altă ocazie, că mă lungesc.

La Mulți Ani!

Redacția blogului Life is Good, avându-l ca patron, director de imagine, cameraman, reporter, părerolog, advertizer și coppywritter pe subsemnatul, vă urează un călduros La Mulți Ani!

Să aveți un an mai frumos, mai bun și mai îmbelșugat decât 2014. Cu mai multă distracție, dar mai cu seamă prieteni mai de calitate. Cu mai multă liniște în familie, dar mai ales amante mai fierbinți. Cu un serviciu mai bine plătit, dar mai ales în care să nu prea aveți ce lucra. Și cu tot ce altceva vă mai doriți voi. Și cu asta cred că am nimerit începutul. Mai era varianta în care vă urez bună seara-dimineața, pe ideea că m-am trezit abia la 16, ceea ce face ca acum să fie deja seară, dar din perspectiva noului abia mijesc zorii.

Și pentru că am adus discuția despre mine, de acum înainte voi posta pe acest blog, ca și pe frații lui (în speță blogurile de pe domeniul m3d1a.ro) folosind nick-ul de Maver. M-am decis în sfârșit asupra nick-ului, numele (Cristi) fiind prea comun și Maverick (nick-ul ales inițial) fiind prea lung. L-am testat pe Travian și e ok. :) În continuare mă puteți găsi pe Facebook și pe celelalte rețele sociale, should you be interested. În schimb, la adresa de mail voi opera ceva modificări zilele următoare. Anyway, chestii care n-au de ce să vă intereseze, mai ales în 1 ianuarie.

La Mulți Ani!

Un sejur de vis la Dubai

Numele meu este Viorel. Victor Viorel (ca în Bond, James Bond). Tocmai m-am întors dintr-un concediu de o săptămână la Dubai. În cele ce urmează, vreau să vă împărtășesc câteva din experiențele mele legate de această minunată destinație exotică atât de inaccesibilă vouă.

Am plecat într-o zi de vineri, abandonând ședințele plictisitoare de guvern, după o campanie electorală ce s-a dovedit epuizantă chiar și pentru mine, obișnuit să mint zi de zi. Cum sunt destul de zgârcit de fel, biletul spe Dubai l-am luat prin aerolines.ro, care mi-a oferit un zbor de vis la sub 400 de euro. Am ajuns acolo cam pe înserate.

Situat în sud-estul Golfului Persic, cu o climă subtropicală, Dubaiul este cel mai populat oraș al Emiratelor Arabe Unite. Iată cum arată orașul văzut de sus, și vă spun eu, dacă nu l-ați văzut, n-ați văzut nimic:

Da, există plajă, adică ieșire la mare, sau la ocean, că nu mă știu bine la geografie. Cât privește obiectivele turistice, ele sunt nenumărate, având chiar o pagină separată pe Wikipedia. Există o serie de muzee, de parcuri recreaționale, de grădini zoologice care-ți taie respirația, de expoziții, stadioane și centre de sport, plaje, uite că mă repet că-mi place apa, ba chiar temple și moschei. Nu vă pot spune prea multe despre ele, că am preferat să vizitez în schimb diverse malluri și cluburi de noapte, unde am dansat la tricou, că atunci când la noi e vară la ei e o căldură insuportabilă iar când la noi e iarnă la ei e un fel de vară plăcută. Are ceva de-a face cu meridianele, longitudinea și latitudinea, mi-au explicat mie niște prieteni consilieri dar nu mă întrebați detalii.

Din păcate, un paparazzi a reușit să mă filmeze și poza mi-a apărut în România, așa că m-am întors în țară. Dar plănuiesc să fac o escapadă din asta și anul viitor. Bineînțeles, tot fără scumpa mea soție. Pentru că ahh, am uitat să vă povestesc despre fetele pe care le întâlnești acolo...

* * * * * * * * * * * * * * * * *
Relatarea de mai sus este o pură ficțiune. În realitate, niciun Victor Viorel nu și-a așternut jurnalul de călătorie în paginile acestui blog. Însă clima din Dubai, destinațiile din zonă și ofertele de la Aerolines sunt reale. Și așteaptă să devină file de poveste în propriile voastre jurnale de amintiri.

De Crăciun va ninge

Până acum am avut parte de o iarnă blândă și într-un fel urâtă. Vremea a fost caldă dar precipitațiile nu au lipsit și s-au manifestat sub forma ploii. Păcat, că zăpada e frumoasă, mai ales iarna. Adică e destul de ciudat să duci dorul zăpezii iarna.

Dar iată că am intrat în săptămâna Crăciunului, și afară fulguiește. Așa că de astăzi mă declar profet și declam public aici pe blogul meu: de Crăciun va ninge și vom avea zăpadă, de vom putea da cu sania și cu patinele și vom putea face bulgări de zăpadă. Și va fi acea liniște și armonie specifică păturii albe care se așterne peste noi și curăță tot. Am zis! Sau howgh!

A-nceput de azi să cadă câte-un fulg...

Paternitate indecisă

Am citit recent undeva bancul următor, redat aproximativ din memorie, nu mai rețin foarte bine contextul dar e bun.

Cică un rabin are șapte băieți. Primii șase dintre ei sunt înalți, vânjoși, chipeși, plini de calități. Al șaptelea este slab, scund, urâțel, cu privirea în pământ, pe scurt, exact opusul fraților lui la înfășișare. Și trece timpul, iar rabinul ajunge pe patul de moarte. Se perindă prin fața lui toți băieții, care îl salută, după care ies și rămâne doar el cu soția lui. Și atunci rabinul o întreabă:
- Draga mea, spune drept: așa-i că ăsta ultimul nu-i al meu? Că acum nu mă supăr, sunt pe patul de moarte. Te iert!
La care nevasta îi spune:
- De fapt... este puțin invers: acesta ultimul este al tău!

Inamicul numărul 1 al dinților este lenea

Cel puțin e părerea mea. Și spun asta pentru că prin natura lor, dinții nu dor încă de la apariția cariei. Smalțul este un strat dur, care sigur prezintă o anumită sensibilitate dar nu cred că doare efectiv. Și atunci, să zicem că ne rămâne un rest de mâncare între dinți (sau consumăm multe dulciuri etc). Acel rest, neîndepărtat corespunzător și la timp, prin operațiunea binecunoscută de periere, sau cu o ață dentară, se va strica și va cauza o - pentru început - foarte mică carie. Care nu ne doare.

Și pentru că nu ne doare, o ignorăm, deși, pe măsură ce timpul trece, ne face să arătăm tot mai urât când zimbim. Și trece un an, trec doi, până când caria străbate tot stratul de smalț și ajunge la nivelul structurilor interioare ale dintelui, cum ar fi pulpa sau chiar rădăcina. Și atunci încep problemele.

Am o prietenă virtuală care de circa 7 zile are o durere la o măsea. Inițial a crezut că e vorba de măseara de minte, extrasă recent. Apoi, a rămas acasă, că poate trece. În weekend, sărca, se gândea deja serios că a făcut o greșeală și abia aștepta să vină luni. Pentru că nici medicamentele nu își mai făceau simțit efectul. Iar azi noapte pe la 3 a întrebat pe o rețea socială dacă nu știe cineva vreun cabinet stomatologic non-stop în zona în care se afla ea.

Ar fi mult mai simplu și nu am ajunge în astfel de situații dacă de îndată ce observăm apariția unei carii, ne-am duce la medic. Chiar și în lipsa unor carii vizibile, am putea face câte un control stomatologic regulat, că nu strică. Mai ales că există unele date din an când acesta se poate efectua gratuit, cum ar fi cu ocazia zilei Colgate, dacă bine rețin.

O cauză a reticenței multora constă în frica de durere. Aceasta este însă o falsă frică. Pentru că dacă ne-am duce la timp, tratarea afecțiunilor dentare nu ar durea absolut deloc, chiar fără anestezie. Iar dacă ne ducem când deja este târziu, există multe soluții anestezice ce ne pot face practic să nu simțim nimic, sau aproape nimic, nici măcar în cazurile mai grave, de extracții. Extracții pe care le-am fi putut cu siguranță evita dacă eram mai responsabili și nu ne lăsam pe ultima sută de metri.

Iar dacă ne e frică să nu dăm peste medici mai puțin experimentați, ne putem informa. De la prieteni, sau chiar de pe net. Pentru că în ultima vreme o mulțime de clinci au început să-și deschidă site-uri, cum este de exemplu targovistedentalcenter.ro din Târgoviește. Așa că se poate intra frumos la ei pe site și se pot obține toate informațiile necesare.

Mult succes și lăsați frica acasă!