Civilizație și bun simț

Vă spuneam într-un articol trecut că mi-am izolat blocul. Adică nu eu, ci noi, toți locatarii, și nu noi efectiv, ci echipa de muncitori pe care i-am angajat în acest nobil scop. Doar că muncitorii ăia aveau tot felul de scule, găleți, chestii trestii, pe care au trebuit să le depoziteze undeva, că doar nu le-or lăsa în scara blocului, evident. Drept urmare, le-am oferit cu generozitate magaziile și garajele noastre drept spații temporare de depozitare, pe perioada lucrărilor.

Lucrări care s-au încheiat, după care muncitorii s-au mutat la un bloc vecin cu al nostru. Care însă era mai sărac în garaje și magazii. Așa că, de vreme ce tot n-o foloseam pe-a mea, le-am lăsat-o în continuare la dispoziție, că doară nu mă costa nimic. Până când au teminat și acolo. Cam încă o lună, așa.

După care, teoretic, mi-au golit magazia și mi-au curățat-o, predând-o așa cum au primit-o. Asta teoretic. Că practic, au strâns ce era mai mare prin ea, găleți, bucăți de tablă etc, și mi-au lăsat-o plină de bidoane de pet de 5 L și nemăturată. Pentru că ce-oi avea și eu de făcut dacă nu curatenie dupa constructor, într-una din zilele acestui sfârșit de vară? No bun, nu-i greu să fac puțină ordine în magazie. Dar parcă ar fi fost mai ok s-o facă ei.

De cealaltă parte, am un coleg de serviciu care tocmai a revenit din concediu. Concediu pe care și l-a petrecut, în mare parte, în Italia, la copii. Și ce mi-a zis când a revenit, despre impresia pe care i-au făcut-o urmașii Romei? Păi să vă spun. După ora 18, Liniște pe străzi. Nu zdrăngălituri, zgomote de pickhammere, motoare ce poluează sonor atmosfera ca la noi. Ordine. Și multă, multă curățenie. Într-un cuvânt, civilizație.

Poate că ăsta este motivul pentru care străinul câștigă câteva mii de euro pe lună în timp ce românul fură cât poate, dar tot n-ajunge la suma asta. Poate că viața, așa cum ni se desfășoară ea la picioare, nu-i doar o construcție dictată de conjuncturi și entități exterioare nouă, cum ar fi vecinul, șeful și guvernul. Poate că puțin depinde și de noi, în anumite puncte. Respectiv în cele esențiale.

Pentru cârcotași: nu, nu cred că asta e tot ce contează, și că modul în care faci curățenie după tine te poate defini ca popor. Și-mi iubesc poporul. Dar se pare că avem și noi punctele noastre slabe. Cel puțin eu așa gândesc. Aștept însă cu interes și opiniile voastre.

Religia modernă

În articolul precedent vă spuneam că îmi voi schimba nick-ul și prezentam asta ca pe o adecvare la activitatea mea internautică din viitor. Mi-am ilustrat articolul, în glumă, cu o imagine pe teme evoluției: omul ajunge de la șopârlă (trecând prin faze intermediare, cum ar fi cea de maimuță) la stadiul de homo sapiens. Când însă este oprit de un pastor cu o biblie în mână, vrând desigur să spună: nu, tu nu ai urmat acest traseu! Gluma însă trasează contextul pentru articolul de față: este oare religia (și prin extensie biserica, preoții) adecvată la realitățile societății moderne în care trăim?

Și pentru că este blog, și pentru că pot să-mi dau cu părerea, opinia mea este că nu. Biserica vorbește de schimbarea omului dar nu reușește să se schimbe în primul rând pe ea.De ce ar trebui să se schimbe, o să-mi spuneți poate voi, când învățătura divină este perfectă? Sau, de ce ar trebui să se schimbe când oricum înșiră prostii, o să zică poate ateii. Pentru că, indiferent de ceea ce predai, dacă vrei ca mesajul tău să fie receptat și înțeles cât mai bine de către elev, trebuie să i-l transmiți ținând cont de tipologia lui, afinitățile pe care le are, gradul de trezire a spiritului șamd. Ori lumea de azi nu se mai suprapune peste lumea de acum două mii de ani, ca să luăm un moment cu însemnătate biblică.

Oamenii au evoluat. În primul rând, au devenit mai grăbiți. Societatea te face să fii grăbit, să uiți de Dumnezeu sau, într-un sens mai larg și eliberat de teism, să uiți de spirit. De tine, de cultură, de valori morale și etice, de literatură, de ceea ce te face uman. Cum să-ți mai aduci aminte de aceste lucruri când te gândești dacă ai suficienți bani de pâne sau când pierzi vremea pe Facebook? Cum să ai timp de meditație, reflecție, lectură sau chiar rugăciune când din 5 în 5 minute primești un SMS sau îți sună telefonul? Apoi, societatea s-a modificat și ca grad de cunoștințe, inteligență și așteptări: toate acestea au crescut.

Ori răspunsul bisericii la schimbările prin care a trecut societatea au fost, vorba lui Caragiale, sublime dar au lipsit cu desăvârșire. Aceleași haine, croite pe același tipar și având permanent culoarea galben-alb (deșiu am văzut și alte nuanțe, cum sunt în imaginea de mai sus, pe un site de produse bisericesti), aceleași slujbe lungi, de câte două ore (apropo, am înțeles că Biserica Catolică le-a redus cam la jumătate, ceea ce e o chestie inteligentă), aceleași coruri muzicale în privința cărora nu știu ce ar trebui făcut dar care în mod cert sună anacronic. Ritualurile nu se pot schimba dar cel puțin metodica predării ar putea suferi îmbunătățiri considerabile pe ici, pe colo. Și anume în punctele esențiale.

Dar trebuie să recunosc că îmi place mirosul de tămâie și de busuioc, pe care îl împrăștie preotul când vine de exemplu cu crucea la început de an sau când se plimbă prin biserică în timpul slujbei. La fel de mult pe cât îmi displac preoții care pretind sume considerabile de bani spre a-și îndeplini obligațiile de mediere (dintre om și divinitate, evident) pentru care oricum primesc salariu. Dar despre toate acestea, într-un alt articol.

Haine și nick nou

În mod cert, în ultimul an am făcut câteva schimbări legate de propria identitate (pseudonimul sub care scriu) și tema instalată pe blog (la momentul de față Sorbet). Deci s-ar putea spune că n-am fost un om constant, dar aceste schimbări sunt adecvări tot mai bune la o nouă ipostază, aceea din care câștig bani scriind pe blogurile din dotare. Este și motivul pentru care unele articole conțin eticheta „plus”, despre care puteți citi aici. Și de fapt, ca să fiu onest, motivul pentru care puține articole noi n-o conțin. :)

Îmi doresc să reiau articolele personale, libere ca pasărea cerului și având mai puțin de 300 de cuvinte, dar nu despre asta vreau să vă vorbesc acum. Ci despre faptul că îmi voi schimba, încă o dată, nick-ul. Și sper că va fi ultima dată, pentru că în sfârșit am găsit ceva care-mi place și care soluționează dilema numeșiprenume versus preudonim. Cine a generat această dilemă? Pe de-o parte Google, care iubește datele reale ale utilizatorilor săi (iar blogul de față este găzduit de Google și utilizează, mai nou, sistemul de comentarii de la Google+). Pe de cealaltă parte eu, cu afinitatea mea spre pseudonime.

Lucrurile s-au simplificat după ce am aflat (oarecum cu întârziere, recunosc) că Google a renunțat la politica lui strictă de alegere a numelor sub care activăm. Ceea ce-i minunat. Și dacă proverbul „lupul își schimbă părul dar năravul ba” are cât de cât un dram de adevăr, atunci să sperăm că el nu se va aplica și în cazul meu. Pentru că, odată cu această schimbare pe care o voi realiza în curând, doresc să încep să adaug pe blog conținut tot mai bun.

Noul meu nick va fi Aldus.

Ponturi în promovarea unei afaceri mari

Una din curiozitățile mele intime și personale pe vremea când eram mai mic a fost legată de clipurile publicitare pe care le vezi la televizor. Cine le face, cât costă, unde găsești o astfel de firmă dacă vrei să-ți promovezi produsul. Că unele dintre ele sunt mișto. Și e clar că pentru realizarea lor au fost puse la treabă niște minți inteligente, în plus ele denotă uneori să-i zic un fel de artă digitală, nu-i ca și cum ai crea un banner, unde mai pui că în unele reclame joacă actori în toată regula.

Bun, unele dintre ele sunt produse în străinătate (pentru branduri a căror origine nu se află pe plaiurile noastre mioritice, cum ar fi Coca-Cola sau Ariel) și doar subtitrate în limba română. Și arată destul de nasol, dacă iei în considerare faptul că le merge gura într-un fel și auzi vocea în alt fel. Dar sunt unele făcute și la noi. Și chiar mișto. Ele de cine sunt produse?

Ulterior aveam să aflu că există tot felul de firme care se ocupă de promovarea ta. Astăzi vreau să vă prezint o astfel de firmă, și anume 3D Art Studio. Nu este o firmă pe care o cunosc personal sau cu care am colaborat, abia azi am luat legătura cu ea (impropriu spus, adică am aflat de ea) dar la prima vedere îmi cam place. În cele ce urmează o să vă spun și de ce.

În primul rând, site-ul lor are un design minunat. Puteți crede că mă declar fan al unui brand pe baza site-ului lui? Ei bine, site-ul are o combinație de culori excelentă, un slider foarte atractiv și este responsive, adică se adaptează rezoluției browserului sau se vede bine de pe orice dispozitiv (desktop, laptop, tabletă, telefon). O să spuneți că sunt detalii de suprafață. Sunt. Dar există atât de multe firme similare ce nu și-au actualizat site-urile, încât simplul detaliu al designului arată că cei de la 3D Art Studio sunt în pas cu ultimele trenduri de pe net și se adaptează la cititorul (și prin extensie publicul) modern. În fond, publicitatea nu înseamnă în esență design impecabil?

La pagina de competențe, găsesc așa: branding, campanii de publicitate, PR, mass comunication, trade comunication, promovare online și managementul comunităților online. Iar dacă intru numai pe una dintre acele categorii, să fie campanii de publicitate, aflu că respectivii au la dispoziție mijloace de producție pentru fiecare mediu ce poate servi transmiterii mesajului tău comercial (TV, online, radio, presă, indoor, outdoor) și că sunt pregătiți să se implice atât în campanii clasice cât și în altele neconvenționale.

Și asta-i tot. Mi-e de ajuns, pentru că portofoliul lor e complet. În ziua de azi să ignori de exemplu internetul este o prostie, așa că o firmă care îți face doar publicitate clasică, să zicem la radio și TV, este o firmă ce nu mai ține pasul cu noul și prin urmare nu mai poți spera ca reclamele produse de ei să prindă, decât cel mult la o anumită categorie de oameni, printre care nu se vor afla tineri.

Așa că eu, dacă aș avea ceva de promovat, și acum nu mă refer la mine ca bloger sau la mine ca posesor de magazin de bijuterii hand-made, prima firmă pe care aș suna-o pe partea de PR și promovare ar fi una de genul ăsta. Dar pentru că eu sunt simplu bloger, o să-mi văd mai departe de ale mele și o să revin în articolele următoare la subiecte mai tangibile. :)

Diverse promoții la Lidl

Văd că ăștia de la Lidl au început să bage tot felul de chestii utile pe lângă casa omului. Au început să bage de ceva timp bun, doar că abia acum scriu eu despre asta. Pentru cine nu știe, promoțiile de la Lidl se desfășoară în felul următor: lunea și joia (dar de obicei joi) se aduc în magazine câteva chestii noi, tematice, adică pe o anumită nișă. De exemplu, articole utile pescarilor. Sau bicicliștilor. Sau de grădinărit. Sau pentru scafandri. Etc. De regulă se cam termină în câteva zile, oricum săptămâna viitoare aduc altele, legate de altceva, așa că trebuie să fii pe fază dacă vrei să le cumperi, că pe urmă nu le mai găsești.

Prețurile sunt, din ce-am observat, mai mici decât corespondentele lor din magazinele de specialitate. Iar uneori, o parte din aceste produse beneficiază de discounturi sau oferte speciale.

În ultimele săptămâni mi-am cumpărat de la Lidl un tub și un pistol de silicon. Vă ziceam în artiolele trecute că mi-am izolat locuința. Ei bine, unul din balcoane nu-mi este perfect etanș, rama cu geamuri e mai veche și nu se îmbină totul perfect, mai intră aer prin unele locuri. Așa că plănuiesc să o etanșeizez cu silicon, cel puțin provizoriu, până probabil la anul, când o s-o înlocuiesc cu un termopan.

S-ar putea să mai am de lucru în balcon, să-i fac un „design nou”, pentru asta îmi vor mai trebui una-alta, poate niște ciment sau BCA, lavabil, dacă vreau să trag niște sfori în interior pe care eventual să întind haine, va trebui să mai dau și câteva găuri în pereți. Apropo de care chestie, tot la Lidl am văzut și  bormașini. Cred că tot mai ieftine decât cele din comerț. Problema e că nu le știu calitatea.

Probabil ar fi mai bine, dacă tot vreau să-mi iau ceva solid, de firmă și care să să mă țină mult timp, să-mi cumpăr de la un magazin de specialitate. De exemplu, pe un site de reparatii scule electrice văd prețuri și de peste o mie de ron, dar este adevărat că produsul la care mă uit acum e descris ca ciocan repercutor, nu ca borbașină. Una-i să fie o bormașină cu funcții de percuție și alta un ciocan repercutor ce poate funcționa ca bormașină. Când îi spune ciocan, te aștepți că n-o să dea chix foarte repede.

Pe de altă parte, și sculele de la Lidl arată foarte bine. Produse de regulă, din ce-am observat, de firma PowerFix. Care nu-mi sună nicicum dar cel puțin nu-i o firmă no-name. Și trebuie să recunosc că am văzut inclusiv truse din acelea cu șurubelnițe, chei, burgie etc multifuncționale sau de diferite dimensiuni. Din nou, nu mă pot pronunța asupra calității lor.

Pentru că de exemplu am mai cumpărat de la Lidl două lanterne. Și una merge excelent și e foarte mișto în timp ce cealaltă a tras pe dreapta. Și am mai luat, de-a lungul timpului, un binoclu și un microscop digital. Iar microscopul e jaf pe când binoclul e din nou, foarte mișto. Așa că, într-un fel, e o loterie a norocului și acolo. N-ai cum să te aștepți la produse de top când prețurile sunt foarte mici.

Rasteri, vectori și alte ciudățenii

Mi-am propus, nu știu dacă v-am zis dar dacă nu vă spun acum, să învăț grafică.

Ce presupune grafica asta? Să-mi iau un DSLR sau o cameră bridge și să fac poze cu ea? Nu, n-ați ghicit, aia e fotografie. Să mă apuc să pictez? Nici asta, că-i pictură. Presupune în primul rând să mă familiarizez cu principalele programe de editare grafică de la ora actuală, și aici îmi vine în minte cuvântul Photoshop, iar apoi să devin capabil să creez digital (adică pe calculator) cam orice imagine mi se năzărește în minte.

Pare dificil? Cu siguranță este mai greu decât să folosești M$ Word-ul. Sunt convins însă că-i mult mai ușor decât pare. Pentru că aceste programe nu sunt decât softuri, instrumente puse la dispoziția ta, pe care să le folosești. Ele sunt gândite spre a fi cât mai simple posibil. Doar că fiind atât de vaste ca posibilități, având atât de multe meniuri și utilități, devin farte complexe și stufoase. Dar, în fond, munca de învățare a lor este o simplă muncă de acomodare cu un program. Gândiți-vă că există informaticieni care programează Potoshopul. Aia ar fi o sarcină mai solicitantă, într-adevăr.

De ce să învăț grafică? Păi pentru că sunt blogger, și ca blogger deseori folosesc imagini în articolele mele. Bun, trebuie să-mi cumpăr și un aparat foto cât de cât, rescunosc. Busted! Dar unele articole se pretează la imagini artificiale, nu la fotografii, și grafica mi-ar prinde bine. Un alt motiv deloc de neglijat este faptul că o astfel de îndeletnicire îți poate aduce bani. Care, dacă nivelul tău de performanță este mare, se ridică la sume considerabile.

O să spuneți că e greu să-ți găsești angajatori în ziua de azi. Nu neapărat, dacă avem în vedere că munca se pretează la a fi făcută pe net, dar mai ales de ce să-ți cauți un angajator? Când îți poți căuta clienți. Există de exemplu site-uri de vector designs unde graficienii își fac cont și își urcă pachetele de clipart, vectori, imagini de stoc șamd. Sau își pot face site-ul lor unde să-și expună desenele. Cine le-ar cumpăra? Ei, aici este chestia. Chiar dacă noi folosim la greu Google Images, în străinătate, mai ales în cadrul publicațiilor care se respectă, se folosesc imagini create de profesioniști. Contra cost. Desigur, trebuie să fie de calitate.

Dar ce sunt vectorii, al căror nume apare în linkul de mai sus? Păi, până acum am învățat că în grafică o poți lua în două direcții: raster și vector. Sunt două tehnologii sau paradigme, fiecare având programele și aplicațiile ei. De exemplu, imaginile raster sunt mai aproape de cele naturale (poți face să zicem caricaturi, poți edita sau truca anumite imagini) în timp ce vectorii sunt folosiți la crearea unor chestii abstracte.

Dar de ajuns cu teoria despre vectori/rasteri, că nu vreau să vă plictisesc. Și că, mno, cam asta-i tot ce știu până la momentul de față. 

Proiectare de nivel înalt

Una dintre chestiile pe care le înveți la școlile de vârf este să-ți proiectezi munca. Există la ora actuală joburi de proiectanți pentru joburile de economiști, dezvoltatori de soft și așa mai departe. Adică, să zicem că tu ești un informatician și vrei să dezvolți o anumită aplicație. Ei bine, există cineva care la început se va ocupa doar cu proiectarea acelei aplicații, precum și cu managamentul muncii tale, va stabili niște obiective, timpul în care trebuie realizate, ce trebuie să conțină și nu acea aplicație etc etc.

De ce? Pentru că tu nu ești singur, ci ești parte a unei echipe, aplicația nu e una de făcut în două zile ci în câteva luni sau doi ani iar firma investește o mulțime de bani în acest soft. Așa că vrea ca totul să se facă ca la carte.

Vor mai exista apoi într-o asemenea firmă mare un șef sau coordonator de proiect, un să-i zic agent de publicitate (denumirile pot să varieze), având ca unic scop popularizarea sau promovarea aplicației respective în piață, un om implicat pe partea de comercial, care se ocupă cu vânzările efective șamd. Desigur, structura nu este fixă ci depinde de mărimea proiectului, destinația sau scopul lui, publicul țintă șamd, dar ați prins ideea.

Care idee e că în mod ideal, afacerile de succes sunt mai întâi foarte atent gândite sau analizate și abia pe urmă lansate sau implementate. Dacă vreți, e ca și cum ai vrea să construiești o casă. La început, îți trebuie un arhitect care să traseze un plan al ei, altfel constructorii nu vor știi ce să facă iar rezultatul final nu va corespunde nevoilor și așteptărilor tale. Asta teoretic.

Cum ziceam, toate aceste lucruri sunt lucruri bine știute se învață în școli de specialitate. Pe mine mă interesează însă dacă și unde se aplică. Spre exemplu, mă lovesc adeseori de site-uri și programe externe, adică străine, care despre asta discută sau cu așa ceva se ocupă. Ultimul văzut este un site de document control system. La ce se referă? La un instrument de monitorizare și congruență a muncii într-o echipă mare. Pentru că dacă ai ditamai echipa, eventual distribuită și în mai multe localități fizice (iar internetul face asta cu putință), nu va fi foarte ușor să gestionezi un proiect imens la care lucrează simultan toți membrii echipei respective.

Și la noi, pe plaiuri dâmbovițene, întâlnim o expresie a acestei planificări. Dar numai în limbaj popular sau folcloric, și anume în zicala: „unde nu-i cap, vai de picioare”. Pentru că eu până acum nu am văzut site-uri românești serioase care să promoveze muncă high-level, sau afaceriști care să angajeze personal calificat și competent pentru proiectele în care se lansează. Dar am văzut o grămadă de afaceriști dând chix, și asta la toate nivelele.

Poate există o legătură.