The Wedding Planner

Am văzut un film mai demult cu Jennifer Lopez, The Wedding Planner. Nu mai țin minte exact acțiunea din film, dar rețin ideea că în străinătate există și meseria asta, de planificator de nunți. Adică John și Marry se îndrăgesc, vor să se căsătorească și ca atare își angajează un om care cu asta se ocupă. Cu planificarea căsătoriei. Omul ăla le alege restaurantul, le comandă meniul, invită nuntații etc. Tot-tot. Și nu știu dacă vă dați seama, dar o nuntă necesită ceva pregătire. De exemplu, dacă ne gândim numai la invitații: trebuie ales un model (elegant și de preferință ieftin), comandate, gândit mesajul de scris pe ele, făcută listă cu participanții, trimise către aceștia, asigurat că le-au primit, obținut confirmări de la cine vine și cine nu ca să știm câte meniuri să facem șamd. Și asta-i, cum ziceam, numai partea de invitații.

Apropo, cum vi se pare modelul de invitatie de nunta de la Boutique Wedding? Carton emboss pliat în trei, cu o frunză pe mijloc, model floral, alb. Elegant. Un leu și 56 de bani. Mie sincer nu-mi place la fel de mult ca aceasta invitatie de nunta din colectia noua, care e mai scumpă (2,90 lei) dar mult mai rafinată, cu un model de tip papirus (carton ondulat pe margini), cu roșu la exterior și aurită pe interior, și care se rulează și se prinde cu un șnur. Este că-i frumoasă? Dar dacă faceți un calcul, 2,90 lei ori numărul de invitați, vă dă o sumă de care poate vă cam speriați. Și atunci, s-o luați pe prima? Vedeți, ce ziceam mai sus: o simplă invitație, dar nu-i atât de simplu și ușor să iei toate deciziile corecte, mai ales ca să iasă ceva bine, avantajos și pentru cuplul de însurăței (cel puțin financiar vorbind) dar care să și mulțumească lumea.

Deci, dincolo există oameni care în asta-s specializați. Tu îi angajezi și ei se ocupă de tot. Te costă mai mult dar primești totul la cheie. La noi însă e puțin diferit. Ion o cere pe Maria în căsătorie, ca urmare părinții le organizează nunta. Că așa-i românul, priceput la orice, dacă i se strică buda și-o repară singur, nu cheamă un specialist. Atâta că se poate ajunge la situații mai hilare. Cum a fost știrea de zilele trecute, dacă ați prins-o, cu tipul care intră într-un magazin de foto/optice și îi întreabă pe cei de acolo de ce pe DSLR-ul lui, cu care a pozat o nuntă contra-cost, nu mai găsește fotografiile făcute. Ce se întâmplase? Acel tip de DSLR nu avea memorie internă. Iar bărbatul a considerat că preview-urile pe care le vedea sunt salvate automat pe ceva suport intern, așa că nu a mai cumpărat un card de memorie pentru aparat. Și, evident, a pierdut toate pozele făcute, sau mai bine zis a filmat în gol.

Ceea ce, bineînțeles, când o să mergeți la altar, vă doresc ca vouă să nu vi se întâmple!

Când dialogul funcționează

Trăim într-o lume în care dialogul fie nu există, fie se desfășoară foarte prost. De exemplu, discuțiile dintre abonatul căruia i-a căzut netul și operatorul firmei furnizoare (ISP), care sunt uneori comice, alteori tragice. Probabil cunoașteți, e plină blogosfera de astfel de cazuri, nu le reiau aici. Un alt exemplu, playbackurile de la televiziune. Sunt făcute în așa fel încât dau impresia de live, de real, adică ăsta le scopul, să vezi că actorul, cântăreața, performerul cântă. Totuși, nu vi se pare penibil ca el doar să dea din buze și în fundal să ruleze banda? Mie mi se pare atât penibil cât și fals. În fine, zilele trecute primul ministru și ministresa de finanțe s-au dus la președintele țării, care-i invitase în vederea unor consultări, pregătiți nu cu argumente și discursuri coerente, ci cu o poezie de recitat. Care când n-a mai mers, i-a lăsat în șanț.

Dar să nu facem politică pe blogul ăsta, sau cel puțin nu acum. Voiam să vă zic că ieri sau alaltăieri am intrat pe pagina cu incarcator tableta a unui site de tablete, laptopuri și accesorii pentru ele. Care site, în paranteză fie zis, arată foarte bine dar are o temă fixă, adică nu se adaptează rezoluției monitorului pe care-l ai. Sugestie pentru cei care dețin acel site: implementați o temă adaptivă, cu atât mai mult cu cât vindeți accesorii pentru tablete; se va vedea mai bine pe tablete (și pe mobiluri) pagina voastră. Revenind, site-ul are jos în dreapta, așa cum probabil ați văzut în multe părți, un sistem de chat live, implementat prin zopim. Acum, sistemul ăsta îți bagă adeseori un mesaj de întâmpinare automate, de genul „Salut, te putem ajuta cu ceva?”, la care ești tentat să răspunzi. Am mușcat-o o dată, pe gazduire.ro dacă bine rețin.

Așadar, nu mică mi-a fost mirarea când, după mesajul respectiv (pe care l-am ignorat), a intrat cineva pe chat și m-a întrebat dacă îmi poate fi de folos. I-am răspuns că nu și i-am mulțumit. Mi-a răspuns „cu plăcere”.

Am fost plăcut surprins, recunosc. O firmă care nu îți bagă playback, unde la celălalt capăt se află o ființă reală, care nu-ți spune o poezie ci te întreabă și îți răspunde politicos. Un dialog. Poate unul dintre puținele care au mai rămas în picioare azi. Nu vi se pare ciudat că deși intrăm tot mai mult pe net, vorbim tot mai mult la telefon, trimitem tot mai multe mailuri de pe calculator, avem tot mai multe aparate și gadgeturi după noi, adică comunicăm tot mai mult, în același timp dialogurile noastre sunt tot mai false?

Imaginea de mai sus e de pe un magazin din capitală, din ce înțeleg.

Revenind la Laptop Garage, acolo puteți găsi incarcator tableta asus la promoție, de fapt nu unul ci mai multe, prețuri undeva în jur la 100 de lei, huse pentru laptopuri - tot la promoție, hard discuri slim, memorii, adică în general cam tot ce ține de laptopuri, pe asta sunt axați. Și, bineînțeles, niște oameni care chiar vă ascultă și vorbesc cu voi, nu vă bagă banda cu playback și, din ce se vede, nici poezia specifică a vânzătorului. Nice.

Fără direcție, pe teme auto

Zilele trecute am vrut să-mi iau mașină. Am găsit una ieftină, mișto, KIA, dar m-am răzgândit în nu chiar ultimul moment, oricum înainte să merg la fața locului. Era de ocazie, dar nu-i momentul potrivit acum. Poate în primăvara următoare să-mi iau ceva mai serios, asta înseamnă și mai scump. Banii nu sunt o problemă, carnetul de șofer da! (încă n-am școala făcută). :D Oricum, am început să mă uit pe ici, pe colo, la modele de mașini.

Acuma, trebuie să vă zic că eu sunt un băiat atipic. Încă din fragedă pruncie ca să zic așa, prietenii mei erau în limbă după tot ce înseamnă auto. Colecționau dacă mai știți voi imagini cum erau pe gumele de mestecat sau abțibilduri cu prototipuri de mașini, le admirau toată ziua, discutau pe marginea lor, ce să mai, erau complet prinși. Eu n-am avut niciodată pasiunea sau mai bine zis fascinația asta. Pentru mine o mașină este o chestie care te ajută să te deplasezi mai repede, la fel cum un telefon e un lucru care te ajută să comunici mai ușor, nu un bibelou pe care să-l pupi în fund cât e ziulica de lungă. Dar, cum ziceam, imaginându-mă pe mine la volan într-un viitor apropiat, am început să mă uit mai atent pe lângă ce trec.

Sau pe ce intru. Deși, ca să fiu fair, singurul lucru la care m-am putut gândi când am intrat (ceva mai devreme) pe www.titanicshop.ro a fost celebrul vapor de lux scufundat în apele Atlanticului. Se pare însă că între cele două nu prea există legături. TitanicShop este un magazin online de utilitare pentru mașini, clădiri și imobile. Și unul destul de respectabil, dacă avem în vedere autoritatea domeniului pe care e găzduit, de 32 în Moz (obișnuiesc mai nou să verific aceste lucruri, îmi dă o estimare mai bună a calității site-ului cu care am de-a face). PageRank încă nu are, dar de la ultima actualizare făcută de Google a trecut mai bine de o jumătate de an.

Ineditul magazinului constă însă în articolele pe care le comercializează. Ca afacerist sau comerciant, trebuie să găsești acele portițe, acele nișe sau subrefugii care să te plaseze într-o poziție cât mai singulară, ideal unică, de unde să-ți poți vinde produsul. Pe TitanicShop eu n-am văzut bucșe, cauciucuri sau telescoape. În schimb, am văzut sisteme audio, rețelistică, interfoane, boxe, GPS-uri, UPS-uri, senzori parcare, detectoare rarar. Deci, chestii cu care să îți tunezi mașina și să-ți cultivi latura de rocker, manelist sau ce-i mai fi.

Lucruri pe care eu însă nu o să le cumpăr. Prefer să-mi iau ceva complet, nu o rablă pe care s-o tot peticesc pe parcurs. Poate doar un GPS, care e întotdeauna util. Rămâne însă un magazin care face notă separată de ce găsești uzual pe net.

Și-a schimbat Facebook fața?

Intrând mai devreme pe Facebook, am constatat că bara din stânga (cea cu numele meu, mesajele, grupurile din care fac parte etc) și-a schimbat puțin designul față de ce aveam eu intipărit în minte (click pe imagine pentru mărire):

Noul look e foarte mișto, cu acele iconițe/pictograme pentru News Feed, Messages etc. Acuma... să fie din cauza rezoluției mele relativ mici? Sunt curios cum se vede de pe un monitor mare, o să verific acasă. Sau poate e o modificare mai veche, și acum a ajuns și la mine. E știut faptul că unele modificări Facebook nu-i afectează pe toți utilizatorii simultan, le ia ceva timp până se propagă.

În orice caz, Facebook arată ceva mai aerisit și frumos.

Cald iarna și răcoare vara

Precum vă spuneam ieri sau alaltă, îmi izolez apartamentul. Operațiune care costă o căruță de bani, că are suprafața mare. Apartamentul. Circa 7000, ca să fiu mai exact. Lei. Materialul folosit este polistiren expandat, de 100 mm, cu densitatea 70. Ceea ce-i cam peste media folosită. Polistirenul și vopseaua sunt de calitate, peste medie, iar echipa care lucrează este atentă la detalii (mai ales cele care contează). De exemplu, dacă există undeva o gaură (două bucăți de polistiren nu se îmbucă perfect), ea va fi acoperită cu spumă și nu altceva, prevenind formarea unei punți de răceală.

Dar polistirenul nu este cea mai bună alternativă de izolat. Net superioară este vata bazaltică, care altfel lasă peretele să respire. De exemplu, dacă ai termopane și izolezi cu polistiren, ești ca într-o cutie de chibrituri blindată. Trebuie să aerisești regulat, altfel, în funcție și de materialul din care e făcut blocul sau locuința în care habitezi, riști ca în timp să-ți apară mucegai pe pereți. Ceea ce nu-i cazul cu vata bazaltică. Însă ea costă undeva dublu față de polistiren.

Și apoi, mai sunt restul materialelor. O listă a lor îți poate fi utilă dacă ai nevoie de izolatii instalatii, din fericire tocmai ți-am pus link spre un loc unde o poți găsi. Ideea e că dacă vrei să iei și restul materialelor de firmă, de la cei mai scumpi producători, te costă foarte mult. Aproape că putem zice că nu există limită de preț în sus. Ceea ce-i și normal, pentru orice domeniu.

Dar lumea deja își izolează, de câțiva ani buni, chiar prin orășelele mai mici, și marea lor majoritatea o fac cu polistiren, așa că putem presupune că e safe. Cine are bani pentru cele mai noi și perfromante tehnologii? Oricum, unii n-au nici de polisitren, ca urmare vezi blocuri izolate parțial, sau aproape complet, cu unul-doi locatari rămași singuri... izolați de restul, aș putea spune, glumind. Le va fi mai greu peste un an sau doi să aducă schelă doar pentru ei, îi va costa mai mult, dar asta e. Viața e dificilă.

Dacă faci un calcul, să zicem la o economie de 20% din factura de curent (sau gaz, lemne etc - cu ce te încălzești) iarna, în vreo 10-20 de ani îți recuperezi investiția. E mult timp, dar rămâi cu blocul izolat. Iar blocul nu-i o chestie de azi pe mâine, îți rămâne pe viață, și cel mai probabil va rămâne și copiilor tăi. Deci zic eu că merită. Deși, dacă ne gândim puțin, având bani poți să-ți faci o casă care de la început implementează cele mai noi tehnlogii din construcții. Te costă dar o faci gata izolată, nu o îmbraci la exterior după. Asta e o soluție de compromis. Dar na, blocurile noastre sunt cum sunt, de pe vremea lui Ceaușescu.

La mine lucrările sunt aproape gata și deja se simt efectele, deși e vară. Cum? E mai răcoare înăuntru. Prima vară în care pot respira lejer în casă, nu numai pentru că au fost multe ploi. Și, bineînțeles, să sperăm că nu o să mai pot sta de căldură înăuntru vara...

Ați auzit de Semn SPRE carte?

Scriam pe Geek că Sonia Spătariu a lansat pe blogul ei un tutorial de grafică, în principiu de Photoshop/GIMP. Și spuneam la final că tot Sonia este autoarea proiectului Semn SPRE carte, despre care, ziceam acolo, poate voi scrie într-un alt articol. Ei bine, iată că scriu aici.

Semn SPRE carte este un proiect pe bază de voluntariat, care se adresează oricui dorește să schimbe cu ceva, oricât de puțin, în bine societatea actuală. Pentru a participa, nu trebuie să aveți blog sau bani, ci doar o inimă frumoasă, care să nutrească speranță în viitor. Dar acestea sunt generalități și poate vă întrebați despre ce este vorba mai exact?

Despre a dona cărți copiilor sau tinerilor elevi care și le doresc dar nu și le pot permite. Cărțile pot proveni fie de la voi, iar acesta este un prim mod în care puteți fi de folos, fie din diverse surse de finanțare & co. Aveți prin rafturile bibliotecii coperți pe care s-a depus praful? Considerați că rândurile dintre ele pot fi utile și educative elevilor? Puteți să le faceți pachet și să le trimiteți Soniei. Periodic se vor desemna zone, orașe sau licee unde aceste cărți vor fi dăruite. Sonia le va trimite prin poștă cuiva care locuiește în apropiere și respectiva persoană le va înmâna copiilor. Acesta este al doilea mod în care puteți ajuta: înmânând efectiv cărțile destinatarilor. Iar dacă aveți un site, un blog sau un forum, puteți promova proiectul acolo.

Pentru promovare, puteți folosi bannere create special pentru Semn SPRE carte. Care bannere sunt desenate tot de Sonia. Nu vă spuneam mai devreme că are un tutorial de grafică? Așadar, vă invit să aderați la grupul de pe Facebook al proiectului, care în momentul de față numără 253 de persoane, majoritatea bloggeri, și să aflați mai multe acolo, discutând cu ceilalți.

Semn SPRE carte a dăruit până acum aproape 800 de cărți în multiple reprize și a intrat chiar în vizorul mass-mediei, de exemplu într-un articol de pe oradeștiri.ro, preluat de realitatea.net.

Au trecut 25 de ani dar suntem în continuare pudibonzi

În iarna anului 1989 România a abolit oficial comunismul, reprezentat atunci de Partidul Comunist Român și soții Ceaușescu, făcând un pas înainte pe calea libertății de conștiință și acțiune. Totuși, astăzi, un sfert de secol mai târziu, lucrurile nu s-au schimbat cu foarte mult în anumite direcții. Una dintre aceste direcții este raportarea noastră la sexualitate.

Omul este în esență o ființă sexuală. Instinctul de perpetuare a speciei este al doilea ca forță după cel de conservare. Fără sex, noi nu am fi venit pe lume. Și totuși, organele genitale sunt încă considerate tabu, iar pronunțarea lor ridică probleme chiar și în medii selecte. Desigur că acest lucru nu este specific românilor, și putem vedea chiar pe Google un filtru pentru conținut pornografic. Dar străinii sunt ceva mai dezghețați. Dincolo este ceva normal ca cupluri la vârsta a doua să meargă la un psihoterapeut pe probleme sexuale când sunt în impas sau să folosească jucarii erotice pentru a-și condimenta viața intimă. La noi, poate doar la tineri, și probabil și ei se ascund.

Dacă ar fi după mine, aș introduce cărți sau texte erotice în programa obligatorie de Limba și Literatura Română din școli. Pentru că, pe bune, „Odă (în metru antic)” nu este poezie erotică. Aș mai legaliza prostituția. Pentru că de ce să ne ascundem, ea tot se practică. Legalizarea ei ar aduce o sursă suplimentară de bani la buget, ar elimina o mare parte din riscurile de a contacta boli venerice (fetele care prestează ar fi oblogate prin lege la controale medicale dese) și ne-ar aduce în rândul lumii. Și aș mai face o campanie de promovare a sexshop-urilor și a discuțiilor pe teme de sexualitate. Cuvinte ca penis, vulvă, felație ar trebui să poate fi utilizate cu lejeritate, în conversații de zi cu zi, fără a ne face să roșim.

Asta ne-ar deschide la minte, ne-ar conduce la autodepășire și ne-ar rezolva, în scurt timp, diversele probleme intime cu care eventual ne confruntăm. Poate că atunci nu am mai fi atât de pudibonzi și nu am mai avea atâtea cupluri care stau împreună doar pentru că au copii dar care nu au mai avut orgasme de ani de zile. Într-un cuvânt, poate că am scoate capul din spațiul strâmt al camerei din imagine, abia luminată de un amărât de bec, în care ne aflăm la ora actuală.