Oameni și animale

Acum că deja foarte multă lume s-a adunat pe internet și pe Facebook, au început să apară diverse subiecte de controversă și să se formeze tabere în jurul lor. Una dintre aceste controverse este legată de animale. De fapt, sunt mai multe discuții pe tema lor, dar numai două tabere. De-o parte, sunt cei care iubesc animalele și militează pentru apărarea drepturilor lor, îngrijire, adopție etc. De cealaltă parte, sunt unii care... de exemplu au votat (explicit sau manifestându-și virtual suportul) pentru eutanasierea maidanezilor anul trecut.

Care apropo, sunt curios: a fost dusă la bun sfârșit cu succes? Au dispărut câinii vagabonzi din capitală? Probabil ați intuit, și țin să vă confirm că eu fac parte din tabăra iubitorilor de animale. Deși nu cred că iubirea ar trebui justificată în vreun fel, iată mai jos câteva argumente personale în această direcție.

În primul rând, animalele nu au nicio vină că ne încurcă, că ne creează probleme etc. Să luăm cazul maidanezilor: sigur că dacă gândim în mic, ne enervăm că ier iam călcat într-un răhățel de câine sau că azi ne latră Grivei când ne vizităm sora și intrăm pe teritoriul lui. Dar privind lucrurile din perspectivă, omul este cel care a creat specia canis lupus familiaris, adică câinele, domesticind lupul, pentru a-i păzi gospodăria. Avem deci o responsabilitate morală față de aceste ființe, care n-au nicio vină că s-au trezit prinse între blocuri de ciment și străzi de beton, forțate să trăiască la grămadă și să fugă din calea noastră. Comportamentul lor uneori violent este doar o reacție la ceea ce ele percep ca fiind agresiunea noastră. Tocmai de aceea, când văd niște oameni care, în loc să-i batjocorească, și-au dedicat viața salvării animalelor, cum sunt cei care lucrează la clinica veterinara suceava fanvet.ro, nu am decât respect și admirație pentru ei. Valabil și pentru cei care adopta și îngrijesc în casele sau apartamentele lor mici patrupede.

Apoi, nu toate animalele sunt deranjante (decât în ochii unora). Gândiți-vă de pildă la pisici. S-au înmulțit și ne-am obișnuit cu prezența lor la blocuri, și singurul lucru de care ne putem plânge sunt sporadicele mieunaturi noaptea. Totuși, ele s-au integrat foarte bine în peisaj sau în „ecosistemul urban”. Nu este mult mai bine decât să fi avut în continuare, ca acum mai mulți ani, șobolani la blocuri? Eu unul nu i-am mai văzut de mult.

Ar fi mai multe de spus, dar în esență, animalul nu gândește. El nu este prin natura lui violent (unele animale nici măcar nu sunt carnivore) așa că în condiții normale nu ar avea de ce să ne fie frică de ele. Noi în schimb, oamenii, se presupune că gândim și că putem da dovadă de inteligență și umanitate. Din păcate, de multe ori lucrurile stau taman pe dos. Așa că mă întreb: trebuia să pun ca titlu „oameni sau animale”?

Gumă de mestecat limba română

Am o dilemă lingvistică. Da, știu, majoritatea dintre voi scrieți pe bloguri despre chestiuni arzătoare, la ordinea zilei, cum ar fi politica. Dar se face că eu, dacă tot am blog, sunt preocupat și de cum să scriu cât mai bine pe el. Nu „cât mai corect”, că dacă aș fi scris așa ar fi fost o greșeală: din ce știu eu, corect nu suportă grade de comparație. În orice caz, mi-aș dori ca scrisul meu să se alinieze cât mai mult la normele limbii române. Și uneori am întrebări la care nu știu da singur răspuns, cum este cea de azi.

Pe de-o parte, se dă propoziția: „Vasile a ajuns director la Orbit”. Unde Orbit este marca unei gume de mestecat de proveniență americană. Nu săriți în sus că cum a ajuns Vasile director în SUA, că au filiale și la noi, doar vedeți guma în toate magazinele. Pe de altă parte, se dă propoziția: „Ponta a orbit de la consumul de Viagra”. Pentru că există riscul, în caz că nu știați, ca Viagra să conducă la orbire. Iar în ce-i privește pe politicieni, nu pot decât specula că o consumă pe bandă rulantă, altfel nu-mi imaginez cum ar putea să ne... faulteze zi de zi. În ambele propoziții apare cuvântul „orbit”.

Și acum dilema mea: este vorba de un singur cuvânt scris de două ori sau avem cuvinte distincte?

Aș înclina către a doua variantă, deoarece ele au sensuri diferite și primul se scrie cu literă mare, al doilea nu. Dar atunci, la ce categorie sau clasă lingvistică le putem băga? Omonime nu cred că sunt, pentru că în cazul gumei se pune accentul pe prima silabă iar în cazul doi pe ultima, deci nu se pronunță la fel. Or fi paronime? Dar au totuși aceeași formă, exceptând prima literă. Ca să fie ghiveciul complet, cetățenii ce au impresia că aspartamul din Orbit este mai sănătos decât zahărul sunt de regulă și cei care votează cu PSD.

Lăsând însă politica la o parte, cum rămâne cu cele două cuvinte? Că întrebarea mea e ingenuă. Poate un cititor mai avizat îmi răspunde.

Later edit: am aflat că ar fi omografe. Mulțumesc, Maria!

Despre femeia ideală

Se spune că ne fac viața amară, dar nici fără ele nu putem trăi. Este vorba, desigur, de femei. În articolul de față vreau să trasez niște caracteristici ale femeii ideale, sau hai să zicem o variantă a ei. Multă cerneală a curs pe acest subiect, și desigur că va mai curge. Însă asta nu ne oprește din demersul nostru, cu atât mai mult cu cât societatea de azi ține să impună niște modele care de multe ori sunt cel puțin discutabile, dacă nu chiar nocive. Să purcedem așadar.

Femeia ideală este, în primul rând, femeie. Asta înseamnă că este frumoasă. Numai că termenul frumos nu trebuie înțeles ca o sumă de caracteristici pur fizice. De o mare importanță sunt spontaneitatea, senzualitatea, deschiderea către joc și naturalețea. Acestea îi conferă o frumusețe specială, dincolo de aspectul fizic. Deci, ea trebuie să manifeste cât mai multă feminitate și să radieze cât mai multă frumusețe, nu neapărat trupească. Cu atât mai mult cu cât aprecierea unei femei este și un joc al afinităților. Nu degeaba se spune că frumusețea e în ochii privitorului.

Femeia ideală nu este aproape niciodată femeia scheletică. Anumiți bărbați, de exemplu, preferă fete mai plinuțe. Însă, în mod cert, femeia ideală este cea care are încredere în ea și care își conștientizează pe deplin calitățile. Această încredere este cea care de fapt îl atrage pe bărbat. Latura fizică joacă un rol secundar. Ea este însă cu putere cultivată de mass-media, pentru că așa o cere interesul societății de consum. Dar gândiți-vă puțin: dacă fiecare fată și-ar accepta pe deplin și iubi corpul pe care-l are, o grămadă de industrii destinate lor, femeilor, ar da faliment.

Femeia ideală este femeia care știe să se îngrijească și să se îmbrace. Nu să poarte haine de firmă, este o diferență. Ci să-și aleagă culori care să se asorteze cu starea ei de spirit sau care să-i pună în evidență atuurile. Să știe să incite prin îmbrăcămintea pe care o poartă, fără a fi vulgară. Să atragă dar să nu fie ostentativă. Nu trebuie să fie haine scumpe, ci haine frumoase, care să i se potrivească. Și, de ce nu, pentru că trăim în era internetului, femeia trebuie să fie și modernă, având habar de cum să folosească un calculator sau cum să-și comande niște genti online.

Femeia ideală știe când să tacă și când să vorbească. Iar atunci când vorbește, nu o face cu intenția de a bârfi. Este bună, atentă, compasivă și spirituală. Este mai mereu fericită și are un zâmbet molipsitor. Ceea ce însă îi lipsește e îngâmfarea și prostia. Și fițele. De exemplu, unei astfel de femei nu îi va fi dificil să joace rolul de mamă, sau de gospodină, atunci când contextul o cere, la fel cum unui bărbat autentic nu îi va fi frică să bată cuie sau să care mobilă în caz de necesitate.

Am putea continua în acest mod aproape la nesfârșit, dar lăsăm asta ca un exercițiu pentru cititor. Concluzionând că, de cele mai multe ori, femeia ideală este cea pe care noi o iubim și care la rândul ei ne iubește.

Firma (1)

Mâine era ziua cea mare. Niciodată în istoria ei, firma pentru care lucra nu avusese posibilitatea unei tranzacții atât de importante. Și pentru că nimeni nu voia să-și asume riscul, au trimis-o pe ea. Proaspăt angajată, era candidatul ideal pentru un țap ispășitor dacă lucrurile aveau să meargă prost, și se puteau dispensa ușor de ea. Perspectiva eșecului n-o tulbura însă deloc: ea privea totul ca pe o minunată oportunitate. În fond, de ce și-a dorit acel post dacă nu pentru dificultățile dar și oportunitățile pe care i le aducea?

S-a urcat în avion cu o sacoșă mică, având în ea strictul necesar. Nu era o excursie, deși, uitându-te pe chipul ei, n-ai fi putut spune: genele seducătoare, un fond de ten discret aplicat pe o piele fină, zâmbetul fermecător. În avion timpul a trecut repede. Ajunsă la aeroport, a luat un taxi, apoi s-a îndreptat, fără șovăială, spre cel mai scump hotel din oraș, amplasat departe de agitația urbană. Avea să rămână acolo o singură noapte.

Camera era cu vedere spre parc. Spațioasă, elegantă, frumos decorată, luxoasă dar neostentativă. S-a dezbrăcat, a intrat în baie și a dat drumul la duș, lăsând apa să-i biciuiască fiecare por. Și-a luat un halat pe ea, bucurându-se de senzația pe care i-o lăsa asupra pielii, și a ieșit pe balcon. Când a revenit și a închis geamul, a observat cum curentul de aer format a activat un aparat de pe perete, care a generat o briză parfumată.

A coborât la piscină, intenționând să savureze la maxim fiecare moment petrecut acolo, lăsând grijile afacerilor pentru a doua zi. A înnotat puțin, apoi s-a așezat pe un șezlong și a început să se șteargă cu un prosop de lângă ea. Avea aceeași țesătură fină cu a halatului din baie, mângâindu-i delicat pielea. S-a uitat pe etichetă: prosoape piscina, și-a notat datele de contact și s-a ridicat, când i-a sunat telefonul. Era directorul companiei cu care urma eventual să semneze contractul a doua zi. Înțelegerea căzuse, s-au răzgândit.

O explicație scurtă, niște ședințe interne, o reevaluare a modului în care-și vor aloca banii, câteva scuze de complezență și apoi, telefonul închis.

- va urma -

O tempora o mores!

Titlul articolului este o cunoscută expresie latinească, atribuită lui Cicero, care se traduce prin „ce vremuri, ce obiceiuri!”. De ce acest titlu? Pentru că mă uit la tinerii de azi, la elevii din ciclul primar sau chiar mai mari, și constat din ce în ce mai mult cât de înapoiați eram noi când eram la vârsta lor.

De exemplu, pe vremea când eram eu elev exista ciudatul obicei ca băieții să dăruiască flori fetelor. Nu doar protocolar, cu diverse ocazii, ci mai ales fetelor pe care le plăceai. Da, știu, e un obicei antic, perimat, absurd. Noi îl aveam. Un buchet de flori sau chiar un fir de trandafir era expresia afecțiunii pe care i-o porți sau a interesului pe care ți-l suscită fata respectivă. Și era primit ca atare, cu aceeași emoție pe care o aveai tu, care i-l dăruiai. Și evident, pe atunci era mai greu de achiziționat, că nu puteai, ca acum, să intri pe o florarie online și să-l comanzi cu plata prin card. Pentru simplul motiv că pe atunci nu era internet. Acum există internet, și există site-uri, dar aproape nimeni nu mai dăruiește flori.

Când eram eu puber te întâlneai cu prietena în parcuri, la o cofetărie sau, uneori, la discotecă. O vedeai o dată sau de două ori pe zi, dar existau și zile când nu vă întâlneați, și vă gândeați unul la celălalt. Astăzi nu mai există acea emoția, sau așteptare, pentru că nu mai are sens să te gândești la ea: îi trimiți un SMS, o suni sau vorbești cu ea pe Facebook. Iar legat de partea cu sunatul, văd tot mai multe telefoane moderne, inteligente, de tip iPod, iphone etc, la elevi de ciclul primar. Păi să nu zici că noi eram înapoiați?

Unde mai pui că în loc să-și facă jurnale pe caiete și foi de hârtie, fetele se apucă să-și posteze intimitățile pe pereții rețelelor sociale de tot felul. Era un caz, o minoră care a postat pe Facebook imaginea unei încăperi, dublată de textul: „aici mi-am pierdut virginitatea”. Foarte frumos. Mai trăiește azi cineva emoția unui buchet de mireasă? Vezi să nu. A, și da, aceiași băieți de clasele I-IV au ca subiecte principale de conversație numărul de gigabytes pe care-i are cutare card, site-urile unde poți vedea filme erotice la liber sau itemurile de care ai nevoie ca să treci de cutare nivel la cutare joc.

Și atunci, cum să nu spun, privind retrospectiv la cât de încuiați eram noi și cât de emancipați sunt picii de acum, pe lânga care dacă nu ești atent când treci, te bag imediat undeva, deci cum să nu exclam și eu, ca Cicero: o tempora, o mores!

Bicicleta

Acum te poti bucura la maxim de vara mult asteptata si este momentul sa alegi mijlocul de transport ideal. Dintre toate ofertele existente pe piata, bicicleta este alegerea cea mai potrivita pentru a te distra toata vara pe doua roti. Planifica din timp vacanta dorita si nu uita sa bifezi bicicleta de pe lista ta!

Avantaje bicicleta

Bicicletele sunt cele mai ieftine mijloace de transport la care poti apela. Cu o singura achizitie, te vei bucura de beneficiile unei biciclete timp indelungat. Vara nu mai ai niciun motiv sa stai in casa si sa ignori importanta sportului. Profita de zilele calduroase pentru a face miscare intr-un mod natural cu ajutorul unei biciclete. Bicicletele de oras sunt recunoscute in principal dupa rotile cu profil inalt care confera o aerodinamica buna. In plus, ghidonul ingust si ridicat avantajeaza biciclistul in traficul urban. De acum inainte nu mai trebuie sa-ti faci probleme, deoarece te vei strecura usor prin trafic in timpul zilei.

Preturile bicicletelor de oras sunt cele mai accesibile de pe piata si cu siguranta iti vei gasi cu usurinta modelul preferat. Alege o bicicleta de oras de la SportAddict dotate adecvat cu accesoriile potrivite pentru plimbarile indelungate prin oras.

Excursii pe doua roti

Vara este anotimpul ideal pentru a practica activitati in aer liber, pentru a face mai multa miscare si explora natura. Si ce poate fi mai placut decat sa te bucuri de toate acestea pe doua roti? Bicicleta preferata iti ofera sansa de a experimenta toate acestea in aer liber, alaturi de prietenii tai. Cu acest mijloc de transport ieftin vei bifa de pe lista ta excursiile dorite pe care ti le doreai de mult timp sa le faci. Planifica-ti excursiile dorite din jurul orasului si porneste intr-o aventura estivala alaturi de familie sau prieteni. Insa nu uita sa te asiguri ca ai in dotarea bicicletei toate accesoriile corespunzatoare unui drum lung.

Exista numeroase modele de biciclete care sa satisfaca orice preferinte, asadar este momentul sa-ti alegi si tu modelul preferat. Bucura-te de vara si spor la pedalat!

Peripeții din viața la birou

Când m-am angajat la firma unde-mi desfășor activitatea profesională și-n prezent, în biroul meu era un scaun super-meseriaș. Negru, cu spătar, cu o chestie pentru rezemat mâinile, mare, ergonomic, te puteai roti sau chiar deplasa cu el. Mișto.

Deși nu mi-s o persoană voluminoasă, timpul și-a spus cuvântul și, într-un final, scaunul a cedat nervos. Sau cum, doar nu credeați că eu o să cedez nervos? Ingraților! Mie îmi place ceea ce fac. Scaunul însă s-a simțit cumva asuprit, a inițiat o petiție pe net, că cum adică cineva să-i stea în cârcă tot timpul, să-l rotească după cum are chef, să-l folosească pe post de cal de tracțiune și de bătaie, a făcut gălăgie, a plâns și, până la urmă, a cedat. Și l-am luat și l-am aruncat într-un fel de beci.

După asta, în biroul meu a intrat un alt scaun, cu surle și trâmbițe. Doar că ăsta era mult mai modest. Fix, fără să-l pot muta cu ușurință, fără suport pentru coate și antebrațe, mai mult mă încurca. Iar după ce i s-a rupt și sudat un picior, a rămas cu un mic handicap: suprafața pe care șezi nu mai era perfect orizontală, ci puțin înclinată într-o parte. N-am dat importanță acestul fapt atunci. Dar ceva mai târziu, am început să simt un anumit discomfortla spate. Datorită poziției nu foarte sănătoase pe care o aveam stând pe el.

După care, în sfârșit, scaunul în cauză a fost înlocuit cu unul simplu, cu spătar, din lemn, cum au bunicii noștri pe la țară, moment în care epopeea instrumentelor de șezut din biroul meu și-a atins apogeul. Iar astăzi eu stau pe acel scaun și scriu acest articol. Aș putea spune că am trecut prin toate: scaun ergonomic, scaun sobru, scaun improvizat, mai puțin scaun cu masaj, da'n rest cam orice. Bucket listul meu în materie de stat în cur este satisfăcut!

Concluzia se poate trage în mai multe moduri, de exemplu de coadă, de păr etc, dar eu o s-o trag într-un mod simplu: dacă ai un serviciu la stat, adică care implică să stai (preferabil pe ceva, nu jos!) și ești om cu scaun la cap, atunci ai grijă de spatele tău. Pentru că unde nu-i cap, vai de spate iar o poziție incorectă va aduce cu sine, în timp, probleme de spate și coloană. De unde iarăși mai deducem că expresia „e bine să ai coloană vertebrală sau să fii vertical” are o dublă valoare: atât metaforică, cât și practică.

Eu am avut inspirația să țin cont de acest lucru și mă simt excelent. Sper că și voi!