O nuntă de pomină

Am văzut cu ceva timp în urmă un videoclip amuzant. Mi-era frică (ei ași! mie nu mi-e frică de nimic) că nu-l găsesc să vi-l arăt și vouă, dar a fost primul în rezultate după „gipsy wedding funny”. Puterea Google! Deci să-l urmărim:


Nu știu cum să vă zic, dar parcă-i rupt dintr-o piesă de teatru de-a lui Caragiale. El - un lungan, care se amestecă în organizarea tehnică, trebuie să le zică la ăia care-i capul petardei, că habar n-au. :) Ea cu gabarit depășit și niște sâni măreți, care abia îi mai încap în sutien. Și apoi începe faza cu mirobolantele petarde.

Adevărul e că petardele pot fi și periculoase, de aceea sunt interzise în afara ocaziilor speciale, cum ar fi de anul nou. Sau de zilele orașului, unde la noi anul ăsta au fost cele mai faine focuri de artificii de când mă știu. Dar am văzut și cazuri de accidente, bine, mai mult la televizor. De unde provin accidentele? Fie din petarde expirate, din materiale proaste etc, fie prin folosirea lor greșită, nerespectând niște minime măsuri de siguranță. Care ar trebui, cred, să fie înscrise pe etichetă. Bine, îi clar că cei care o pățesc și se accidentează sunt de regulă copii sau tineri teribiliști. Băieți.

Cea mai amuzantă descriere pe tema am găsit-o pe un site cu petarde si artificii de vanzare, unde ni se spune: „Fără petarde, revelionul nu mai este revelion!” De acord, dar suntem în iunie. Mai bine formulați ceva cu „fără petarde, noaptea nu mai este ca ziua” sau „fără petarde, eu vara dorm!” :) Adică o descriere mai, cum să vă zic, explozivă.

Uitându-mă pe acolo, văd că prețurile merg cam de la 18 lei în sus, până unde te ține buzunarul. Puțin peste 200 la tipurile mai tari, cu 25 de focuri, dacă vrei să arunci în aer și cea mai solidă mireasă. Mie-mi plac, oricum, fetele mai slabe. :)

Non-stop (2014)

Dacă aveți chef de un film de acțiune, vă recomand Non-Stop, o producție din 2014 în regia lui Jaume Collet-Serra, avându-i în rolul principal pe Liam Neeson și Juliane Moore. Pe Neeson l-am mai văzut într-un film de Jaume Collet-Serra, și anume în Unknown, un thriller din 2006 cu un scenariu care te ține în suspans până la final. Nici Non-Stop nu-i croit din alt material, ba e mai bun în multe privințe, iar după aproape 4 luni de la lansare își menține un rating peste 7 pe IMDb.

Evident, filmul e centrat în jurul personajului principal, Bill (Liam Neeson), un polițist însărcinat cu siguranța traficului aerian. Nu știam că există așa ceva, se pare că după evenimentele din 11 septembrie 2001 legislația americană a introdus în fiecare avion câte doi astfel de șerifi, îmbrăcați în civil dar cu câte o armă în caz de nevoie, pentru a proteja pasagerii și avionul. Avion care face motivul principal al filmului de față: aproape toată acțiunea se petrece în el.

Evident, o să asistăm la o încercare de deturnare a lui, a avionului, și la lupta eroului nostru cu teroriștii. Doar că lucrurile sunt ceva mai picante. Mai întâi, Bill trebuie să-i identifice pe agresori. Fapt care nu-i așa de simplu, că nu-și scot armele la vedere și nici glugile pe cap, strigând în gura mare: „Atenție, aceasta este o deturnare!” În schimb, trimit niște SMS-uri în care amenință că, din 20 în 20 de minute, vor omorî pe cineva. Și, din 20 în 20 de minute, cineva din avion moare.

Și în asta constă partea de mister a filmului: modul cum se corelează între ele lucrurile, cum mor respectivii și încercarea de a-i găsi pe cei care se află în spate. Pe final de tot, sigur, filmul o dă pe niște motivații ieftine (gen patriotism și blabla) și o rezolvare hollywoodiană, dar în rest, mai ales dacă vă plac thrillerele, eu zic că n-o să vă pară rău că l-ați văzut. Liam Neeson, acțiume, mister, Non-Stop 2014. Vizionare plăcută!

Câte ceva despre energia liberă

Resursele acestei planete sunt limitate. Nu toate elementele chimice și resursele naturale au același grad de utilitate sau se folosesc în aceleași domenii iar dacă extragi petrolul, fierul, cuprul, dacă defrișezi toate pădurile (resursa: lemn) etc, până la urmă vei crea o carență care se va adânci, culminând cu dispariția lor completă. În aceste condiții, se vorbește din ce în ce mai mult de energia liberă, o formă de energie care ne-ar permite să avem de exemplu curent gratuit, să avem de exemplu lucru mecanic gratuit, cu alte cuvinte ar înlocui cu succes o parte din resursele pe care le exploatăm în prezent.

În realitate însă nu există energie liberă așa cum și-o imaginează cineva care aude pentru prima dată această formulă. De ce? Pentru că și această energie provine de undeva, nu se poate manifesta din nimic, și nu se poate dezvolta la infinit. Este supusă legilor fizice care guvernează întregul univers în care ne aflăm, și unde nimic nu se pierde sau nu răsare din neant, totul se transformă.

Să luăm un exemplu cunoscut de toți: energia solară. Niște mici celule fotoelectrice captează lumina Soarelui și o transformă în energie electrică. Am auzit cu toții de ea, la fel cum am auzit de ceasuri solare, calculatoare solare și alte asemenea dispozitive, de obicei mici, dar nu neapărat: mai nou, ea se folosește și la chestii serioase, cum ar fi pentru reducerea consumului de electricitate al unei case, instalând anumite panouri mari pe sau lângă ea; dovadă în acest sens stau site-uri ca toppanourisolare.ro. Dar nici această formă de energie nu este perfect liberă. Ea este tot o conversie, provine din ceva, și anume din energia Soarelui, care este finită și la un moment dat se va termina. Doar că, în comparație cu resursele Terrei, este aproape nelimitată și practic gratuită.

Și asta e cheia în demersul de a crea energie liberă: găsirea unor forme de energie care ne înconjoară, pe care le putem prelua ușor și folosi la ce dorim noi și din care luând, nu producem o „pagubă” undeva. Gândindu-ne din prisma asta, și morile pe bază de vânt sau chiar hidrocentralele folosesc energie liberă, în sensul că apa sau curenții de aer oricum există și continuă să se producă fără a ne afecta în vreun fel dacă îi folosim în mod creator. Bineînțeles, pe măsură ce vom utiliza tot mai mult astfel de potențialități practic nelimitate, vom avea și o planetă mai sănătoasă, mai frumoasă, mai bogată.

Socializarea încotro?

Tocmai am citit un articol interesat pe Questioare, legat de faptul că, mai nou, nu socializăm. Mai nou, chiar și când mergem în baruri, ne scoatem laptopurile, tabletele sau telefoanele și ne băgăm nasul în ele. Articol care ridică niște întrebări pertinente și pline de bun simț. Vă invit să-l lecturați aici.

Eu i-aș fi pus însă poza asta:

:)

Tehno-chineza

Vă propun o reclamă inedită. Disclaimer: e fictivă. Intră un tip într-un magazin de calculatoare. Vede afișate niște sisteme desktop, niște laptopuri, niște monitoare și niște piese componente. Le studiază puțin, apoi cere niște detalii. Vânzătorul îi răspunde ceva neinteligibil în mandarină. Sau chineză. Tipul iese fără să înțeleagă nimic, urcă în mașină și pornește. Pe drum, mașina îi face figuri. Se oprește la un service auto: trebuie să schimbe o bujie. Se dă jos, merge la mecanicii auto de acolo și-i întreabă cât costă o bujie nouă pentru modelul lui de mașină. Ăia îi răspund, la fel, ceva în chineză. În fine, tipul intră în magazinul la care facem de fapt reclamă, unde poartă o conversație cât se poate de naturală, în limba română, cu angajații de acolo. Concluzia? Noi nu vindem chinezării!

Din păcate, reclamele care sunt acum difuzate pe la televizor par făcute și ele în țara orezului. Dacă ar fi numai ele, tot ar fi bine. Dar întreaga noastră viață stă sub semnul „Made in China”. Când eram mic, prin clasele 1-4, erau ultimii ani ai lui Ceaușescu, nu prea exista mâncare, produse, piese etc. Găseai puține lucruri, și cele mai multe erau de proveniență românească. La școală, copii cu părinți mai înstăriți făceau notă discordantă: aveau stilouri chinezești! Era o chestie să ai stilou chinezesc pe vremea aia, un semn de distincție. Astăzi, de-am putea scăpa de aceste chinezării! Le am și eu, le aveți și voi. Nu mă credeți? Deschideți puțin laptopul, desfaceți șuruburile, citiți ce scrie pe piese. Samsung, Sony, Asus, indiferent de brand, toate sunt Made in China, Made in Taiwan, Made in Malaysia etc. Mână de lucru mai ieftină. Și mai harnică.

Am avut nenumărate unități de inscripționare a discurilor optice. Majoritatea mi-au clacat. Fie au început să vibreze și să nu mai citească decât CD-uri, fie să nu le mai scrie, fie ușa nu se mai deschide, fie nu se mai închide, fie pur și simplu au căzut. Made in țările mai-sus amintite, bineînțeles. Păcat că computerele nu sunt ca mașinile. Unde măcar știi că dacă-ți cumperi o piesă de BMW, este germană că BMW e o marcă nemțească. Și te ține cât trebuie, că de aia și dai banii pe ea. Sigur, există mașini mai bune și mai puțin bune, dar când dai câțiva zeci de mii de euro pe una, ai garanția calității. Când dai câteva mii de lei pe un calculator, ai garanția că procesorul e mai rapid și cu mai multe nuclee. Dar tot făcut în China.

Însă și în ce privește industria auto putem merge mai departe, respectiv la instrumentele care se folosesc în ateliere auto. Nu știu ele unde sunt făcute. De exemplu, deții un astfel de atelier și ai nevoie de un aparat de echilibrat, de unde-l iei ca să știi că e bun și își face treaba cum trebuie? Sau de un aparat de testare electronică a mașinii. Că dacă iei unul prost, riști să-ți pună un diagnostic greșit pentru mașinile ăstea noi, computerizate, pe care le testezi și unde nu vezi care-i hiba decât dacă îți arată pe ecran. Și dacă ăla dă rateuri, clientul plătește piese care de fapt nu-s stricate, pentru a-și rezolva probeme pe care de fapt nu le are, în timp ce rămâne cu defecțiunile inițiale necorectate.

Dar am ajuns deja prea departe. Ideea era că un tip intră într-un magazin să comande ceva...

Cele mai bune jocuri din toate timpurile

Pe Popular Mechanics puteți găsi un top al celor mai bune jocuri făcute vreodată, în mare parte după criteriul vânzării lor. Parcurgând lista, mi-am amintit cu nostalgie de foarte-violentul Doom, de PacMan, de Prince of Persia și alte jocuri frumoase. Unul din cele mai populare titluri este Tetris. Perfect explicabil prin prisma accesibilității, simplității și frumuseții lui: îl poate juca și bunicul, și nepoțeii. Normal că a avut succes.

Dar alte titluri mi s-au părut penibile. De majoritatea n-am auzit niciodată, însă din screenurile arătate acolo, ele par jocuri tâmpite, sub nivelul celor de pe Facebook de acum. Nu toate, evident. Există și chestii clasice (Super Mario, Mortal Kombat), și chestii tari (WOW, Halo etc).

Cel mai tare mi s-a părut jocul de pe poziția 3: Portal 2 din 2011. O combinație între FPS și puzzle. Cine mai zicea că în armată nu trebuie să gândești? :) Pe locul 1, BioShock din 2007. Pe locul 2...Super Mario, evident!

In absentia

În ultima vreme am dat mai rar pe blog, o absență motivată de rațiuni obiective și subiective; în contrabalans, am adunat mai multe subiecte sau teme de scris. Printre altele zilele trecute de exemplu am intrat într-un magazin mare. Înăuntru, tot felul  de produse expuse spre vânzare. În dreptul unuia dintre ele, o etichetă: iaurt cu 4% grăsime. Era promoție. Ați întâlnit termenul de iaurt degresat? Se referă la faptul că iaurtul în cauza conține foarte puțină grăsime. Evident, din acea grăsime se fac brânza și alte produse lactate.

Așadar, comercianții noștri ce fac? Scot grăsimea din lapte, obținând un produs inferior. Mai slab. Mai puțin concentrat. Cu mai puține substanțe nutritive. Care, în mod normal, ar trebui să coste mai puțin. Și ce fac cu el? Îi fac reclamă. Pe ce mizează în spotul publicitar? Păi... tocmai pe faptul că are puțină grăsime. Culmea ironiei!

Exact ca la sticlele de Pepsi sau Cola Light. Light înseamnă ușor, iar una din rețetele acestui „ușor” este scoaterea zahărului. Ce se face cu o astel de Cola Light? Păi i se face publicitate. De ce? Pentru că e light și nu conține zahăr. Cu alte cuvinte, nu îngrașă. Problema e că gustul trebuie adus cumva la nuanța de dulce potrivită, sarcină pe care, în lipsa zahărului, o au diverse produse de sinteză, cum ar fi aspartamul. Care-i mult mai toxic. Care, consumat în cantități mari, poate chiar duce la pierderi temporare de conștiință. Motiv care face ca în unele țări europene consumul de produse alimentare ce conțin aspartam să fie interzis celor care lucrează în anumite domenii, cum ar fi piloților de avioane. Lesne de înțeles de ce.

Suntem o societate aflată la cheremul banului, al celor care scot produse pline de E-uri și pe care nu-i interesează decât profitul. Am uitat gustul unui fruct autentic, doza de sănătate și vitalitate zilnică pe care ți-o pot da niște produse naturale, bronzul natural, obținut la lumina soarelui și nu în solare, mirosul aerului proaspăt, pur de la munte, neamestecat cu noxele mașinilor sau reziduurile industriale. Toate acestea au devenit amintiri ale unor vremuri demult apuse. Astăzi, până și fructele din comerț sunt obținute cu diverse îngrășăminte care le accelerează creșterea și coacerea.

Dacă aveți bani, vă spun o idee excelentă de afaceri. Vă faceți două firme. Prima - de produse alimentare. Cu ea îndopați copiii, tinerii și adulții. A doua, o farmacie. Ea va fi la mare căutare când generațiile care au cumpărat produse alimentare de la voi vor ajunge la o anumită vârstă și vor începe să sufere de diverse boli și afecțiuni. Și astfel faceți bani din două surse: o dată îmbolnăvind oamenii, și apoi vindecându-i.

Acum câteva zile a fost, din ce am înțeles, ziua internațională anti-tutun. Am intrat azi pe un articol în care o tipă fumătoare protesta cu privire la această zi. Că adică de ce nu există și zile împotriva abuzului de dulciuri, sau de alimente. Ceea ce arată că, deși condițiile de viață sunt așa cum sunt, nici noi nu dăm dovadă de multă inteligență. Deveniți sclavi ai unor pasiuni, ni le apărăm până în pânzele albe. Mergeam odată cu trenul, și în compartiment era un fumător din ăsta înrăit, dar destul de bătrân. Un tip mai glumeț îl întreabă: „-Bade, când te lași de țigri?” „-Nu mă las”, îi răspunde ăsta.” „-Aha, am știut eu răspunsul ăsta. Adică te lasă ele pe tine.”