Curentul electric și moralitatea

Cu ceva zile în urmă, întorcându-mă acasă, am dat peste un tip de la Renel care-mi verifica contorul. Eu (și presupun că așa e peste tot) plătesc lunar contravaloarea unui consum estimat, și o dată la trei sau patru luni vine cineva care-mi citește contorul. Factura imediat următoare conține o regularizare, practic se compară consumul estimat pe ultimele trei luni (și plătit de mine) cu consumul real indicat de contor iar diferența, în plus sau în minus cât iese, se trece pe factură. De regulă la astfel de regularizări Renelului îi place să mă reguleze, adică plătesc mai mult, rareori cu ceva mai puțin decât la o factură normală.

Bun, și deci era cineva care-mi citea contorul.

curent electric

Peste încă una sau două zile, oricum la scurt timp, tot venind acasă, dau nas în nas cu un alt tip, care ce credeți, îmi instala un contor nou. Cică la ultima cititre s-a constatat că cel vechi s-a defectat, adică se oprise. Am semnat de schimbare iar tipul a plecat în treaba lui și eu într-a mea (adică mai exact în casă).

Ieri găsesc în poștă factura de la curent. Suma de plată: minus o sută patru zeci și ceva de lei! Adică am plătit mai mult cu valoarea aia, și acum sunt pe minus. La circa 80-90 de lei cât plătesc pe lună, presupun că contorul s-a defectat cam cu o lună și jumătate în urmă. Iar furnizorul de curent a fost obligat, conform contractului, să-mi ajusteze factura la valoarea indicată de contor, care se oprise. Avantaj eu.

Gândindu-ne la întâmplarea asta, putem să ne lansăm în tot felul de speculații. Sigur, una care răsare iute în minte este: ce se petrece când contorul se strică în sensul că o ia la goană, adică merge mai repede decât ar trebui și abonatul este taxat cu sume mai mari decât consumă? Mai vine cineva să-l înlocuiască? Dar hai să lăsăm întrebările ăstea evidente și să ne ocupăm de niște chestii mai eterate sau filozofice.

pinocchio

Ce este un contor? Păi, este un instrument instalat de furnizorul de electricitate, care mă informează pe mine ca abonat și pe el ca furnizor cât curent am consumat până la data curentă. Ori, defectarea lui înseamnă că acest contor, care - din nou - este instalat de Renel, începe să mintă. Acum, faptul că puteți minți și scăpa cu basma curată este o iluzie, în realitate orice acțiune are o reacțiune și totul în lumea asta se plătește (sau răsplătește). Să fie deci cei 140 de lei costul minciunii contorului nostru? Cost suportat, evident, de cel care e responsabil de acest contor, și anume regia de curent.

Evident, cu cât contorul se defectează mai repede, cu atât el indică la citire o valoare mai departe de cea reală, adică cu atât minciuna e mai gogonată iar pierderile Renelului mai mari.

Mnoa să vedem, știind asta vă mai arde să mințiți?
7.5.14  Unknown Reflecții

Sfârșitul unui ciclu online

Inițial am vrut să-mi intitulez articolul Curățenie de primăvară. De ce? Se face că încă este primăvară, și m-am gândit să fac o curățenie generală. Deseori de-a lungul timpului se adună în casa fiecăruia nu neapărat gunoaie, dar lucruri care nu-i sunt de trebuință și care la drept vorbind mai mult încurcă decât să fie folositoare. De cele mai multe ori le lăsăm să se adune acolo din lene sau din indolență, neavând chef să ne ocupăm de ele. Din câteodată simțim nevoia unui nou început.

ciclul anotimpurilor

Casa în care mi-am propus să fac curățenie este spațiul virtual. S-au scurs câțiva ani de când am pășit în ea și în acest timp mi-am făcut nenumărate adrese de mail, nenumărate conturi și am activat pe nenumărate site-uri. Unele căsuțe de mail s-au păstrat într-o formă destul de bună. Pe altele, pentru că la început nu știam prea multe despre internet, am început să primesc o groază de spam. Unele site-uri pe care le-am frecventat au fost utile pentru comunitate. Altele nici măcar nu mai există acum. Toate interacțiunile pe care le-am avut mi-au fost de folos, pentru că ele m-au ajutat să acumulez experiență.

Sub un alt aspect, luna asta se împlinește un an de când am cumpărat domeniul m3d1a.ro, domeniu pe care dețin la ora actuală mai multe bloguri cu PageRank peste 0 și care s-au dovedit fructuoase din punct de vedere financiar. Este primul an de când au început să mă intereseze așa-numitele advertoriale și pot spune că a fost anul în care am învățat cu ce se mănâncă ele. Astfel că, din mai multe puncte de vedere, luna asta este sfârșitul unui ciclu online pentru mine.

Și cum orice apus precede un nou răsărit, cred că a venit momentul să trag o linie, să fac niște calcule și să-mi setez niște obiective și priorități, astfel încât să pășesc cu dreptul în noua zi. Pentru început, o să-mi regândesc adresele de mail și conturile online pe care le dețin, astfel încât ele să fie mai bine organizate, mai ușor de gestionat și să nu conțină decât lucrurile de care am nevoie. Tot cu ocazia asta țin să vă spun că mi-am schimbat și nick-ul, din Ethos în Maverick. Și da, intenționez să mă ocup de blogul ăsta mult mai mult. Așa că o să ne citim mai des.

Se anunță o vară frumoasă.
6.5.14  Unknown Diverse

Obiective turistice din România

Contrar aparențelor, titlul (și articolul în sine) nu se adresează doar turiștilor străini. Iar asta din două motive. Primul e că străinii nu prea vorbesc româna și deci le-ar fi greu să înțeleagă ce am scris eu aici. Iar al doilea e că există foarte mulți români care nu-și cunosc țara. De exemplu, la câțiva zeci de kilometri de ei se află casa în care a locuit un mare scriitor român, devenită între timp muzeu, iar ei nici măcar nu au pus vreodată piciorul în ea. Sau pe prispa ei. Sau prin împrejurimi. Înțelegeți voi ideea.

turism în România

Indiferent de naționalitate, acum că a început să se încălzească și putem spune că este perioada de debut al concediilor de primăvară-vară, se pune problema: ce să vizitezi la noi în țară? Ei bine, în loc să vă prezint o listă parțială și subiectivă de obiective turistice românești, văzute din prisma umilului dvs subsemnat, adică eu, îmi face o deosebită plăcere să vă prezint un portal care se ocupă cu așa ceva. Adică centralizează și oferă informații despre cam ce-ar putea fi interesant de vizitat de prin țărișoara noastră. În găsiți pe www.cesavezi.ro și chiar așa se numește: Ce să vezi.

Nu o să insist pe funcționalitate, hartă, filtre de căutare și alte asemenea detalii. Suficient să spun că există un astfel de site sau proiect sau portal, numiți-l cum vreți, și că ideea în sine este foarte frumoasă. Așa că, pentru cei care sunteți amatori (sau profesioniști) de excursii, cred că vă va face o mare plăcere să-l vizitați, și eventual să vă lăsați propriile opinii sau impresii despre unele zone descrise acolo.

Turism plăcut!
24.4.14  Unknown Plus

Sărbători Fericite de Paști!

Paște Fericit

Cu ocazia sărbătorilor de Paști, vă doresc tuturor multă lumină, fericire și împliniri! Să fiți iubiți, să fiți alături de cei dragi vouă și să vă gândiți mai mult la lucruri frumoase. Pentru că dacă nu acum, atunci când? Fie ca învierea lui Isus Cristos să reprezinte și o înviere interioară, o trezire a sufletelor voastre.

Un Paște Fericit!
20.4.14  Unknown Diverse

Lemnul și importanța lui

De mic copil am fost fascinat de lemn. De exemplu, mă visam și îmi imaginam cum locuiam undeva într-o pădure, sau o cutreieram, sau mă ascundeam în ea. Pădurea juca pentru psihicul meu de copil un rol matern, de protecție, de casă. Sunt convins că pentru multe alte persoane codrul are un rol special în subconștient. De exemplu, o fostă iubită mi-a zis că avea un fel de fantezie sau imagine care se repeta, cu ea locuind într-o casă din mijlocul unei păduri, casă foarte împodobită pe dinafară dar cu un interior simplu.

Pe mine mă atrăgeau filmele în care nepotul mergea la țară, unde unchiul sau bunicul avea un fel de atelier, în care prelucra lemnul. Bineînțeles, nu mă refer deloc la gaterele noaste mioritice, unde se măcelăresc bușteni din pure considerații pecuniare (adică bănești), ci la meșteșugul de prelucrare a lemnului, de transformare a lui în ceva util: un scaun, o ușă, elemente care combină tâmplăria cu arta. Un coș de nuiele. Le vedem încă la unii țigani, prin piețe. O ramă din lemn pentru un tablou.

bârne din lemn

Din păcate astăzi satele sunt goale iar cei rămași sunt fie bătrâni, fie dezinteresați de lemn din acest punct de vedere. Deși, poate, n-ar trebui să fie. Am văzut de exemplu un reportaj în care o tipă pasionată de așa ceva achiziționa scaune, fotolii și balansoare vechi sau foarte vechi de la țărani, le repara (căci multe erau stricate), le întărea, le vopsea, le lăcuia și apoi le vindea la străini pe prețuri extrem de mari. Și prin asta câștiga o mulțime de bani practicând un hobby. Ce-i drept, scaunele arătau la final ca niște adevărate piese mobiliere de lux.

Folosirea lemnului nobil ca semn al luxului este una din dovezile că acesta nu și-a pierdut încă valoarea. Astăzi avem cabane și chiar case moderne din lemn, și mă refer aici la case dotate cu cele mai noi facilități și construite pe baza ultimelor tehnologii din domeniu, mașini cu borduri de lemn, ba chiar unele teme de site-uri sau interfețe pentru jocuri (de exemplu de șah) au variante „wooden”. Poate pentru că copacii sunt un element de legătură cu natura, de care avem atât de multă nevoie în ziua de azi.

Dacă ar fi să locuiți undeva izolat, departe de zgomotul orașelor, în plină natură, unde v-ați imagina? Presupunând că ați dispune de tot confortul? Într-o casă din lemn, putând funcționa ca o cabană dar fiind simultan dotată cu ultimele facilități și accesorii, este răspunsul pe care vi l-aș da eu în acest moment.

Din păcate însă, defrișările continuă în România...
16.4.14  Unknown Plus

Red 2

Astăzi nu postez nimic textual, că vreau să vă menajez înainte de weekend, așa că vă arăt ce film vreau să văd zilele viitoare. Bine, nici prima parte n-am văzut-o, așa că și aia. :)

Comedie + acțiune în Red 2.

11.4.14  Unknown Clipuri

Fetele și fascinația lor

Bărbații, după cum se știe, sunt fascinați de femei. Femeile, după cum se știe, sunt fascinate de... haine. :) Ok, să nu exagerăm. Există și alte lucruri care ne fascinează pe noi, membrii sexului tare. Cum ar fi berea, fotbalul, mașinile și, ocazional, sportul sau tehnologia. Pe femei însă nu le fascinează decât lucrurile care țin de înfățișare, cu alte cuvinte care le fac să arate bine: cerceii, bijuteriile în general, hainele și pantofii. Oh, pantofii! Sandale, pantofi, botine dama, tocuri, cizme dama din piele intoarsa, platforme, toate au un loc special în mintea, inima și dulapul unei femei. Deși, uneori, ele sunt purtate o singură dată și apoi aruncate sau ignorate cu desăvârșire. Nu râdeți, am văzut cazuri.

cochete de mici

Cred că o fată ar sta o oră în fața unei oglinzi, întrebându-se dacă fusta se asortează cu ceasul sau ce bluză o pune mai bine în evidență. Să fie un decolteu adânc? Sau ceva mai convențional? Dar dacă încearcă bluza aceea albastră, cumpărată anul trecut și purtată niciodată? Sau poate primăvara merge mai mult un roz? Vai... dar cu asta nu-mi stă așa de bine! - se gândește ea, probând a cincea pereche. Timp în care iubitul o așteaptă din ce în ce mai impacientat. „Cum artăt?” îl întreabă ea. „Foarte bine”, îi zice el prima dată. „Și cu asta arăți minunat”, o gratulează la a doua încercare. „Orice ai purta, ești frumoasă!” îi spune a treia oară. După un timp, se plictisește: „Ia orice pe tine și hai să mergem!”

ce haine le plac barbatilor la femei

Din păcate, „orice”-ul din mintea bărbatului nu se asortează cu geanta ei. Ahh, și cu asta și-a amintit de geantă! Că a văzut un model săptămâna trecută. Dă fuga după laptop și apucă să caute: preturi genti piele. Că așa a ajuns pe acel site data trecută. Din păcate, Google n-o mai ajută și de data asta, spre disperarea iubitului ei, care o așteaptă cu un ochi la ceas și cu unul la monitor: „Comand-o pe aia, că e perfectă! Acum hai să mergem!”

Și totuși, ele nu înțeleg un lucru simplu. Că nouă ne plac oricum, indiferent de ce haine poartă. Și chiar de-ar fi să le dea pe toate jos, nu ne-am supăra. De fapt, ne-ar plăcea și mai tare...
10.4.14  Unknown Plus