NeverWet - o mică minune tehnologică

În ultima perioadă se pare că tot ce se inventează este legat într-un fel sau altul de calculatoare, gadgeturi și internet. În loc să găsim modalități mai eficiente de a utiliza energia (am renunțat la utopia energiei libere?) sau alte lucruri care să ne facă viața mai ușoară (ori mai lungă, prin vindecarea unor maladii incurabile), ne creem o lume virtuală mai bine pusă la punct, cu mai mulți prieteni pe Facebook, cu telefoane care să ne țină online și când suntem pe stradă sau la serviciu, inteligente, adică care să gândească (facă selecții, recomandări etc) în locul nostru. Destul de ciudat și totodată sumbru, nu?

Totuși, există excepții. Un cvasi-necunoscut grup de chimiști și cercetători pasionați de nanotehnologie au pus la punct o metodă de a respinge apa de pe aproape orice suprafață. Cum? Tratând acea suprafață cu două substanțe protectoare, aplicate prin pulverizare (șpreiere). Se curăță suprafață, se șpreiază folosind primul tub (un singur strat) într-o încăpere bine ventilată, se așteaptă o jumătate de oră pentru a se usca, apoi se folosește în mod similar al doilea tub, de data asta putându-se aplica mai multe straturi. La final obiectul tratat în acest mod va respinge nu doar apa ci și alte soluții sau chiar alimente uleioase ori semi-lichide.

Invenției lor i-au dat numele NeverWet. Spray-ul poate fi achiziționat online, pentru circa 20 $. Mă întreb dacă n-ar putea inventa ceva similar și pentru politicieni. Să nu-i atingă mizeriile inerente mediului în care activează, vegetează sau ce fac ei acolo...

Reclame la diete și cure de slăbire

În primul rând, dați-mi voie să vă urez un călduros (ca de ianuarie așa) La Mulți Ani în 2014! Sau ar trebui să formulez anul 2 după era noastră? Că în 2012 cică era sfârșitul. În orice caz, s-aveți parte de cât mai multe bucurii, satisfacții, împliniri și fericire în acest an. Mai mult decât în 2013 și mai puțin ca-n 2015. Și să vi se împlinească toate dorințele.

O știți pe sora mea? N-aveți de un' s-o știți, cu excepția celor care mă cunoașteți personal. Adică practic nici unul. Dorința cea mai mare a sorei mele era să slăbească. Zic era, pentru că și-a îndeplinit-o. N-a trebuie să aștepte până în 2014, a reușit anul trecut. Și conex cu asta voiam să vă spun despre tot felul de cure de slăbire și rețete minune care apar la televizor și pe net. Și care sunt în marea majoritate a cazurilor niște prostii, sau cel mult niște banalități supraapreciate (de către cei care vă cer bani grei pe ele). Nu vă trebuie nimic din toate acestea (presupunând că sunteți fete și că vreți să slăbiți, altfel spus presupunând că sunteți fete). De ce aveți de fapt nevoie? Păi să vă zic cum a reușit sora mea.

Primo, a mâncat mai puțin. Și nu doar că a mâncat, dar a mâncat atentă, a redus pâinea (care se știe că îngrașă), a băut ceaiuri etc. Nu a mâncat seara târziu. Secundo, a făcut sport. Și-a luat ceva aparate, unul de exerciții, altul ca o banda de alergat (nu chiar dar în genul), plus mișcare și dinamism. Și bine, nu doar că le-a luat, dar s-a pus pe exerciții, zi de zi, nu mult, cam 20-40 de minute dar acelea au fost lege. S-a obișnuit cu ele, în plus i-au trezit entuziasmul, au făcut-o mai dinamică (pe bune, nici n-aveți idee transformări poate face sportul, din legume deveniți ființe realmente active), plină de energie și foarte optimistă. Și tertio... atât. Acestea au fost cele două ingrediente, mișcarea și alimentație, bineînțeles că ele s-au mulat pe o atitudine pozitivă, care de altfel i-a și permis să se ambiționeze și să se țină de treabă. Nu mai amintesc de efectele benefice asupra ogranismului, atât datorită sportului și mișcării cât și datorită scăderii celulitei.

Vreau să vă zic că sora mea niciodată n-a fost slabă. Cu excepția ultimelor luni. Nu-i doar un fir de ață, normal, dar e super-ok, prietenii și rudele care n-au văzut-o de mult se minunează și îi cer rețeta minune. Care, dragii mei, nu există. Totul ține de voi: atitudine, sport și alimentație. Ori vrei și faci, ori nu vrei și nu faci. Rețetele pe care le vedem pe Facebook (la rubrica articole sponsorizate) sunt pentru cei din a doua categorie. Și nu funcționează.

Stop autostopului!

Probabil ați auzit deja de proiectul de ordonanță de urgență publicat de Ministerul Transporturilor, care dacă va fi aprobat de Guvern, va interzice practica transportului de ocazie (cu „ia-mă nene”) în urma căruia șoferul primește bani. Motivul invocat este că această practică

afecteaza profund activitatea intreprinderilor autorizate si mediul concurential, avand un impact negativ inclusiv asupra bugetului de stat.

Iată cu după taxa pe stâlpi (de electricitate, ceea ce va duce la scumpirea curentului sau a energiei electrice începând cu anul viitor), politicienii noștri au găsit încă o soluție de a redresa, nu-i așa, economia. Pentru că circulând „clandestin” cu un șofer pe care îl plătești și care nu declară încasarea la stat și respectiv nu cotizează pentru ea (impozitul pe venit), țara se duce de râpă. Așa că să mergeți frumos cu mijloacele de transport în comun. Asta nu-i mare lucru, dar mă gândesc că urmează probabil să se interzică și blogurile, că de ce să scrii pe net gratis, dând tunuri bugetului de stat, când ai putea frumos să te publici la o editură? Și mă gândesc cu groază că dacă se va legaliza prostituția, nu-i mult până la interzicerea căsătoriei. Pe motiv că familia este o perdea pentru a face sex gratis, subminând economia de stat, în loc să apelezi la serviciile unei prostituate. Viitorul sună bine.

Deocamdată rămânem la autostop, pentru care cei din parlament vor neapărat o taxă care să le revină. Și mă întreb, în caz că iei o centuristă care-ți plătește în natură, oare ce parte din afacerea asta li s-ar cuveni lor. Retoric, că totuși aici este un blog decent, cât mai este (blog și net free). Niște concluzii însă se impun. Prima este de fapt o deducție, și anume aceea că stimabilii noștri politicieni n-au circulat în viața lor cu o mașină de ocazie, respectiv n-au stat niciodată zgribulind de frig, în așteptarea unui șofer căruia să i se facă milă de ei. A doua concluzie este că dau dovadă de cretinitate. Dar asta o știam deja cu toții.

Iar celor care vă gândiți cumva că prin această măsură se vizează așa-zisa „rechineală”, adică cei care trăiesc de pe urma transportului de persoane, țin să vă spun că nu, prin această propunere se vizează de fapt introducerea unei noi modalități de a stoarce niște bani de la populație. La fel ca și la taxa pe stâlpi. Gândiți-vă că dacă aceste taxe cumulate ar însemna numai 5 lei în plus pe cap de locuitor, înmulțind acești 5 lei cu 20 de milioane sau câți suntem, rezultă o sută de milioane de lei noi. Sau o mie de miliarde de lei vechi. Pe lună. Și am zis dacă și numai. În ce-i privește pe „rechini”, cum se numesc în zona mea, ei rezolvă de fapt o problemă. Acoperă un gol. Pentru că dacă n-ar exista acel gol, dacă serviciile oferite de firmele înregistrate (sau de stat) ar fi moderne, competitive, avantajoase etc, nu s-ar deplasa nimeni cu niște jeguri de mașini, înghesuiți, exact până la intrarea în orașul dorit și la prețuri mari...

SC Diversitatea SRL

Nu mai știu cum sau de la ce a pornit, dar zilele trecute m-am trezit gândindu-mă la faptul că dacă arunci o bilă într-un perete, se va întoarce, deoarece lovind peretele, va fi împinsă înapoi, cu o forță egală și de sens opus. Dar nu va ajunge chiar până la tine, deoarece mai intervine frecarea cu aerul, care acționează ca o frână. Și iarăși m-am gândit la cum se deplasează norii pe cer, pe baza presiunii atmosferice. Și alte asemenea chichițe tehnice, pe care nici nu le mai rețin exact. Bineînțeles, dacă s-ar pune problema calculării vitezei bilei și a locului exact unde se va opri din drumul ei de la perete spre tine, cum să vă zic, e ca un coșmar. Adică trebuie să ții cont de niște legi fizice, exprimate-n niște teoreme, să aplici niște formule complexe pentru a determina... ce? O nimica toată. Cui îi pasă că bila se oprește la unul sau la doi centimetri de tine? Ce nevoie are spiritul uman, însetat cel mai adesea de muzică, de literatură sau de poezie, să se murdărească cu aceste detalii anoste și lipsite de farmec?

Și totuși, cunoașterea acestor detalii (de către cei care au avut aplecare spre ele) este exact lucrul care a făcut cu putință apariția în timp a tot ceea ce numim astăzi tehnologie. De la banalele instrumente de făcut una-alta prin casă (pistol de lipit, șurubelniță etc) și până la sateliții care orbitează în jurul Pământului sau Lunii. Am avut un coleg de clasă, în ciclul primar (de fapt clasele 1-8), care avea o pasiune pentru a încerca să repare chestii și pentru a înjgheba tot felul de dispozitive. A fost și la cercul de lucru manual, a încercat el să facă și tot felul de circuite, mă rog, era fixul lui. Acum are firmă de reparat telefoane mobile. Și îi merge foarte bine. Se ocupă exact cu ceea ce-și dorea. Drept pentru care (știți că expresia e pleonastică?) lui îi este consacrată imaginea de mai sus (preluată de pe o pagină cu scule Bosch). Cred că destinul nostru se întrevede încă din preocupările pe care le avem când suntem mici. Eu pe clasele 1-4 eram atras de calcule matematice, de criptări, inventam coduri și scriam codificat tot felul de lucruri. Ulterior am ajuns să mă ocup de informatică, calculatoare, internet și chestii din astea. Și îmi merge foarte bine, inclusiv la ce ține de hobby, cum ar fi blogul, unde țin să vă anunț că tocmai mi-a crescut PageRank-ul de la 2 la 3. Mă bucur că Google mă iubește.

Domeniul la care stau mai slab este cel al chestiilor manuale. Instalații, electricitate, lucruri din astea, la care prietenul meu excelează. Motiv pentru care de câte ori mi se strică ceva prin casă, apelez la un specialist. Sigur, un cui îl bat și eu. Dar dacă vreau să-mi schimb instalația electrică, nu mă bag. Așa am chemat odată pe cineva să-mi facă niște modificări la curent, un tip simpatic de altfel, care torăia într-una. Mi-a schimbat niște becuri în bucătărie, care se tot ardeau. În timp ce lucra, îmi povestea cum vecinii lui îl cheamă să le facă una-alta, și ce nașpa clienți îs vecinii în general. Evident, în caz că nu v-ați prins, pentru că nu prea plătesc. Mai verifica una-alta, avea un aparat de genul celui din imagine, care pentru cei care nu știți e un stabilizator de tensiune, ori poate cel care mi-a reparat televizorul avea ceva de tipul ăsta, că v-am zis că nu-s expert și le mai încurc. În timp ce-mi povestea, eu îl admiram tacit pentru măiestria pe care o are la instalații, becuri și alte asemenea. Vreau să vă zic că a ținut becul pe care l-a pus fix 5 minute după ce a plecat de la mine. Apoi s-a ars din nou.

Al doilea electrician adus a fost, de data asta, mult mai bun. Ăla mi-a identificat foarte repede buba, care nu era de la bec ci de la dulie, plus mi-a rezolvat și îmbunătățit toată instalația electrică din casă. Problemele au început să apară când a vrut să se bage și la instalația de apă din baie. Care nu era chiar pe nișa electricitate, ci mai mult pe nișa... apă. :) Apă care mai curgea, așa încât baia respectivă nu prea o foloseam. Nu era mare bai, că aveam încă una principală, dar dacă tot a zis că rezolvă... ok. Mi-a făcut comandă de niște țevi, coturi, chestii și parachestii, le-am notat, s-a dus cineva să le cumpere pentru a doua zi. După care a doua zi a făcut ceva, apoi a zis că revine... și tot așa. Până n-a mai revenit. Nici în ziua de azi. Mi-au rămas de la el mai multe piese, gen masini de gaurit (cam ca bormașina din imagine) și încă câteva, vreau să zic că destul de costisitoare. Încă mă mai salută când ne vedem pe stradă. Și trebuie să vă spun că meseriașul chemat ulterior s-a crucit de ce modificări a vrut respectivul să facă. Și a comandat un alt set de piese și a luat totul de la zero.

Dar nici acel meseriaș n-a dus lucrul până la capăt. Despre asta însă, cu o altă ocazie...

Viitorul în scris

Titlul s-ar putea să vă inducă în eroare. Nu este vorba despre viitor, trecut pe hârtie, ci despre cum se va scrie în viitor. Însă pentru a specula asupra metodelor de scriere ale viitorului, sa facem mai întâi o comparație între prezent și trecut, adică să urmărim evoluția scrisului în decursul timpului.

La început s-a scris pe papirus și diverse forme de hârtie. Manual. Scrisul de mână era, desigur, apanajul oamenilor educați, al cărturarilor (astăzi teoretic toată lumea știe scrie, deși, dacă judecăm după notele de la BAC ale ultimilor ani și după unele articole de pe bloguri, am mari îndoieli în această privință). Mai departe, au apărut primele instrumente de scris, cum ar fi mașina de scris, și, desigur, tipografiile. Mașina de scris a fost un mare pas evolutiv pentru om, care acum putea scrie cu litere de tipar, într-un format să-i zicem oficial, care să se preteze la a fi afișat public oriunde. În realitate, s-a pierdut ceva din personalitatea scriitorului, literele înclinate, forma lor, asemenea amprentei mâinii care le așterne pe hârtie, fiind unice, dar să trecem mai departe.

Astăzi se folosește pentru scris calculatorul iar paginile se salvează în format digital, în fișiere, pe hard disk, stick usb sau pe alte spații de stocare. Desigur, pentru a le putea da viață, altundeva decât pe monitor, acele litere mai trebuie (încă) imprimate pe hârtie, dar asta se face ușor, folosind imprimante Cartuseria sau, de fapt, imprimenta de orice tip. Dați un search după imprimanta hp online, pentru că HP e un brand serios în acest domeniu, cumpărați unul din produsele afișate, alături de niște cartuse imprimanta, le instalați și cuvintele scrise de voi în format electronic vor vedea lumina paginii in no time.

Și acum, să speculăm. La început s-a scris manual, pe hârtie. Acum hârtia aproape că a dispărut, iar scrisul se face electronic. Oare cum va fi pe viitor? Poate că pe viitor nici nu va mai trebui să scriem. Poate că pe viitor ne vom atașa un mic dispozitiv sofisticat undeva în zona frunții și gândurile noastre vor prinde viață și vor fi afișate direct pe coala albă de hârtie. Deși, dacă ne gândim, cine va mai avea nevoie de litere atunci? Deja astăzi există vloguri, adică bloguri cu material video, autorul în loc să scrie se înregistrează vorbind. Poate pe viitor cuvintele vor dispărea ca intermediar și noi vom putea să comunicăm în mod direct, în mod telepatic.

Lucru care ar putea face subiectul unui bun film science-fiction. Voi ce părere aveți?

Elevii și patriotismul

Zilele trecute a fost 1 Decembrie și n-am scris despre asta. Alături de obișnuitele patetisme și declarații sforăitoare, unii profesori i-au sondat și pe elevii din dotare cu întrebări tematice. Este cazul și Ancăi Giura, deținătoarea blogului evaziuni spontane și autoare a numeroase articole de pe Bookblog și Glasul Ardealului, care se pare că și-a întrebat elevii (de cca 17 ani) ce înseamnă pentru ei patria. Spicuiesc din răspunsurile afișate pe Facebook:

Patria este, pe scurt, acolo unde ești liber. (Bogdan)
Patria reprezintă limba pe care o vorbim şi limba în care visăm. (Andreea)
Patria este acel sentiment pătrunzător şi puternic pe care-l simţim la intonarea imnului. (Rareş, campion european la karate)
Patria o fac limba şi istoria. (Octavia)
Patria mea reprezintă pentru mine o a doua mamă... (Iuliana)
Patria este locul în care trăiesc emoţiile şi suferinţele vieţii mele. (Andrei)
În patria mea, mass-media promovează starul, nu eroul. (Alexandra)
Ar trebui să fim noi, tinerii, stâlpii societăţii şi să schimbăm ceva, dar eu una nu mă voi sacrifica. (Andreea)
Am un sentiment comun când aud de patriotism deoarece speranţa mea faţă de această ţară se diminuează. (Mădălina)
Patria este locul unde nimic şi totul se întâmplă. (Florina)

Și când am spus că spicuiesc v-am păcălit, de fapt am luat în ordine primele 10 relatări, fără a selecta nimic. Personal, cred că definiția Florinei e cea mai tare. Dar e și cea mai subtilă sau profundă, totodată lipsită de emfază; ar merita un articol separat pentru comentarii. O las așadar pe o eventuală altă dată. Ce vreau să spun astăzi este că teoria conform căreia copiii spun lucruri trăznite sau omul se naște impur (din sânge și mizerie) și se cizelează cu timpul (prin învățare, educație etc) este falsă. În realitate, omul se naște pur și luminos. Atât de curat și inocent încât nu poate fi corect integrat în societatea noastră bolnavă. Iar cu timpul, prin educație și învățare, este adus la forma dorită de societate.

Acum, că se apropie sărbătorile de iarnă, poate ar trebui să acordăm mai multă atenție copiilor. Atât copiilor noștri cât și copiilor din noi. Pentru că, oricâte straturi ar putea depune societatea sau mediul exterior deasupra, înăuntru va exista întotdeauna ceva indivizibil și indestructibil, care doar trebuie redescoperit. La Mulți Ani tuturor, chiar dacă tardiv!

Despre modă

Despre modă se poate vorbi mult și bine, la fel cum hainele se pot îmbrăca în diferite variante și culori, eu prefer însă s-o fac fără să cad în derizoriu și fără să mă etalez cu niște piese vestimentare scumpe care să nu aibă nimic în afară de ambalaj. Pentru că acest lucru se poate constata deseori în jurul nostru.

În primul rând, îmi vin în minte diversele modele care prezintă moda, alese parcă pentru a imprima ideea că nu poți să arăți bine și să fii atrăgătoare ca femeie decât dacă ești subțire ca un fir de ață sau ca un fir de trandafir, la propriu. Probabil că motivul trebuie căutat în orientarea sexuală bizară a unor designeri și creatori de modă dar să ne oprim deocamdată aici. Ei bine, femeile din realitate nu sunt trase printr-un șnur, uneori au forme, care și ele uneori plac bărbaților (teoria cum că dacă ești plinuță nu te place nimeni este falsă; am cunoscut bărbați care se simțeau atrași cu predilecție de astfel de femei, mai corpolente). După cum aceleași femei din viața reală (nu dintr-o lume utopică pe care ne-o prezintă clipurile publicitare) au și defectele sau imperfecțiunile lor, uneori fizice. Și asta le face, în opinia mea, chiar mai frumoase, creând diferențe, particularități și originalitate.

S-a încercat mai demult realizarea unui model de fată perfectă, un chip alcătuit din ochii unei vedete, nasul alteia, urechi, pomeți etc - toate s-au luat de la cele mai frumoase femei din lume și s-a compus femeia ideală pe baza lor, folosind un calculator. Rezultatul a fost dezastruos, chipul final oricum arâta numai frumos nu, și asta pentru că părțile componente nu se mai integrau, nu mai era respectată armonia de ansamblu. Oricât de imperfecte vi se pare că sunteți, corpul vostru are armonia lui generală, care îi conferă unicitate și irepetabilitate și care vă face să fiți frumoae și chiar perfecte în această unicitate. De aceea, promovarea unui anume model de frumusețe este utopic și dăunător.

Hainele acestor case de modă par și ele rupte din imaginația unei minți făcută ferfeniță. Câteodată ele frizează ridicolul sau cad în penibil, în timp ce posesoarele lor pășec mândre pe scenă în fața publicului (și uneori cad sub ea, au fost cazuri). Care să fie atunci modelul corect de urmat și ce haine să-și aleagă o tânără modernă, mai ales dacă nu are tot timpul din lume să stea în fața oglinzii, pentru că de exemplu are și un job ori chiar o carieră? Păi ar fi multe de spus, dar putem începe cu ceva care să fie de bun simț, să ne placă și să ne facă să ne simțim confortabili. Vestimentația nu trebuie să fie exhibiționistă ci să ne reflecte și îmbrace în mod plăcut personalitatea, asortându-se eventual și cu anotimpul de afară sau evenimentul la care participăm. Iar aceste particularități ale obiectelor vestimentare nu pot fi definite în cuvinte ci simțite sau intuite de către fiecare în parte. La fel cum nu orice bărbat este genul unei femei, nici orice haină n-are cum fi.

Astăzi vă prezint al doilea brand, și anume Moda miss: www.modamiss.ro. Poate mai bun decât numele grele ale caselor de modă americane. Chiar dacă, nu-i așa, autohton. Sper să vă placă.