Amintiri din școală

Școala a potențat una din cele mai faine perioade din viața mea. Îmi amintesc cu plăcere de primii pași într-ale învățăturii din clasele 1-4, când tovarășa învățătoare (era imadiat înainte de căderea comunismului, așa că termenul uzual pentru domn era tovarăș) ne desena pe tablă sau ne caligrafia literele alfabetului. Apoi, clasele 5-8, cu nebunia tinereții de atunci, cu sângele care ne zvâcnea în vene, mai ales după ce dădeam o tură prin clasă, alergându-ne unii pe alții de exemplu cu seringi pline cu apă. Deasupra noastră era laboratorul de chimie și nu o dată a coborât profu' de chimie, care întâmplător ne era și diriginte, să facă o razie și să confiște o plasă de seringi, pentru că începeau să îi tremure eprubetele-n stative de la alergătura noastră.

Pe vremea aceea împărțeam profesorii în două categorii. Erau o parte mai aspri, exigenți, duri, care ne ascultau și ne scoteau mereu la tablă, și de care ne era frică. Pe restul îi percepeam ca fiind slabi și de multe ori ne băteam joc de ei. Eram imaturi la acea vârstă și făceam totodată multe prostii. Bineînțeles, fuga de la ore sau aruncatul cu creta (ori cu alte obiecte) în profesor când acesta se întorcea cu fața spre tablă nu ne lipseau din repertoriu. Iar copierea era un lucru de bază la anumite materii. Țin minte o fază amuzantă de la geografie, în care profa a venit la oră și nu ne-a scos la tablă sau ascultat ci ne-a dat lucrare. La care, bineînțeles, aproape toți am copiat, că nu prea învățam noi la geogra'. Când a venit momentul aducerii lucrărilor corectate, profa' i-a zis unei colege: „Nadia, tu ai copiat!” Ea a spus că nu-i adevărat, așa că profa' a început să ne citească din lucrarea fetei: „Podișul Dobrogei se întinde pe o suprafață de blabla (vezi harta pagina 23)”. Copiase ad-literam din carte. Cel puțin la tablă ar mai fi putut face unele desene care să semene a podiș... :)

Mai târziu a fost liceul și apoi băncile facultății. Cu aceleași table care parcă ne priveau iscoditoare, doar că acum mai mari, și încărcate cu formule mai complexe. Și pe care parcă nu mai îndrăzneam să așternem vechile noastre prostii, desene și caricaturi, privindu-le ca pe ceva sacru. Ori poate că și vârsta a fost de vină. Din banalele suprafețe de desenat, aceste table au ajuns să însemne, cel puțin pentru mine, suportul pe care se așterne cunoașterea. La fel cum pagina albă a cărții este suport pentru literatură iar pagina de blog suport pentru articole. Aproape că erau înconjurate de o aură magică și mi le imaginam ca fiind născute din logosul creator, asemenea tăblițelor de legi ale lui Moise.

Abia mai târziu am realizat că ele sunt obiecte banale, ce pot fi comandate de la diverse firme sau de pe diverse site-uri, cum este www.tablescolare.com. Dar poate că acesta e doar un amănunt nesemnificativ, ce poate fi ignorat de către noi...

From Timișoara, with love

Nu, nu-s eu din Timișoara. Nici nu locuiesc acolo, nici rude n-am și nici prieteni sau cunoștințe din real life. Dar am observat că o grămadă de bloggeri sunt timișoreni. Nu știu care-i faza și de ce-a dat Timișoara atâția bloggeri români, poate pentru că banatu-i fruncea sau cum se zice. Da'n orice caz, pentru ei și pentru toți cei care locuiți prin zonă, vă prezint astăzi un fotograf evenimente timisoara, care se ocupă bineînțeles cu imortalizarea clipelor magice petrecute alături de cei dragi și ale cărui poze arată super. Dar decât să-l laud eu, mai bine să las fotografiile să vorbească, pe principiul că o imagine valorează cât o mie de cuvinte.

Eu zic că sunt de o foarte bună calitate, și evident că nu mă refer la suportul fotografic sau aparatul cu care au fost făcute ci la esența și expresivitatea lor, totodată la frumusețea sau chiar arta care pare să le fie o a doua natură. Imaginile au fost preluate de pe site-ul respectiv și micșorate; ele reprezintă doar o selecție din ce puteți vedea acolo.

Astăzi este extrem de dificil, în opinia mea, să te descurci cu o afacere de genul fotografiei sau să trăiești de pe urma ei. Motivul constă în popularitatea tot mai mare a diverselor aparate ieftine cu care se pot realiza astfel de fotografii. De fapt nu chiar astfel de fotografii, că aici e cheia. Cu un banal telefon mobil (sau cu o cameră foto de câteva sute de lei) oricine își face poze HD și le urcă pe net. Diferența față de ce vedeți în imaginile de mai sus provine din două lucruri. În primul rând, o cameră ieftină sau un mobil (care-i un fel de chestie pentru oameni săraci, no offense, e un pachet promoțional cinci în unu: telefon, calculator, ceas, aparat foto și gps) nu va reuși niciodată să se ridice la înălțimea unor scule profesionale, folosite bineînțeles de profesioniști. Și niciodată Gigel nu-și va lua o astfel de sculă, din simplul motiv că ele și costă ceva bani, în orice caz mult mai mulți decât telefonul din dotare. Dacă primul motiv este legat de aparat, al doilea motiv ține de utilizatorul lui: nu-i suficient să ai un aparat foto pentru a te numi fotograf, la fel cum nu-i suficient să ai o mașină pentru a te numi șofer sau să deții un calculator pentru a te numi informatician. Este vorba aici de acele cunoștințe pe care fotografii profesioniști le au și voi nu le aveți, pentru simplul fapt că n-ați urmat o școală în domeniu. În fine, mai este vorba de experiența practică acumulată de un astfel de fotograf, care îi permite să exceleze.

Prin urmare, pozele făcute de voi vor fi întotdeauna inferioare celor făcute de cineva care cu asta se ocupă și din asta trăiește, lucru logic de altfel. Iar dacă la o ieșire în verde sau în weekend merge să filmați voi, la un eveniment care adesea are loc o dată-n viață, cum este cununia, probabil vă veți dori ceva mai de calitate. Așa că puteți apela cu încredere la respectivul site. Tipul se mai ocupă și cu fotografiatul diverselor evenimente locale, sau de fapt cu tot ce ține de fotografie, dacă-i până acolo. Și se pare că o face foarte bine.

Evoluție sau involuție?

Când eram mic, rula la televizor un film cu sclavi, parcă Sclava Isaura dar nu mai rețin exact, în orice caz, la un moment dat unul dintre sclavi a obținut cel mai de preț lucru din lume: libertatea. Așa am învățat eu la vârsta respectivă că libertatea e cel mai important lucru, și mi-am notat asta undeva, într-un sertăraș din căpșorul meu. Ulterior, o prietenă a reușit să-și împlinească cel mai de preț vis, plecând în străinătate. Mai târziu aveam să înțeleg că cel mai de preț lucru are o semnificație diferită pentru fiecare om în parte. Dar dacă ar fi să tragem o linie și să sintetizăm opinia generală, cred că am cădea de acord că acesta este, pentru marea majoritate a oamenilor de astăzi, nu banii cum poate ați crezut ci sănătatea.

Sănătatea este atât de importantă pentru noi încât a născut expresii care au devenit tradiție și folclor. Să fii sănătos sau să-l porți sănătos se spune deseori ca răspuns la un mulțumesc, înlocuind formula clasică cu plăcere. Sănătate, sau multă sănătate a devenit un mod de a saluta oamenii, alături de bună ziua sau noroc, iată, un alt lucru dorit de muritori, norocul. Problema este că, în ciuda afirmațiilor unora cum că tehnologia și progresele făcute de medicină au rezultat într-o mărire netă a mediei de viață și a stării generale de sănătate comparativ cu decadele trecute (și într-adevăr, pe vremea străbunicilor noștri nu existau termeni ca eco doppler), din punctul meu de vedere situația nu este deloc așa. Să vă spun și de ce.

În primul rând, astăzi suntem asaltați de o serie de factori perturbatori pe care cel mai adesea nu avem capacitatea de a-i înlătura. De exemplu, zgomotul din marile orașe, coroborat de ritmul accelerat de viață duce la apariția stresului, cu efecte nocive pentru sănătate. Poate este și motivul pentru care s-a impus necesitatea unui control de medicina muncii pentru toți angajații. Apoi, poluarea din ce în ce mai avansată, la care se adaugă chimicalele din hrană, care știum cu toții că e plină de E-uri și în ultimul timp modificată genetic. În al doilea rând, ne facem singuri rău atunci când cădem pradă anumitor vicii cum ar fi consumul de alcool sau inhalarea de tutun. Adăugând la toate acestea grija zilei de mâine pe care o resimt mulți oameni afectați financiar de criză, perspectiva care se conturează este departe de una ideală.

Nu știu cum era în trecut, presupun că uneori izbucneau epidemii cărora medicii vremii nu le făceau față și care decimau populația respectivă. Totuși, în mod cert aerul pe care ei îl respirau era mai pur, hrana pe care ei o consumau era naturală, așa încât bănuiesc că cei care nu cădeau victime respectivelor boli sau nu mureau în numele creștinătății ori al nobililor în cruciade, aveau șansa unei vieți lungi și sănătoase. Șansă care azi, când aproape că nu se mai poate concepe ca femeie de exemplu să nu-ți faci regulat câte o ecografie mamara, nu o mai avem. De fapt, a deveni clientul farmaciilor de la o anumită vârstă este acum regulă.

Și atunci, revenind la cel mai de preț lucru pentru sclavi, mă întreb: nu cumva anticii erau mai fericiți și mai împliniți decât suntem noi azi? Pentru că aceste aspirații comune unei epoci sau culturi ne spun multe despre ea. Sclavia a fost în cele din urmă abolită. În ce privește bolile, încă nu se întrevăd șanse ca ele să fie eradicate.

Vrei să te muți în București?

Era un banc. Cică în blocul unde locuia Bulă se mută o tânără blondă. După câteva zile, mai precis weekendul următor, Bulă începe să audă zgomote suspecte și puternice din apartamentul ei, care era vizavi de al lui, și care nu-l lasă să doarmă toată noaptea. A doua zi, la fel. Luni dimineața, mergând la serviciu, se întâlnește cu blonda respectivă pe scări și o întreabă despre zgomotele respective. La care ea îi răspunde: „Mă mut” Bulă o întreabă că așa devreme, nici măcar nu a sosit, și ea răspunde că da, zâmbind șăgalnic. Bulă n-o mai vede, dar weekendul următor aude din nou zgomotele respective. Și luni dimineața dă din nou cu ochii de ea. Uluit, o întreabă: „Unde mergeți?” La care ea îi răspunde: „Sunt răcită, mă duc la marmacie să-mi cumpăr niște medicamente...”

Revenind la un registru mai serios, dacă și dvs sunteți în ipostaza acelei blonde, la modul că vreți să vă mutați, nu să vă mutați, se pune problema transportului mobilei din dotare. Pentru că presupun că n-aveți basculantă la voi, deși dacă aveți soție se spune că aveți remorcă. Probabil datorită capacității, văd de multe ori cupluri care merg în excursie sau în vacanță și EA reușește până la urmă să pună tot ce avea nevoie în valize, care sunt de la 4-5 în sus, toate burdușite, toate grele, de nu mai știți cum să le luați și unde să le îndesați în mașină. Și culmea, toate sunt pline de haine și nimicuri femeiești. În timp ce dvs aveți maxim una sau două genți, cu strictul necesar. Păi treabă-i asta? Darămite dacă vă mutați cu totul, adică cu cățel, cu purcel, unde să puneți bagajele? Că deseori pe scaunul din dreapta nu încape decât remorca, adică mă scuzați, nevasta. Dar mobila, cu ea ce mai faceți?

Din fericire, există firme de transport marfa care vă stau la dispoziție, cu condiția să fiți dispuși să scoateți ceva bani din buzunar. Din nou vorbim de prestări servicii, o ramură în care se pot face bani, mai ales dacă ești activ, dinamic și serios. Firma spre care v-am pus link se laudă cu se mișcă repede, vă estimează GRATUIT costul întregii operațiuni (asta-i oarecum amuzant în opinia mea, adică să vă taxeze și pentru că vă spun cât e prețul??), vă cer banii la sfârșit (fix ca la restaurant, sau la taxi, dar nu ca la un autobuz sau un alt mijloc de transport în comun), au autoturisme specializate (probabil babane), nu vă percep taxe suplimentare și dispun de personal calificat (probabil antrenori de sală). Dincolo de prezentarea mai mult sau mai puțin fericită, este un site la care puteți apela dacă aveți cumva nevoie și situația vă depășește.

Închei tot într-o notă umoristică, cu un alt banc. Cică un tip face cu mâna unui taxi de pe stradă. Șoferul oprește și tipul îl întreabă dacă e de acord să-i ducă haina până la adresa cutare contra unei anumite sume. Șoferul acceptă bucuros, la care tipul se urcă în mașină. „Păi n-ați spus că haina?” îl întreabă taximetristul. „Ba da, dar cu tot cu conținutul!” răspunde pasagerul.

Produse de unică folosință

Trăim într-o epocă a produselor de unică folosință. Societatea de consum a impus acest lucru asupra noastră, pentru că cei care au bani sunt interesați să facă și mai mulți bani. De exemplu, acum mai mulți ani, cam pe vremea lui Ceaușescu, puteai cumpăra pixuri și paste la pix. Evident, o pastă costa mai puțin decât un pix, așa că luând de exemplu un pix și 10 paste, aveai posibilitatea să înlocuiești pastele pe măsură ce se consumă și să ieși mai ieftin decât dacă ai fi luat 10 sau 11 pixuri. Bineînțeles, o să spuneți că nu e mare lucru, având în vedere că prețul unui pix este foarte mic, totuși, aceste costuri mici se adună, iar în final producătorul de pixuri reportează un venit mai mare. Similar, noi, cumpărătorii, plătim mai mult din buzunar iar la sfârșitul anului diferența de preț este deja consistentă, dacă avem în vedere toate produsele de acest tip.

Paradoxal, această situație este în măsură să creeze oportunități de afaceri pentru oamenii inteligenți. Într-o lume în care e tot mai greu să-ți găsești de lucru, prestările de servicii îți oferă șansa unui venit bunișor. Am un prieten care cu asta se ocupă: repară telefoane mobile. Este și pasiunea lui, de mic era preocupat să confecționeze chestii electronice și să repare aparatură stricată. Inițial a lucrat pentru cineva, ulterior și-a deschis, împreună cu un alt prieten, o firmă. Aproape că nu poate face față comenzilor pe care le are! Ideea evident poate fi extrapolată: eu cred că în fiecare domeniu există loc de a face bani pe segmentul de reparații diverse. De ce să nu-ți repari calculatorul, mașina de spălat sau orice alt bun al tău în loc să-ți cumperi unul nou, mult mai scump? Condiția este, firește, ca specialistul care ți-l repară să știe meserie.

Și cum practic toată lumea folosește la ora actuală internetul, promovarea unei astfel de afaceri se poate face foarte ușor. Este cazul celor de la servicio.ro, pe care vi-i prezint în articolul de față. Cum și numele îi spune, site-ul efectuează servicii, și anume de reparații electronice, cu axare pe telefoane mobile. E prezentă toată gama de telefoane acolo, repară orice, în plus se ocupă și de partea de soft. În afară de telefoane, mai repară tablete, laptopuri și chiar alte produse electronice. Băieții au și blog, în care mai publică articole tematice, de exemplu despre diferența dintre lipire și laminare, ca să mă refer la unul din titlurile lor. Iar dacă aveți piese sau telefoane uzate / nefuncționale, le puteți duce acolo și face ceva bani pe ele.

Pe viitor sper să găsesc tot mai multe firme de acest tip, în cât mai multe orașe, inclusiv cu axare pe alte tipuri de electronice, cum ar fi calculatoarele. De exemplu, deseori rateurile pe care începe să le dea unitatea de inscripționare a discurilor optice (CD, DVD etc) se datorează unei decentrări care poate fi rezolvată ușor cu instrumentația potrivită. Până atunci însă, aveți grijă de unde vă cumpărați produsele!

Paturi vs saltele

Nu demult am văzut un film cu Jean Reno, intitulat Vizitatorii. Filmul, o comedie în care un cavaler medieval împreună cu scutierul lui ajung în timpurile noastre, e foarte amuzant și are mult dinamism; mi-a plăcut. Până și titrarea a fost excelentă, contrar așteptărilor (nu l-am văzut la cinema). De exemplu, cavalerul face la un moment dat baie (asta după ce se spălase în veceu) și după ce termină, îi spune scutierului: „Treci și tu în scăldătoare!” Am uitat să vă zic că au făcut baie cu hainele pe ei. Mai departe, când s-au dus să se culce, cavalerul s-a trântit în pat și a spus: „Culcușul este moale.” Deci bine tradus. Dar apropo de culcuș, și cu asta ajung la tema articolului de față, mă gândeam așa în mintea mea oare cum era viața în epoca medievală fără epilatoare, fără becuri și cam pe ce paturi dormeau ei.

Bine, la drept vorbind, paturi cred că existau și pe vremea aia, probabil doar triburile din antichitate dormeau pe rogojini. În plus, sunt sigur că nobilii aveau paturi - opere de artă, cu lenjerie din mătase, satin etc. Ceea ce nu cred c-aveau pe vremea aia sunt saltelele. Saltelele cred că sunt o inovație și totodată o îmbunătățire a paturilor clasice. De ce? În primul rând, sunt mai ieftine. Apoi, sunt mai ușor de transportat. Mai departe, ocupă un spațiu mai mic. În sfârșit, sunt flexibile: le poți monta unde vrei și folosi pentru dormit, pentru relaxare, pentru sport etc (și vă aduceți aminte aici, desigur, de saltelele din sălile de educație fizică ale școlilor). Desigur, există o gamă largă de saltele, cu prețuri pe măsură, la fel cum există și saltele superioare, care au chiar aplicații și efecte terapeutice. Și aici am ajuns la un punct interesant.

Probabil știți cu toții de medcina holistică, adică cea care privește omul ca un întreg. „Mens sana in corpore sano”, spuneau romanii, adică „minte sănătoasă în corp sănătos”, ai grijă de corp și creierul va funcționa la rândul lui în mod optim. Evident că în ziua de astăzi este greu să ne păstrăm sănătatea nealterată, asaltați fiind de atâția factori perturbatori externi, cum ar fi: poluarea sonoră, ritmul accelerat de viață pe care nu-l impune societatea de azi, inhalarea de noxe, serviciul obositor, hrana modificată genetic și supra-saturată de E-uri din marile lanțuri de magazine etc. Totuși, există lucruri pe care le putem face, iar unele dintre ele în mod pasiv, adică fără să alocăm timp sau efort suplimentar pentru asta. Unul din ele este somnul.

Medicii au descoperit că poziția corpului în somn ca și menținerea coloanei vertebrale drepte poate influența în bine starea generală de sănătate. Și cum de dormit dormim oricum cam 8 ore pe zi, adică aproximativ o treime din viață, de ce n-am putea folosi acest timp pentru un plus de sănătate? Dormind pe o saltea special concepută în acest scop, și am auzit că există saltele din diferite materiale, cu ioni de argint, cu mulare pe corp și așa mai departe. În concluzie, studierea acestui domeniu și cumpărarea unei astfel de saltele poate să ne fie de un real folos, dacă într-adevăr este una bună, iară dacă nu, în mod cert nu ne poate dăuna cu nimic. Merită așadar să ne interesăm puțin și de acest aspect, dacă ținem la noi.

Audemars Piguet

Există o poveste despre o fată care a întâlnit o zână ce i-a zis că-i va îndeplini orice dorință. Mai târziu, tatăl fetei respective a murit, bătrând fiind. Atunci fata a fugit la zână și i-a cerut să-i reînvie tatăl, pentru că suferă foarte mult. Zâna i-a răspuns că va face acest lucru după ce fata va găsi măcar o familie care să nu fi trecut prin această suferință. Bucuroasă, fetița s-a dus la toți vecinii ei din sat, dar a constatat că în absolut fiecare casă avusese loc un deces în decursul timpului. Astfel a înțeles că acesta e mersul firii și că cererea ei către zână era nerealistă.

Bătălia omului cu timpul este una al cărei rezultat e cunoscut încă de la început. Cu toții știm că la un moment dat vom muri. De fapt, am putea spune că moartea este un proces care începe încă din momentul nașterii. Cu cât trec zilele, cu atât ne rămân mai puține. Dar dacă nu putem întrece timpul în durată, oamenii au încercat să-l controleze măcar pe cel care se scurge simultan cu ei. Astfel au apărut primele instrumente de măsură temporală, primele calendare, primele sisteme astronomice. Și omul a devenit stăpânul timpului său.

Începând de azi voi avea o nouă rubrică de articole pe Life is Good, intitulată Branduri (sau poate Mărci). De fapt, intenționez să regândesc categoriile existente pe blog, care la ora actuală sunt un fel de talmeș-balmeș; la momentul potrivit voi scrie și un articol în acest sens. Revenind la subiect, brandul pe care îl prezint în această postare se numește Audemars Piguet. Audemars Piguet este un renumit producător elvețian de ceasuri. Originile companiei datează din 1874, an în care s-au întâlnit și împrietenit doi tineri, Jules Louis Audemars și Edward Auguste Piguet. Primul avea pe atunci 23 de ani iar celălalt 21. Împreună ei au pornit o mică afacere de ceasornicari, în care Audemars se ocupa de partea tehnică iar Piguet de vânzări. Succesul nu a apărut peste noapte, dar nu a întârziat mai mult de câțiva ani (proba timpului).

Între 1894 și 1899 compania a produs în jur de 1200 ceasuri, undele dintre ele extrem de complexe (această complexitate fiind un fel de carte de vizită a lor). Până în 1919 firma a continuat să crească și să aibă succes, ajungând să vândă ceasuri altor companii cunoscute, care le rebranduiau și vindeau mai departe. Între 1920 și 1930 vânzările au început să scadă. Acest lucru s-a datorat în principal urmărilor primului război mondial, care s-au dovedit nefaste pentru economia elvețiană. Totuși, în timpul celui de-al doilea război mondial, compania a reușit să reintre pe o pantă ascendentă, proiectând și realizând modele ultra-subțiri de ceasuri cu cronometru. Ulterior, împreună cu Jaeger-LeCoultre, un alt producător de ceasuri de lux, Audemars Piguet a creat cel mai subțire ceas automat din lume.

Un ceas automat este un ceas mecanic al cărui arc se reîncarcă prin mișcările naturale ale mâinii, cu alte cuvinte el nu trebuie tras la sfârșitul fiecări zi. Astăzi acest lucru a devenit un standard, aproape toate ceasurile de mână (deci care nu merg cu baterie) de lux sunt automate. Audemars Piguet a mai produs și alte ceasuri speciale, cum ar fi „ceasuri schelet”, adică ceasuri în care se văd toate rotițele și părțile componente. Cum este cel din imaginea de mai jos, care însă e produs de compania Bréguet. Și a mai produs ceasuri unice, personalizate, pentru diverse nume cunoscute (Jay-Z, Arnold Schwarzenegger etc).

Audemars Piguet este și la momentul de față un nume de marcă în industria ceasurilor. Există desigur multe magazine și în România de unde se pot cumpăra astfel de ceasuri, iar prețul lor este pe măsura calității și a renumelui ce-l poartă. Iar dacă tu, cititorule, te afli cumva în posesia unui astfel de ceas și vrei să îl valorifici, deși acest lucru echivalează cu încercarea de a-ți amaneta sau duce la piață bijuteriile din casă, află că iti poti vinde ceasul aici!