Știu că foarte mulți dintre voi se plâng de temperaturile toride din timpul verii, o văd des pe Facebook, unde clamați că abia așteptați să vină toamna sau iarna. Dar v-ați gândit că, totuși, vara vine și ea la pachet cu câteva beneficii pe care nu le puteți gusta în altă parte a anului? Iată șase astfel de lucruri, pe care le poți face sau de care te poți bucura doar vara:
Se afișează postările cu eticheta Reflecții. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Reflecții. Afișați toate postările
Drumul inexorabil al omului prin viață, către moarte
Pentru că mai devreme am avut o mică epifanie, vă invit la un moment de reflecție să-i zicem filozofică, pe tema scopurilor și obiectivelor pe care ni le alegem în viață.
Așadar, te naști, ești copil, te joci și, în momentul în care ți se formează pe de-antregul personalitatea și conștiința de sine, te trezești tânăr. În acel moment ai impresia că tot universul îți stă la picioare, că poți muta munții din loc, că poți schimba lumea, că viitorul este al tău. În plan personal, ai prieteni și prietene, iubiți și iubite, cărora însă nu le dai prea mare importanță, deoarece, nu-i așa, sunt atâtea alte fete și băieți cu care ai putea ieși la orice oră...
Așadar, te naști, ești copil, te joci și, în momentul în care ți se formează pe de-antregul personalitatea și conștiința de sine, te trezești tânăr. În acel moment ai impresia că tot universul îți stă la picioare, că poți muta munții din loc, că poți schimba lumea, că viitorul este al tău. În plan personal, ai prieteni și prietene, iubiți și iubite, cărora însă nu le dai prea mare importanță, deoarece, nu-i așa, sunt atâtea alte fete și băieți cu care ai putea ieși la orice oră...
Periplu imaginar, la ceas de seară
Mă gândeam într-una din serile trecute, contemplând o pană de curent ce m-a lăsat câteva zeci de minute în întuneric, că Pământul se află la distanța optimă pentru a primi exact cantitatea de lumină și căldură solară care să-i permită susținerea vieții. De exemplu, la Ecuator este foarte cald, deoarece Ecuatorul este mai apropiat de Soare decât restul suprafeței terestre, și dacă ar fi ceva mai cald decât e acum, n-am mai putea locui. Iar la poli este foarte frig, deoarece polii sunt punctele cele mai distanțate față de Soare, și deja foarte puțină lume trăiește acolo. Între acestea două, Ecuator și poli, se desfășoară întregul mic-mare glob terestru, cu nenumăratele forme de viață ce-l populează, dintre care cea mai însemnată este, firește, pisica. Asta judecând după pozele de pe Facebook.
Fascinant acest glob albăstrui, pe care trăim dar pe care îl cunoaștem atât de puțin. De exemplu, majoritatea dintre noi ne naștem și murim în aceeași țară. Întreaga noastră viață se desfășoară în limitele a 2-3 orașe: cel în care am crescut, cel în care am învățat și cel în care ne-am mutat după aceea. V-am trezit setea de călătorit?
Ei bine, nici eu n-aș sta acasă. Dacă aș avea timpul și condițiile necesare, aș intra pe un site cu zboruri ieftine, aș cumpăra un bilet doar dus și dus aș fi. Prima escală aș face-o undeva în Asia. Poate la Seul, pentru că am auzit multe lucruri despre Coreea care m-au făcut curios. Sau poate în Japonia, Țara Soarelui Răsare. Dar în mod cert ar fi Asia, care e atât de departe de noi. Într-o țară europeană de exemplu, nu aș găsi la fel de multe elemente de noutate, inedite, deoarece, vrând-nevrând, suntem cu toții parte a aceleiași culturi-mamă europene. Popoarele asiatice însă și-au consolidat spiritul, tradiția și cultura urmând cu totul alte meridiane, și vă puteți da seama de asta comparând limbile asiatice cu cele europene sau religiile lor cu ale noastre. Diferențe foarte mari de cultură și tradiție, așadar.
Nu m-aș opri însă acolo, deoarece lumea e prea vastă și viața omului prea scurtă ca să îți permiți popasuri lungi. Aș continua să vizitez cei mai înalți munți, cele mai adânci peșteri și cele mai inedite regiuni de pe glob. Grecia de la noi, cu a sa puzderie de insule și insulițe. Bahamas de la americani, doar pentru a vedea dacă își probează renumele. Aș face un zbor la joasă altitudine deasupra deșertului Sahara, de la un capăt la altul, după care m-aș reîntoarce în Asia, pe o plajă, în bătaia razelor Soarelui, așteptând în șezlong să fiu servit cu o tequilla rece de două thailandeze drăguțe...
Ajuns în acest punct, a revenit cuentul și s-au reaprins becurile. Așa că am lăsat Asia, Sahara și Europa, și m-am reîntors pe Facebook.
Fascinant acest glob albăstrui, pe care trăim dar pe care îl cunoaștem atât de puțin. De exemplu, majoritatea dintre noi ne naștem și murim în aceeași țară. Întreaga noastră viață se desfășoară în limitele a 2-3 orașe: cel în care am crescut, cel în care am învățat și cel în care ne-am mutat după aceea. V-am trezit setea de călătorit?
Ei bine, nici eu n-aș sta acasă. Dacă aș avea timpul și condițiile necesare, aș intra pe un site cu zboruri ieftine, aș cumpăra un bilet doar dus și dus aș fi. Prima escală aș face-o undeva în Asia. Poate la Seul, pentru că am auzit multe lucruri despre Coreea care m-au făcut curios. Sau poate în Japonia, Țara Soarelui Răsare. Dar în mod cert ar fi Asia, care e atât de departe de noi. Într-o țară europeană de exemplu, nu aș găsi la fel de multe elemente de noutate, inedite, deoarece, vrând-nevrând, suntem cu toții parte a aceleiași culturi-mamă europene. Popoarele asiatice însă și-au consolidat spiritul, tradiția și cultura urmând cu totul alte meridiane, și vă puteți da seama de asta comparând limbile asiatice cu cele europene sau religiile lor cu ale noastre. Diferențe foarte mari de cultură și tradiție, așadar.
Nu m-aș opri însă acolo, deoarece lumea e prea vastă și viața omului prea scurtă ca să îți permiți popasuri lungi. Aș continua să vizitez cei mai înalți munți, cele mai adânci peșteri și cele mai inedite regiuni de pe glob. Grecia de la noi, cu a sa puzderie de insule și insulițe. Bahamas de la americani, doar pentru a vedea dacă își probează renumele. Aș face un zbor la joasă altitudine deasupra deșertului Sahara, de la un capăt la altul, după care m-aș reîntoarce în Asia, pe o plajă, în bătaia razelor Soarelui, așteptând în șezlong să fiu servit cu o tequilla rece de două thailandeze drăguțe...
Ajuns în acest punct, a revenit cuentul și s-au reaprins becurile. Așa că am lăsat Asia, Sahara și Europa, și m-am reîntors pe Facebook.
Războiul pastelor de dinți
Mai demult, cu câțiva ani buni în urmă, piața pastelor de dinți din România era oarecum diversificată. Îmi vin în minte 3 mărci care erau la vogă atunci și pe care le vedeam promovate la televizor: Aquafresh, Colgate și Blend a Med. Prima avea niște reclame drăguțe, dar care treptat au dispărut, iar tot ce mai rețin azi legat de această pastă sunt versurile: „Aquafresh în trei culori / protejează de trei ori.”. Ultimele două au continuat să-și dispute supremația iar numele uneia dintre ele este astăzi legat de un cabinet stomatologic Bucuresti.
Colgate este la ora actuală, indisputabil aș zice, cea mai cunoscută pastă de dinți din România. Succesul ei se datorează în mare măsură unei puternice campanii mediatice, sponsorizată de firma producătoare, respectiv Colgate-Palmolive. Firmă despre care citeam că face câteva schimbări de produse pe an (scoate anumite sortimente și introduce alte în schimb, având un nume ușor diferit), doar pentru a putea lipi eticheta „nou” pe ele. Evident, banii de publicitate se regăsesc în prețul final al produsului, într-o formă sau alta.
Pe vremea când cele trei mărci erau la modă, Blend a Med avea o reclamă în care ne spunea că acizii din sucuri și alimente atacă smalțul dinților, deteriorându-l. Și, continua reclama, cercetătorii lor au făcut un mic test: au luat două ouă, le-au spălat pe primul cu Blend a Med și pe al doilea cu o pastă obișnuită, după care le-au cufundat într-o soluție acidă. A doua zi, numai coaja primului ou era în continuare tare. Un vecin de scară a reluat experimentul acasă, cufundând ouăle în oțet, și a obținut, în mod surprinzător, aceleași rezultate. Surprinzător deoarece adeseori reclamele ne vând neadevăruri.
Timpul a trecut și azi Colgate cheltuie în continuare sume mari de bani pentru a-și vinde o imagine și a-și lega numele de Asociația medicilor stomatologi din România. De cealaltă parte, imaginea brandului Blend a Med este la noi medicul stomatolog Florin Lăzărescu, pe care îl găsim la Clinica Stomatologica Trident. Și ce activități mediatice a făcut domul Lăzărescu în ultimul timp? Alături de alți 6 medici, colegi cu el la aceeași clinică, a scos o carte, intitulată Incursiune în Estetica Dentară, care a fost lansată atât în limba română cât și în limba engleză. Curat mediatic, am putea spune.
Așadar, de o parte avem o publicitate susținută iar de cealaltă moderația în reclame și asocierea cu un singur medic stomatolog (nu cu toți stomatologii din România, de s-ar putea măcar așa ceva), care medic demonstrează o înclinație nu atât pentru publicitate cât pentru studii și cercetări (cărți). Iar aceste cărți nu sunt neapărat tehnice și aride, există nenumărate informații medicale inedite ce pot fi puse în paginile lor, așteptând să fie descoperite de noi. Deși există și componenta știițifică, implementată probabil de ei la clinică (citesc pe site despre tratamente, prevenții și tehnologii de ultimă oră).
Sunt câteva din motivele pentru care tind să am mai multă încredere într-unul din cele două branduri. Și cred că v-ați dat seama în care.
Colgate este la ora actuală, indisputabil aș zice, cea mai cunoscută pastă de dinți din România. Succesul ei se datorează în mare măsură unei puternice campanii mediatice, sponsorizată de firma producătoare, respectiv Colgate-Palmolive. Firmă despre care citeam că face câteva schimbări de produse pe an (scoate anumite sortimente și introduce alte în schimb, având un nume ușor diferit), doar pentru a putea lipi eticheta „nou” pe ele. Evident, banii de publicitate se regăsesc în prețul final al produsului, într-o formă sau alta.
Pe vremea când cele trei mărci erau la modă, Blend a Med avea o reclamă în care ne spunea că acizii din sucuri și alimente atacă smalțul dinților, deteriorându-l. Și, continua reclama, cercetătorii lor au făcut un mic test: au luat două ouă, le-au spălat pe primul cu Blend a Med și pe al doilea cu o pastă obișnuită, după care le-au cufundat într-o soluție acidă. A doua zi, numai coaja primului ou era în continuare tare. Un vecin de scară a reluat experimentul acasă, cufundând ouăle în oțet, și a obținut, în mod surprinzător, aceleași rezultate. Surprinzător deoarece adeseori reclamele ne vând neadevăruri.
Timpul a trecut și azi Colgate cheltuie în continuare sume mari de bani pentru a-și vinde o imagine și a-și lega numele de Asociația medicilor stomatologi din România. De cealaltă parte, imaginea brandului Blend a Med este la noi medicul stomatolog Florin Lăzărescu, pe care îl găsim la Clinica Stomatologica Trident. Și ce activități mediatice a făcut domul Lăzărescu în ultimul timp? Alături de alți 6 medici, colegi cu el la aceeași clinică, a scos o carte, intitulată Incursiune în Estetica Dentară, care a fost lansată atât în limba română cât și în limba engleză. Curat mediatic, am putea spune.
Așadar, de o parte avem o publicitate susținută iar de cealaltă moderația în reclame și asocierea cu un singur medic stomatolog (nu cu toți stomatologii din România, de s-ar putea măcar așa ceva), care medic demonstrează o înclinație nu atât pentru publicitate cât pentru studii și cercetări (cărți). Iar aceste cărți nu sunt neapărat tehnice și aride, există nenumărate informații medicale inedite ce pot fi puse în paginile lor, așteptând să fie descoperite de noi. Deși există și componenta știițifică, implementată probabil de ei la clinică (citesc pe site despre tratamente, prevenții și tehnologii de ultimă oră).
Sunt câteva din motivele pentru care tind să am mai multă încredere într-unul din cele două branduri. Și cred că v-ați dat seama în care.
Banii nemunciți se pierd
Citeam cu câteva săptămâni în urmă despre Adrian Tuțu (foto), primul câștigător al competiției „Românii au talent”, care în patru ani a tocat toți banii obținuți drept premiu. A plecat în 2011 la București cu 120'000 de euro, adică peste 5 miliarde de lei vechi, și s-a întors la începutul acestui an în Focșani, falit. Banii i-a cheltuit „investind” în haine, videoclipuri și ducând o viață de huzur, pe care singur o recunoaște. Evident, n-am auzit niciunul dintre noi de o lansare a lui ca muzician, așa că investiția a fost pusă între ghilimele.
Am putea atribui lipsa lui de cumpătare (nu a salvat nici măcar o pare din bani într-un cont de bancă, ceva) vârstei fragede pe care o are: numai 23 de ani. Și totuși, revăzând informația legată de el, mi-am adus aminte de o emisiune televizată de care mi-a povestit cineva și care-i viza pe o serie de câștigători la loto. Cum nu am văzut-o personal, nu pot construi un „caz” puternic pe baza ei, dar merită menționat că viața niciunuia dintre norocoșii urmăriți în acea emisiune nu s-a schimbat în bine, ei pierzând în final toți banii. Ba parcă unul s-a și sinucis. Cum se zice în popor, n-au avut parte de ei.
Așa că mă gândeam, și cu ocazia asta vă propun o teorie, că banii pe care-i obții din exterior, fără să muncești pentru ei (indiferent că este vorba de munca unui tractorist sau de afacerile unui milionar) și deci fără să-i meriți, până la urmă sau îi pierzi, sau te pierd ei pe tine. Dacă nu ai dat nimic în schimbul lor - adică nu ai investit timp, resurse intelectuale sau fizice și energie - atunci, trâgând un asemenea loz câștigător care teoretic te-ar urca câteva trepte pe scara socială, te trezești în situația unui elev de ciclu primar căruia i se înmânează rezultatele admiterii la o prestigioasă facultate. Nu va ști ce să facă cu ele și va sfârși luând tot 4 la testul lui din clasă.
Bineînțeles, aștept și păreri din public.
Am putea atribui lipsa lui de cumpătare (nu a salvat nici măcar o pare din bani într-un cont de bancă, ceva) vârstei fragede pe care o are: numai 23 de ani. Și totuși, revăzând informația legată de el, mi-am adus aminte de o emisiune televizată de care mi-a povestit cineva și care-i viza pe o serie de câștigători la loto. Cum nu am văzut-o personal, nu pot construi un „caz” puternic pe baza ei, dar merită menționat că viața niciunuia dintre norocoșii urmăriți în acea emisiune nu s-a schimbat în bine, ei pierzând în final toți banii. Ba parcă unul s-a și sinucis. Cum se zice în popor, n-au avut parte de ei.
Așa că mă gândeam, și cu ocazia asta vă propun o teorie, că banii pe care-i obții din exterior, fără să muncești pentru ei (indiferent că este vorba de munca unui tractorist sau de afacerile unui milionar) și deci fără să-i meriți, până la urmă sau îi pierzi, sau te pierd ei pe tine. Dacă nu ai dat nimic în schimbul lor - adică nu ai investit timp, resurse intelectuale sau fizice și energie - atunci, trâgând un asemenea loz câștigător care teoretic te-ar urca câteva trepte pe scara socială, te trezești în situația unui elev de ciclu primar căruia i se înmânează rezultatele admiterii la o prestigioasă facultate. Nu va ști ce să facă cu ele și va sfârși luând tot 4 la testul lui din clasă.
Bineînțeles, aștept și păreri din public.
Ce să faci cu puii de cățel nedoriți
Deoarece firma la care lucrez eu e situată la marginea orașului, paznicii au „angajat” o cățea-lup (contrapartea feminină a unui câine-lup) pe post de crainic TV. Adică latră când vede un străin prin zonă, ceea ce-i destul de util pe timp de noapte, dacă ești paznic. :)
Prin zonă însă mai există câini, așa că respectiva cățea s-a combinat cu unul și a adus pe lume câțiva pui mici, negri și scheunători. Pe care nimeni n-o să-i țină aici. Și cu ocazia asta mi-am amintit de un obicei barbar, practicat prin satele noaste: când se nasc astfel de pui de câine nedoriți, stăpânul scapă de ei aruncându-i în apă. La propriu: în bagă într-un sac și îl aruncă într-un râu. Lucru care mi se pare inuman, monstruos chiar. Cât de dificil ar fi să-i crești până la o anumită vârstă, după care să-i lași liberi (sau să-i duci undeva, departe), dându-le astfel o șansă de supraviețuire? Mai ales la țară, la sat? Te costă o oală sau două de hâlbe în plus pe zi?
Gestionarul de la firma mea a dat anunț pe net că donează pui de cățel. Iată ce ușor se poate rezolva o astfel de situație, fără să omori niște biete animale care nu ți-au făcut nimic, făcându-le un serviciu atât lor cât și doritorilor de câini de pază? Asta, evident, dacă ignorați varianta sterilizării.
În concluzie, cred că dacă există voință și implicare, soluții se găsesc întotdeauna.
Prin zonă însă mai există câini, așa că respectiva cățea s-a combinat cu unul și a adus pe lume câțiva pui mici, negri și scheunători. Pe care nimeni n-o să-i țină aici. Și cu ocazia asta mi-am amintit de un obicei barbar, practicat prin satele noaste: când se nasc astfel de pui de câine nedoriți, stăpânul scapă de ei aruncându-i în apă. La propriu: în bagă într-un sac și îl aruncă într-un râu. Lucru care mi se pare inuman, monstruos chiar. Cât de dificil ar fi să-i crești până la o anumită vârstă, după care să-i lași liberi (sau să-i duci undeva, departe), dându-le astfel o șansă de supraviețuire? Mai ales la țară, la sat? Te costă o oală sau două de hâlbe în plus pe zi?
Gestionarul de la firma mea a dat anunț pe net că donează pui de cățel. Iată ce ușor se poate rezolva o astfel de situație, fără să omori niște biete animale care nu ți-au făcut nimic, făcându-le un serviciu atât lor cât și doritorilor de câini de pază? Asta, evident, dacă ignorați varianta sterilizării.
În concluzie, cred că dacă există voință și implicare, soluții se găsesc întotdeauna.
Închisoarea ca instituție culturală
Scriam, în articolul precedent, despre artă ca business. Tot legat de domeniul artei, în ultima perioadă, o grămadă de politicieni și afaceriști au fost săltați de DNA și procuratură, ajungând în final la mititica. Ceea ce este un fapt remarcabil în sine; acum 5 ani nu aș fi crezut nici în ruptul capului una ca asta. De fapt, și acum mă întreb cum de este posibil, care e șmecheria, așa de bine funcționează DNA-ul încât mai că nu poți pronunța numele unui politician fără să-i asociezi în gând un dosar penal? Indiferent de substrat, consider că e foarte bine.
Faza inedită este că majoritatea noilor pușcăriași bogați și-au descoperit după gratii pasiuni și aspirații pe care nu ar fi bănuit nimeni că le au înainte. Respectiv, s-au apucat să scrie cărți. Astfel, Becali a scris despre ceea ce știe el mai bine: fotbal și religie, Năstase a scos o carte cam în genul discursurilor lui stufoase și adormitoare, pe teme politice, Sorin Ovidiu Vântu a scris și el ceva, după care și-a deschis blog etc. Politicieni, primari, patroni ai cluburilor de fotbal, cu toții au fost încercați de zeul peniței și muza inspirației, pe subiecte cât se poate de rafinat-literare, ca de exemplu cum se prepară carnea într-un abator.
Ceea ce-i un alt fapt remarcabil. Mai că ai zice că, dintre toate instituțiile românești, închisoarea funcționează, iar cei ajunși acolo își rafinează perspectiva și preocupările. Dacă n-ar fi un mic punct din lege care spune că astfel de activități îți pot aduce (și de regulă îți aduc) scutiri de până la 30 de zile din pedeapsa inițială. Well...
Faza inedită este că majoritatea noilor pușcăriași bogați și-au descoperit după gratii pasiuni și aspirații pe care nu ar fi bănuit nimeni că le au înainte. Respectiv, s-au apucat să scrie cărți. Astfel, Becali a scris despre ceea ce știe el mai bine: fotbal și religie, Năstase a scos o carte cam în genul discursurilor lui stufoase și adormitoare, pe teme politice, Sorin Ovidiu Vântu a scris și el ceva, după care și-a deschis blog etc. Politicieni, primari, patroni ai cluburilor de fotbal, cu toții au fost încercați de zeul peniței și muza inspirației, pe subiecte cât se poate de rafinat-literare, ca de exemplu cum se prepară carnea într-un abator.
Ceea ce-i un alt fapt remarcabil. Mai că ai zice că, dintre toate instituțiile românești, închisoarea funcționează, iar cei ajunși acolo își rafinează perspectiva și preocupările. Dacă n-ar fi un mic punct din lege care spune că astfel de activități îți pot aduce (și de regulă îți aduc) scutiri de până la 30 de zile din pedeapsa inițială. Well...
Lumea ca o tablă de șah
Tocmai am văzut un clip interesant, parte dintr-un episod al serialului Person of Interest. Serial de care știam doar că există dar din care n-am vizionat nimic.
Tipul din clip îl învață pe partenerul lui, o inteligență artificială, jocul de șah. Partea pe care v-o redau mai jos este finalul partidei. Computerul a câștigat și îi propune omului o partidă nouă, dar acesta refuză. Motivul? Nu-i place jocul de șah. Pentru că, spune el, lumea nu este o tablă de șah, în sensul că nu poți atribui oamenilor valori diferite. Nu poți spune că există regi și pioni, nu poți sacrifica pe cineva pentru interesele tale meschine. Fiecare om este egal cu seamănul lui și trebuie tratat cu aceeași măsură.
Am trecut Person of Interests în lista serialelor de văzut.
Tipul din clip îl învață pe partenerul lui, o inteligență artificială, jocul de șah. Partea pe care v-o redau mai jos este finalul partidei. Computerul a câștigat și îi propune omului o partidă nouă, dar acesta refuză. Motivul? Nu-i place jocul de șah. Pentru că, spune el, lumea nu este o tablă de șah, în sensul că nu poți atribui oamenilor valori diferite. Nu poți spune că există regi și pioni, nu poți sacrifica pe cineva pentru interesele tale meschine. Fiecare om este egal cu seamănul lui și trebuie tratat cu aceeași măsură.
Am trecut Person of Interests în lista serialelor de văzut.
Teste pe Facebook
Nu prea înțeleg rostul testelor care abundă azi pe Facebook. Află ce ai fost într-o viață anterioară! Află ce meserie ți se potrivește cel mai bine! Află vârsta la care vei muri! Află care este vârsta ta intelectuală! Află ce personaj din cutare film ești! Sau ce personaj îți place. Și alte asemenea.
Adică înțeleg testele. Rolul lor este acela e a face trafic. Dar nu îi înțeleg pe cei care le dau curs. Bun, încerci unul, de curiozitate, dar să bifezi toate inepțiile? Află ce personaj de film ești? Pe bune? Tu nu știi de cine îți place, fără să te întrebe ei? Nu știi ce job te atrage? N-ai nicio idee?
Ok, să zicem că la copii mai înțeleg. Dar ceea ce mă miră este vă văd adulți care le postează. Am și eu un test pentru voi: știți ce culoare are robinetul vostru din bucătărie? Albastru! Așa-i că n-ați știut?
Adică înțeleg testele. Rolul lor este acela e a face trafic. Dar nu îi înțeleg pe cei care le dau curs. Bun, încerci unul, de curiozitate, dar să bifezi toate inepțiile? Află ce personaj de film ești? Pe bune? Tu nu știi de cine îți place, fără să te întrebe ei? Nu știi ce job te atrage? N-ai nicio idee?
Ok, să zicem că la copii mai înțeleg. Dar ceea ce mă miră este vă văd adulți care le postează. Am și eu un test pentru voi: știți ce culoare are robinetul vostru din bucătărie? Albastru! Așa-i că n-ați știut?
Lumini și umbre
Lui Platon îi este atribuit următorul citat:
Încă de mic copilul se teme de întuneric. Pentru că îi este frică de ceea ce nu cunoaște, în mintea lui imatură iau naștere fantezii cu monștri care vor să îi facă rău. Acest lucru este de înțeles. După ce crește, copilul devenit tânăr învață să nu se mai teamă de lucruri pe care nu le cunoaște suficient de bine. Iar apoi, când ajunge adult, decide în unele cazuri să se afunde cu totul în acest întuneric. Și, rămas acolo timp îndelungat, începe să i se facă frică de lumină.
Este o involuție, bineînțeles. Așa că poate copilul care se teme de întuneric știe el ce știe. Și are dreptate să se teamă de noaptea disoluției lui. În întuneric nu se află nimic nefast, nimeni care să ne facă rău. Întunericul însuși este problema.
Putem să-i iertăm pe copiii care se tem de întuneric, dar adevărata tragedie este a adulților care se tem de lumină.
Încă de mic copilul se teme de întuneric. Pentru că îi este frică de ceea ce nu cunoaște, în mintea lui imatură iau naștere fantezii cu monștri care vor să îi facă rău. Acest lucru este de înțeles. După ce crește, copilul devenit tânăr învață să nu se mai teamă de lucruri pe care nu le cunoaște suficient de bine. Iar apoi, când ajunge adult, decide în unele cazuri să se afunde cu totul în acest întuneric. Și, rămas acolo timp îndelungat, începe să i se facă frică de lumină.
Este o involuție, bineînțeles. Așa că poate copilul care se teme de întuneric știe el ce știe. Și are dreptate să se teamă de noaptea disoluției lui. În întuneric nu se află nimic nefast, nimeni care să ne facă rău. Întunericul însuși este problema.
Lecția de feștit
Văzută mai demult, dar oricum bună:
Râdeți voi râdeți, dar ați văzut cum arată satele de azi? Părăsite. Cam tot tineretul a migrat spre țările calde, adică ăsta, occidentale. Lucrează. E adevărat că majoritatea dintre ei fac munci de jos, în agricultură, cules de căpșuni etc, dar le convine mai mult decât să stea acasă. În orice caz, le convine mai mult decât să muncească la agricultură acasă.
Iar fetele, păi fetele de azi de la țară sunt mai emancipate decât fetele de la oraș de acum câțiva zeci de ani. Modelul acela cu mândra care se îmbracă popular, merge la șezătoare, se întâlnește cu bădița duminică la hora satului? Ei, mă lași? S-au schimbat vremurile, frate.
Atâta că prin această schimbare, poate și pierdem ceva. Nu știu sigur ce, dar în orice caz, păstrați pozele de la țară, pe care le aveți cu bunicii voștri. S-ar putea să valoreze mult în viitor.
Râdeți voi râdeți, dar ați văzut cum arată satele de azi? Părăsite. Cam tot tineretul a migrat spre țările calde, adică ăsta, occidentale. Lucrează. E adevărat că majoritatea dintre ei fac munci de jos, în agricultură, cules de căpșuni etc, dar le convine mai mult decât să stea acasă. În orice caz, le convine mai mult decât să muncească la agricultură acasă.
Iar fetele, păi fetele de azi de la țară sunt mai emancipate decât fetele de la oraș de acum câțiva zeci de ani. Modelul acela cu mândra care se îmbracă popular, merge la șezătoare, se întâlnește cu bădița duminică la hora satului? Ei, mă lași? S-au schimbat vremurile, frate.
 |
| sursă |
Atâta că prin această schimbare, poate și pierdem ceva. Nu știu sigur ce, dar în orice caz, păstrați pozele de la țară, pe care le aveți cu bunicii voștri. S-ar putea să valoreze mult în viitor.
Omul învață din greșeli
Există perioade de timp când totul îți merge ca pe roate. Deseori însă, nu știm să apreciem la justa lor valoare aceste momente. Iar după aceea le pierdem.
V-ați pus vreodată întrebarea de ce există suferință? De ce există despărțiri? În unele cazuri, răspunsul poate fi că abia în lipsa celuilalt devenim conștienți de cât de fericiți eram înainte. Că abia când programul de la serviciu devine solicitant, realizăm ce bine o duceam până acum. Că abia când pierdem o rudă sau un prieten drag, ne dăm seama cât de multe voiam să-i spunem și ce gol umplea el în ființa noastră.
Așa că dacă sunteți într-o situație fericită, fie la serviciu, fie de familie, fie de iubire, dacă aveți o relație perfectă sau un job ideal, dacă viața pare să vă surâdă non-stop, apreciați aceste clipe la maxim și fiți recunoscători pentru ele. Ca să nu fie nevoie să ajungeți să le apreciați retroactiv.
V-ați pus vreodată întrebarea de ce există suferință? De ce există despărțiri? În unele cazuri, răspunsul poate fi că abia în lipsa celuilalt devenim conștienți de cât de fericiți eram înainte. Că abia când programul de la serviciu devine solicitant, realizăm ce bine o duceam până acum. Că abia când pierdem o rudă sau un prieten drag, ne dăm seama cât de multe voiam să-i spunem și ce gol umplea el în ființa noastră.
Așa că dacă sunteți într-o situație fericită, fie la serviciu, fie de familie, fie de iubire, dacă aveți o relație perfectă sau un job ideal, dacă viața pare să vă surâdă non-stop, apreciați aceste clipe la maxim și fiți recunoscători pentru ele. Ca să nu fie nevoie să ajungeți să le apreciați retroactiv.
My other life
Dacă ar fi posibil, aș vrea să trăiesc două vieți în paralel.
Prima viața ar fi cea a unui tip care locuiește într-un oraș mare, are acces la tot ce înseamnă dezvoltare urbană (asta incluzând centre culturale, muzică, teatru, dar și oportunități de afaceri, cluburi de persoane cu interese comune, ultimele dotări în materie de construcții de locuințe etc). M-aș mulțumi în această viață cu un apartament, situat nu neapărat central ci într-o zonă liniștită, curată, posibil cu multe spații verzi.
A doua viață mi-ar plăcea să o trăiesc fie undeva la munte, fie undeva în mijlocul naturii. Drept locuință, vă puteți imagina o cabană. Nu neapărat că ar trebui să-mi fac o casă din lemn, deși am gasit numeroși ofertanți, mulțumesc frumos. Cât mai ales că mi-ar plăcea să inspir aer curat, să beau apă de la izvor, să fac gimnastică în verde, în grădina mea, să am un platou în fața casei unde să pot juca fotbal dar niște dealuri sau coline în apropiere, împădurite.
Din lemn sau piatră, casa ar trebui să fie simplă, deși dotată pe dinăuntru cu tot confortul. Confort nu înseamnă opulență sau epatare, așa că exteriorul ar trebui să fie modest iar în interior să primeze utilul în fața luxului. De altfel nu-mi doresc vilă, o căsuță cu poate un etaj ar ajunge. O grădină cu zarzavaturi, pomi fructiferi de tot soiul în jurul meu. Oarecum izolat, dar nu foarte departe de alți oameni. Mi-ar plăcea, de exemplu, să primesc vizite.
Poate că într-un fel, Universul mi-a ascultat dorințele înainte chiar de a le formula. Sau poate că viața are umorul ei. Viața - la singular, că e una singură, oricât aș vrea eu să fie două. Dar reușește să îmbine în ea ambele ipostaze. Locuiesc într-un oraș mic, departe de zgomotul metropolelor. Cluburi tematice n-am prin zonă, dar există internet. Iar la câțiva kilometri de mine se află casa bunicilor. Cu ieșire prin spate într-o grădină de zarzavaturi ce se continuă într-una cu pomi fructiferi, care urcă dealul.
Și pentru asta, îi sunt recunoscător.
Prima viața ar fi cea a unui tip care locuiește într-un oraș mare, are acces la tot ce înseamnă dezvoltare urbană (asta incluzând centre culturale, muzică, teatru, dar și oportunități de afaceri, cluburi de persoane cu interese comune, ultimele dotări în materie de construcții de locuințe etc). M-aș mulțumi în această viață cu un apartament, situat nu neapărat central ci într-o zonă liniștită, curată, posibil cu multe spații verzi.
A doua viață mi-ar plăcea să o trăiesc fie undeva la munte, fie undeva în mijlocul naturii. Drept locuință, vă puteți imagina o cabană. Nu neapărat că ar trebui să-mi fac o casă din lemn, deși am gasit numeroși ofertanți, mulțumesc frumos. Cât mai ales că mi-ar plăcea să inspir aer curat, să beau apă de la izvor, să fac gimnastică în verde, în grădina mea, să am un platou în fața casei unde să pot juca fotbal dar niște dealuri sau coline în apropiere, împădurite.
Din lemn sau piatră, casa ar trebui să fie simplă, deși dotată pe dinăuntru cu tot confortul. Confort nu înseamnă opulență sau epatare, așa că exteriorul ar trebui să fie modest iar în interior să primeze utilul în fața luxului. De altfel nu-mi doresc vilă, o căsuță cu poate un etaj ar ajunge. O grădină cu zarzavaturi, pomi fructiferi de tot soiul în jurul meu. Oarecum izolat, dar nu foarte departe de alți oameni. Mi-ar plăcea, de exemplu, să primesc vizite.
Poate că într-un fel, Universul mi-a ascultat dorințele înainte chiar de a le formula. Sau poate că viața are umorul ei. Viața - la singular, că e una singură, oricât aș vrea eu să fie două. Dar reușește să îmbine în ea ambele ipostaze. Locuiesc într-un oraș mic, departe de zgomotul metropolelor. Cluburi tematice n-am prin zonă, dar există internet. Iar la câțiva kilometri de mine se află casa bunicilor. Cu ieșire prin spate într-o grădină de zarzavaturi ce se continuă într-una cu pomi fructiferi, care urcă dealul.
Și pentru asta, îi sunt recunoscător.
Lady Gaga susține că a fost violată la 19 ani
Aflu mai devreme că Lady Gaga, în cadrul unui interviu recent, a dezvăluit faptul că ar fi fost violată la vârsta de 19 ani. Tipa spune că acum se simte bine și poate să râdă de acel eveniment, datorită muzicii și a numeroaselor ședințe terapeutice care au ajutat-o să depășească momentul, dar că atunci experiența a marcat-o și n-a vrut s-o facă publică pentru a nu se lăsa definită de ea. Tot Lady Gaga afirmă că piesa Swine are ca sursă de inspirație această traumă prin care a trecut.
Personal nu știu ce să cred despre Lady Gaga. Afară de faptul că e un personaj excentric până la penibil. Cel puțin eu așa clasific modul în care alege uneori să se îmbrace. De exemplu, mai țineți minte de rochia din carne în care se afișa acum ceva vreme? Ei bine, luna trecută i-a uimit pe parizieni îmbrăcată în ceva ce aduce a costum spațial dintr-o parodie SF (a se vedea imaginea de mai sus).
Niciodată nu m-am întrebat dacă există ceva eveniment punctual din trecutul ei care să fi declanșat acest comportament de frondă, că aș putea să-l cataloghez foarte bine și astfel. Și nici acum, că am aflat de faza cu violul, dați-mi voie să nu mă întreb. Pentru mine Lady Gaga rămâne un simplu personaj ce nu poate îmbrăca haina unui model.
Personal nu știu ce să cred despre Lady Gaga. Afară de faptul că e un personaj excentric până la penibil. Cel puțin eu așa clasific modul în care alege uneori să se îmbrace. De exemplu, mai țineți minte de rochia din carne în care se afișa acum ceva vreme? Ei bine, luna trecută i-a uimit pe parizieni îmbrăcată în ceva ce aduce a costum spațial dintr-o parodie SF (a se vedea imaginea de mai sus).
Niciodată nu m-am întrebat dacă există ceva eveniment punctual din trecutul ei care să fi declanșat acest comportament de frondă, că aș putea să-l cataloghez foarte bine și astfel. Și nici acum, că am aflat de faza cu violul, dați-mi voie să nu mă întreb. Pentru mine Lady Gaga rămâne un simplu personaj ce nu poate îmbrăca haina unui model.
Despre mașini, muncă și pasiune
Am citit recent un sfat înțelept de genul să ne urmăm visele, angajându-ne într-un domeniu de care suntem pasionați, și atunci nu va trebui să lucrăm nicio zi din viața noastră. Asta, evident, deoarece munca nu ni se va părea deloc o corvoadă, pentru că facem ceea ce ne place. Așadar, urmează-ți visele sau o să ajungi să lucrezi 8 ore pe zi pentru cineva care și le-a urmat. Aici fiecare cititor își poate pune o întrebare pentru el: cât de mult a reușit în direcția asta, cât de departe a ajuns cu împlinirea viselor și câtă satisfacție îi oferă locul de muncă? De fapt, sunt trei întrebări retorice.
Din câte-mi aduc aminte, prima mea tentativă de serviciu serios, adică de lungă durată, a fost la un magazin de piese auto. Magazin nu service, că nu știu mecanică și nici nu cred că mi-ar fi plăcut. M-am prezentat la patron, care pusese un anunț de angajare unde specificase că-i vorba de muncă de birou, se cer cunoștințe de operare PC etc, și mi-a zis să vin a doua zi de dimineață, să văd despre ce-i vorba. A doua zi la 8 sau 9 eram acolo.
Nu știu dacă toate magazinele de profil sunt la fel, dar la magazinul respectiv era o nebunie. Sau nebuneală. Să vă explic. Să zicem că ai o mașină, fie Dacia, fie Skoda, fie Volkswagen, fie ce-o fi. Sigur, dacă ți se strică o piesă la ea, vei căuta piese de Dacia sau ce marcă este. Dar problema e că fiecare brand are mai multe modele (ex: Passat, Golf, Polo, Tiguan) iar fiecare model are mai multe submodele și variante. Din ani diferiți. Și motoare de tip diferit. Te apucă groaza, că o bucșă (sper că scriu corect) pentru motorul cutare modelul cutare mașina cutare nu mai potrivește și la alt model, sau alt motor, chiar dacă-i tot Dacie. Și caută exact piesa pentru fix tipul de mașină al clientului, plus că poate unele mașini sunt scoase din uz, și vezi ce se potrivește, și nu greși, că dacă o comanzi și nu-i bună rămâi cu ea, și în timpul ăsta îți mai intră un client că vrea cutare și altul că ce feluri de uleiuri de motor aveți.
În sinteză, multă hărmălaie, multă bătaie de cap, multă migală. Da, salariul ar fi fost motivant. Și da, între timp lucrurile s-or mai fi schimbat în bine. De exemplu, acum găsești furnizori online de piese auto pentru diverși producători de autovehicule. Dacă să zicem ai un Volkswagen, intri pe sto auto official și știi că acolo găsești piese originale exclusiv pentru Volkswagen. Chiar și așa: de ce te-ai angaja într-un domeniu care nu te atrage de nicio culoare, lucrând 8-10 ore pe zi și sâmbăta cu program scurt, când îți poți căuta altceva? A doua zi nu m-am mai prezentat la acea firmă. N-a fost pentru mine.
Astăzi lucrez într-un domeniu pliat pe cunoștințele și tipologia mea, care nu-i deloc obositor. Și sunt mai mult decât mulțumit. În schimb, datorită dificultăților cu care ne confruntăm și a situației deplorabile a economiei din România, mulți tineri ajung să-și facă veacul în domenii spre care nu au deloc înclinație. Că așa au vrut ei să-și facă destinul, este treaba lor. Dar performanțele și calitatea muncii prestate de ei vor fi reduse. Iar când aceste domenii sunt de interes general, cum este cazul sănătății sau al educației, asta ne va afecta pe toți.
Din câte-mi aduc aminte, prima mea tentativă de serviciu serios, adică de lungă durată, a fost la un magazin de piese auto. Magazin nu service, că nu știu mecanică și nici nu cred că mi-ar fi plăcut. M-am prezentat la patron, care pusese un anunț de angajare unde specificase că-i vorba de muncă de birou, se cer cunoștințe de operare PC etc, și mi-a zis să vin a doua zi de dimineață, să văd despre ce-i vorba. A doua zi la 8 sau 9 eram acolo.
Nu știu dacă toate magazinele de profil sunt la fel, dar la magazinul respectiv era o nebunie. Sau nebuneală. Să vă explic. Să zicem că ai o mașină, fie Dacia, fie Skoda, fie Volkswagen, fie ce-o fi. Sigur, dacă ți se strică o piesă la ea, vei căuta piese de Dacia sau ce marcă este. Dar problema e că fiecare brand are mai multe modele (ex: Passat, Golf, Polo, Tiguan) iar fiecare model are mai multe submodele și variante. Din ani diferiți. Și motoare de tip diferit. Te apucă groaza, că o bucșă (sper că scriu corect) pentru motorul cutare modelul cutare mașina cutare nu mai potrivește și la alt model, sau alt motor, chiar dacă-i tot Dacie. Și caută exact piesa pentru fix tipul de mașină al clientului, plus că poate unele mașini sunt scoase din uz, și vezi ce se potrivește, și nu greși, că dacă o comanzi și nu-i bună rămâi cu ea, și în timpul ăsta îți mai intră un client că vrea cutare și altul că ce feluri de uleiuri de motor aveți.
În sinteză, multă hărmălaie, multă bătaie de cap, multă migală. Da, salariul ar fi fost motivant. Și da, între timp lucrurile s-or mai fi schimbat în bine. De exemplu, acum găsești furnizori online de piese auto pentru diverși producători de autovehicule. Dacă să zicem ai un Volkswagen, intri pe sto auto official și știi că acolo găsești piese originale exclusiv pentru Volkswagen. Chiar și așa: de ce te-ai angaja într-un domeniu care nu te atrage de nicio culoare, lucrând 8-10 ore pe zi și sâmbăta cu program scurt, când îți poți căuta altceva? A doua zi nu m-am mai prezentat la acea firmă. N-a fost pentru mine.
Astăzi lucrez într-un domeniu pliat pe cunoștințele și tipologia mea, care nu-i deloc obositor. Și sunt mai mult decât mulțumit. În schimb, datorită dificultăților cu care ne confruntăm și a situației deplorabile a economiei din România, mulți tineri ajung să-și facă veacul în domenii spre care nu au deloc înclinație. Că așa au vrut ei să-și facă destinul, este treaba lor. Dar performanțele și calitatea muncii prestate de ei vor fi reduse. Iar când aceste domenii sunt de interes general, cum este cazul sănătății sau al educației, asta ne va afecta pe toți.
Duminică sunt alegeri
În scurt timp vom avea un președinte nou. Unii dintre voi v-ați gândit deja pe cine o să votați, alții încă nu. Sau alții nici nu vreți să vă prezentați la secția de vot. Acestora din urmă vă recomand articolul De ce să votez. Pentru restul, mai ales cei care au ezitări, iată numai câteva motive ce mă determină să-l aleg pe Klaus Iohannis în locul lui Victor Ponta la funcția supremă în stat.
1. Ponta este din PSD. Iohannis este din ACL. PSD-ul are o viziune anacronică, de stânga, neadaptată situației actuale și care nu vine cu soluții la dezvoltarea economică a țării. Iohannis președinte ar putea duce la alegerea unui guvern de dreapta în 2016.
2. PSD-ul are nu mai puțin de 38 de corupți, persoane cu condamnări definitive, cu dosare penale sau probleme cu justiția în rândurile lui. Și este vorba de nume importante, nu periferice.
3. PSD-ul deja deține majoritatea parlamentară. Un președinte din partidul lor, în această situație, ar putea să aprobe orice lege a amnistiei, să închidă ochii la orice scădere a puterii justiției etc.
4. Iohannis, deși nu știe vorbi la fel de bine ca Ponta, mi-a lăsat senzația unui om onest.
5. Ponta și-a plagiat teza de doctorat.
6. Ponta apare la televizor și ne spune cât de bine merge țara, în timp ce noi o ducem tot mai rău.
7. Iohannis vine de pe poziția secundă, și prefer omul de pe poziția secundă celui de pe primul loc, cel puțin în politică.
8. Pentru că iată ce se petrece în țară și cum obțin unii voturi.
9. Pentru că Iohannis a declarat că vrea să slăbească imunitatea politicienilor, să reducă numărul parlamentarilor și să mențină fermă direcția țării către vest, lucruri pe care Ponta nu pare să le dorească foarte mult zilele acestea.
Și lista poate fi continuată.
1. Ponta este din PSD. Iohannis este din ACL. PSD-ul are o viziune anacronică, de stânga, neadaptată situației actuale și care nu vine cu soluții la dezvoltarea economică a țării. Iohannis președinte ar putea duce la alegerea unui guvern de dreapta în 2016.
2. PSD-ul are nu mai puțin de 38 de corupți, persoane cu condamnări definitive, cu dosare penale sau probleme cu justiția în rândurile lui. Și este vorba de nume importante, nu periferice.
3. PSD-ul deja deține majoritatea parlamentară. Un președinte din partidul lor, în această situație, ar putea să aprobe orice lege a amnistiei, să închidă ochii la orice scădere a puterii justiției etc.
4. Iohannis, deși nu știe vorbi la fel de bine ca Ponta, mi-a lăsat senzația unui om onest.
5. Ponta și-a plagiat teza de doctorat.
6. Ponta apare la televizor și ne spune cât de bine merge țara, în timp ce noi o ducem tot mai rău.
7. Iohannis vine de pe poziția secundă, și prefer omul de pe poziția secundă celui de pe primul loc, cel puțin în politică.
8. Pentru că iată ce se petrece în țară și cum obțin unii voturi.
9. Pentru că Iohannis a declarat că vrea să slăbească imunitatea politicienilor, să reducă numărul parlamentarilor și să mențină fermă direcția țării către vest, lucruri pe care Ponta nu pare să le dorească foarte mult zilele acestea.
Și lista poate fi continuată.
Vă plac filmele românești?
Nu prea înțeleg buzz-ul ăsta din jurul filmelor românești. Observ că multe dintre ele au luat premii la diverse competiții internaționale, dar niciuna suficient de renumită încât să mă dea pe spate (a se citi: Oscar). Ok, să nu exagerez în pretenții: au luat premii, deci e bine. Dar aud că aceleași filme (premiate) sunt despre comunism, despre epoca ceaușistă, despre viața grea din România.
Fraților, dacă vreți să faceți un film bun, faceți unul care să mă facă să uit că o duc greu. Care să mă facă să mă înalț. Care să-mi ofere cerul, nu pământul. Au dispărut toate subiectele esențiale sau universale, ca dragostea, arta, eroismul? Nu aveți suficientă imaginație încât este necesar să recurgeți la lucruri concrete de genul comunismului, care vi-s mai la îndemână? Dacă tot vreți să faceți un film despre români, faceți unul istoric. Unul care să ilustreze eroismul și să-ți trezească sentimentul patriotic. Știu că nu aveți banii regizorilor hollywoodieni și de aceea nu am pretenția unor efecte speciale care să te dea pe spate, dar faceți ceva care măcar să te miște.
Pe de altă parte, recunosc că nu am urmărit astfel de producții românești, și deci posibil să mă înșel. Dar pentru că mi-am deschis un blog cu recenzii de filme, unde o să mă puteți citi pe viitor (mai ales după ce-l pun la punct, că acum arată lamentabil), o să caut să le vizionez și să scriu acolo despre ele. Din punctul de vedere al unui simplu și modest spectator.
Și dacă tot ați ajuns până aici cu lectura, poate chiar îmi recomandați câteva cu care să încep. Filme românești bune.
Fraților, dacă vreți să faceți un film bun, faceți unul care să mă facă să uit că o duc greu. Care să mă facă să mă înalț. Care să-mi ofere cerul, nu pământul. Au dispărut toate subiectele esențiale sau universale, ca dragostea, arta, eroismul? Nu aveți suficientă imaginație încât este necesar să recurgeți la lucruri concrete de genul comunismului, care vi-s mai la îndemână? Dacă tot vreți să faceți un film despre români, faceți unul istoric. Unul care să ilustreze eroismul și să-ți trezească sentimentul patriotic. Știu că nu aveți banii regizorilor hollywoodieni și de aceea nu am pretenția unor efecte speciale care să te dea pe spate, dar faceți ceva care măcar să te miște.
Pe de altă parte, recunosc că nu am urmărit astfel de producții românești, și deci posibil să mă înșel. Dar pentru că mi-am deschis un blog cu recenzii de filme, unde o să mă puteți citi pe viitor (mai ales după ce-l pun la punct, că acum arată lamentabil), o să caut să le vizionez și să scriu acolo despre ele. Din punctul de vedere al unui simplu și modest spectator.
Și dacă tot ați ajuns până aici cu lectura, poate chiar îmi recomandați câteva cu care să încep. Filme românești bune.
Gumă de mestecat limba română
Am o dilemă lingvistică. Da, știu, majoritatea dintre voi scrieți pe bloguri despre chestiuni arzătoare, la ordinea zilei, cum ar fi politica. Dar se face că eu, dacă tot am blog, sunt preocupat și de cum să scriu cât mai bine pe el. Nu „cât mai corect”, că dacă aș fi scris așa ar fi fost o greșeală: din ce știu eu, corect nu suportă grade de comparație. În orice caz, mi-aș dori ca scrisul meu să se alinieze cât mai mult la normele limbii române. Și uneori am întrebări la care nu știu da singur răspuns, cum este cea de azi.
Pe de-o parte, se dă propoziția: „Vasile a ajuns director la Orbit”. Unde Orbit este marca unei gume de mestecat de proveniență americană. Nu săriți în sus că cum a ajuns Vasile director în SUA, că au filiale și la noi, doar vedeți guma în toate magazinele. Pe de altă parte, se dă propoziția: „Ponta a orbit de la consumul de Viagra”. Pentru că există riscul, în caz că nu știați, ca Viagra să conducă la orbire. Iar în ce-i privește pe politicieni, nu pot decât specula că o consumă pe bandă rulantă, altfel nu-mi imaginez cum ar putea să ne... faulteze zi de zi. În ambele propoziții apare cuvântul „orbit”.
Și acum dilema mea: este vorba de un singur cuvânt scris de două ori sau avem cuvinte distincte?
Aș înclina către a doua variantă, deoarece ele au sensuri diferite și primul se scrie cu literă mare, al doilea nu. Dar atunci, la ce categorie sau clasă lingvistică le putem băga? Omonime nu cred că sunt, pentru că în cazul gumei se pune accentul pe prima silabă iar în cazul doi pe ultima, deci nu se pronunță la fel. Or fi paronime? Dar au totuși aceeași formă, exceptând prima literă. Ca să fie ghiveciul complet, cetățenii ce au impresia că aspartamul din Orbit este mai sănătos decât zahărul sunt de regulă și cei care votează cu PSD.
Lăsând însă politica la o parte, cum rămâne cu cele două cuvinte? Că întrebarea mea e ingenuă. Poate un cititor mai avizat îmi răspunde.
Later edit: am aflat că ar fi omografe. Mulțumesc, Maria!
Pe de-o parte, se dă propoziția: „Vasile a ajuns director la Orbit”. Unde Orbit este marca unei gume de mestecat de proveniență americană. Nu săriți în sus că cum a ajuns Vasile director în SUA, că au filiale și la noi, doar vedeți guma în toate magazinele. Pe de altă parte, se dă propoziția: „Ponta a orbit de la consumul de Viagra”. Pentru că există riscul, în caz că nu știați, ca Viagra să conducă la orbire. Iar în ce-i privește pe politicieni, nu pot decât specula că o consumă pe bandă rulantă, altfel nu-mi imaginez cum ar putea să ne... faulteze zi de zi. În ambele propoziții apare cuvântul „orbit”.
Și acum dilema mea: este vorba de un singur cuvânt scris de două ori sau avem cuvinte distincte?
Aș înclina către a doua variantă, deoarece ele au sensuri diferite și primul se scrie cu literă mare, al doilea nu. Dar atunci, la ce categorie sau clasă lingvistică le putem băga? Omonime nu cred că sunt, pentru că în cazul gumei se pune accentul pe prima silabă iar în cazul doi pe ultima, deci nu se pronunță la fel. Or fi paronime? Dar au totuși aceeași formă, exceptând prima literă. Ca să fie ghiveciul complet, cetățenii ce au impresia că aspartamul din Orbit este mai sănătos decât zahărul sunt de regulă și cei care votează cu PSD.
Lăsând însă politica la o parte, cum rămâne cu cele două cuvinte? Că întrebarea mea e ingenuă. Poate un cititor mai avizat îmi răspunde.
Later edit: am aflat că ar fi omografe. Mulțumesc, Maria!
Curentul electric și moralitatea
Cu ceva zile în urmă, întorcându-mă acasă, am dat peste un tip de la Renel care-mi verifica contorul. Eu (și presupun că așa e peste tot) plătesc lunar contravaloarea unui consum estimat, și o dată la trei sau patru luni vine cineva care-mi citește contorul. Factura imediat următoare conține o regularizare, practic se compară consumul estimat pe ultimele trei luni (și plătit de mine) cu consumul real indicat de contor iar diferența, în plus sau în minus cât iese, se trece pe factură. De regulă la astfel de regularizări Renelului îi place să mă reguleze, adică plătesc mai mult, rareori cu ceva mai puțin decât la o factură normală.
Bun, și deci era cineva care-mi citea contorul.
Peste încă una sau două zile, oricum la scurt timp, tot venind acasă, dau nas în nas cu un alt tip, care ce credeți, îmi instala un contor nou. Cică la ultima cititre s-a constatat că cel vechi s-a defectat, adică se oprise. Am semnat de schimbare iar tipul a plecat în treaba lui și eu într-a mea (adică mai exact în casă).
Ieri găsesc în poștă factura de la curent. Suma de plată: minus o sută patru zeci și ceva de lei! Adică am plătit mai mult cu valoarea aia, și acum sunt pe minus. La circa 80-90 de lei cât plătesc pe lună, presupun că contorul s-a defectat cam cu o lună și jumătate în urmă. Iar furnizorul de curent a fost obligat, conform contractului, să-mi ajusteze factura la valoarea indicată de contor, care se oprise. Avantaj eu.
Gândindu-ne la întâmplarea asta, putem să ne lansăm în tot felul de speculații. Sigur, una care răsare iute în minte este: ce se petrece când contorul se strică în sensul că o ia la goană, adică merge mai repede decât ar trebui și abonatul este taxat cu sume mai mari decât consumă? Mai vine cineva să-l înlocuiască? Dar hai să lăsăm întrebările ăstea evidente și să ne ocupăm de niște chestii mai eterate sau filozofice.
Ce este un contor? Păi, este un instrument instalat de furnizorul de electricitate, care mă informează pe mine ca abonat și pe el ca furnizor cât curent am consumat până la data curentă. Ori, defectarea lui înseamnă că acest contor, care - din nou - este instalat de Renel, începe să mintă. Acum, faptul că puteți minți și scăpa cu basma curată este o iluzie, în realitate orice acțiune are o reacțiune și totul în lumea asta se plătește (sau răsplătește). Să fie deci cei 140 de lei costul minciunii contorului nostru? Cost suportat, evident, de cel care e responsabil de acest contor, și anume regia de curent.
Evident, cu cât contorul se defectează mai repede, cu atât el indică la citire o valoare mai departe de cea reală, adică cu atât minciuna e mai gogonată iar pierderile Renelului mai mari.
Mnoa să vedem, știind asta vă mai arde să mințiți?
Bun, și deci era cineva care-mi citea contorul.
Peste încă una sau două zile, oricum la scurt timp, tot venind acasă, dau nas în nas cu un alt tip, care ce credeți, îmi instala un contor nou. Cică la ultima cititre s-a constatat că cel vechi s-a defectat, adică se oprise.
Am semnat de schimbare iar tipul a plecat în treaba lui și eu într-a mea (adică mai exact în casă).Ieri găsesc în poștă factura de la curent. Suma de plată: minus o sută patru zeci și ceva de lei! Adică am plătit mai mult cu valoarea aia, și acum sunt pe minus. La circa 80-90 de lei cât plătesc pe lună, presupun că contorul s-a defectat cam cu o lună și jumătate în urmă. Iar furnizorul de curent a fost obligat, conform contractului, să-mi ajusteze factura la valoarea indicată de contor, care se oprise. Avantaj eu.
Gândindu-ne la întâmplarea asta, putem să ne lansăm în tot felul de speculații. Sigur, una care răsare iute în minte este: ce se petrece când contorul se strică în sensul că o ia la goană, adică merge mai repede decât ar trebui și abonatul este taxat cu sume mai mari decât consumă? Mai vine cineva să-l înlocuiască? Dar hai să lăsăm întrebările ăstea evidente și să ne ocupăm de niște chestii mai eterate sau filozofice.
Ce este un contor? Păi, este un instrument instalat de furnizorul de electricitate, care mă informează pe mine ca abonat și pe el ca furnizor cât curent am consumat până la data curentă. Ori, defectarea lui înseamnă că acest contor, care - din nou - este instalat de Renel, începe să mintă. Acum, faptul că puteți minți și scăpa cu basma curată este o iluzie, în realitate orice acțiune are o reacțiune și totul în lumea asta se plătește (sau răsplătește). Să fie deci cei 140 de lei costul minciunii contorului nostru? Cost suportat, evident, de cel care e responsabil de acest contor, și anume regia de curent.
Evident, cu cât contorul se defectează mai repede, cu atât el indică la citire o valoare mai departe de cea reală, adică cu atât minciuna e mai gogonată iar pierderile Renelului mai mari.
Mnoa să vedem, știind asta vă mai arde să mințiți?
A început „Românii au talent”
Începând de ieri, românii au din nou talent. Sau cel puțin încearcă să aibă, pentru că eu nu-mi pot explica cum de unii oameni consideră maimuțăreala lor ca fiind un talent și confundă penibilitatea cu originalitatea. Dragilor, nu este, a fi original înseamnă a crea ceva unic în timp ce penibilitatea este destul de comună.
În primele două ore am văzut un tip masiv și înalt, îmbrăcat... într-o tipă. Cu rochie roșie lungă și picioarele dezgolite, ca să fie mai sexy. Nume de scenă (al personalității lui feminine): Ciociolina. Apoi, am văzut un tip care încerca să cânte lovindu-și cu unghia diverse zone ale capului, cum ar fi gâtul, chelia etc, într-o încercare ciudată de-a le folosi pe post de instrumente muzicale. A fost respins rapid. Totuși, spre surprinderea mea, un grup de doi cetățeni dintre care unul exemplifica același lucru cu lovitul diverselor zone, doar că în loc de deget folosea o lingură, a fost felicitat și promovat în etapa următoare. Propun organizarea unui concurs de Românii au talent și pentru juriu, deoarece se pare că e necesar.
Mai departe, am văzut o tipă sexy, care și-a dat rapid mantia jos, rămânând în chiloți și sutien, și a fost imediat respinsă de juriu. Păcat, eu la aia m-aș fi uitat. Un prieten de-al meu se uită pentru a râde de cei mai caraghioși din preselecții. Se uită mai mult la început, că pe la sfârșit rămân cei cu adevărat talentați, de care nu prea mai poate râde. Mă întreb câți se uită pentru ei.
Foarte deranjante schimbările de cameră cu prim-planuri pe Smiley sau unii din public. Da, știu că așa se face și dincolo, dar se face rău, iar noi am preluat-o (că așa preluăm noi, fără discerământ, și bune și rele) și am dus-o la „noi standarde de progres și civilizație”. Ca să zic așa.
În primele două ore am văzut un tip masiv și înalt, îmbrăcat... într-o tipă. Cu rochie roșie lungă și picioarele dezgolite, ca să fie mai sexy. Nume de scenă (al personalității lui feminine): Ciociolina. Apoi, am văzut un tip care încerca să cânte lovindu-și cu unghia diverse zone ale capului, cum ar fi gâtul, chelia etc, într-o încercare ciudată de-a le folosi pe post de instrumente muzicale. A fost respins rapid. Totuși, spre surprinderea mea, un grup de doi cetățeni dintre care unul exemplifica același lucru cu lovitul diverselor zone, doar că în loc de deget folosea o lingură, a fost felicitat și promovat în etapa următoare. Propun organizarea unui concurs de Românii au talent și pentru juriu, deoarece se pare că e necesar.
Mai departe, am văzut o tipă sexy, care și-a dat rapid mantia jos, rămânând în chiloți și sutien, și a fost imediat respinsă de juriu. Păcat, eu la aia m-aș fi uitat. Un prieten de-al meu se uită pentru a râde de cei mai caraghioși din preselecții. Se uită mai mult la început, că pe la sfârșit rămân cei cu adevărat talentați, de care nu prea mai poate râde. Mă întreb câți se uită pentru ei.
Foarte deranjante schimbările de cameră cu prim-planuri pe Smiley sau unii din public. Da, știu că așa se face și dincolo, dar se face rău, iar noi am preluat-o (că așa preluăm noi, fără discerământ, și bune și rele) și am dus-o la „noi standarde de progres și civilizație”. Ca să zic așa.
