Materii inutile

Una dintre materiile care nu mi-au plăcut de nicio culoare în școală a fost lucrul manual. Sau tehnologia practică, ori cum îi mai spunea după aceea. Că lucrul manual era parcă în clasele mai mici, și era acceptabil, trebuia să facem tot felul de chestii de exemplu din plastelină, din câte rețin. Dar mai târziu a venit tehnologia. Acea oră în care trebuia să pirogravezi, pilești, bați o tablă, faci un cui, chestii din ăstea de mecanic.

Pentru mine, a fost o oră inutilă. O oră pe care o petreceam în veceul școlii, sau prin alte părți, dar nu la locul de desfășurare a studiilor. O oră din care nu am învățat nimic. Dar gândindu-mă acum, retrospectiv, posibil ca materia să nu fie total inutilă, cel puțin unora dintre elevi. Pentru că fiecare ne naștem cu o anumită chemare, și dacă mie îmi place româna, sau literatura, altcuiva matematica și altcuiva istoria, există și oameni cu înclinații spre mecanică, înclinație pe care această oră de tehnologie le-o poate cumva activa, îi poate face să-și descopere această afinitate sau poate chiar talent și să-și urmeze destinul.

Dar vă voi spune de ce, totuși, este prost gândită. Pentru că ar trebui să ne ofere tuturor, cu sau fără înclinații, câteva cunoștințe de bază, pe care să le chiar putem folosi în viață. Ar trebui să rămâi la sfârșitul anului cu ceva de acolo. De exemplu, să știi care sunt mărimile de bază la șurube. Să îți cumperi din timp o trusă de șurubelnițe, cum este cea din imagine. În fond, ce-s câțiva zeci de lei pentru o chestie care îți rămâne și de care eventual te poți folosi toată viața? Nu mă refer la subtilități, dar să știi schimba un întrerupător, o siguranță la tabloul electric, să bați un cui fără a cere ajutor, e prea mult ce cer? Cine folosește pirogravura în viață?

Faptul că însă nu am studiat așa ceva în școală, ocupându-ne în schimb de a trasa diverse modele în lemn, prin ardere, adică vă dați seama, noi făceam artă în lemn, face că astăzi, când intru pe site-uri ca http://www.lincos.ro, de pe care am preluat imaginea de mai sus, să mă uit la produsele lor ca vițelul la poartă nouă. Sau ca mâța în calendar. Pe bune: aparat de reglat faruri, scule speciale, pistoale pneumatice, gresoare, aparat pentru încălzire cu inducție, ce-s ăstea domnule? Și de aceea spun că materia respectivă, chiar dacă poate trezi unora interesul pentru domenii conexe, este cam degeaba.

Dar bine, dacă stau să mă gândesc, poate că nici alte materii nu-s cu mult mai breze. Dar poate despre ele cu altă ocazie, că mă lungesc.

Un sejur de vis la Dubai

Numele meu este Viorel. Victor Viorel (ca în Bond, James Bond). Tocmai m-am întors dintr-un concediu de o săptămână la Dubai. În cele ce urmează, vreau să vă împărtășesc câteva din experiențele mele legate de această minunată destinație exotică atât de inaccesibilă vouă.

Am plecat într-o zi de vineri, abandonând ședințele plictisitoare de guvern, după o campanie electorală ce s-a dovedit epuizantă chiar și pentru mine, obișnuit să mint zi de zi. Cum sunt destul de zgârcit de fel, biletul spe Dubai l-am luat prin aerolines.ro, care mi-a oferit un zbor de vis la sub 400 de euro. Am ajuns acolo cam pe înserate.

Situat în sud-estul Golfului Persic, cu o climă subtropicală, Dubaiul este cel mai populat oraș al Emiratelor Arabe Unite. Iată cum arată orașul văzut de sus, și vă spun eu, dacă nu l-ați văzut, n-ați văzut nimic:

Da, există plajă, adică ieșire la mare, sau la ocean, că nu mă știu bine la geografie. Cât privește obiectivele turistice, ele sunt nenumărate, având chiar o pagină separată pe Wikipedia. Există o serie de muzee, de parcuri recreaționale, de grădini zoologice care-ți taie respirația, de expoziții, stadioane și centre de sport, plaje, uite că mă repet că-mi place apa, ba chiar temple și moschei. Nu vă pot spune prea multe despre ele, că am preferat să vizitez în schimb diverse malluri și cluburi de noapte, unde am dansat la tricou, că atunci când la noi e vară la ei e o căldură insuportabilă iar când la noi e iarnă la ei e un fel de vară plăcută. Are ceva de-a face cu meridianele, longitudinea și latitudinea, mi-au explicat mie niște prieteni consilieri dar nu mă întrebați detalii.

Din păcate, un paparazzi a reușit să mă filmeze și poza mi-a apărut în România, așa că m-am întors în țară. Dar plănuiesc să fac o escapadă din asta și anul viitor. Bineînțeles, tot fără scumpa mea soție. Pentru că ahh, am uitat să vă povestesc despre fetele pe care le întâlnești acolo...

* * * * * * * * * * * * * * * * *
Relatarea de mai sus este o pură ficțiune. În realitate, niciun Victor Viorel nu și-a așternut jurnalul de călătorie în paginile acestui blog. Însă clima din Dubai, destinațiile din zonă și ofertele de la Aerolines sunt reale. Și așteaptă să devină file de poveste în propriile voastre jurnale de amintiri.

Inamicul numărul 1 al dinților este lenea

Cel puțin e părerea mea. Și spun asta pentru că prin natura lor, dinții nu dor încă de la apariția cariei. Smalțul este un strat dur, care sigur prezintă o anumită sensibilitate dar nu cred că doare efectiv. Și atunci, să zicem că ne rămâne un rest de mâncare între dinți (sau consumăm multe dulciuri etc). Acel rest, neîndepărtat corespunzător și la timp, prin operațiunea binecunoscută de periere, sau cu o ață dentară, se va strica și va cauza o - pentru început - foarte mică carie. Care nu ne doare.

Și pentru că nu ne doare, o ignorăm, deși, pe măsură ce timpul trece, ne face să arătăm tot mai urât când zimbim. Și trece un an, trec doi, până când caria străbate tot stratul de smalț și ajunge la nivelul structurilor interioare ale dintelui, cum ar fi pulpa sau chiar rădăcina. Și atunci încep problemele.

Am o prietenă virtuală care de circa 7 zile are o durere la o măsea. Inițial a crezut că e vorba de măseara de minte, extrasă recent. Apoi, a rămas acasă, că poate trece. În weekend, sărca, se gândea deja serios că a făcut o greșeală și abia aștepta să vină luni. Pentru că nici medicamentele nu își mai făceau simțit efectul. Iar azi noapte pe la 3 a întrebat pe o rețea socială dacă nu știe cineva vreun cabinet stomatologic non-stop în zona în care se afla ea.

Ar fi mult mai simplu și nu am ajunge în astfel de situații dacă de îndată ce observăm apariția unei carii, ne-am duce la medic. Chiar și în lipsa unor carii vizibile, am putea face câte un control stomatologic regulat, că nu strică. Mai ales că există unele date din an când acesta se poate efectua gratuit, cum ar fi cu ocazia zilei Colgate, dacă bine rețin.

O cauză a reticenței multora constă în frica de durere. Aceasta este însă o falsă frică. Pentru că dacă ne-am duce la timp, tratarea afecțiunilor dentare nu ar durea absolut deloc, chiar fără anestezie. Iar dacă ne ducem când deja este târziu, există multe soluții anestezice ce ne pot face practic să nu simțim nimic, sau aproape nimic, nici măcar în cazurile mai grave, de extracții. Extracții pe care le-am fi putut cu siguranță evita dacă eram mai responsabili și nu ne lăsam pe ultima sută de metri.

Iar dacă ne e frică să nu dăm peste medici mai puțin experimentați, ne putem informa. De la prieteni, sau chiar de pe net. Pentru că în ultima vreme o mulțime de clinci au început să-și deschidă site-uri, cum este de exemplu targovistedentalcenter.ro din Târgoviește. Așa că se poate intra frumos la ei pe site și se pot obține toate informațiile necesare.

Mult succes și lăsați frica acasă!

Haine online...sexy

Presupun că a reuși să obții succesul în ziua de azi cu un magazin online de haine este foarte dificil. Probabil este mai ușor dacă-ți deschizi un magazin exclusiv offline. De ce? Pentru că sunt deja atât de multe magazine virtuale! Doar dați un search după „cumpăr haine” sau „haine online” și o să vedeți la e mă refer (circa 800000-900000 de rezultate pentru cele două interogări la mine).

În aceste condiții, o idee este să alegi o nișă și mai strâmtă, care poate este încă virgină. :) Și pentru aceste cuvinte au unele conotații erotice, în continuare o să iau în vizor nișa hainelor incitante, hot, sexy. Cine ar fi interesat de o asemenea nișă, din postura de cumpărător? Păi, toți tinerii și toți oamenii care au relații de cuplu sau aspiră la asta. Adică, practic cam toată lumea.

Dacă faceți parte din „practic cam toată lumea”, mă gândesc că veți putea fi interesați de un magazin ca Perfect Diva. Un magazin virtual cu haine pentru femei. Au o grămadă de produse, grupate pe categorii. Și, oricât m-am uitat pe acolo, nu prea am găsit ceva ce să nu poată fi etichetat drept senzual. Cea mai puțin sexy categorie este cea a rochiilor de club, cu toate că și ele sunt, pentru orice bărbat care le privește, foarte provocatoare. Am încercat însă să caut una cât mai sobră și am găsit o absolut încântătoare rochie de gheișă, ilustrată în prima imagine. Sper că vă place.

În schimb, fustele de la Perfect Diva sunt o cu totul altă poveste. Iată mai sus o fustă Lolita, pe care evident că n-o veți putea purta decât în casă sau într-un cerc restrâns și intim. Pe de altă parte, nu pot decât să-mi dau cu presupusul că va avea o rată de succes aproape de 100% și mai mare decât țelina, polenul sau alte afrodisiace pe care i le-ați strecura în mâncare. :)

În concluzie, încep să apară și magazine inedite. Cum este cel de acum, adresat direct cuplurilor. Și care, în perioada asta, derulează două campanii: surprinde-ți iubitul și surprinde-ți iubita (le vedeți recomandate cu litere de-o șchioapă chiar la intrarea pe site). Judecând după faptul că majoritatea produselor din cadrul acestor campanii au stocul epuizat, aș zice că ideea cu acest tip de magazine nu-i chiar atât de rea.

Corpuri de iluminat

Îmi vine greu să-mi imaginez cum puteau trăi strămoșii noștri fără lumină. Sigur, seara aprindeau lumânări sau felinare (opaiețe le mai spune), dar la lumina lor nu prea vezi foarte bine să citești sau să faci alte lucruri. Cum ar fi să navighezi pe net. De fapt stai... care net? Așa este, pe vremea aceea nu exista nici televiziune, nici calculatoare și nici internet, toate acestea fiind produse directe ale electricității. Pentru cei care cred altceva, se dă următorul banc:

- Internetul: Eu am totul!
- Google: Eu găsesc totul!
- Wikipedia: Eu ştiu totul!
- Enel: Serios?

Care Enel în orașul meu se numește Renel.

Lumina modernă, becurile pe care le avem azi în case se datorează în mare parte invențiilor unui fizician mult mai puțin celebru decât ar trebui, pe nume Nikola Tesla. Dar nu vă speriați, n-o să intrăm în electricitate și alte subiecte de fizică. Motivul articolului de față este încercarea de a aduce-n lumină un magazin poate mult mai puțin cunoscut decât ar trebui, cel puțin judecând după cum se prezintă „la prima accesare” și faptul că nu aveam cunoștință de el până azi. E modul meu de a spune că-mi place cum arată.

Magazinul în cauză comercializează corpuri de iluminat, atât pentru interior cât și pentru exterior, sub marca Atas Lighting. Diferențele față de ce alte magazine de profil am văzut eu până acum sunt: 1) site-ul are un aspect absolut superb și 2) gama de produse comercializate este foarte bogată. Prima poate fi un indiciu pentru atenția lor la detalii, în sensul că domle, dacă își fac site-ul așa de frumos probabil sunt niște oameni care apreciază calitatea și designul rafinat, deci ne putem aștepta la produse de asemenea superbe. A doua se referă la diversitate. Aici, firma oferă corpuri de iluminat din bronz, crom, nichel, alamă, lemn, fier forjat, cu cristale etc, în cele mai variate modele și forme. Avem astfel sisteme de iluminat modern, hi-tech, intim, cald, boem, artistic și lista poate continua. V-am pus câteva exemple în articol dar evident că nu pot selecta decât o foarte mică parte, sunteți liberi să dați click pe link și să le admirați singuri pe restul.

Netul în general și blogurile în special abundă de reclame sau promovări ale diferitelor firme și magazine virtuale. Puține dintre ele însă au o istorie (și experiență) de peste 20 de ani, se prezintă atât de frumos și reușesc să facă o impresie atât de bună ca acesta. Eu unul sper să vă placă.

Nunțile copiilor noștri vor arăta din ce în ce mai bine

Mai țineți minte nunta părinților voștri? Bine, știu că nu erați născuți pe atunci, cel puțin majoritatea. Dar din poveștile lor, sau din poze? Cum care poze? Pe vremea lui Ceaușescu nu se făceau poze la nunți? Eu țin minte vrei două poze alb-negru cu mama mireasă și o poză mare, făcută tablou, cu părinții mei proaspăt căsătoriți.

Între timp, lucrurile au avansat. Iar verișorii și frații voștri mai mari deja s-au căsătorit, și-au filmat nunta și au o mulțime de poze, pe care nu doar că le-ați văzut voi și familia, dar le-au postat pe rețele sociale cum ar fi Facebook. Lucru care a făcut să-mi pice o fisă: păi tehnologia tot avansează, da? Astăzi apar camere de filmat din ce în ce mai bune, nu? Rezultă că se pot face atât fotografii cât și filme de o calitate tot mai bună, cu o rezoluție tot mai mare, în culori tot mai vii. Păi în ritmul ăsta, copiii voștri vor putea deveni niște mici artiști și regizori când se vor căsătorii, dacă deja își fac selfie-uri de pe acum.

De exemplu, pe www.constantinbutucstudio.ro, site-ul unei echipe de fotografi de nunți (de unde am și preluat imaginea de mai sus), constat din pagina cu servicii că filmarea se realizează azi în format full HD, 1920 x 1080 pixeli, adică la rezoluția (și posibil calitatea) pe care o găsiți pe discurile BluRay. Deci numai filmarea. Vă dați seama, pozele trebuie să fie la rezoluții și mai mari. Chestii la care părinții noștri nici nu puteau visa. Iar bunicii nici atât, că pe vremea aia abia se făceau poze simple, alb-negru, eu am doar câteva rămase de la bunici, era o noutate și o raritate. În ritmul ăsta, cum o să fie filmate nunțile copiilor noștri? Probabil că 3d. Dar ale nepoților noștri? Holografic? :)

Bine, adevărul e că mai trebuie și puțină artă pe lângă tehnologie, ca s-o completeze. Adică cel care face poza trebuie să aibă niște cursuri de fotografie în spate, ca să iasă un material valoros. Pentru că nu-i de ajuns să ai cameră ca să poți filma, la fel cum nu-i de ajuns să ai mașină ca să poți conduce (îți mai trebuie școala de șofer) sau nu-i de ajuns să ai calculator performant ca să poți face programe cu el (îți trebuie o școală de informatică).

Dar oricum, tehnologia merge înainte. Ceea ce nu poate decât să mă bucure.

My other life

Dacă ar fi posibil, aș vrea să trăiesc două vieți în paralel.

Prima viața ar fi cea a unui tip care locuiește într-un oraș mare, are acces la tot ce înseamnă dezvoltare urbană (asta incluzând centre culturale, muzică, teatru, dar și oportunități de afaceri, cluburi de persoane cu interese comune, ultimele dotări în materie de construcții de locuințe etc). M-aș mulțumi în această viață cu un apartament, situat nu neapărat central ci într-o zonă liniștită, curată, posibil cu multe spații verzi.

A doua viață mi-ar plăcea să o trăiesc fie undeva la munte, fie undeva în mijlocul naturii. Drept locuință, vă puteți imagina o cabană. Nu neapărat că ar trebui să-mi fac o casă din lemn, deși am gasit numeroși ofertanți, mulțumesc frumos. Cât mai ales că mi-ar plăcea să inspir aer curat, să beau apă de la izvor, să fac gimnastică în verde, în grădina mea, să am un platou în fața casei unde să pot juca fotbal dar niște dealuri sau coline în apropiere, împădurite.

Din lemn sau piatră, casa ar trebui să fie simplă, deși dotată pe dinăuntru cu tot confortul. Confort nu înseamnă opulență sau epatare, așa că exteriorul ar trebui să fie modest iar în interior să primeze utilul în fața luxului. De altfel nu-mi doresc vilă, o căsuță cu poate un etaj ar ajunge. O grădină cu zarzavaturi, pomi fructiferi de tot soiul în jurul meu. Oarecum izolat, dar nu foarte departe de alți oameni. Mi-ar plăcea, de exemplu, să primesc vizite.

Poate că într-un fel, Universul mi-a ascultat dorințele înainte chiar de a le formula. Sau poate că viața are umorul ei. Viața - la singular, că e una singură, oricât aș vrea eu să fie două. Dar reușește să îmbine în ea ambele ipostaze. Locuiesc într-un oraș mic, departe de zgomotul metropolelor. Cluburi tematice n-am prin zonă, dar există internet. Iar la câțiva kilometri de mine se află casa bunicilor. Cu ieșire prin spate într-o grădină de zarzavaturi ce se continuă într-una cu pomi fructiferi, care urcă dealul.

Și pentru asta, îi sunt recunoscător.

Ce sunt compresoarele?

Ați întâlnit vreodată termenul de compresor? Dacă nu, îl întâlniți acum. Este un aparat pe care dați-mi voie să îl încadrez la cultură generală și nu la aplicații tehnice. De ce? Ca să înțelegeți, o să răspund mai întâi la alte două întrebări: Ce sunt compresoarele? și La ce se folosesc ele?

Pe sucrt, un compresor este un aparat de comprimat. Cel mai adesea, un anumit gaz (cum ar fi aerul, în cazuri rare). Imaginați-vă un tub etanș, în care se află un anumit gaz la presiune atmosferică, și un piston care împinge unul din pereții acelui tub, micșorând spațiul din interior. Atunci, gazul își va micșora și el volumul și, comprinându-se, va avea o presiune mult mai mare. Sigur că există o foarte mare varietate de compresoare dar asta e esența tuturor.

Practic, un compresor este pentru un gaz la fel ca o pompă pentru un lichid. Cu diferența că lichidele rareori își micșorează volumul, așa că pompele sunt cel mai des folosite la a crea presiune pentru a împinge acele lichide prin anumite țevi (de exemplu spre robinetele din casele voastre), în timp ce în cazul compresorului, presiunea poate fi un factor secundar, spațiul mult mai mic pe care îl va ocupa gazul comprimat fiind deseori ceea ce se dorește în final.

Deja se pot întrevedea câteva utilități ale acestor aparate. Gândiți-vă de pildă la butelia de aragaz clasică, în caz că unii mai aveți așa ceva pe acasă. Acolo gazul este presurizar, iar dacă deschideți supapa și deșurubați capacul buteliei, iese cu putere. Evident, el a fost introdus folosind un astfel de aparat de comprimare. Dar poate că butelia este un exemplu prea extravagant. Tubul cu spray de țânțari vă sună mai cunoscut? Sau spray de cameră, sau odorizant personal, sau spună de ras? Același principiu, al unei substanțe gazoase aflate la mare presiune (chiar dacă la niște proporții reduse).

Evident, compresoarele au și întrebuințări la scară mare, industrială. Vă puteți gândi la cabinele unor aeronave, care trebuie presurizate pentru ca la altitudini mari piloții să nu întâmpine diverse probleme anatomice (cum ar fi dureri de cap, vomă, curgerea sângelui din urechi, nu știu, speculez și eu). Sau la combustibilul necesar unor astfel de aeronave, aflat și el sub presiune. De fapt, clasicul balon (zepelin) nu conținea și el heliu, care îl făcea mai ușor decât aerul? Submarine, rafinării petroliere și exemplele pot continua.

Așa că da, încă un cuvând pe care l-am privit ca aterizat de pe Lună când am dat peste el dar care mi s-a revelat ulterior ca fiind atât interesant cât și ușor de înțeles. Sper că și pentru voi.

Misterul diamantului Hope

Unul dintre motivele principale ale folclorului universal se referă la dubla fațetă sau pericolul pe care îl prezintă bogățiile rare ale planetei noastre. Este și cazul diamantului Hope („speranță” în limba engleză), una din cele mai spectaculoase pietre prețioase, de mărimea unui ou de porumbel și având culoarea albastră, despre care se spune că ar fi blestemată. De ce a primit acest epitet? Să descoperim împreună, mergând pe firul legendei.

Cu câteva secole în urma, un comerciant de bijuterii francez pe nume Jean-Baptiste Tavernier a intreprins o călătorie în India. De acolo, se spune, a furat o nestemată albastră - un diamant masiv, ce cca 115 carate - luând-o cu el în Franța. Bijuteria se afla pe fruntea sau capul unei statuete hinduse, înfățișând-o pe zeița Sita, și era protejat de un blestem. Odată furat, o soartă crudă s-ar fi abătut asupra oricărui om ce-l va atinge. Iar prima lui victimă a fost tocmai Tavernier, despre care există relatări că a murit sfâșiat la drumul mare de câini sălbatici, după ce a vândut diamantul.

Noul posesor al pietrei, regele Louis al XIV-a, a decis în 1673 s-o șlefuiască pentru a-i îmbunătăți strălucirea. Diamantul a trecut astfel prin prelucrări și ornări succesive, ajungând la regele Louis al XVI-ea și la soția lui, Maria Antoaneta. Aceștia și-au pierdut în timpul domniei cea mai mare parte a popularității iar în final au căzut victime ale Revoluției Franceze și au murit executați public.

În momentul capturării lor, diamantul (alături de celelalte bijuterii pe care le aveau) a fost confiscat și plasat în depozitul regal. A fost însă sustras de acolo de un grup de hoți, împreună de alte giuvaieruri. Deși mare parte din ele au fost recuperate ulterior, diamantul Hope nu a mai fost găsit. Se zvonește că un bijutier a încercat să-l taie pentru a-i schimba forma dar i-a fost furat chiar de către fiul lui, și până la urmă s-a sinucis.

A reapărut în Londra anilor 1812, la un comerciant pe nume Daniel Eliason, acesta fiind cel mai vechi moment din timp de unde putem fixa cu certitudine istoria acestui diamant. O să vă scutesc de parcursul urmat, deoarece puteți citit aceste detalii inclusiv pe Wikipedia. Pe scurt, trecând de la un posesor la altul, Hope a ajuns în cele din urmă la bijutierul american Harry Winston, care la presiunile lui George Switzer l-a donat în anul 1958 institutului Smithsonian. Astăzi el se află expus la unul din muzeele acestui institut.

Cât este adevăr și cât este mit din toată această poveste? Nimeni nu poate spune cu certitudine. Este de presupus că aura de mister din jurul diamantului a fost măcar pe alocuri exagerată, date fiind valențele pietrei. Ca să înțelegeți la ce ne referim, Hope are astăzi 45.5 carate. Pentru comparație, la Royal Diamonds, un magazin ce comercializează verighete și inele cu diamant, un inel din aur alb de numai 18 carate, cu rubine de 0,90 carate și diamante de 0,40 carate, ca cel din imaginea de mai jos, costă undeva la 6400 lei.

Dar este adevărat că pe lângă diamante conține rubine, nici aurul alb nu-i de lepădat iar prelucrarea se face în ateliere din Londra. De către magicieni albi care-i conferă inelului o aură protectoare și binefăcătoare.

În concluzie, nu toate bijuteriile de calitate sunt nefaste. Exceptând, desigur, faptul că pentru a le cumpăra, trebuie uneori să facem o gaură în buget. Poate că nici cu diamantul Hope lucrurile să nu stea cu mult diferit. În fond, toți oamenii care au trăit în anii 1800 au murit între timp, fie că l-au purtat la gât sau nu...

Regizorul propriilor tale filme de acțiune

Poți fi chiar tu. Dar trebuie să îndeplinești două condiții. Iar explicându-le, vei înțelege fără îndoială și la ce mă refer cu mambo-jambo-ul din titlu, care poate deocamdată ți se pare destul de criptic.

Prima condiție este să ai o viață ce implică pe alocuri acțiune. De exemplu, să fii schior, ca individul din imaginea anterioară. Sau săritor cu parapanta, biciclist, motociclist, pasioant de raliu și lista poate continua. Și pentru că am intrat oficial în iarnă, să mergem pe varianta cu schiorul. Încă nu avem zăpadă, dar o să vină și ea, la fel concediile. Și atunci, îți iei schiurile în spinare și te avânți pe cel mai înalt pisc, de unde îți dai drumul asemenea vulturului în picaj. Ce poate egala senzația pământului (zăpezii) ce se deplasează cu o viteză amețitoare sub tine? Dar, cum ziceam, merge și dacă ești simplu șofer.

Totuși, vacanța va trece și te vei reîntoarce la viața ta obișnuită. Desigur, vei rămâne cu amintirile, dar ele sunt doar ale tale. Și se vor estompa gradat. N-ar fi frumos să poți filma întreaga ta cursă pe panta de zăpadă? A doua condiți este să ai o cameră pentru așa ceva. Pe care să o montezi cumva pe cască, sau pe costum (există camere speciale ce pot fi montate astfel) și să filmezi toată scena. Dacă tatăl meu ar fi fost schior, mie mi-ar fi plăcut să intru în pielea lui, prin intermediul unui clip, fie și numai pentru câteva minute.


Multă vreme am crezut că aparatele GoPro sunt cele mai bune camere de acțiune. Poate și datorită modului inteligent de a se promova, după cum reiese și din clipul de mai sus. Au o grămadă, inclusiv cu filmări ale unor parașutiști. Unele sunt spectaculoase. Dar se pare că au și ele lipsurile lor. Pe www.actioncamera.ro de exemplu, un magazin pentru fix așa ceva, scrie:

Cel mai nou model GoPro Hero4 Black Edition este aici. Camera se adreseaza utilizatorilor interesati de cea mai buna calitate video disponibila pe o camera de actiune si sunt mai putin interesati de celelalte caracteristici pe care trebuie sa le aiba un actioncam: durata de viata a acumulatorului, aerodinamicitate, telecomanda.usurinta in utilizare.

Deci au calitate excelentă dar nu țin foarte mult la filmat. Pentru o durată de câteva ore, îți recomandă Drift Ghost-S sau HD Ghost. Indiferent de care îți iei, trebuie să scoți niște bani din buzunar. Pentru că nu sunt identice cu gioarsele de pe piață de la ruși. Calitatea costă. Sau, dacă ții la bani, îți poți lua o cameră simplă, cum și-a luat colegul meu de serviciu de la eMag.

Pe de altă parte, dacă tatăl meu ar fi fost schior, mi-ar fi plăcut să văd zăpada ce-i fuge sub picioare în cele mai fine detalii...

Jocuri educative pentru cei mici

În mod cert, a educa un copil e una din cele mai solicitante sarcini pe care le poate avea cineva. Comuniștii au încercat asta timp de 45 de ani, prin impunerea unor reguli draconice (îmi povestea mama că nu aveau voie să iasă în oraș nici măcar duminica fără aprobare de la diriginte; de decolteuri, piercinguri sau tatuaje nici nu încape discuție). Și nu a funcționat. După '89, libertinajul a explodat pur și simplu, asemeni unui big bang social, ca o reacție la condiționările precedente. Și de atunci e în continuă expansiune.

Astăzi e mai dificil ca oricând să-ți educi copilul, fie în sensul unui cod etic și moral, fie insuflându-i setea de carte. Unii părinți au decis să-și lase orodul în voia lui, în virtutea noului curent, al libertinajului. În fond, ce probleme ar putea să aibă la școală, când iată, știe să intre pe internet, are cont pe Facebook, ba o rupe destul de bine și în engleză, lucruri pe care noi, ca părinți, nu le știm? Doar că odorul nu stă pe internet să se educe, ci se uită la filme porno și joacă tâmpenii toată ziua. Mă uitam cu mirare în campania electorală la declarația doamnei Gabriela Vrânceanu Firea, cum că Iohannis nu poate fi un președinte bun pentru că nu are copii. Și mă întrebam ce o califică pe dânsa ca mamă, afară de faptul că a procreat. Cât de mult s-a ocupat de creșterea și educația băiatului ei, care și-a picat anul acesta bacul cu 2 sau 3 la română?

Așa că nici laxitatea exagerată nu funcționează. Mai ales în condițiile trendului general de azi și al modelelor pe care ni le propune mass-media.

Iar acum, după această introducere, pentru că rândurile de mai sus sunt doar introducerea, să trecem la subiectul nostru. Între atâtea magazine online cu articole pentru copii, cuiva i-a venit ideea să strângă sub aceeași umbrelă cât mai multe jocuri educative. Și a deschis un site de unde se pot comanda diverse jocuri de acest tip, grupate pe categorii. De exemplu, există o pagină cu jocuri logice de tip puzzle, ce stimulează inteligența și memoria vizuală, o pagină cu jocuri creative, ce pot dezvolta latura artistică, o pagină cu jocuri aplicate unui anumit domeniu (limbă, matematică, logică) etc.

Din ce se vede, site-ul funcționează ca orice magazin online care se respectă, preluând și livrând comenzi în timp scurt, returnând banii sau schimbând produsul care nu vă convine fără să comenteze, ba chiar suportând dobânda de la bancă în caz că luați pe credit, deși nu-mi închipui neam pentru ce v-ar trebui credit să cumpărați jucării de acolo, având în vedere că am văzut unele și la prețuri de 12 lei, iar firma oferă promoții, discounturi, puncte de fidelitate și alte asemenea bonusuri care le pot face și mai ieftine.

Desigur, acest site nu reprezintă soluția mirobolantă la rata actuală de absolvire a bacului, soluție a cărei tratare depășește cadrul articolului de față. Dar este o inițiativă ce merită promovată. Pentru că una din legile naturii este joaca. La fel cum există gravitație, la fel cum Pământul se rotește într-un anumit sens în jurul axei lui, copiii se joacă. Numai că Pământul la un moment dat își va schimba sensul de rotație, așa cum face în mod regulat la intervale mari de timp. Nu știați asta? Păi poate nu v-ați ales jocurile potrivite când erați mici. Deci nici măcar polaritatea magnetică a planetei nu e bătută în cuie. Dar copiii vor continua să se joace atât timp cât vor exista oameni. Iar părinții lor, adică voi, veți continua să le cumpărați jucării, no matter what. Și atunci, dacă tot faceți asta, de ce să nu le cumpărați ceva care să-i ajute și stimuleze pozitiv?

În titlul site-ului scrie: „educația începe prin joacă”. Și de data asta, s-ar putea să funcționeze.

Afaceri inteligente cu mobilă

Mai demult am văzut un reportaj la televizor despre o tipă pasionată de lemn. Femeia și-a deschis o mini-afacere: recondiționa mobilă veche. Mai exact, dacă aveai o masă pe care n-o mai foloseai, un scaun cu un picior rupt de care voiai să te dispensezi etc, să zicem în casa de la țară a bunicilor, ea ți le cumpăra. După care le recondiționa. Asta include tratarea cu anumite soluții, reparații, șlefuiri, vopsit, lăcuit etc. La final, scaunul arăta ca unul de epocă, proaspăt cumpărat dintr-un magazin cu mobilă de lux. De vândut, îl vindea în străinătate, obținând un profit excelent. Destul de inventiv, nu?

Dar tipa respectivă nu-i singura care activează pe nișa asta. Firma save mob de exemplu face același lucru, doar că pentru voi. De ce să vindeți mobila veche iar alții să facă profit de pe urma ei când o puteți avea înapoi, recondiționată, la un preț mai prietenos cu buzunarul vostru decât v-ar costa o mobilă nouă?

Avantajele sunt multiple. În primul rând, prin recondiționare mobila este practic reînnoită, reparată și o puteți din nou utiliza la parametrii ei din fabrică. În fond, ce este o piesă de mobilier nouă dacă nu rezultatul unui proces de transformare a unui material lemnos într-un obiect util? În cazul recondiționării, voi aveți deja materialul adus la forma dorită, așa că procesul de transformare a lui se reduce semnificativ, iar costurile sunt și ele reduse. Adică de ce lemnul din pădure ar fi o sursă mai bună decât lemnul pe care deja îl aveți în masa sau dulapul vechi?

Dar aici mai e o chestie. Astăzi mobila uzuală se face din pal melaminat. Ori e foarte posibil ca mobilierul din casa bunicilor să fie din lemn masiv, adică lemn pe bune. Obțineți, așadar, un dulap care 1) este din lemn, nu din placaje și rumeguș presat; 2) deși arată ca nou, are forma și modelul unui dulap de acum o sută de ani, iar astăzi mulți își fac la comandă așa ceva și 3) vă costă mai puțin decât o mobilă de duzină din magazinul de peste drum.

Iar faptul că reprezentanții Save Mob se deplasează la om acasă și îi oferă o estimare inițială gratuită, plus transport ulterior pe banii lor, nu pot decât să gireze pentru seriozitatea, profesionalismul și pasiunea investită de ei în salvarea mobilei voastre. Este cel puțin impresia cu care am rămas după ce le-am vizitat pagina de Facebook, de pe care am preluat și aceste imagini.

Mi-am luat BAC-ul, am net, mă angajez ca traducător!

A devenit un fel de laitmotiv engleza asta, mai ales pe net, mai ales la tânăra generație. Toată lumea o dă acum pe englezisme, toți o rup în fraze britanice sau americane, iar dacă iei la întâmplare câteva profiluri de pe BestJobs, sunt destul de sigur că vei găsi la majoritatea limba engleză ca un fel de a doua natură a respectivului. Mai toți o știu vorbi și scrie corect.

Ceea ce e destul de amuzant, că unii dintre ei nu știu scrie corect în română. Vezi cratime lipsă, i-uri în plus, â la început de cuvânt șamd, dar ei știu engleză. Lăsând asta la o parte, chiar dacă ești unul dintre cei care cunosc foarte bine subtilitățile acestei limbi, sau a alteia, pentru că de exemplu ai studiat-o la școală, nu te poți evalua corect decât atunci când ajungi în mijlocul vorbitorilor nativi ai acelei limbi. Îmi zicea recent un prieten pe Facebook că avea impresia că e fluent în engleză, până când s-a mutat peste ocean.

Dizertația de mai sus e utilă în contextul în care unii „fini cunoscători ai limbilor străine” vor să se apuce de traduceri online. Că există perspectiva asta, poți deveni un freelancer pe nișa traducerilor, cunosc chiar două blogărițe care traduc cărți pentru diverse edituri. Și deci, te-ai gândit să te apuci și tu. Ei bine, am niște vești nu tocmai bune pentru tine. Cât timp îți dau calificative prietenii, este ok. Problema apare când cineva trebuie să te plătească pentru prestație.

Spre a ilustra unde se plasează un asemenea traducător-aspirant, puteți intra pe Academia de traduceri, care oferă servicii specializate în acest domeniu. Primo, în spatele acestui site se află o firmă, cu un sediu real. Secundo, firma lucrează/colaborează cu peste 300 de traducători. Lucru de înțeles dacă avem în vedere că respectivii se angajează să traducă documente din și în orice limbă. Mărturie stau sutele de mii de contracte încheiate, unde vedem nume ca Omniasig, Enel, Lukoil. Dacă tu, dragă aspirantule la contracte de traducător, ai avea de ales între ei și tine, pe cine ai alege?

Cât despre finețuri de tipul adaptărilor, exprimărilor cât mai potrivite ale unei fraze într-un context dat, traducerilor de expresii sau de jocuri de cuvinte, nici nu mai are rost să detaliez.

A fost odată ca-n povesti
A fost o vreme,
Din rude mari împărătești ,
O fată foarte frumoasă.

Ea a fost părinții ei
Și mândria - n toate ,
Ca Fecioara între sfinți
Și luna între stele.

Textul de mai sus reprezintă primele două strofe din Luceafărul, traduse cu Google din română în engleză și apoi invers. Având în vedere că vorbim de o mașină, care livrează rezultatul instantaneu, cu costuri zero, și că Eminescu e unul dintre cei mai dificil de tradus poeți români, eu zic că e destul de bine. În mod cert va satisface pretențiile unui curios sau ale unui angajat care trebuie să bifeze pentru job că s-a documentat și a citit cutare material. În timp ce o persoană serioasă care are nevoie de un act oficial, va apela la serviciile unui specialist.

Din aventurile unui șofer

Titlul este generic, deoarece nu sunt șofer. Nici de meserie, nici de ocazie. Dar am cunoștințe și amici care sunt. Mergeam cu ceva timp în urmă „la județ”, când m-a luat în mașină un fost coleg de generală, pe care nu-l văzusem de mult și de a cărui viață nu mai știam nimic. Din vorbă în vorbă, l-am întrebat ce face, cum o mai duce. Era cu o mașină mare, deci evident era șofer. I-am cerut detalii despre job: făcea drumuri prin țară.

Destul de obositor, am zis eu, în plus cu anumite riscuri. De exemplu, ți se defectează ceva la mașină, ce faci? l-am întrebat. Rămâi în pană undeva într-un vârf de munte, noaptea în weekend, departe de casă. Te descurci, mi-a zis el. Dacă nu poți rezolva, suni la cineva să te tracteze. Normal, avea dreptate.

Adevărul e că eu nefiind în temă, nici nu m-am interesat. Dar se pare că lucrurile nu sunt deloc complicate. Gândindu-ne puțin, orice electrician va avea la el o trusă cu instrumentele de bază din domeniul lui, nu? La fel, dacă circuli cu mașina foarte mult, ai în agendă niște numere de telefon utile. Plus un GPS, plus acces la net (cel puțin pe mobil), astfel încât poți să ieși din încurcătură rapid.

Nu numai șoferii sunt puși la punct cu tot ce le este necesar, și firmele au mai nou site-uri, unde pun la dispoziția oricui datele de contact, descriu ce servicii oferă etc. Și astfel se face că dacă rămâi în pană pe raza capitalei, sau ai nevoie din varii motive de o tractare, intri de exemplu pe pagina cu tarife de la alotractari.ro și îți calculezi costul total înainte de a-i suna. Ceea ce e foarte mișto, că îi poți alege nu doar fiindcă ți i-au recomandat X și Y, ci pentru că vezi că sunt mai ieftini.

Și am zis București, pentru că acolo își are sediul firma AloTractări, și tarifează preferențial în capitală. Dar din harta de mai sus se poate constata că practic îi poți suna din aproape orice județ al țării. Având în vedere că oferă și service auto la fața locului, asistență tehnică sau chiar închirieri de mașini, s-ar putea zice că practic, oriunde ai face o pană mai serioasă, ai spatele asigurat.

Dar, desigur, ar fi și mai bine să nu faci pană deloc. Ceea ce vă doresc și dvs.

Utile la casa omului

Acum câteva săptămâni, o prietenă virtuală pe nume Dana posta pe pagina ei de Facebook cum că se auto-exilase din apartamentul mamei ei. :) Adică, mama ei plecase în concediu nu-știu-unde, și urma să revină abia peste 5 zile. În timpul ăsta, Dana rămăsese însărcinată să-i dea de mâncare și să aibă grijă de pisica mamei, și ca atare intra aproape zilnic în apartamentul ei, în acest scop. Problema e că ușa de la intrare avea o yală specială, din aia care se închide automat când tragi ușa după tine. Și, la un moment dat, Dana a ieșit din apartament uitând cheile înăuntru, și aia a fost. A rămas blocată afară.

Cum 5 zile e mult pentru o pisică, mai ales că ne putem imagina că trebuia schimbat și nisipul din litieră, săraca Dănuța a întrebat disperată pe Facebook dacă știe vreunul din prietenii ei de unde să ia un lăcătuș, sau cum să facă ca să ajungă din nou în casă. :) Din păcate, la data respectivă nu prea am știut ce să-i zic. Dacă m-ar fi întrebat astăzi, probabil i-aș fi dat adresa servicii247.ro, și s-ar fi descurcat ea mai departe.

Adresa este a unui site care cu asta se ocupă, cu a te scoate din tot felul de belele. În primul rând, te pot servi cu un instalator, care să-ți rezolve diversele probleme legate de apă: robineți care nu se închid bine, apă care continuă să picure și să-ți învârtă ceasul de la apometru, sau poate să le curgă vecinilor de sub tine, țevi blocate rezultând în calorifere ce nu (se) mai încălzesc sau în toaleta care nu mai evacuează cum trebuie în momentul când tragi apa, etc.

Sau poate ți s-a ars o priză, ori ai o problemă cu instalația electrică din casă, care nu mai funcționează cum trebuie. Că un bec hai că îl schimbi ușor, la fel o siguranță. Dar dacă s-a produs undeva un scurt-circuit, ori ai pățit alt necaz, sau pur și simplu vresi să-ți tragi lumină și în altă cameră, că de exemplu locuiești la casă și te modernizezi, îți extinzi locuința, în aceste cazuri nu mai merge să te joci singur cu curentul. Că mno, te poți curenta. Din nou, apelezi la un specialist. Firma respectivă oferă și astfel de servicii.

Și dacă tot am pomenit de lucrări la casă, poate cu ocazia extinderii sau construcției unei noi camere vrei să o și zugrăvești, să-i montezi o ușă, făcută după pofta inimii tale. Stai liniștit, cei de la Handyman au în dotare și zugrav, și tâmplar. Doar să le dai de știre, și vin să te servească. Și pentru că tot am pomenit de yale stricate, da, au și lăcătuși. O meserie destul de puțin răspândită azi, pe vremea lui Ceaușescu auzeai de ei peste tot dar acum îi găsești mai dificil.

Dana fiind bucureșteancă, firma fiind din București, probabil ar fi rezolvat-o rapid. Până la urmă am înțeles că a ajutat-o un vecin drăguț, care i-a spart ușa. Nu-i mare pagubă. Însă ideea rămâne: să îți faci o listă cu 7-8 site-uri, firme sau numere de telefon utile, în caz că se strică ceva. Sau ai nevoie de ceva. Că de obicei, atunci când se strică nu găsești pe nimeni să te ajute.

Setca și undița, două instrumente ale unui alt tip de om

Cu mulți ani în urmă, omul își procura hrana vânând și pescuind. Astăzi aceste două activități au devenit mai mult un hobby. Demult, pe când eram mic, tata a cumpărat niște undițe și, pentru o anumită perioadă, am fost pescar amator. Am avut chiar carnet, cu toate că eram minor. Ne-am dus de câteva ori pe malul Someșului, râu ce trece prin orașul meu, și am pescuit. Vorba vine. Că de prins, am prins puțini pești, și aceia mici. Noroc că am urmat o școală după aceea; în mod cert, n-aș fi putut trăi din această activitate.

Am însă un coleg de muncă pentru care pescuitul e principala lui pasiune. Și din ce îmi mai povestește, înțeleg că pescarii serioși folosesc plase și setci de calitate, undițe scumpe, momeli specifice tipului de pește pe care vor să-l prindă, pescuind în anumite zone - în care au șanse maxime de a prinde ce vor ei, în funcție de sezon, dacă a plouat sau nu etc. Adică e un fel de știință și asta, sau o artă, implicând atât instrumentar de calitate (ca în orice domeniu unde ești serios) cât și cunoaștere, simultan practică și teoretică. În lipsa acesteia din urmă, apar știri cu braconieri decedați fiindcă au vrut să curenteze peștii dintr-un lac și au murit și ei electorucați. Mare-i grădina ta, gen.

Pescarii sunt, probabil, printre cei mai calmi oameni din univers. Trebuie să fii calm pentru a putea sta liniștit ore în șir în așteptarea unei mușcături. Ei par exponenții unei alte lumi, în iureșul nostru de zi cu zi, dat pe repede-înainte, în care nu ai timp nici să respiri. Și poate tocmai ăsta e motivul pentru care sportul e unul tipic masculin. Că femeile nu prea au răbdare, sau nu prea se pot abține să rămână tăcute pentru o lungă perioadă de timp.

Dar tot pescarii, alături de vânători, sunt principalii protagoniști ai unor glume și ironii pe seama exagerărilor pe care le fac uneori în legătură cu ce au prins. Și pentru că tot am zis de glume, o să închei cu un banc.

Cică prinde Bulă peștișorul de aur, care îi spune: „Dacă mă arunci în apă, îți îndeplinesc o dorință”. Că era peștișor mai mic, de criză, cu o singură dorință. Bulă, mare activist pentru drepturile omului, scoate o hartă a Europei și o întinde pe nisip: „Uite dragă peștișorule, aici e Ucraina. Fă te rog să-și retragă Putin toți militarii din ea!” „Măi Bulă, nu se poate așa ceva, implică să schimb destinele a mii de oameni, să alterez cursul istoriei, e foarte dificil. Alege și tu ceva mai personal. Nu ai o dorință simplă, doar pentru tine?” Atunci Bulă împăturește harta și scoate de la piept o poză cu soția lui: „Fă te rog ca nevasta mea să devină frumoasă!” Peștișorul se uită la poză, se scarpină în cap, se gândește, și într-un final zice: „Ia mai scoate puțin harta aia cu Ucraina!”

Apropo de unele motive care te pot împinge să-ți petreci orele pe malul apei, departe de casă. 

De la pământ la cer

Cele două planuri sunt simbolice. Pământul este spațiul în care locuim aproape toți. Sus de tot, în stratosferă, începe domnia celuilalt plan, celest. Este vorba de pătura oamenilor bogați, acolo aerul este mai rarefiat dar, se zice, mai bun pentru sănătate. Între cer și pământ, între oamenii bogați și oamenii săraci, între plebe și elită există un mare vid. Noi nu cunoaștem cerul și rareori privim în sus. Viața de zi cu zi ni se pare absolut normală.

Ce mi-a generat aceste gânduri profund-filozofice? Faptul că am văzut imagini cu unul dintre cele mai mari centre de evenimente din București, cum se auto-denumește, respectiv Ambasad'Or. Și care arată superb. Și când l-am văzut, primul gând ce mi-a răsărit în minte a fost că în mod cert, el se adresează oamenilor cu bani. Posibil afaceriștilor, politicienilor etc. Pe de altă parte, trebuie să existe și un spațiu care să-i servească pe acești oameni, dispuși să plătească suplimentar pentru calitate, opulență, exclusivitate și lux. Un lux de care, în cuvintele de pe site-ul lor, nu poți scăpa așa de ușor.

Ce se poate face acolo? O nuntă. Sau o organizare botez, ori de ce nu, logodnă. O petrecere cu invitați. Loc ar fi cam de o mie de suflete, ni se precizează. Practic, Ambasad'Or poate găzdui orice recepție sau eveniment cu până la o mie de persoane, dintre cele mai pretențioase. Merg aici, evident, și seminariile, conferințele pe diverse teme ori întâlnirile oamenilor politici.

Imaginile acestui local, din exterior și interior, pe care de altfel le puteți admira și voi accesând linkul de mai sus, m-au frapat într-o anumită măsură, contrastând cu impresia mea de ansamblu asupra clădirilor Bucureștiului. Și m-au făcut să mă gândesc că există două lumi: cea de jos, a noastră, și cea de sus, a celor care își permit. Care îți permit, de exemplu, să nu aștepte un an până se eliberează un restaurant unde să-și poată face nunta. Care își permit să fie sănătoși, pentru că nu cumpără toate produsele alimentare cu chimicale pe care le mâncăm noi. Care își permit să cumpere calitatea.

Așadar, dacă ești o Ileană Cosânzeană - prințesă plină de aur și stil, ori te simți un Făt-Frumos dornic de a-ți impresiona aleasa și de a rupe cu această ocazie gura târgului, iată un mod practic în care o poți face, închiriind acest centru pentru una sau mai multe nopți. Caz în care party fericit! Iar nouă, celor rămași, ne rămâne posibilitatea de a admira pozele. Eventual, chiar ale tale.

Energie și libertate

Nu știu dacă ați observat, dar evoluția științei pe această planetă a urmat o curbă foarte interesantă. Acum câteva sute de ani, știința practic a explodat, ducând la apariția motorului cu aburi, a mașinilor ce înlocuiau clasicele trăsuri (și care erau privite pe atunci ca o invenție necurată), a fizicii atomice, care sigur că a avut implicații și în rău (prin crearea de arme nucleare) dar și în bine (centrale nucleare de producere a energiei). În ritmul în care au avansat lucrurile, te-ai fi așteptat ca în anul 2000 să avem deja inteligență artificială și să ne fi rezolvat orice griji sau probleme materiale.

Dar nu! În mod foarte ciudat, lucrurile s-au cam oprit la un anumit nivel, sau avansează cu încetinitorul. Exceptând anumite domenii precum internetul și tehnologia (gadgeturile, calculatoarele etc), care ne țin și mai mult conectați într-o lume virtuală și într-un fel iluzorie, în celelalte domenii viața noastră nu a devenit semnificativ mai ușoară. În continuare ne încălzim cu gaze, mergem pe șosele cu petrol (benzină sau motorină) și dăm o grămadă de bani pe factura de curent. De ce, și mai ales cine are interesul de a ne frâna progresul în aceste direcții? Evident, cei care au de câștigat din consumul acestor produse brute, și care le extrag/comercializează.

Din aceste motive, nu pot decât să recomand călduros site-uri și mărci precum calduravie.ro, ce propun panourile solare ca alternative viabile la metodele clasice de obținere a energiei electrice. De ce să plătești o grămadă de bani pe curent, când poți avea propria ta sursă de energie liberă, acasă la tine? Desigur, unii ar putea argumenta că nu există energie liberă. Și ar avea dreptate. În fond, celulele fotoelectrice nu fac decât să convertească radiația solară într-o altă formă de energie, deci nu există energie liberă propriu-zisă în univers, totul e transformare. Diferența față de energia convențională este că Soarele constituie practic o sursă inepuizabilă de radiație și lumină, în timp ce resursele planetei sunt limitate și tot mai costisitoare.

Tehnologia panourilor solare are deja câțiva ani de experiență la activ, mai ales în străinătate, din ce știu. Practic, se instalează pe casă niște panouri mari, plasate în așa fel încât să primească cât mai multă lumină solară. Aceasta e apoi convertită în energie, ce poate încălzi boilerul, oferi curent etc. Evident, eficiența conversiei depinde de anotimp, cerul senin sau noros, zi sau noapte, dar făcută cu cap, am înțeles că poate aduce economii însemnate la factura de curent. Fiind un domeniu mai puțin familiar, ar fi nevoie să consultați un specialist înainte de a investi în el. Și, dacă tot vorbim de energie liberă, ce ar fi mai frumos decât consultații oferite gratuit? Unde? Chiar pe site-ul spre care am pus link, consultanța este gratis.

Mulți dintre noi privim aceste tehnologii ca fiind ciudățenii excentrice, lipsite de substanță sau seriozitate, pe care nu te poți baza. Suntem încă în faza celor de acum o sută și ceva de ani, cărora le era frică de mașini și preferau în continuare să se deplaseze cu carul și căruța. Cu timpul, eu sper că vom vedea tot mai multe astfel de alternative avangardiste, care să ne facă viața mult mai frumoasă și ușoară. Și că omul va deveni tot mai liber. Site-uri ca cel de acum, CalduraVie.ro, stau mărturie că procesul deja a început.

Despre mașini, muncă și pasiune

Am citit recent un sfat înțelept de genul să ne urmăm visele, angajându-ne într-un domeniu de care suntem pasionați, și atunci nu va trebui să lucrăm nicio zi din viața noastră. Asta, evident, deoarece munca nu ni se va părea deloc o corvoadă, pentru că facem ceea ce ne place. Așadar, urmează-ți visele sau o să ajungi să lucrezi 8 ore pe zi pentru cineva care și le-a urmat. Aici fiecare cititor își poate pune o întrebare pentru el: cât de mult a reușit în direcția asta, cât de departe a ajuns cu împlinirea viselor și câtă satisfacție îi oferă locul de muncă? De fapt, sunt trei întrebări retorice.

Din câte-mi aduc aminte, prima mea tentativă de serviciu serios, adică de lungă durată, a fost la un magazin de piese auto. Magazin nu service, că nu știu mecanică și nici nu cred că mi-ar fi plăcut. M-am prezentat la patron, care pusese un anunț de angajare unde specificase că-i vorba de muncă de birou, se cer cunoștințe de operare PC etc, și mi-a zis să vin a doua zi de dimineață, să văd despre ce-i vorba. A doua zi la 8 sau 9 eram acolo.

Nu știu dacă toate magazinele de profil sunt la fel, dar la magazinul respectiv era o nebunie. Sau nebuneală. Să vă explic. Să zicem că ai o mașină, fie Dacia, fie Skoda, fie Volkswagen, fie ce-o fi. Sigur, dacă ți se strică o piesă la ea, vei căuta piese de Dacia sau ce marcă este. Dar problema e că fiecare brand are mai multe modele (ex: Passat, Golf, Polo, Tiguan) iar fiecare model are mai multe submodele și variante. Din ani diferiți. Și motoare de tip diferit. Te apucă groaza, că o bucșă (sper că scriu corect) pentru motorul cutare modelul cutare mașina cutare nu mai potrivește și la alt model, sau alt motor, chiar dacă-i tot Dacie. Și caută exact piesa pentru fix tipul de mașină al clientului, plus că poate unele mașini sunt scoase din uz, și vezi ce se potrivește, și nu greși, că dacă o comanzi și nu-i bună rămâi cu ea, și în timpul ăsta îți mai intră un client că vrea cutare și altul că ce feluri de uleiuri de motor aveți.

În sinteză, multă hărmălaie, multă bătaie de cap, multă migală. Da, salariul ar fi fost motivant. Și da, între timp lucrurile s-or mai fi schimbat în bine. De exemplu, acum găsești furnizori online de piese auto pentru diverși producători de autovehicule. Dacă să zicem ai un Volkswagen, intri pe sto auto official și știi că acolo găsești piese originale exclusiv pentru Volkswagen. Chiar și așa: de ce te-ai angaja într-un domeniu care nu te atrage de nicio culoare, lucrând 8-10 ore pe zi și sâmbăta cu program scurt, când îți poți căuta altceva? A doua zi nu m-am mai prezentat la acea firmă. N-a fost pentru mine.

Astăzi lucrez într-un domeniu pliat pe cunoștințele și tipologia mea, care nu-i deloc obositor. Și sunt mai mult decât mulțumit. În schimb, datorită dificultăților cu care ne confruntăm și a situației deplorabile a economiei din România, mulți tineri ajung să-și facă veacul în domenii spre care nu au deloc înclinație. Că așa au vrut ei să-și facă destinul, este treaba lor. Dar performanțele și calitatea muncii prestate de ei vor fi reduse. Iar când aceste domenii sunt de interes general, cum este cazul sănătății sau al educației, asta ne va afecta pe toți.

Nopți albe la mare

Am întâlnit-o într-un concediu la mare. Eu eram singur, proaspăt ieșit dintr-o relație. Ea era barmaniță, la un local select din stațiune. Superbă, cu păr negru, cu ochi căprui, cu trăsături asiatice. Nu-mi dădeam seama foarte bine de naționalitatea ei. Mi-a servit o salată cu legume, după care s-a îndepărtat, aruncându-mi o privire pe furiș. Am invitat-o la masă, invitație onorată mai spre seară, când a rămas ceva mai liberă. Voiam s-o întreb din ce țară e, de cât timp se află în România, dar subiectele acestea erau tabu. Am crezut că o face pe misterioasa, și nu am insistat.

A fost dragoste la prima vedere. A doua seară ne plimbam pe plajă, în lumina roșie amurgului, mână în mână, ca doi îndrăgostiți. Nu puteam vorbi foarte multe cu ea, deoarece nu vorbea bine românește. Și cred că nici nu îi plăceau discuțiile. Prefera, în schimb, să îmi vorbească din priviri, sau din atingeri. Părea sfioasă dar simultan inițiatoare. Uneori, când stăteam pe nisip, se așeza cu capul pe pieptul meu și rămânea așa, minte în șir. Aveam senzația că își plânge o durere numai de ea știută. Cert este că nu se plia deloc pe modelul iubitei cicălitoare cu care eram atât de obișnuit. De fapt, nu se mula pe niciun model știut de mine.

Deși ne-am plimbat împreună și ne-am sărutat încă de la început, abia după o săptămână a fost de acord să trecem la pasul următor. Nu voi uita niciodată seara aceea. M-a invitat la ea. Avea o locuință simplă, dar curată și mobilată cu gust. De cum am intrat, am simțit o mireasmă plăcută și foarte suavă, pe care nici acum nu-mi explic cum o producea sau ce parfum folosea pentru asta, deoarece n-am văzut nicăieri măcar un bețișor parfumat. Mi-am dat jos haina și am început să o sărut. M-a luat de mână și m-a dus în baie.

Ca și restul locuinței, baia era în esență simplă, dar aranjată cu mult gust. Gresia și faianța erau în tonuri extrem de calde. Pe perete, prosoape de culori verde, roșu și mov, superbe, și niște halate cu modele orientale. Niciodată nu am văzut halate baie la fel de frumoase. Am făcut duș împreună, după care ne-am îndreptat spre dormitor. Acolo, m-a întins pe pat și și-a adus o cutie cu niște uleiuri parfumate. Mi-a dat jos halatul și a început să mă maseze.

Am părăsit-o la sfârșitul celei de-a doua săptămâni, fără ca măcar să știu cum o cheamă. De număr de telefon sau alte date de contact nici nu a putu fi vorba. Peste o lună, îmi făceam din nou treabă ca să trec prin stațiune, în weekend, special ca s-o văd. Încă era cald afară, o vară târzie, în primele zile ale lui septembrie. M-am dus prima dată la locuința ei, dar acolo era o altă persoană. Am mers atunci la restaurant, dar patronul mi-a zis că plecase, la scurt timp după ce dispărusem și eu din peisaj.

N-am mai întâlnit-o niciodată. Uneori, îmi vine să cred că totul nu a fost decât un vis. Doar amintirea unor buze fine, a corpului ei mulat pe al meu, a halatelor aruncate lângă noi și a parfumului special care îți inducea parcă o stare de transă îmi confirmă că a fost ceva real.