Ponturi în promovarea unei afaceri mari

Una din curiozitățile mele intime și personale pe vremea când eram mai mic a fost legată de clipurile publicitare pe care le vezi la televizor. Cine le face, cât costă, unde găsești o astfel de firmă dacă vrei să-ți promovezi produsul. Că unele dintre ele sunt mișto. Și e clar că pentru realizarea lor au fost puse la treabă niște minți inteligente, în plus ele denotă uneori să-i zic un fel de artă digitală, nu-i ca și cum ai crea un banner, unde mai pui că în unele reclame joacă actori în toată regula.

Bun, unele dintre ele sunt produse în străinătate (pentru branduri a căror origine nu se află pe plaiurile noastre mioritice, cum ar fi Coca-Cola sau Ariel) și doar subtitrate în limba română. Și arată destul de nasol, dacă iei în considerare faptul că le merge gura într-un fel și auzi vocea în alt fel. Dar sunt unele făcute și la noi. Și chiar mișto. Ele de cine sunt produse?

Ulterior aveam să aflu că există tot felul de firme care se ocupă de promovarea ta. Astăzi vreau să vă prezint o astfel de firmă, și anume 3D Art Studio. Nu este o firmă pe care o cunosc personal sau cu care am colaborat, abia azi am luat legătura cu ea (impropriu spus, adică am aflat de ea) dar la prima vedere îmi cam place. În cele ce urmează o să vă spun și de ce.

În primul rând, site-ul lor are un design minunat. Puteți crede că mă declar fan al unui brand pe baza site-ului lui? Ei bine, site-ul are o combinație de culori excelentă, un slider foarte atractiv și este responsive, adică se adaptează rezoluției browserului sau se vede bine de pe orice dispozitiv (desktop, laptop, tabletă, telefon). O să spuneți că sunt detalii de suprafață. Sunt. Dar există atât de multe firme similare ce nu și-au actualizat site-urile, încât simplul detaliu al designului arată că cei de la 3D Art Studio sunt în pas cu ultimele trenduri de pe net și se adaptează la cititorul (și prin extensie publicul) modern. În fond, publicitatea nu înseamnă în esență design impecabil?

La pagina de competențe, găsesc așa: branding, campanii de publicitate, PR, mass comunication, trade comunication, promovare online și managementul comunităților online. Iar dacă intru numai pe una dintre acele categorii, să fie campanii de publicitate, aflu că respectivii au la dispoziție mijloace de producție pentru fiecare mediu ce poate servi transmiterii mesajului tău comercial (TV, online, radio, presă, indoor, outdoor) și că sunt pregătiți să se implice atât în campanii clasice cât și în altele neconvenționale.

Și asta-i tot. Mi-e de ajuns, pentru că portofoliul lor e complet. În ziua de azi să ignori de exemplu internetul este o prostie, așa că o firmă care îți face doar publicitate clasică, să zicem la radio și TV, este o firmă ce nu mai ține pasul cu noul și prin urmare nu mai poți spera ca reclamele produse de ei să prindă, decât cel mult la o anumită categorie de oameni, printre care nu se vor afla tineri.

Așa că eu, dacă aș avea ceva de promovat, și acum nu mă refer la mine ca bloger sau la mine ca posesor de magazin de bijuterii hand-made, prima firmă pe care aș suna-o pe partea de PR și promovare ar fi una de genul ăsta. Dar pentru că eu sunt simplu bloger, o să-mi văd mai departe de ale mele și o să revin în articolele următoare la subiecte mai tangibile. :)

Diverse promoții la Lidl

Văd că ăștia de la Lidl au început să bage tot felul de chestii utile pe lângă casa omului. Au început să bage de ceva timp bun, doar că abia acum scriu eu despre asta. Pentru cine nu știe, promoțiile de la Lidl se desfășoară în felul următor: lunea și joia (dar de obicei joi) se aduc în magazine câteva chestii noi, tematice, adică pe o anumită nișă. De exemplu, articole utile pescarilor. Sau bicicliștilor. Sau de grădinărit. Sau pentru scafandri. Etc. De regulă se cam termină în câteva zile, oricum săptămâna viitoare aduc altele, legate de altceva, așa că trebuie să fii pe fază dacă vrei să le cumperi, că pe urmă nu le mai găsești.

Prețurile sunt, din ce-am observat, mai mici decât corespondentele lor din magazinele de specialitate. Iar uneori, o parte din aceste produse beneficiază de discounturi sau oferte speciale.

În ultimele săptămâni mi-am cumpărat de la Lidl un tub și un pistol de silicon. Vă ziceam în artiolele trecute că mi-am izolat locuința. Ei bine, unul din balcoane nu-mi este perfect etanș, rama cu geamuri e mai veche și nu se îmbină totul perfect, mai intră aer prin unele locuri. Așa că plănuiesc să o etanșeizez cu silicon, cel puțin provizoriu, până probabil la anul, când o s-o înlocuiesc cu un termopan.

S-ar putea să mai am de lucru în balcon, să-i fac un „design nou”, pentru asta îmi vor mai trebui una-alta, poate niște ciment sau BCA, lavabil, dacă vreau să trag niște sfori în interior pe care eventual să întind haine, va trebui să mai dau și câteva găuri în pereți. Apropo de care chestie, tot la Lidl am văzut și  bormașini. Cred că tot mai ieftine decât cele din comerț. Problema e că nu le știu calitatea.

Probabil ar fi mai bine, dacă tot vreau să-mi iau ceva solid, de firmă și care să să mă țină mult timp, să-mi cumpăr de la un magazin de specialitate. De exemplu, pe un site de reparatii scule electrice văd prețuri și de peste o mie de ron, dar este adevărat că produsul la care mă uit acum e descris ca ciocan repercutor, nu ca borbașină. Una-i să fie o bormașină cu funcții de percuție și alta un ciocan repercutor ce poate funcționa ca bormașină. Când îi spune ciocan, te aștepți că n-o să dea chix foarte repede.

Pe de altă parte, și sculele de la Lidl arată foarte bine. Produse de regulă, din ce-am observat, de firma PowerFix. Care nu-mi sună nicicum dar cel puțin nu-i o firmă no-name. Și trebuie să recunosc că am văzut inclusiv truse din acelea cu șurubelnițe, chei, burgie etc multifuncționale sau de diferite dimensiuni. Din nou, nu mă pot pronunța asupra calității lor.

Pentru că de exemplu am mai cumpărat de la Lidl două lanterne. Și una merge excelent și e foarte mișto în timp ce cealaltă a tras pe dreapta. Și am mai luat, de-a lungul timpului, un binoclu și un microscop digital. Iar microscopul e jaf pe când binoclul e din nou, foarte mișto. Așa că, într-un fel, e o loterie a norocului și acolo. N-ai cum să te aștepți la produse de top când prețurile sunt foarte mici.

Rasteri, vectori și alte ciudățenii

Mi-am propus, nu știu dacă v-am zis dar dacă nu vă spun acum, să învăț grafică.

Ce presupune grafica asta? Să-mi iau un DSLR sau o cameră bridge și să fac poze cu ea? Nu, n-ați ghicit, aia e fotografie. Să mă apuc să pictez? Nici asta, că-i pictură. Presupune în primul rând să mă familiarizez cu principalele programe de editare grafică de la ora actuală, și aici îmi vine în minte cuvântul Photoshop, iar apoi să devin capabil să creez digital (adică pe calculator) cam orice imagine mi se năzărește în minte.

Pare dificil? Cu siguranță este mai greu decât să folosești M$ Word-ul. Sunt convins însă că-i mult mai ușor decât pare. Pentru că aceste programe nu sunt decât softuri, instrumente puse la dispoziția ta, pe care să le folosești. Ele sunt gândite spre a fi cât mai simple posibil. Doar că fiind atât de vaste ca posibilități, având atât de multe meniuri și utilități, devin farte complexe și stufoase. Dar, în fond, munca de învățare a lor este o simplă muncă de acomodare cu un program. Gândiți-vă că există informaticieni care programează Potoshopul. Aia ar fi o sarcină mai solicitantă, într-adevăr.

De ce să învăț grafică? Păi pentru că sunt blogger, și ca blogger deseori folosesc imagini în articolele mele. Bun, trebuie să-mi cumpăr și un aparat foto cât de cât, rescunosc. Busted! Dar unele articole se pretează la imagini artificiale, nu la fotografii, și grafica mi-ar prinde bine. Un alt motiv deloc de neglijat este faptul că o astfel de îndeletnicire îți poate aduce bani. Care, dacă nivelul tău de performanță este mare, se ridică la sume considerabile.

O să spuneți că e greu să-ți găsești angajatori în ziua de azi. Nu neapărat, dacă avem în vedere că munca se pretează la a fi făcută pe net, dar mai ales de ce să-ți cauți un angajator? Când îți poți căuta clienți. Există de exemplu site-uri de vector designs unde graficienii își fac cont și își urcă pachetele de clipart, vectori, imagini de stoc șamd. Sau își pot face site-ul lor unde să-și expună desenele. Cine le-ar cumpăra? Ei, aici este chestia. Chiar dacă noi folosim la greu Google Images, în străinătate, mai ales în cadrul publicațiilor care se respectă, se folosesc imagini create de profesioniști. Contra cost. Desigur, trebuie să fie de calitate.

Dar ce sunt vectorii, al căror nume apare în linkul de mai sus? Păi, până acum am învățat că în grafică o poți lua în două direcții: raster și vector. Sunt două tehnologii sau paradigme, fiecare având programele și aplicațiile ei. De exemplu, imaginile raster sunt mai aproape de cele naturale (poți face să zicem caricaturi, poți edita sau truca anumite imagini) în timp ce vectorii sunt folosiți la crearea unor chestii abstracte.

Dar de ajuns cu teoria despre vectori/rasteri, că nu vreau să vă plictisesc. Și că, mno, cam asta-i tot ce știu până la momentul de față. 

Proiectare de nivel înalt

Una dintre chestiile pe care le înveți la școlile de vârf este să-ți proiectezi munca. Există la ora actuală joburi de proiectanți pentru joburile de economiști, dezvoltatori de soft și așa mai departe. Adică, să zicem că tu ești un informatician și vrei să dezvolți o anumită aplicație. Ei bine, există cineva care la început se va ocupa doar cu proiectarea acelei aplicații, precum și cu managamentul muncii tale, va stabili niște obiective, timpul în care trebuie realizate, ce trebuie să conțină și nu acea aplicație etc etc.

De ce? Pentru că tu nu ești singur, ci ești parte a unei echipe, aplicația nu e una de făcut în două zile ci în câteva luni sau doi ani iar firma investește o mulțime de bani în acest soft. Așa că vrea ca totul să se facă ca la carte.

Vor mai exista apoi într-o asemenea firmă mare un șef sau coordonator de proiect, un să-i zic agent de publicitate (denumirile pot să varieze), având ca unic scop popularizarea sau promovarea aplicației respective în piață, un om implicat pe partea de comercial, care se ocupă cu vânzările efective șamd. Desigur, structura nu este fixă ci depinde de mărimea proiectului, destinația sau scopul lui, publicul țintă șamd, dar ați prins ideea.

Care idee e că în mod ideal, afacerile de succes sunt mai întâi foarte atent gândite sau analizate și abia pe urmă lansate sau implementate. Dacă vreți, e ca și cum ai vrea să construiești o casă. La început, îți trebuie un arhitect care să traseze un plan al ei, altfel constructorii nu vor știi ce să facă iar rezultatul final nu va corespunde nevoilor și așteptărilor tale. Asta teoretic.

Cum ziceam, toate aceste lucruri sunt lucruri bine știute se învață în școli de specialitate. Pe mine mă interesează însă dacă și unde se aplică. Spre exemplu, mă lovesc adeseori de site-uri și programe externe, adică străine, care despre asta discută sau cu așa ceva se ocupă. Ultimul văzut este un site de document control system. La ce se referă? La un instrument de monitorizare și congruență a muncii într-o echipă mare. Pentru că dacă ai ditamai echipa, eventual distribuită și în mai multe localități fizice (iar internetul face asta cu putință), nu va fi foarte ușor să gestionezi un proiect imens la care lucrează simultan toți membrii echipei respective.

Și la noi, pe plaiuri dâmbovițene, întâlnim o expresie a acestei planificări. Dar numai în limbaj popular sau folcloric, și anume în zicala: „unde nu-i cap, vai de picioare”. Pentru că eu până acum nu am văzut site-uri românești serioase care să promoveze muncă high-level, sau afaceriști care să angajeze personal calificat și competent pentru proiectele în care se lansează. Dar am văzut o grămadă de afaceriști dând chix, și asta la toate nivelele.

Poate există o legătură.

Ploi, cald, vară și iarnă

La noi la școală încă se învață că România este o țară cu patru anotimpuri și cu o climă temperată. Nu este. Adică nu mă înțelegeți greșit, a fost. Probabil pe vremea când respectivele manuale de geografie au fost scrise, a fost. Dar nu mai e. Presupun că poluarea, experiențele nucleare, distrugerea anumitor specii ale florei și faunei terestre, toate separat și luate-mpreună contribuie la ceea ce am putea numi degradarea treptată a climei de pe glob.

De altfel, țin minte și eu, când eram foarte mic, că existau patru anotimpuri. Vara venea după primăvară și era cel mai plăcut de stat afară la tricou, toamna îi urma în mod firesc, cu frunzele îngălbenite căzând pe trotuar, apoi era magica iarnă, încheiată cu o primăvară ce restarta ciclul. Duse sunt acele vremuri, căci azi avem doar două anotimpuri: iarnă și vară, care se schimbă între ele brusc.

Mai mult, iarna fie este extrem de geroasă, fie are o temperatură ciudată, cu valuri de căldură, fie nu există deloc zăpadă (dar avem ploi și inundații din belșug), fie zăpada acoperă tot. În timp ce vara acele termometrelor urcă la extrem. Pe bune, transpiram mai puțin când eram copil și fugeam afară la joacă, vara, decât acum, când stau dezbrăcat acasă.

Dacă mi-aș permite, probabil aș intra pe net, aș căuta frumos un aparat de aer conditionat fujitsu, mi l-aș instala frumos în cameră și n-aș mai avea treabă. Dar 1500 de lei este o sumă mare chiar și pentru mine, mai ales într-o perioadă când tocmai mi-am izolat blocul. Că altfel, când ați fi intrat la mine-n casă ar fi fost ca și când intrați în sediul BCR, sau într-o mașină din aia scumpă, de lux: climă, frate!

Sau poate, dacă nu m-ar deranja garanția cu 2 ani mai mică (3 ani în loc de 5, wow!), mi-aș lua un aparat cu aer conditionat daikin. E mai scump și probabil mai „de firmă”. Aparate din ăstea ieftine, de doi lei, nu îmi iau. Pentru că nu se merită. Peste zece ani de când lucrez și fac cumpărături pe banii mei m-au învățat că nu-i scump ce-i scump, ci-i scump ce-i ieftin. Pentru că se strică, nu performează la capacitatea specificată, trebuie cumpărat altul, care iar se strică și tot așa. Dacă iei ceva bun, ai și calitate, te și ține. Iar o garanție de 3-5 ani mi se pare super-ok.

Dar cum ziceam, momentan nu am bani. Poate la anul. Până atunci însă, voi cum vă răcoriți în august? Afară de dușurile cu apă rece...

Bărbații se gândesc numai la sex: mit sau realitate?

Unul dintre lucrurile care se afirmă atât pe la colțuri cât și cu voce tare despre bărbați este că dinsinșii reprezentanți ai sexului tare se gândesc tot timpul la sex. Adică non stop. Ceea ce evident nu poate fi decât fals, având în vedere că omul doarme în medie 8 ore pe zi iar atunci când dormim, facultățile cognitive ne sunt suprimate sau modificate.

Lăsând gluma la o parte, rula mai demult o emisiune la ProTV, avându-l ca moderator pe Florin Călinescu. Acesta a prezentat la un moment dat un studiu efectuat de niște cercetători, ale cărui rezultate pot să fie surprinzătoare pentru mulți. Conform acestui studiu, femeile se gândesc destul de mult la relații intime, iubire și altele asemenea, în timp ce o mare parte din creierul bărbatului, să zicem „lobul” corespondent, este alocat... șofatului!

Și cu asta ajungem la esența mitului legat de sex. Pentru că e un mit. În realitate lucrurile stau astfel: bărbatul este o fire pasională. Spre deosebire de femeie, care are nevoie de timp să se deschidă amoros, un bărbat va iubi și va dori cu ardoare și intensitate. Dar această ardoare se exprimă în orice altă direcție, nu doar în cea legată de eros. De exemplu, un bărbat va adora să conducă o mașină puternică, se va aventura pe cele mai înalte piscuri montane sau va trăi cu intensitate fiecare fază a unui meci de fotbal. Pentru că așa este firea lui: pasională.

Și da, chestia cu mașinile e pe bune. Nu știu voi, dar în timpul copilăriei mele se colecționau tot felul de abțibilduri (în principal din gume de mestecat dar nu numai) cu poze de mașini. Modele noi, prototipuri, tot ce vrei. Suntem programați genetic pentru așa ceva. Nu doar că vrem ca bărbați să conducem, dar vrem să conducem un bolid. Vrem ultimul model de BMW. Vrem cea mai tunată mașină. Cu cei mai mulți cai putere.

Vreți să știți cât ne costă această pasiune a noastră? Păi de exemplu, acesta este pretul pentru plasa tuning. Pare mic, dar e doar o plasă tuning; după aceea vin capacele roților, farurile, caroseria, faceți voi socoteala. De ce dăm atâția bani pe ele? Pentru că viața, în opinia noastră, merită trăită la maxim. Biologii au și ei un nume pentru acest tipar. Îi spun testosteron.

Până și pe centruldepresa.ro au ajuns articole despre mașini. De ce nu? Promovăm un lucru care ne place, care prinde. Așa că cine zicea prostia cu bărbații ahtiați după sex? Eu nu sunt cercetător, dar o să vorbesc acum din perspectiva proprie. Pentru mine, ar fi mult mai important să dețin ultimul model de Mercedes, personalizat.

În care, bineînțeles, să mă prostesc uneori cu câte o fată.

Viața este ridicol de bună

Dacă mergi pe stradă, te vei intersecta la tot pasul cu oameni posomorâți, agitați, obosiți, în ai căror ochi deseori nu se întrevede nicio speranță. Oameni cu fețele șterse, mergând rutinați la serviciu. Dacă îți vei suna un prieten sau un membru mai îndepărat de familie, cum ar fi un verișor pe care nu l-ai văzut de mult timp, și îl vei întreba ce face, ai mari șanse să înceapă să-ți povestească prin câte greutăți trece cu salariul, familia, viața. Și totuși, uneori dai peste cazuri sau situații care nu doar că te lasă gură-cască, dar te fac să-ți modifici radical perspectiva pe care o aveai înainte asupra vieții.

Un astfel de caz este acela al lui Nick Vujicic.

Pe numele lui Nicholas James Vujicic, Nick - cum îl poreclesc prietenii - este un australian de 31 de ani, născut cu o boală sau condiție foarte rară: lipsa tuturor membrelor. Adică nu are nici mâini și nici picioare. Vă imaginați cum ar putea fi viața pentru un astfel de om?

Copil fiind, Nick a avut mari dificultăți în a se integra în societate. A vrut chiar să se sinucidă la un moment dat. Dar în cele din urmă și-a acceptat handicapul. După care a început să privească viața cu alți ochi. Și să fie fericit. La ora actuală Nick scrie, înoată, pescuiește, joacă golf și face o serie de alte activități care, în contextul lui, par rupte dintr-un scenariu science-fiction.

Mai mult, el a scos o carte, intitulată Viata fara limite, în care ne învață cum să căutăm fericirea și sensul de a trăi. Pentru că de la cine am putea învăța mai bine aceste lucruri dacă nu de la cineva care reușește să trăiască din plin, în ciuda dizabilităților pe care le are?

Iată câteva dintre calitățile pe care Nick consideră că trebuie să le ai spre a fi „ridicol de fericit”: o voință puternic[, care să te ajute să depășești orice obstacol, o speranță imposibil de înăbușit, credința în Dumnezeu și posibilitățile lui infinite, dragoste și acceptare de sine, altruism, simț al umorului și curaj. Pe toate acestea și încă câteva le veți putea descoperi citindu-i cartea, care este totodată un bestseller internațional.

Poate unii vă gândiți că tipul e un personaj fictiv. Că nu se poate așa ceva. Trebuie să recunosc că nici eu nu știam nimic de existența lui până azi, când am intrat pe librăria Maranatha. Dar două pagini de Wikipedia, una pe .en și una pe .ro (cu siguranță sunt și în alte limbi) plus nenumărate poze și informații cu și despre el mi-au arătat că este, cum se zice, pe bune.

În opinia mea, Nick Vujicic este un model de viață. Un om care îți arată că, indiferent cât de greu ți-ar fi, indiferent cu ce situație te-ai confrunta, perspectiva fericirii și a succesului îți este întotdeauna accesibilă. La ora actuală el predă aceste lucruri oamenilor din întreaga lume, redându-le încrederea în ei. Și când te gândești la situația lui, parcă problemele cu care te confrunți în viața de zi cu zi devin brusc insignifiante. Pălesc.

Poate că viața este întotdeauna frumoasă. Numai că noi o privim de cele mai multe ori din unghiuri greșite.

Vara desculță

Vara este, din multe puncte de vedere, cel mai mișto anotimp. Unul din lucrurile la care poate nu v-ați gândit este că vara cheltuim mai puțin. Sau avem ocazia asta. De ce? Păi pentru că fiind mai cald, ne îmbrăcăm mai sumar. Și un tricou costă mai puțin decât un palton iar niște sandale dama piele mai puțin decât niște bocanci sau cizme, chiar imitație. Ei? Este că nu v-ați gândit la asta?

Vara se umblă în șlapi. Sau în sandale. Este permis și la birou, la firmă, în verde sau acasă, în oraș. Iar dacă vrei să găsești sandale ieftine, o posibilitate ți-o oferă piețile. Dar în piață se vor afla și lucruri la mâna a doua, sau dubioase, făcute pe vapor, care nu te vor ține mult. Dacă vrei să cumperi ceva de calitate, poți consulta site-urile magazinelor online de haine. Iar unul care merită să-l vizitezi este Matar.ro.

Pe acest site, căruia i-am pus și linkuri mai sus, vei găsi lucruri care, zic eu, se adresează și celui mai modest buzunar. Despre calitate nu știu, că nu am cumpărat, dar par o firmă serioasă și cunoscută. De exemplu, au și lucruri scumpe, pentru pretențioase, cum ar fi sandale cu plasă argintie, la 470 de lei (de fapt 469, dar pe bune, mă depășesc setările ăstea de preț). În timp ce pe palierul de jos, avem prețuri începând de la 29 de lei. Nici oferta de papuci vara 2014 nu este mai prejos, cu prețuri începând de la 19 lei.

Iar dacă vrei să cumperi și mai ieftin, te poți abona la newsletter-ul lor și vei primi un voucher de 10% reducere pentru comanda următoare. Ca un mic pont, o poți face înainte de a efectua o comandă mai mare. Și ca să nu fii spamată cu mailuri de la ei, îți poți face o adresă de mail special pentru newslettere, cu care să te abonezi la astfel de magazine și pe care să o consulți atunci când dorești să afli care mai sunt noutățile, ofertele și promoțiile din domeniu.

Spor la... descălțat!

Amintiri din Cluj

Țin minte că orașul era unul dintre cele mai frumoase pe care le-am văzut. Aglomerat, dar frumos. Nu în sensul clasic, arhitectonic, ci prin poezia străzilor, prin accesul la cultură pe care îl oferea, prin tineri, prin dinamism și prin clădiri.

Orașul nu este foarte mare. Cartierele sunt ușor de parcurs, chiar mergând pe jos, dacă vrei să faci o plimbare mai lungă. Pentru că e situat cumva pe un deal, Zorilor e deasupra, adică la o altitudine mai mare decât restul orașului. Cel mai frumos cartier este Mănăștur. Dar Grigorescu e cel mai liniștit, cu spații verzi, de fapt arată de parcă ar fi amenajat într-un parc gigantic, adaptat pentru a găzdui blocuri și imobile.

Ca puncte turistice de inters, sunt destule. Dar dacă vrei să-ți petreci timpul în natură, aș putea recomanda Gdădina Botanică din Cluj, care este superbă. Apropo, orașul este Cluj-Napoca, județul e Cluj, o confuzie pe care eu o unul făceam mai demult. Oricum, exceptând Grădina Botanică și Grigorescu, nu prea sunt foarte multe parcuri, mă refer de genul celor din capitală, mari, întinse. Asta și pentru că aria orașului e mică iar populația mare, Clujul fiind un puternic și important centru universitar.

Dar eu am fost demult pe acolo, între timp probabil orașul s-a extins și continuă s-o facă, văd de exemplu pe net firme de amenajari gradini cluj, deci presupun că au și clienți. Oricum, teren în jurul orașului ar fi.

În apropierea Clujului se află pădurea Baciu, care a primit un renume interesant, de genul celui pe care-l are Triunghiul Bermudelor, fiind raportate acolo multe fenomene stranii sau inexplicabile. Am fost o singură dată, cu un grup, și pot spune că singura percepție neobișnuită a fost trecerea foarte rapidă a timpului. A nu se confunda cu satul Baciu, care-i și el un sat periferic, undeva la vreo 5 km de Mănăștur, dacă bine rețin (sau poate acela e altul). Am fost și acolo, tot o singură dată, în interes de „afaceri”. :)

Desigur, există mai multe cinematografe, o cinematecă, librării, cămine studențești, operă, tratru, dar și cluburi sau discoteci. La fel, muzee sau locuri pe care le poți vizita, cu vestigii istorice. Foarte mulți unguri, poate aproape jumătate, așa că limba maghiară o auzi la tot pasul. Prieteni cu românii, evident. Și da, ardeleni de-ai mei.

Nu știu când o să mai am ocazia să merg. Când ești elev sau student, de regulă treci prin viață fără a-i acorda prea multă atenție. Și peste câțiva ani, ajungi să-ți amintești nostalgic de oamenii, locurile și întâmplările prin care ai trecut...

The Wedding Planner

Am văzut un film mai demult cu Jennifer Lopez, The Wedding Planner. Nu mai țin minte exact acțiunea din film, dar rețin ideea că în străinătate există și meseria asta, de planificator de nunți. Adică John și Marry se îndrăgesc, vor să se căsătorească și ca atare își angajează un om care cu asta se ocupă. Cu planificarea căsătoriei. Omul ăla le alege restaurantul, le comandă meniul, invită nuntații etc. Tot-tot. Și nu știu dacă vă dați seama, dar o nuntă necesită ceva pregătire. De exemplu, dacă ne gândim numai la invitații: trebuie ales un model (elegant și de preferință ieftin), comandate, gândit mesajul de scris pe ele, făcută listă cu participanții, trimise către aceștia, asigurat că le-au primit, obținut confirmări de la cine vine și cine nu ca să știm câte meniuri să facem șamd. Și asta-i, cum ziceam, numai partea de invitații.

Apropo, cum vi se pare modelul de invitatie de nunta de la Boutique Wedding? Carton emboss pliat în trei, cu o frunză pe mijloc, model floral, alb. Elegant. Un leu și 56 de bani. Mie sincer nu-mi place la fel de mult ca aceasta invitatie de nunta din colectia noua, care e mai scumpă (2,90 lei) dar mult mai rafinată, cu un model de tip papirus (carton ondulat pe margini), cu roșu la exterior și aurită pe interior, și care se rulează și se prinde cu un șnur. Este că-i frumoasă? Dar dacă faceți un calcul, 2,90 lei ori numărul de invitați, vă dă o sumă de care poate vă cam speriați. Și atunci, s-o luați pe prima? Vedeți, ce ziceam mai sus: o simplă invitație, dar nu-i atât de simplu și ușor să iei toate deciziile corecte, mai ales ca să iasă ceva bine, avantajos și pentru cuplul de însurăței (cel puțin financiar vorbind) dar care să și mulțumească lumea.

Deci, dincolo există oameni care în asta-s specializați. Tu îi angajezi și ei se ocupă de tot. Te costă mai mult dar primești totul la cheie. La noi însă e puțin diferit. Ion o cere pe Maria în căsătorie, ca urmare părinții le organizează nunta. Că așa-i românul, priceput la orice, dacă i se strică buda și-o repară singur, nu cheamă un specialist. Atâta că se poate ajunge la situații mai hilare. Cum a fost știrea de zilele trecute, dacă ați prins-o, cu tipul care intră într-un magazin de foto/optice și îi întreabă pe cei de acolo de ce pe DSLR-ul lui, cu care a pozat o nuntă contra-cost, nu mai găsește fotografiile făcute. Ce se întâmplase? Acel tip de DSLR nu avea memorie internă. Iar bărbatul a considerat că preview-urile pe care le vedea sunt salvate automat pe ceva suport intern, așa că nu a mai cumpărat un card de memorie pentru aparat. Și, evident, a pierdut toate pozele făcute, sau mai bine zis a filmat în gol.

Ceea ce, bineînțeles, când o să mergeți la altar, vă doresc ca vouă să nu vi se întâmple!

Când dialogul funcționează

Trăim într-o lume în care dialogul fie nu există, fie se desfășoară foarte prost. De exemplu, discuțiile dintre abonatul căruia i-a căzut netul și operatorul firmei furnizoare (ISP), care sunt uneori comice, alteori tragice. Probabil cunoașteți, e plină blogosfera de astfel de cazuri, nu le reiau aici. Un alt exemplu, playbackurile de la televiziune. Sunt făcute în așa fel încât dau impresia de live, de real, adică ăsta le scopul, să vezi că actorul, cântăreața, performerul cântă. Totuși, nu vi se pare penibil ca el doar să dea din buze și în fundal să ruleze banda? Mie mi se pare atât penibil cât și fals. În fine, zilele trecute primul ministru și ministresa de finanțe s-au dus la președintele țării, care-i invitase în vederea unor consultări, pregătiți nu cu argumente și discursuri coerente, ci cu o poezie de recitat. Care când n-a mai mers, i-a lăsat în șanț.

Dar să nu facem politică pe blogul ăsta, sau cel puțin nu acum. Voiam să vă zic că ieri sau alaltăieri am intrat pe pagina cu incarcator tableta a unui site de tablete, laptopuri și accesorii pentru ele. Care site, în paranteză fie zis, arată foarte bine dar are o temă fixă, adică nu se adaptează rezoluției monitorului pe care-l ai. Sugestie pentru cei care dețin acel site: implementați o temă adaptivă, cu atât mai mult cu cât vindeți accesorii pentru tablete; se va vedea mai bine pe tablete (și pe mobiluri) pagina voastră. Revenind, site-ul are jos în dreapta, așa cum probabil ați văzut în multe părți, un sistem de chat live, implementat prin zopim. Acum, sistemul ăsta îți bagă adeseori un mesaj de întâmpinare automate, de genul „Salut, te putem ajuta cu ceva?”, la care ești tentat să răspunzi. Am mușcat-o o dată, pe gazduire.ro dacă bine rețin.

Așadar, nu mică mi-a fost mirarea când, după mesajul respectiv (pe care l-am ignorat), a intrat cineva pe chat și m-a întrebat dacă îmi poate fi de folos. I-am răspuns că nu și i-am mulțumit. Mi-a răspuns „cu plăcere”.

Am fost plăcut surprins, recunosc. O firmă care nu îți bagă playback, unde la celălalt capăt se află o ființă reală, care nu-ți spune o poezie ci te întreabă și îți răspunde politicos. Un dialog. Poate unul dintre puținele care au mai rămas în picioare azi. Nu vi se pare ciudat că deși intrăm tot mai mult pe net, vorbim tot mai mult la telefon, trimitem tot mai multe mailuri de pe calculator, avem tot mai multe aparate și gadgeturi după noi, adică comunicăm tot mai mult, în același timp dialogurile noastre sunt tot mai false?

Imaginea de mai sus e de pe un magazin din capitală, din ce înțeleg.

Revenind la Laptop Garage, acolo puteți găsi incarcator tableta asus la promoție, de fapt nu unul ci mai multe, prețuri undeva în jur la 100 de lei, huse pentru laptopuri - tot la promoție, hard discuri slim, memorii, adică în general cam tot ce ține de laptopuri, pe asta sunt axați. Și, bineînțeles, niște oameni care chiar vă ascultă și vorbesc cu voi, nu vă bagă banda cu playback și, din ce se vede, nici poezia specifică a vânzătorului. Nice.

Fără direcție, pe teme auto

Zilele trecute am vrut să-mi iau mașină. Am găsit una ieftină, mișto, KIA, dar m-am răzgândit în nu chiar ultimul moment, oricum înainte să merg la fața locului. Era de ocazie, dar nu-i momentul potrivit acum. Poate în primăvara următoare să-mi iau ceva mai serios, asta înseamnă și mai scump. Banii nu sunt o problemă, carnetul de șofer da! (încă n-am școala făcută). :D Oricum, am început să mă uit pe ici, pe colo, la modele de mașini.

Acuma, trebuie să vă zic că eu sunt un băiat atipic. Încă din fragedă pruncie ca să zic așa, prietenii mei erau în limbă după tot ce înseamnă auto. Colecționau dacă mai știți voi imagini cum erau pe gumele de mestecat sau abțibilduri cu prototipuri de mașini, le admirau toată ziua, discutau pe marginea lor, ce să mai, erau complet prinși. Eu n-am avut niciodată pasiunea sau mai bine zis fascinația asta. Pentru mine o mașină este o chestie care te ajută să te deplasezi mai repede, la fel cum un telefon e un lucru care te ajută să comunici mai ușor, nu un bibelou pe care să-l pupi în fund cât e ziulica de lungă. Dar, cum ziceam, imaginându-mă pe mine la volan într-un viitor apropiat, am început să mă uit mai atent pe lângă ce trec.

Sau pe ce intru. Deși, ca să fiu fair, singurul lucru la care m-am putut gândi când am intrat (ceva mai devreme) pe www.titanicshop.ro a fost celebrul vapor de lux scufundat în apele Atlanticului. Se pare însă că între cele două nu prea există legături. TitanicShop este un magazin online de utilitare pentru mașini, clădiri și imobile. Și unul destul de respectabil, dacă avem în vedere autoritatea domeniului pe care e găzduit, de 32 în Moz (obișnuiesc mai nou să verific aceste lucruri, îmi dă o estimare mai bună a calității site-ului cu care am de-a face). PageRank încă nu are, dar de la ultima actualizare făcută de Google a trecut mai bine de o jumătate de an.

Ineditul magazinului constă însă în articolele pe care le comercializează. Ca afacerist sau comerciant, trebuie să găsești acele portițe, acele nișe sau subrefugii care să te plaseze într-o poziție cât mai singulară, ideal unică, de unde să-ți poți vinde produsul. Pe TitanicShop eu n-am văzut bucșe, cauciucuri sau telescoape. În schimb, am văzut sisteme audio, rețelistică, interfoane, boxe, GPS-uri, UPS-uri, senzori parcare, detectoare rarar. Deci, chestii cu care să îți tunezi mașina și să-ți cultivi latura de rocker, manelist sau ce-i mai fi.

Lucruri pe care eu însă nu o să le cumpăr. Prefer să-mi iau ceva complet, nu o rablă pe care s-o tot peticesc pe parcurs. Poate doar un GPS, care e întotdeauna util. Rămâne însă un magazin care face notă separată de ce găsești uzual pe net.

Cald iarna și răcoare vara

Precum vă spuneam ieri sau alaltă, îmi izolez apartamentul. Operațiune care costă o căruță de bani, că are suprafața mare. Apartamentul. Circa 7000, ca să fiu mai exact. Lei. Materialul folosit este polistiren expandat, de 100 mm, cu densitatea 70. Ceea ce-i cam peste media folosită. Polistirenul și vopseaua sunt de calitate, peste medie, iar echipa care lucrează este atentă la detalii (mai ales cele care contează). De exemplu, dacă există undeva o gaură (două bucăți de polistiren nu se îmbucă perfect), ea va fi acoperită cu spumă și nu altceva, prevenind formarea unei punți de răceală.

Dar polistirenul nu este cea mai bună alternativă de izolat. Net superioară este vata bazaltică, care altfel lasă peretele să respire. De exemplu, dacă ai termopane și izolezi cu polistiren, ești ca într-o cutie de chibrituri blindată. Trebuie să aerisești regulat, altfel, în funcție și de materialul din care e făcut blocul sau locuința în care habitezi, riști ca în timp să-ți apară mucegai pe pereți. Ceea ce nu-i cazul cu vata bazaltică. Însă ea costă undeva dublu față de polistiren.

Și apoi, mai sunt restul materialelor. O listă a lor îți poate fi utilă dacă ai nevoie de izolatii instalatii, din fericire tocmai ți-am pus link spre un loc unde o poți găsi. Ideea e că dacă vrei să iei și restul materialelor de firmă, de la cei mai scumpi producători, te costă foarte mult. Aproape că putem zice că nu există limită de preț în sus. Ceea ce-i și normal, pentru orice domeniu.

Dar lumea deja își izolează, de câțiva ani buni, chiar prin orășelele mai mici, și marea lor majoritatea o fac cu polistiren, așa că putem presupune că e safe. Cine are bani pentru cele mai noi și perfromante tehnologii? Oricum, unii n-au nici de polisitren, ca urmare vezi blocuri izolate parțial, sau aproape complet, cu unul-doi locatari rămași singuri... izolați de restul, aș putea spune, glumind. Le va fi mai greu peste un an sau doi să aducă schelă doar pentru ei, îi va costa mai mult, dar asta e. Viața e dificilă.

Dacă faci un calcul, să zicem la o economie de 20% din factura de curent (sau gaz, lemne etc - cu ce te încălzești) iarna, în vreo 10-20 de ani îți recuperezi investiția. E mult timp, dar rămâi cu blocul izolat. Iar blocul nu-i o chestie de azi pe mâine, îți rămâne pe viață, și cel mai probabil va rămâne și copiilor tăi. Deci zic eu că merită. Deși, dacă ne gândim puțin, având bani poți să-ți faci o casă care de la început implementează cele mai noi tehnlogii din construcții. Te costă dar o faci gata izolată, nu o îmbraci la exterior după. Asta e o soluție de compromis. Dar na, blocurile noastre sunt cum sunt, de pe vremea lui Ceaușescu.

La mine lucrările sunt aproape gata și deja se simt efectele, deși e vară. Cum? E mai răcoare înăuntru. Prima vară în care pot respira lejer în casă, nu numai pentru că au fost multe ploi. Și, bineînțeles, să sperăm că nu o să mai pot sta de căldură înăuntru vara...

Au trecut 25 de ani dar suntem în continuare pudibonzi

În iarna anului 1989 România a abolit oficial comunismul, reprezentat atunci de Partidul Comunist Român și soții Ceaușescu, făcând un pas înainte pe calea libertății de conștiință și acțiune. Totuși, astăzi, un sfert de secol mai târziu, lucrurile nu s-au schimbat cu foarte mult în anumite direcții. Una dintre aceste direcții este raportarea noastră la sexualitate.

Omul este în esență o ființă sexuală. Instinctul de perpetuare a speciei este al doilea ca forță după cel de conservare. Fără sex, noi nu am fi venit pe lume. Și totuși, organele genitale sunt încă considerate tabu, iar pronunțarea lor ridică probleme chiar și în medii selecte. Desigur că acest lucru nu este specific românilor, și putem vedea chiar pe Google un filtru pentru conținut pornografic. Dar străinii sunt ceva mai dezghețați. Dincolo este ceva normal ca cupluri la vârsta a doua să meargă la un psihoterapeut pe probleme sexuale când sunt în impas sau să folosească jucarii erotice pentru a-și condimenta viața intimă. La noi, poate doar la tineri, și probabil și ei se ascund.

Dacă ar fi după mine, aș introduce cărți sau texte erotice în programa obligatorie de Limba și Literatura Română din școli. Pentru că, pe bune, „Odă (în metru antic)” nu este poezie erotică. Aș mai legaliza prostituția. Pentru că de ce să ne ascundem, ea tot se practică. Legalizarea ei ar aduce o sursă suplimentară de bani la buget, ar elimina o mare parte din riscurile de a contacta boli venerice (fetele care prestează ar fi oblogate prin lege la controale medicale dese) și ne-ar aduce în rândul lumii. Și aș mai face o campanie de promovare a sexshop-urilor și a discuțiilor pe teme de sexualitate. Cuvinte ca penis, vulvă, felație ar trebui să poate fi utilizate cu lejeritate, în conversații de zi cu zi, fără a ne face să roșim.

Asta ne-ar deschide la minte, ne-ar conduce la autodepășire și ne-ar rezolva, în scurt timp, diversele probleme intime cu care eventual ne confruntăm. Poate că atunci nu am mai fi atât de pudibonzi și nu am mai avea atâtea cupluri care stau împreună doar pentru că au copii dar care nu au mai avut orgasme de ani de zile. Într-un cuvânt, poate că am scoate capul din spațiul strâmt al camerei din imagine, abia luminată de un amărât de bec, în care ne aflăm la ora actuală.

Oameni și animale

Acum că deja foarte multă lume s-a adunat pe internet și pe Facebook, au început să apară diverse subiecte de controversă și să se formeze tabere în jurul lor. Una dintre aceste controverse este legată de animale. De fapt, sunt mai multe discuții pe tema lor, dar numai două tabere. De-o parte, sunt cei care iubesc animalele și militează pentru apărarea drepturilor lor, îngrijire, adopție etc. De cealaltă parte, sunt unii care... de exemplu au votat (explicit sau manifestându-și virtual suportul) pentru eutanasierea maidanezilor anul trecut.

Care apropo, sunt curios: a fost dusă la bun sfârșit cu succes? Au dispărut câinii vagabonzi din capitală? Probabil ați intuit, și țin să vă confirm că eu fac parte din tabăra iubitorilor de animale. Deși nu cred că iubirea ar trebui justificată în vreun fel, iată mai jos câteva argumente personale în această direcție.

În primul rând, animalele nu au nicio vină că ne încurcă, că ne creează probleme etc. Să luăm cazul maidanezilor: sigur că dacă gândim în mic, ne enervăm că ier iam călcat într-un răhățel de câine sau că azi ne latră Grivei când ne vizităm sora și intrăm pe teritoriul lui. Dar privind lucrurile din perspectivă, omul este cel care a creat specia canis lupus familiaris, adică câinele, domesticind lupul, pentru a-i păzi gospodăria. Avem deci o responsabilitate morală față de aceste ființe, care n-au nicio vină că s-au trezit prinse între blocuri de ciment și străzi de beton, forțate să trăiască la grămadă și să fugă din calea noastră. Comportamentul lor uneori violent este doar o reacție la ceea ce ele percep ca fiind agresiunea noastră. Tocmai de aceea, când văd niște oameni care, în loc să-i batjocorească, și-au dedicat viața salvării animalelor, cum sunt cei care lucrează la clinica veterinara suceava fanvet.ro, nu am decât respect și admirație pentru ei. Valabil și pentru cei care adopta și îngrijesc în casele sau apartamentele lor mici patrupede.

Apoi, nu toate animalele sunt deranjante (decât în ochii unora). Gândiți-vă de pildă la pisici. S-au înmulțit și ne-am obișnuit cu prezența lor la blocuri, și singurul lucru de care ne putem plânge sunt sporadicele mieunaturi noaptea. Totuși, ele s-au integrat foarte bine în peisaj sau în „ecosistemul urban”. Nu este mult mai bine decât să fi avut în continuare, ca acum mai mulți ani, șobolani la blocuri? Eu unul nu i-am mai văzut de mult.

Ar fi mai multe de spus, dar în esență, animalul nu gândește. El nu este prin natura lui violent (unele animale nici măcar nu sunt carnivore) așa că în condiții normale nu ar avea de ce să ne fie frică de ele. Noi în schimb, oamenii, se presupune că gândim și că putem da dovadă de inteligență și umanitate. Din păcate, de multe ori lucrurile stau taman pe dos. Așa că mă întreb: trebuia să pun ca titlu „oameni sau animale”?

Despre femeia ideală

Se spune că ne fac viața amară, dar nici fără ele nu putem trăi. Este vorba, desigur, de femei. În articolul de față vreau să trasez niște caracteristici ale femeii ideale, sau hai să zicem o variantă a ei. Multă cerneală a curs pe acest subiect, și desigur că va mai curge. Însă asta nu ne oprește din demersul nostru, cu atât mai mult cu cât societatea de azi ține să impună niște modele care de multe ori sunt cel puțin discutabile, dacă nu chiar nocive. Să purcedem așadar.

Femeia ideală este, în primul rând, femeie. Asta înseamnă că este frumoasă. Numai că termenul frumos nu trebuie înțeles ca o sumă de caracteristici pur fizice. De o mare importanță sunt spontaneitatea, senzualitatea, deschiderea către joc și naturalețea. Acestea îi conferă o frumusețe specială, dincolo de aspectul fizic. Deci, ea trebuie să manifeste cât mai multă feminitate și să radieze cât mai multă frumusețe, nu neapărat trupească. Cu atât mai mult cu cât aprecierea unei femei este și un joc al afinităților. Nu degeaba se spune că frumusețea e în ochii privitorului.

Femeia ideală nu este aproape niciodată femeia scheletică. Anumiți bărbați, de exemplu, preferă fete mai plinuțe. Însă, în mod cert, femeia ideală este cea care are încredere în ea și care își conștientizează pe deplin calitățile. Această încredere este cea care de fapt îl atrage pe bărbat. Latura fizică joacă un rol secundar. Ea este însă cu putere cultivată de mass-media, pentru că așa o cere interesul societății de consum. Dar gândiți-vă puțin: dacă fiecare fată și-ar accepta pe deplin și iubi corpul pe care-l are, o grămadă de industrii destinate lor, femeilor, ar da faliment.

Femeia ideală este femeia care știe să se îngrijească și să se îmbrace. Nu să poarte haine de firmă, este o diferență. Ci să-și aleagă culori care să se asorteze cu starea ei de spirit sau care să-i pună în evidență atuurile. Să știe să incite prin îmbrăcămintea pe care o poartă, fără a fi vulgară. Să atragă dar să nu fie ostentativă. Nu trebuie să fie haine scumpe, ci haine frumoase, care să i se potrivească. Și, de ce nu, pentru că trăim în era internetului, femeia trebuie să fie și modernă, având habar de cum să folosească un calculator sau cum să-și comande niște genti online.

Femeia ideală știe când să tacă și când să vorbească. Iar atunci când vorbește, nu o face cu intenția de a bârfi. Este bună, atentă, compasivă și spirituală. Este mai mereu fericită și are un zâmbet molipsitor. Ceea ce însă îi lipsește e îngâmfarea și prostia. Și fițele. De exemplu, unei astfel de femei nu îi va fi dificil să joace rolul de mamă, sau de gospodină, atunci când contextul o cere, la fel cum unui bărbat autentic nu îi va fi frică să bată cuie sau să care mobilă în caz de necesitate.

Am putea continua în acest mod aproape la nesfârșit, dar lăsăm asta ca un exercițiu pentru cititor. Concluzionând că, de cele mai multe ori, femeia ideală este cea pe care noi o iubim și care la rândul ei ne iubește.

Firma (1)

Mâine era ziua cea mare. Niciodată în istoria ei, firma pentru care lucra nu avusese posibilitatea unei tranzacții atât de importante. Și pentru că nimeni nu voia să-și asume riscul, au trimis-o pe ea. Proaspăt angajată, era candidatul ideal pentru un țap ispășitor dacă lucrurile aveau să meargă prost, și se puteau dispensa ușor de ea. Perspectiva eșecului n-o tulbura însă deloc: ea privea totul ca pe o minunată oportunitate. În fond, de ce și-a dorit acel post dacă nu pentru dificultățile dar și oportunitățile pe care i le aducea?

S-a urcat în avion cu o sacoșă mică, având în ea strictul necesar. Nu era o excursie, deși, uitându-te pe chipul ei, n-ai fi putut spune: genele seducătoare, un fond de ten discret aplicat pe o piele fină, zâmbetul fermecător. În avion timpul a trecut repede. Ajunsă la aeroport, a luat un taxi, apoi s-a îndreptat, fără șovăială, spre cel mai scump hotel din oraș, amplasat departe de agitația urbană. Avea să rămână acolo o singură noapte.

Camera era cu vedere spre parc. Spațioasă, elegantă, frumos decorată, luxoasă dar neostentativă. S-a dezbrăcat, a intrat în baie și a dat drumul la duș, lăsând apa să-i biciuiască fiecare por. Și-a luat un halat pe ea, bucurându-se de senzația pe care i-o lăsa asupra pielii, și a ieșit pe balcon. Când a revenit și a închis geamul, a observat cum curentul de aer format a activat un aparat de pe perete, care a generat o briză parfumată.

A coborât la piscină, intenționând să savureze la maxim fiecare moment petrecut acolo, lăsând grijile afacerilor pentru a doua zi. A înnotat puțin, apoi s-a așezat pe un șezlong și a început să se șteargă cu un prosop de lângă ea. Avea aceeași țesătură fină cu a halatului din baie, mângâindu-i delicat pielea. S-a uitat pe etichetă: prosoape piscina, și-a notat datele de contact și s-a ridicat, când i-a sunat telefonul. Era directorul companiei cu care urma eventual să semneze contractul a doua zi. Înțelegerea căzuse, s-au răzgândit.

O explicație scurtă, niște ședințe interne, o reevaluare a modului în care-și vor aloca banii, câteva scuze de complezență și apoi, telefonul închis.

- va urma -

O tempora o mores!

Titlul articolului este o cunoscută expresie latinească, atribuită lui Cicero, care se traduce prin „ce vremuri, ce obiceiuri!”. De ce acest titlu? Pentru că mă uit la tinerii de azi, la elevii din ciclul primar sau chiar mai mari, și constat din ce în ce mai mult cât de înapoiați eram noi când eram la vârsta lor.

De exemplu, pe vremea când eram eu elev exista ciudatul obicei ca băieții să dăruiască flori fetelor. Nu doar protocolar, cu diverse ocazii, ci mai ales fetelor pe care le plăceai. Da, știu, e un obicei antic, perimat, absurd. Noi îl aveam. Un buchet de flori sau chiar un fir de trandafir era expresia afecțiunii pe care i-o porți sau a interesului pe care ți-l suscită fata respectivă. Și era primit ca atare, cu aceeași emoție pe care o aveai tu, care i-l dăruiai. Și evident, pe atunci era mai greu de achiziționat, că nu puteai, ca acum, să intri pe o florarie online și să-l comanzi cu plata prin card. Pentru simplul motiv că pe atunci nu era internet. Acum există internet, și există site-uri, dar aproape nimeni nu mai dăruiește flori.

Când eram eu puber te întâlneai cu prietena în parcuri, la o cofetărie sau, uneori, la discotecă. O vedeai o dată sau de două ori pe zi, dar existau și zile când nu vă întâlneați, și vă gândeați unul la celălalt. Astăzi nu mai există acea emoția, sau așteptare, pentru că nu mai are sens să te gândești la ea: îi trimiți un SMS, o suni sau vorbești cu ea pe Facebook. Iar legat de partea cu sunatul, văd tot mai multe telefoane moderne, inteligente, de tip iPod, iphone etc, la elevi de ciclul primar. Păi să nu zici că noi eram înapoiați?

Unde mai pui că în loc să-și facă jurnale pe caiete și foi de hârtie, fetele se apucă să-și posteze intimitățile pe pereții rețelelor sociale de tot felul. Era un caz, o minoră care a postat pe Facebook imaginea unei încăperi, dublată de textul: „aici mi-am pierdut virginitatea”. Foarte frumos. Mai trăiește azi cineva emoția unui buchet de mireasă? Vezi să nu. A, și da, aceiași băieți de clasele I-IV au ca subiecte principale de conversație numărul de gigabytes pe care-i are cutare card, site-urile unde poți vedea filme erotice la liber sau itemurile de care ai nevoie ca să treci de cutare nivel la cutare joc.

Și atunci, cum să nu spun, privind retrospectiv la cât de încuiați eram noi și cât de emancipați sunt picii de acum, pe lânga care dacă nu ești atent când treci, te bag imediat undeva, deci cum să nu exclam și eu, ca Cicero: o tempora, o mores!

Bicicleta

Acum te poti bucura la maxim de vara mult asteptata si este momentul sa alegi mijlocul de transport ideal. Dintre toate ofertele existente pe piata, bicicleta este alegerea cea mai potrivita pentru a te distra toata vara pe doua roti. Planifica din timp vacanta dorita si nu uita sa bifezi bicicleta de pe lista ta!

Avantaje bicicleta

Bicicletele sunt cele mai ieftine mijloace de transport la care poti apela. Cu o singura achizitie, te vei bucura de beneficiile unei biciclete timp indelungat. Vara nu mai ai niciun motiv sa stai in casa si sa ignori importanta sportului. Profita de zilele calduroase pentru a face miscare intr-un mod natural cu ajutorul unei biciclete. Bicicletele de oras sunt recunoscute in principal dupa rotile cu profil inalt care confera o aerodinamica buna. In plus, ghidonul ingust si ridicat avantajeaza biciclistul in traficul urban. De acum inainte nu mai trebuie sa-ti faci probleme, deoarece te vei strecura usor prin trafic in timpul zilei.

Preturile bicicletelor de oras sunt cele mai accesibile de pe piata si cu siguranta iti vei gasi cu usurinta modelul preferat. Alege o bicicleta de oras de la SportAddict dotate adecvat cu accesoriile potrivite pentru plimbarile indelungate prin oras.

Excursii pe doua roti

Vara este anotimpul ideal pentru a practica activitati in aer liber, pentru a face mai multa miscare si explora natura. Si ce poate fi mai placut decat sa te bucuri de toate acestea pe doua roti? Bicicleta preferata iti ofera sansa de a experimenta toate acestea in aer liber, alaturi de prietenii tai. Cu acest mijloc de transport ieftin vei bifa de pe lista ta excursiile dorite pe care ti le doreai de mult timp sa le faci. Planifica-ti excursiile dorite din jurul orasului si porneste intr-o aventura estivala alaturi de familie sau prieteni. Insa nu uita sa te asiguri ca ai in dotarea bicicletei toate accesoriile corespunzatoare unui drum lung.

Exista numeroase modele de biciclete care sa satisfaca orice preferinte, asadar este momentul sa-ti alegi si tu modelul preferat. Bucura-te de vara si spor la pedalat!

Peripeții din viața la birou

Când m-am angajat la firma unde-mi desfășor activitatea profesională și-n prezent, în biroul meu era un scaun super-meseriaș. Negru, cu spătar, cu o chestie pentru rezemat mâinile, mare, ergonomic, te puteai roti sau chiar deplasa cu el. Mișto.

Deși nu mi-s o persoană voluminoasă, timpul și-a spus cuvântul și, într-un final, scaunul a cedat nervos. Sau cum, doar nu credeați că eu o să cedez nervos? Ingraților! Mie îmi place ceea ce fac. Scaunul însă s-a simțit cumva asuprit, a inițiat o petiție pe net, că cum adică cineva să-i stea în cârcă tot timpul, să-l rotească după cum are chef, să-l folosească pe post de cal de tracțiune și de bătaie, a făcut gălăgie, a plâns și, până la urmă, a cedat. Și l-am luat și l-am aruncat într-un fel de beci.

După asta, în biroul meu a intrat un alt scaun, cu surle și trâmbițe. Doar că ăsta era mult mai modest. Fix, fără să-l pot muta cu ușurință, fără suport pentru coate și antebrațe, mai mult mă încurca. Iar după ce i s-a rupt și sudat un picior, a rămas cu un mic handicap: suprafața pe care șezi nu mai era perfect orizontală, ci puțin înclinată într-o parte. N-am dat importanță acestul fapt atunci. Dar ceva mai târziu, am început să simt un anumit discomfortla spate. Datorită poziției nu foarte sănătoase pe care o aveam stând pe el.

După care, în sfârșit, scaunul în cauză a fost înlocuit cu unul simplu, cu spătar, din lemn, cum au bunicii noștri pe la țară, moment în care epopeea instrumentelor de șezut din biroul meu și-a atins apogeul. Iar astăzi eu stau pe acel scaun și scriu acest articol. Aș putea spune că am trecut prin toate: scaun ergonomic, scaun sobru, scaun improvizat, mai puțin scaun cu masaj, da'n rest cam orice. Bucket listul meu în materie de stat în cur este satisfăcut!

Concluzia se poate trage în mai multe moduri, de exemplu de coadă, de păr etc, dar eu o s-o trag într-un mod simplu: dacă ai un serviciu la stat, adică care implică să stai (preferabil pe ceva, nu jos!) și ești om cu scaun la cap, atunci ai grijă de spatele tău. Pentru că unde nu-i cap, vai de spate iar o poziție incorectă va aduce cu sine, în timp, probleme de spate și coloană. De unde iarăși mai deducem că expresia „e bine să ai coloană vertebrală sau să fii vertical” are o dublă valoare: atât metaforică, cât și practică.

Eu am avut inspirația să țin cont de acest lucru și mă simt excelent. Sper că și voi!