Comentarii Google+ pe blog

După cum unii dintre voi știți, dețin mai multe bloguri. Majoritatea sunt propulsate de platforma Blogger (fostul Blogspot), al cărei proprietar e Google. Deși echipate cu tot ce e necesar, blogurile de pe această platformă au un sistem de comentarii nu la fel de bun ca cel de pe WordPress, de exemplu. Pentru a contrabalansa acest lucru, dar și pentru a-și promova propria rețea de socializare, Google a introdus la un moment dat posibilitatea optării pentru comentarii Google+, care să le înlocuiască pe cele implicite. Mai jos aveți opiniile mele despre acest nou sistem de comentarii, la câteva luni de la utilizarea lui.

În primul rând, pentru a implementa aceste comentarii, trebuie să vă upgradați blogul la Google+, folosind o opțiune specifică din panoul de control. Asta implică că pe viitor articolele scrise pe el o să apară semnate cu profilul vostru de Google+, care o să-l înlocuiască pe cel vechi. Cum anul acesta Google a renunțat la politica de a cere date reale de la utilizatorii rețelei lor de socializare, schimbarea de profil n-ar trebui să pună mari probleme nimănui, în sensul că se poate utiliza în continuare un pseudonim, dacă se dorește acest lucru. Odată făcut acest pas cu blogul, veți avea tot în panou un tab cu setări pentru Google+, inclusiv privitoare la comentarii. Le activați, și teoretic asta-i tot. Practic, mai trebuie uneori să editați șablonul (tema) blogului, dar există pe net destule resurse utile.

Față de cele vechi, comentariile prin Google+ au câteva avantaje. Cel mai notabil, ele adună la subsolul unui articol toate reacțiile de pe platforma Google+ privitoare la acel articol. Să explic puțin cum vine asta. Să zicem că eu scriu un articol A iar cineva îl distribuie pe Google+. Postarea lui de pe Google+ îmi apare automat la secțiunea de comentarii a articolului A! Mai departe, dacă cineva comentează pe Google+ la ce a postat respectivul, acel comentariu apare, de asemenea, sub formă de comentariu la articolul meu A. Mișto, nu? Apoi, atunci când lași un comentariu pe blog, ai o căsuță pe care dacă o bifezi, comentariul tău se va distribui automat și în Google+, având ce vizibilitate dorești tu (poți seta să fie publică, doar pentru prieteni etc). În fine, comentariile au un aspect estetic și ajută puțin la SEO (nu intru aici în detalii, poate voi scrie mai multe pe blogul meu de tehnologie).

Dar există și dezavantaje. Lăsând la o parte dificultățile de instalare (care nu se rezumă doar la editarea șablonului, uneori comentariile vechi nu mai apar, apoi se recomandă să nu ne modificăm adresa blogului pe viitor, altfel riscând să pierdem tot ce s-a comentat pe el anterior etc), comentariile prin Google+ nu pot fi moderate. Din ce am citit, chiar și atunci când dai block unei persoane, ea va putea continua să comenteze la tine, doar că tu nu vei mai vedea ce scrie. Practic, comentariile nu-ți mai aparțin (ca înainte), ci devin cumva parte a rețelei Google+. De altfel, secțiunea de comentarii din tabloul de control al blogului dispare cu totul.

Doi cititori care intră simultan pe același articol s-ar putea să nu vadă aceleași comentarii, în funcție de setările de vizibilitate ale celor care au comentat și relațiile lor de prietenie cu acești cititori. Sună complicat? Vă cred. Dar poate cel mai mare neajuns este faptul că eu n-am reușit să activez notificarea pentru aceste comentarii, adică să primesc un mail sau un sunet de clopoțel atunci când cineva îmi lasă un comentariu pe blog. Și, poate mai puțin important la prima vedere pentru voi dar esențial dacă ne gândim mai bine, cititorii nu mai pot comenta decât utilizând un profil Google+. Ceea ce s-ar putea să-i determine pe unii să nu vă mai comenteze.

În mare, cam acestea ar fi plusurile și minusurile. Dacă merită sau nu, vă puteți decide fiecare. Mie, după câteva luni de folosire, mi s-a cam acrit de ele. Dacă vouă însă vă fac cu ochiul, le puteți încerca. Pe Blogger rulează în mod nativ în timp ce pe WordPress sunt disponibile prin diverse pluginuri.

Haine și nick nou

În mod cert, în ultimul an am făcut câteva schimbări legate de propria identitate (pseudonimul sub care scriu) și tema instalată pe blog (la momentul de față Sorbet). Deci s-ar putea spune că n-am fost un om constant, dar aceste schimbări sunt adecvări tot mai bune la o nouă ipostază, aceea din care câștig bani scriind pe blogurile din dotare. Este și motivul pentru care unele articole conțin eticheta „plus”, despre care puteți citi aici. Și de fapt, ca să fiu onest, motivul pentru care puține articole noi n-o conțin. :)

Îmi doresc să reiau articolele personale, libere ca pasărea cerului și având mai puțin de 300 de cuvinte, dar nu despre asta vreau să vă vorbesc acum. Ci despre faptul că îmi voi schimba, încă o dată, nick-ul. Și sper că va fi ultima dată, pentru că în sfârșit am găsit ceva care-mi place și care soluționează dilema numeșiprenume versus preudonim. Cine a generat această dilemă? Pe de-o parte Google, care iubește datele reale ale utilizatorilor săi (iar blogul de față este găzduit de Google și utilizează, mai nou, sistemul de comentarii de la Google+). Pe de cealaltă parte eu, cu afinitatea mea spre pseudonime.

Lucrurile s-au simplificat după ce am aflat (oarecum cu întârziere, recunosc) că Google a renunțat la politica lui strictă de alegere a numelor sub care activăm. Ceea ce-i minunat. Și dacă proverbul „lupul își schimbă părul dar năravul ba” are cât de cât un dram de adevăr, atunci să sperăm că el nu se va aplica și în cazul meu. Pentru că, odată cu această schimbare pe care o voi realiza în curând, doresc să încep să adaug pe blog conținut tot mai bun.

Noul meu nick va fi Aldus.

Sorbet

După cum probabil ați putut constata, am schimbat tema blogului pe care aveți onoarea să-l citiți. Tema curentă se numește Sorbet și cea mai mare îmbunătățire pe care o aduce ea este designul care se adaptează oricărui dispozitiv. Cu alte cuvinte, puteți accesa blogul și de pe mobil, și de pe o tabletă, el se va vedea bine de fiecare dată.

Printre alte calități, tema arată excelent, culorile sunt plăcute și se îmbină armonios fără a obosi ochiul, textul este ușor de citit (font mare), meniurile sunt ascunse după niște butoane sus, aspectul general este simplu și curat, fără a da senzația de ieftin.

Sorbet a fost creată de băieții de la Automattic, cei care dețin wordpress.com. Presupun deci că e disponibilă gratuit și pentru cei cu bloguri pe wordpress.com. Restul, o puteți descărca de pe primul link, adică pagina wordpress.org. Tema a fost transformată în șablon Blogger de Lasantha, așa că poate fi folosită și de cei cu bloguri pe blogspot.com.

Sper că vă place!

Ce-mi doresc eu mie, de 2014

Un anunț pe care am întârziat să-l fac este că blogul de față, pe numele lui Life is Good, are începând din 6 decembrie (cadou de Moș Nicolae de la Google) PageRank 3. Un lucru neașteptat, eu încercând în ultimele luni să cresc cu totul alte bloguri. Se pare însă că algoritmii Google sunt din ce în ce mai buni și apreciază tot mai mult calitatea.

În 2014 îmi doresc multe lucruri, dar legat de blogul de față, vreau să îl cresc. Pentru asta îmi propun să scriu des pe el, ideal minim un articol pe zi, lucru care s-ar zice că te poate transforma într-un blogger de succes. Sunt conștient că va fi dificil să mențin ritmul ăsta și că vor exista zile când poate nu voi putea scrie, dar sper să existe totuși o constanță, o continuitate și pauze cât mai scurte. Am citit undeva că dacă scrii pe un blog foarte des, de exemplu zilnic, nu vor avea timp cititorii să parcurgă toate postările, adică va fi prea mult pentru ei. Ritmul ideal de scris era dat acolo cam așa: 2-3 articole pe săptămână. Totuși, mai bine să fie articole necitite decât cititori plictisiți. :)

Mai vreau să-i fac, și asta în viitorul apropiat, pagină de Facebook și de Google+. Unde (pe Google+) trebuie să încep să-mi fac prieteni, și să activez, pentru că este unul din cele mai puternice motoare care propulsează un site astăzi.

Și ar mai fi, dar poate cu o altă ocazie...

Life is changing, but still Good

Am a vă anunța un anunț. Începând de azi, postările de pe acest blog vor fi semnate de Ethos.

Să facem o mică incursiune în istorie. Domeniul Life is Good a fost achiziționat la începutul anului 2011, de când datează și primul articol de aici. Dând nume unui blog secundar, pe el am așternut mai mult chestii amuzante, videoclipuri, imagini comice, articole scurte etc. Dar nu m-a ținut foarte mult, iar pe la începutul lui 2012 am vrut să renunț la el, pentru că trebuia plătit anual. Totuși, l-am păstrat. Imediat după, fără îndoială drept mulțumire, Google mi-a mărit PageRank-ul la 2, și așa a rămas inclusiv în ziua de azi.

Între timp am deschis și alte bloguri, iar locul unde mă găsiți acum este unul mai simplu. Cum însă nu am vreme să scriu în n-sprezece locuri, m-am gândit să valorific cumva domeniile lăsate în paragină, astfel că de acum înainte aici se va posta; diferența dintre cele două verbe poate fi subtilă dar ea orișicum există. De exemplu, de postat oricine poate în timp ce de scris nu, pentru că blogul este literatură. Scrisul implică fie o peniță talentată, fie o intenție elevată, în timp ce postarea n-are nevoie decât de un cadru pe care să se poată insera litere în format Arial, Times New Roman sau Courier. Caligrafia manuală este o prelungire a mâinii însăși, având drept scop atingerea sufletului celuilalt, în contrast, postările se adresează motoarelor de căutare. Pentru că întotdeauna, un blog va avea doi cititori.

Ceea ce scriam aici mai demult, probabil voi scrie pe Cool în viitor, hopefully nu la fel de rar. De asemenea, pentru că de acum înainte blogul de față va fi actualizat mai des, sper că PageRank-ul lui va crește. După cum sper că va primi mai multe linkuri, cărora le va răspunde în același mod. Pentru că, dacă nu știați, blogul nu este un obiect ci o ființă vie, iar linkul reprezintă un fel de sărut virtual, ca să mă păstrez în limitele decenței. Și cireașa de pe tort e că-n virtual nu există prostia asta cu monogamia...

See you around.

Pierdut nume. Găsitorului recompensă.

Stimați cititori și iubite cititoare, am o dilemă. Doresc să îmi achiziționez un domeniu, preferabil pe .ro, pentru un nou blog. Și cum mă tot gândeam eu azi și ieri ce nume să aibă, mi-a venit ideea să vă întreb: care doriți să-mi botezați următorul blog? :)) Vă pun de nași, sau de ursitoare, și vă cinstesc bine. Pe fete, posibil chiar în natură. :)

Mă gândesc la un nume care să nu fie lung, să aibă priză la cititori și să fie ușor de reținut. Blogul ar urma să conțină chestii atractive, lucruri interesante, chiar videoclipuri tari, nu neapărat literatură ci lucruri care să prindă la cât mai multă lume, adică la cititorul mediu. Apropo de care chestie, voi cam despre ce subiecte ați dori să citiți mai mult pe bloguri sau ce fel de articole? Faceți bine și lăsați-mi răspunsurile în comentarii.

Și probabil o să-l găzduiesc pe WordPress. Pentru că deja începe să mă supere platforma Blogger. Am observat zilele trecute (atât aici cât și pe Cool) că scriptul care se ocupă cu afișarea ultimelor comentarii în sidebar nu mai funcționează cum ar trebui, adică uneori trece un timp până când ultimul comentariu apare acolo. Mnoa, poate-i de la script, poate este rezolvabil, dar orișicum, pe WordPress n-aș avea problema asta și-n plus sistemul de comentarii ar fi mai mișto.

Și dacă tot suntem la capitolul cu chestii tehnice, vă rog pe cei care sunteți seduși de modul divin în care scriu, adică practic sunt sigur că toată lumea, să dați click pe butonul roșu de +1, atât aici cât și pe Simplu și CineMatinal, și pe unde mai vedeți vreun blog de-al meu, adică să mă recomandați în Google. Pentru care vă foarte mulțumesc! :*

Later Edit: Am ales Blogzilla.

Eu, Clubul Psi și blogosfera

În ultima vreme, blogosfera și Facebook-ul sunt în mare vervă, în urma unei competiții ce se desfășoară în această perioadă, având numele de Superblog. Eu nu sunt direct implicat în sensul că nu particip la acest concurs dar am mai aruncat câte o privire de pe margine, inclusiv la grupul lor de pe Facebook. Odată cu asta, am devenit activ pe pagina de Facebook a Clubului Psi. Trebuie să vă spun că nici aici nu sunt implicat în mod direct, adică nu particip efectiv la jocurile lor (deși începe să mă tenteze gândul), dar am mai povestit pe acolo. Astfel că, pe lângă unele observațiile cu privire la Superblog pe care deja le-am expus pe alt blog, am făcut două constatări cu privire la blogeri în general. Pe care dați-mi voie să le expun aici.

Prima constatare e că blogerii sunt niște ființe compasive, care acționează pe baza proverbului prietenul la nevoie se cunoaște. Astfel că, dacă de exemplu anunți că te retragi din Sperblog, se vor găsi zece prieteni virtuali care te vor încuraja și sfătui să nu renunți, să scrii în continuare, să nu-ți faci sânge rău pentru notele primite că încă mai este timp de urcat pe podium și așa mai departe. Din păcate, proverbul nu specifică de a cui nevoie este vorba. Pentru că, dragii mei și dragele mele, în aceste cazuri eu cred că este vorba de nevoia de a da sfaturi a celor care le dau. Serios, viața e sinusoidală, uneori urci, alteori cobori, uneori intervin diverși factori, astfel încât se poate spune că lucrurile nu sunt liniare, ele comportă multiple dimensiuni, adică nu e vorba de ceva alb și negru, bun (faptul că participi) și rău (faptul că renunți). Viața e complexă iar eu cred că atunci când luăm o decizie, cel mai mult avem nevoie de cineva care să ne înțeleagă și să ne susțină și nu de cineva care să ne sfătuiască să ne răzgândim. Poate că într-o discuție intimă, privată, dacă suntem în măsură să fim intimi cu respectivul, îi putem oferi perspectiva noastră. Dar aceste încurajări publice, pe peretele de Facebook, nu știu de ce mă duc cu gândul la Martorii lui Iehova care aproape că te forțează să le accepți cărțile gratuite. Evident, pline de sfaturi de viață, întru salvarea sufletului tău. Adică sună cam fals.

Iar a doua constatare e că lumea pare a fi foarte atrasă de ideea de a scrie o carte, de a te publica la o editură clasică. Există ceva fascinație în chestia asta pe care nu mi-o explic. Sigur, mi-aș fi explicat-o înainte de '89, când practic încă nu exista internetul. Dar astăzi, nu văd cu ce este mai presus titlul de scriitor decât acela de blogăr. Pe bune, nu-i văd nici o calitate în plus, afară de faptul că unii s-ar putea să îl privească mai bine. Deci o chestie de suprafață totuși. Da, știu, cărțile au o aură de mister, de poezie, pagina scrisă, chiar dacă este veche, chiar dacă e îngălbenită de timp, sau poate cu atât mai mult, emană un câmp de sacralitate și chiar artă, te translatează într-o altă lume, iar iubitorii de cărți le consideră neprețuite. Dar trebuie să țineți cont că toată această viziune transfiguratoare asupra cărților se datorează nu materialului din care sunt ele făcute ci conținutului care le animă. O carte de poezii este vie, un roman este un alt univers care te invită să-i treci pragul. Dar un manual de istorie sau o pagină de ziar sunt banale foi imprimate cu diverse caractere. Cu alte cuvinte, conținutul este cheia, iar acest conținut se poate exprima în diverse forme. Mai nou, el se regăsește pe bloguri sau în cărți în format electronic. Formatul unui blog aduce cu sine și avantajul unei apropieri directe între autor și cititori, a posibilității ca aceștia să-l cunoască și să-i lase impresii, sub forma comentariilor, la care el poate chiar răspunde. Din punctul meu de vedere, blogul este superior unei cărți, fiind de asemenea un act de curaj și onestitate, o invitație spre sufletul celui care scrie. Și, la fel ca toate lucrurile cu adevărat bune pentru noi, vine în mod gratuit, singura investiție fiind timpul alocat de noi pentru a scrie pe el. Ca să te publici la o editură ai nevoie de bani. Iar editurile iau cea mai mare parte din încasările de pe cărți, astfel că fie câștigul tău va fi absolut simbolic, vie va trebui să vii cu bani de acasă. Ba uneori promovarea cărții cade tot în sarcina ta. Și pentru ce? Pentru a-ți mări puțin orgoliul cu statutul de scriitor publicat? Eu personal dau mai mari șanse blogurilor decât cărților de a rezista în timp. E o opinie.

Cam asta a fost ce am vrut să vă zic, aștept opiniile voastre în comentarii, fie că sunteți sau nu blogări sau membri ai Clubului Psi. :)

La ce e bun social media

Începând cu articolul ăsta m-am gândit să vă recomand niște bloguri care se remarcă prin ceva. Acest ceva poate fi orice, și în general va fi ceva pozitiv, dar nu neapărat. Fie și numai pentru a mai adăuga ceva text pe acest blog, deși nu doar pentru asta... :)

În acest sens, astăzi voi prezenta un blog foarte promovat în perioada asta (are o grămadă de linkuri înspre el la numai o lună și ceva de la lansare), și anume Blog Media.

Deși abordând subiecte ca publicitatea, advertising-ul, mass-media și auto-descriindu-se ca blog de știri (fii la curent cu cele mai interesante noutăți), Blog Media se remarcă prin... aspect.

Să notăm pentru început că blogul este realizat pe platforma Blogger. Asta, oricine ce-ar zice, aduce cu sine unele dezavantaje comparativ cu un blog pe WordPress. Totuși, blogul în discuție reușește să le evite grațios. În primul rând are o temă plăcută, de tip magazin, sigur că este convertită după o temă de WordPress dar totuși. Sus există două meniuri, primul e folosit pentru pagini iar al doilea pentru categorii.

Și aici mai avem un chițibuș: pe Blogger nu există categorii. Ok, există etichete, care pot fi folosite pe post de categorii. Sau pe post de etichete. Dar nu există, ca pe WordPress, ambele. În schimb, blogul de față ne prezintă atât etichete, cât și categorii, marcate diferit. De exemplu, primul articol, intitulat Prețuri psihologice, este încadrat la rubrica (categoria) Afaceri, el având etichetele: 99 , creier , efect , marfă , preț , prețuri , psihologie , virgulă. Dacă însă o să dăm click pe denumirea rubricii, o să ajungem pe un URL ce conține label; așadar, interior și categoriile sunt etichete, ceea ce este și normal. Totuși, tema reușește cumva (prin anumite artificii) să le diferențieze.

În sidebar-ul din dreapta avem un gadget (sau widget) cu ultimele comentarii. Scriptul funcționează foarte bine, actualizând acest gadget în timp real; în plus comentatorii sunt afișați cu avatar. Pentru cei care nu sunt conectați pe Google, avatarul implicit este o pictogramă Blogger (mult mai frumoasă decât acel chip de tip umbră de pe restul blogurilor, probabil îl știți). comentariile sunt pe două nivele (thread-uri), cele ale autorului fiind marcate cu un mic banner oblic, albastru; în plus ele prezintă smile-uri (emoticoane) foarte frumoase, diferite de clasicele smile-uri de pe WordPress sau de pe Yahoo Messenger. Puteți vedea asta în screen-ul de mai jos (click pe imagine pentru mărire):

Mai multe nu putem spune despre blog. În particular, se vede de la o poștă că este un blog ce va fi folosit pentru publicitate. Nu vă așteptați așadar la articole de calitate, în pofida titlurilor specific bombastice. Sau poate tocmai de aceea. Însă blogul are meritul de a arăta că pe Blogger se pot construi chestii faine. Și cu asta avem și răspunsul la întrebarea din titlu. Social media este bună la... partea de design! :)

Cel mai blog simplu

Acest mesaj se adresează celor care-l citesc.

Mulţumesc pentru că îmi vizitaţi blogul. După cum aţi putut constata, nu l-am mai actualizat de mult timp. Unul din motive constă în faptul că mi-am deschis un alt blog, acum circa trei luni, intitulat Simplu.

Unde public şi chestii haioase de genul clipurilor sau imaginilor de aici (pe care le găsiţi de exemplu la rubrica umor) şi chestii încadrate la alte rubrici. Şi pe care vă invit să-l vizitaţi.

Life is Good nu se va închide (nici singur, nici cu ajutorul meu) dar probabil îl voi actualiza mai rar. Life va continua să fie Good.

Rolul blogroll-ului

Zilele acestea am realizat o chestie interesantă: din punct de vedere anatomic blogroll-ul unui blog corespunde cu gura sau chiar zona lui genitală. Iar link-urile care se află în el sunt săruturi (sau cine ştie) iniţiate spre blogurile link-uite. Ei bine, după cum se cunoaşte, la majoritatea blogroll-ul se află poziţionat în sidebar. La mine însă el era amplasat taman într-o pagină separată, denumită Blogroll. Adică blogul meu era puţin pe invers. Asta în sine n-ar fi o problemă aşa mare. Problema-i că ăştia de la ZeList sunt nişte frustraţi. Şi nu ţin cont de link-urile dintr-o pagină statică, astfel că prietenii mei din blogroll nu erau cu nimic ajutaţi să crească în ZeList, pentru că, vezi Doamne, nu îi sărut în mod tradiţional. Sau cu ce organ trebuie.

Drept pentru care, nemaivrând eu să aduc prejudicii acestor prieteni, şi săturându-mă de situaţia de a fi pupat în fund de toată lumea (şi nu pe gură), am luat decizia salutară de a mai crea un blogroll, intitulat la momentul de faţă Râd cu (de) mine, pe care l-am amplasat, ca oamenii, în sidebar. Şi am publicat această decizie în Monitorul Oficial de îi zice Life is Good. Dar pentru că eu sunt un om cu vederi libertine, o să păstrez şi blogroll-ul din acea pagină, unde o să listez doar anumite bloguri, mai nonconformiste ca al meu. Ce o ieşi din toate acestea nici eu nu ştiu, om trăi şi om vedea. Happy linking!  :)

În încheiere, ce părere aveţi de tema actuală a blogului? Informativ, că oricum n-o schimb. Şi ce widget-uri (gadget-uri) lipsesc sau sunt în plus? Cu alte cuvinte, sunt suficient de rujat/fardat/parfumat pentru gusturile voastre? :))