Ați mâncat miere Manuka?

24.9.17  Ethos Plus
Titlul este cât se poate de explicit: ați mâncat vreodată miere de Manuka? De exemplu, miere de manuka de la GreenBoutique, sau din orice altă pare. Eu, ca să fiu sincer, până acum trei săptămâni nici nu auzisem de cuvântul manuka. Vocabularul meu s-a îmbogățit când sorella, mândră rezidentă a Irlandei, ne-a făcut o vizită și ne-a cadorisit cu, printre altele, niște borcane de miere manuka. În imaginea de mai jos aveți un borcan proaspăt golit. :D

miere manuka

miere manuka

miere manuka

Această miere de manuka, deși adusă din Irlanda, este importată din Noua Zeelandă, singura țară în care se produce. Și este, mi-a mai zis sora mea, cea mai scumpă miere de la ei (dați o căutare după miere manuka pret să vedeți cam prin ce zonă gravitează, măcar de curiozitate). Faimoasă, renumită, rușine mie că nu știam nimic. Acuma, borcanul acesta, singurul pe care l-am început, era puțin zaharisit (adică mierea de manuka, nu el), dar ce vă pot spune e că are un gust special. Dincolo de asta, mierea este cu adevărat vestită pentru proprietățile ei curative speciale, proprii arborelui de Manuka.

Arborele respectiv nu crește decât în insulele nepoluate din Noua Zeelandă, și evident că asta face dintr-un borcan cu miere manuka umf sau miere manuka umf 20 un unicat pe întregul glob. După cum știm, fiecare plantă își are proprietățile ei medicinale, uneori mai pronunțate, alteori mai estompate, la care se adaugă și proprietățile specifice ale mierii, iar faptul că acest arbore e unic Noii Zeelande și că este extrem de benefic pentru organism (din ce e lăudat pe net, a fost folosit încă de pe vremea triburilor Maori și ai primilor coloniști în scopuri curative) face din mierea de manuka o chestie rară și râvnită.

Dar nu ca să mă dau mare sau ca să mă laud v-am scris, ci ca să schimbăm impresii și opinii. Și ca să vă spun că, dacă doriți, nu trebuie să aveți o soră exilată, pentru că există și la noi magazine de profil, care comercializează acest tip de miere. Sigur, la prețuri pe măsura ei. Evident, eu n-o să cumpăr de la Green Boutique, având deja miere din asta gratis, o mulțime de borcane chiar, dar sunt invidios pe faptul că borcanele mele au doar 220 de grame fiecare în timp ce pe Green Boutique găsești la 500 de grame, și mai ales de faptul că cei de acolo fac o mulțime de combinații interesante, ca miere manuka umf 20 cu ghimbir, și aici se deschide o nouă discuție, pentru că putem vorbi de proprietățile ghimbirului și de faptul că această combinație devine deja un puternic energizant cu efecte complexe, perfect natural. Plus că, vorba aia, îmi lasă gura apă.

În concluzie, dacă v-am stârnit cât de cât interesul și nu aveți, puteți comanda de aici, magazinul pare axat doar pe produse naturiste, ceaiuri bio, băuturi și creme vegetale, alimente fără gluten, raw food, într-un cuvânt, paradisul celor care vor să se hrănească sănătos și natural. Ceea ce este un mare plus, într-o epocă în care până și pâinea conține amelioratori de panificație, motiv pentru care eu sunt extrem de selectiv în privința ei.

Dar despre pâine, cu o altă ocazie.