Ce sunt traderii și ce este Piața Forex?

29.5.15  Unknown Plus
La început, instrumentul de bază al economiei îl reprezenta trocul: oamenii făceau schimnuri de produse și servicii între ei. Apoi a apărut banul, ca intermediar convenabil al acestor schimburi. Banii erau emiși în moneda fiecărei țări. Cu timpul, țările s-au angajat în schimburi economice tot mai ample, având ca rezultat o piață globală de capital, în cadrul căreia putem schimba moneda unei țări pe moneda alteia. Datorită unor factori macroeconomici complecși, rata de schimb a unei valute poate să crească sau să scadă, valutele putând fi astfel privite ca orice alt tip de marfă pe care o poți cumpăra și al cărei preț fluctuează. Dacă cumperi niște dolari americani la prețul de 3,50 lei dolarul, iar peste o săptămână reușești să îi vinzi cu 5 lei, ai făcut un profit. Și pentru că sistemul financiar actual ne oferă această posibilitate, au apărut o serie de site-uri și platforme unde se pot face astfel de tranzacții. Un exemplu în acest sens este site-ul Trade.com.


Dar toate aceste platforme te conectează la o uncă piață de schimb valutar, mondială, numită și Piața Forex. Această piață este garantul faptului că schimburile valutare vor avea loc într-un mod controlat și în anumite condiții sau limite. De exemplu, există peste 100 de perechi de valute ce pot fi tranzacționate, iar rata de schimb dintre două valute la un moment dat este aceeași în orice punct de pe glob. Adică, dacă astăzi la ora 17 în București un euro se cupără cu 4,5135 lei, atunci și în Tokyo, Los Angeles și Oslo prețul unui euro este tot 4,5135 lei. Piața valutară este deschisă 24 de ore din 24, 5 zile pe săptămână.

Piața Forex este compusă în cea mai mare parte din speculatori/speculanți. Speculatorii sunt cei care realizează tranzacții valutare în speranța că vor câștiga bani de pe urma modificărilor de curs valutar. Se estimează că doar 5% dintre cei care cumpără și vând valute o fac din necesități economice (de exemplu, firmele pe care le reprezintă au nevoie pentru activitatea lor de capital în acea monedă), restul de 95% constituindu-l speculatorii. Cum însă schimburile valutare alcătuiesc împreună un gigantic joc cu sumă nulă, în care totalul profiturilor anulează totalul pierderilor, rezultă că pentru fiecare ban câștigat în plus (ca profit) de un trader, va exista un alt trader care va pierde banul respectiv. Asta face ca activarea la burse să aibă un grad ridicat de risc, chiar și pentru traderii informați și cu experiență. Pe de altă parte, șansele de câștig sunt și ele în mod egal de atractive (legea compensației da care ziceam mai devreme).

lgoo trade.com

O să mă opresc aici, pentru a nu vă servi un articol prea lung și prea tehnic. Toate informațiile de mai sus sunt o mică parte a unei lecții video dintr-un curs sau tutorial dedicat celor care doresc să devină traderi, curs disponibil gratuit pe Trade.com, în limba română. Dacă elementele introductive de mai sus v-au trezit apetitul pentru această nișă, vă invit să lecturați acest curs și apoi, cine știe, poate chiar să vă implicați în aceste activități și să realizați tranzactii forex cu trade.com. Lucru la care și eu mă gândesc, pentru viitorul nu prea îndepărtat.