Povestea lui Ion Gospodarul

4.4.14  Unknown Creație, Plus
Numele este caragialian. Într-o dimineață, Ion al nostru, ajuns la vârsta maturității și locuind cu părinții, s-a gândit că ar fi vremea să se mute la căsuța lui. Asta mai ales dacă vrea să aibă o șansă cât de cât la Maria lui Cucu din deal, frumoasa satului. Că doar nu s-o uita după un coate-goale ca el, trebuie musai o casă cu care s-o impresioneze. Că așa a văzut la televizor că merg treburile cu romantismul în ziua de azi.

Drept urmare, cum ziceam, a început să strângă cureaua și să pună la ciorap. Și, după ce a crezut el că are suficient cât să-și ia materialele de construcții, și-a zis că de mâine începe. Atâta că nu putea să demareze efectiv proiectul fără a se consulta cu prietenii lui și a le expune, cu modestie, viziunea lui artistică și arhitectonică precum și locul unde o să îl găsească pe viitor, când vreau să-l cheme la o bere. Consultarea s-a consumat undeva spre seară, alături de alte lucruri, în principiu lichide, la cârciuma satului.

Ion lângă piscină

Din vorbă în vorbă și din pahar în pahar, s-a ajuns și la discutarea detaliilor. Ion a început să le zică cât de bine utilată va fi casa, cu centrală pe bază de combustibili reciclabili și energie solară, cu parchet nu-știu-de-care, cu gresie și faianță scumpă în baie, că doar el își face baie modernă, ca-n Neckermanm, nu ca buda de la casele părinților, și așa mai departe. Instalația electrică și cea sanitară, mobila, dușul, apometrul, toate au fost atent și minuțios prezentate, ajungând până la țevile pentru apă. Și, pe măsură ce timpul trecea și paharele se goleau, casa devenea parcă tot mai frumoasă și utilitățile ei tot mai extravagante.

Totul a decurs bine până când lui Vasile i-a venit ideea să-l întrebe: „Dar piscină faci?” Prins pe picior greșit, Ion a început să se bâlbâie. Atunci ceilalți i-au zis că-i musai o piscină la casa omului dacă vrea să se însoare. Și că oricum nu-i așa de mare lucru să faci una. De exemplu, ar putea săpa o groapă în mijlocul curții, pe care s-o cimenteze și s-o aranjeze puțin, pe margini, și gata. Iar când plouă, face și economie de apă. Pentru bule de aer, căldură și alte efecte, au auzit ei că este un magazin cu pompe submersibile ieftine, și cu asta sigur o s-o dea pe spate pe Măria. Că ce nu face o fată tănără pentru o pompă de calitate?

Într-un târziu, când li s-au terminat banii, au plecat fiecare pe la casele lor. Cu excepția lui Ion, care, cu încrederea în tine pe care numai o vilă ți-o poate da, a pornit spre capătul satului. A căzut de câteva ori, murdărindu-se și udându-se în belțile de pe marginea drumului, căci afară plouase, dar a ajuns până la urmă la casa Mariei. A bătut și la poartă a apărut chiar Maria. Atunci Ion și-a afișat cel mai larg zâmbet de care era capabil și, cu hainele ude și pline de noroi, cu limba împleticită, a întrebat-o: „Ce părere ai de noua mea piscină?”

Peste doi ani, Ion a reușit să-și termine primele două camere de la noua lui casă. Dar pe Maria n-a mai reușit s-o convingă să-i dea bună ziua pe stradă, din noaptea aia. Și, zice povestea, nici piscină nu și-a mai făcut...