Întinde-te cât ți-e plapuma!

25.11.13  Ethos Plus
Azi mi-am amintit de-o chestie oarecum măgulitoare pentru mine. Nu cu mult timp în urmă, o tipă pe care o cunosc mi-a transmit indirect, sau mai bine zis i-a spus sorei mele c-a avut un vis. Până aici nimic ieșit din comun, doar toți visăm. Atâta că visul respectiv era cu mine. Ceea ce mno, la o primă vedere iar nu-i ieșit din comun, că și eu îi visez pe mulți. Doar că-n visul ei, eu mă băgam în pat cu ea și trăgeam plapuma peste noi. Ceea ce, cum să vă spun, dacă m-ați cunoaște ați zice iarăși că nu-i nimic special ca o fată s-aibă vise de-astea cu mine, se justifică. Problema fiind că respectiva fată era și cu remorcă după ea. Adică măritată.

Revenind însă din reveria acestor amintiri, în articolul curent voiam să vă spun că există două moduri de a promova ceva, sau că reclamele se împart în două mari grupe. În prima grupă intră reclamele de tip prompter, anunț, documentar. Aici informația este prezentată în mod direct și chiar abrupt am putea spune. Firma cutare, instalăm termopane de următoarele dimensiuni, orarul nostru este. Magazin central, comercializăm perne Salterra, oferim reduceri de Black Friday. Cioban, vând oi, rog discreție. Etc. Informațiile din această categorie se adresează strict celor interesați de termopane, perne, oi și nu au altă valoare (de exemplu literară) în afara mesajului direct pe care îl transmit. Câteodată însă, acesta este destul de eficient:

black friday la cartofi

Și mai există un tip de reclame, cele care încearcă să ți se „bage sub plapumă”, să te încânte și să se cuibărească în inima ta, de unde să nu mai iasă. Ele vor fi, așa cum vă puteți aștepta, mult mai eficiente decât cele de primul tip, dar și mai costisitoare. De exemplu, dacă vindem saltele, paturi sau perne, am putea croi o poveste pe marginea lor. Le-am putea asocia cu proverbul din titlu, sau am putea imagina un mic joc de cuvinte care să se întipărească în mintea cititorului. Am putea desena în pat conturul unei fete care ne așteaptă. Pentru că, desigur, tipa din primul paragraf (care ne visase pe amândoi sub plapumă) tocmai văzse noile pilote Salterra pe care mi le cumpărasem... și astfel, din dragoste pentru ele, a fost dispusă să se sacrifice.

La ora actuală internetul românesc este, dacă tot am dat-o pe perne, plapume și paturi, ca o rogojină tare, plină de asperități. Poate cu timpul vor învăța că așezând câte o pătură pe ea, apoi o saltea, dându-i o formă și o culoare, lumea se va simți în sfârșit tentată să se așeze...